vineri, 22 mai 2009

Pe ce lume traiesti?

Eu realizez ca nu am nicio treaba cu "lumea". Parca-s de pe alta planeta. Trec printr-o perioada in care nu-mi gasesc locul, nu-mi gasesc oamenii, nu-mi gasesc starea. Ma uit mult pe geam, la oameni, tac mult, nu ma grabesc, nu ma mai impacienteaza nimic, ma intristez excesiv cand vad catei schiopatand sau oameni cu probleme, zambesc si rad in sinea mea de copiii mici care se-mpiedica pe strada. Citesc carti ciudate cu creionul in mana (si-n gura) intr-un ritm rusinos intrerupt fiind de lecturile cursurilor sub-mediocre. Eu am lumea mea, da.

Nu-mi place nimic acum. Vreau mai mult si simt ca n-am cum. As pleca intr-un loc plin de oamenii cu mult mai destepti ca mine in care sa ma chinui sa tin pasul. Am nevoie de un mediu care sa ma incarce, din care sa iau, in care sa dau. Cat despre ce pot da unora, nu stiu...uneori cred ca nimeni nu accepta ajutorul meu fatis, prefera sa fure de la mine tot ce eu le-as oferi de bunavoie si mai mult. Asta nu-mi place. Ma secatuieste...
Ma gandeam ca poate-i un fel al vietii de a rade de mine; ca nu-mi place "sa cresc" oameni, nu inteleg disciplina acestui proces, defapt nu-l vad ca pe un proces distinct. E paradoxul omului neintels care vrea sa dea, lumea crede tine numai pentru el, si atunci prefera sa-l "subtilizeze".
Iar despre ce pot da lumii, cred ca este o chestiune de alegeri.

*

Nu vorbesc cu colegii de facultate prea mult spre deloc si atunci cand o fac parca primesc un ciocanel in cap:

- Cum nu stii? (aici numele unui cataret sau formatie ceva) sunt vineri in wish si fetele au intarea libera. Pe ce lume traiesti ?!

Am trecut repede si agil peste situtia de mai sus, dar intrebarea m-a urmarit pana acasa si peste noapte.

Pe ce lume traiesc eu?


In lumea mea:


1. Oamenii conteaza. Ei sunt speranta pentru un viitor mai bun. Ei sunt generatiile internetului, ale echipamentelor nucleare, ale evolutiei genetice, ale terorismului, ale HIV SIDA si ale ator probleme globale. Ei sunt genratiile care vor lupta impotriva a ceea e numit "Idiocracy".

2. Ceea ce dai e ceea ce primesti. Efortul este egal cu cresterea.

3. Oamenii fac lucruri fara a astepta sa fie laudati pentru asta.

4. Oamenii inteleg concepte precum: viziune si valori. Pe cand unii se invart in jurul lor precum niste albine in jurul florilor, altii stau direct pe ele. Se hranesc astfel si asta functioneaza.

5. Timpul si sptiul te transforma la nivelul valorilor.

6. Sunt atat de multe culori si forme ca nici macar Lijphart nu ar face comparatii sau clasificari.

7. Fac macar efortul de a intelege trecutul, in timp ce ma confrunt cu prezentul si constuiesc viitorul.

8. Tot ceea ce esti reprezinta si tot ceea ce ai. Distantia intre cuvant si gand, gand si actiune. Nu intre prima si ultima nota de pe dipolma de absolvire.

9. Este compusa din experiente care duc la optiuni. Cu cat are mai multe optuni, cu atat omul simte ca viata merita traita.

10. Nu exista forma de superlativ pentru Intensitate. Greselile sunt pretioase, iar esecurile succese. Ignoranta e fortata sa-si ascunda chipul.

Lumea mea este ca o cascheta de razboi. Cand am sa ies din ea, am sa pastrez cascheta si o sa-mi amintesc cat bine mi-a facut.

Tu pe ce lume traiesti?

miercuri, 20 mai 2009

Despre modele, idealuri si nevoi

Stiu! stiu! Foarte urat si aparent ridicol sa pun poza asta cu mine si Cosmin Alexandru aici. (Aproape la fel de patetic ca si cei care au avatare peste tot impreuna cu iubitul/iubita.) De ce fac totusi acest gest care tinde sa ma arunce in zona derizoriului si a banalului spre kitch? Pentru ca asa mi-am inchipuit eu acest articol cand m-a lovit inspiratia. Simplu! Stiu ca destule persoane din cercul meu de cunostinte au si ele poze cu "subiectul" in cauza si mai important, au asistat si ele la discursuri sustinute de dumnealui (deci nu sunt mai deosebita din punctul asta de vedere),insa eu vreau sa spun o povestioara.

Desi paragraful de mai sus pare o justificare catre un public inexistent, el este de fapt un dialog interor al autorului(adica eu) necesar din cauza unor probleme "la mansarda" care sunt in curs de tratare.

Acum un an si cateva luni o fata la vreo 20 ani abia impliniti, afla despre o "persoana importanta" in ceea ce insemna infiintarea organizatiei din care facea parte si despre posibilitatea de a-i lua un scurt interviu. Era vorba despre Cosmin Alexandu. Genul de fata care nu crede in impresii exagerate si pareri neavizate, ea a inceput sa caute cam tot ce se putea despre acest "personaj". Se zice ca atunci cand citesti despre cineva, sau scrierile sale, iti formezi o impresie deformata si, in cazul in care referintele sunt foarte bune, o impresie idealistica. Cam asa s-a intamplat si cu fata noastra, care stia de la date biografice exacte, viata profesionala pana la preferinte din cele mai ciudate depre cel ce avea sa-l intervievieze si practic ii devenise "fana" peste noapte. Mai trebuia mentionat si ca fetiscana in cauza, nu avea nicio idee despre cum se realizeaza un interviu, lucru care nu s-a schimbat semnificativ nici pana in ziua de azi.

Vine si momentul intalnirii si al interviului. Toata frasuiala celor din jur de dinainte de interviu o enerva terbil pe pseudo-jurnalista noastra de ocazie. Lumea sa stragea in jurul lui, radeau fortat, se pozau, adresau tot felul de intrebari redundante de dragul conversatiei etc. fatarnicie, tupeu si superficialitate. Probabil, daca nu ar fi fost planificat un astfel de interviu, nici macar nu ar mai fi interactionat printre atata agitatie gratuita.
Interviul a decurs bineinteles, slab spre foarte slab, incepnd cu instrumentul de inregistrat care nu era de gasit si care a fost inlocuit in ultimul moment cu un telefon mobil, pana la calitatea intrebarilor pe care a fost in stare don'soara sa le adreseze.

In mintea fetei se creasera tot felul de asteptari legate de intalnire, diverse ganduri, de dorinte de a gasi raspunsuri la intrebari pe care nici macar nu le va adresa, dar care o framantau in interior. Cred ca astepta si o muzica de fundal odata cu emiterea raspunsurilor si o comprimare spontana a timpului, urmata pauze care sa marcheze vorbele de duh. Evident, nimic din toate acestea nu s-a intamplat. Nu s-a auzit nicio muzica, timpul s-a scurs in mod normal, domnul Alexandru i-a multumit, a zambit, i-a lasat o carte de vizita si a plecat. Nu a lasat in urma nicio revelatie, nicio tresarire, nimic. Dupa tot ce-si inchipuise, normalitatea asta venea ca un cotrast imens in mintea fetei, care statea pe canapea si astepta ca in capul ei sa incepa conexiunile. Nimic! Cum naibii poti sa ai mintea goala dupa ce vorbesti cu Cosin Alexandru? Chiar nimic? Nimic...

Da, e vorba despre mine. Multa vreme am purtat in minte un sentiment vecin cu dezamagirea legat de acest episod. Desi nu-mi formulasem clar anumite asteptari se pare ca mintea mea deja le setase. Si mintea fusese ajutata foarte mult de imaginatie (si ce imaginatie!). Nevoia mea si cred ca multor tineri, este aceea de a avea modele, sau macar persoane care sa-i inspire. Eu cel putin functionez asa. Modelele alese de mine sunt din cele mai inaccesibile si mai inalte, asta pentru ca am stil (as putea zice acum cu oarecare detasare) care merge spre "striving". Acel gen care niciodata nu e multumit, care mereu poate mai bine. Un stil cu doua taisuri, pentru desi poate fi privit ca o modalitate de dezvoltare continua si atigere de preformanta, este si calea care nu te lasa sa te bucuri cu adevarat de ceea ce esti in prezent. E nevoie autocunostere si sa fi un bun "pilot" al ceea ce se numeste viata.

Cred si sustin ca avem nevoie sa cititm mult, sa aflam despre personalitatile remarcabile ale istoriei, dar si sa ne uitam in jur la oamenii care acum ne pot inspira. Eu mai cred si in faptul ca exista o zestre a inspiratiei, a cunostintei, a cunosterii sub forma unei energii comune care transcende timpul istoric si la care cu totii avem acces odata ce ne preocupa cu adevarat ceva. Nevoia de a avea un model, un exemplu, o consider normala, insa cred ca acestea ar trebui sa fie doar catalizatori (precum invatam la chimie) care sa ne schimbe uneori culoarea, sa ne faca sa explodam, sa limpezeasca precipitatul de solutie etc. nicidecum obiect al imitatiei, sau al "venerarii" ca fiind ceva perfect si de necontrazis.

Revenind la Cosmin Alexandru, am urmarit in contiuare activitatea sa, interviurile ce le-a acordat, si mi-am dat seama cat de mult rezonez cu opiniile sale dar si actiunile pe care le-a intreprins. Zilele trecute imi povestea o amica despre interactinuea pe care a avut-o dumnealui la o conferinta pentru tineri exemplificandu-mi cu fragmente. Una dintre ideile transmise era aceea de "a-ti pune intrebri" in mod constant, mesaj pe care si eu l-am transmis intr-un filmulet pentru...oricine l-a vazut. Si am fost tare placut impresionata ca am acelesi credinte cu un om pe care il admir si că simtitm nevoia sa transmitem aceleasi lucruri atuci cand avem ocazia sa o facem. Nu incerc comparatii pentru ca nu poate fi vorba, insa mai demult ma plangeam de lipsa ecoului pentru gandurile mele si acum am primit un ecou in sfarsit, care m-a facut fericita, indiferent cat de tarziu a venit.

Si, cititdu-i
blogul, in articolul despre bucuriile simple, am gasit si raspunsul la intrebarea ce ma macina de mai bine de un an. Pesemne că lumea asta pune o presiune teribilă pe ei să se ia prematur foarte în serios, excesiv de în serios, dacă o invitaţie la o naturaleţe reconfortantă i-a marcat atât de pregnant.

La acel mini-dialog ce se dorea a fi interviu, Cosmin Alexandru m-a invatat FIRESCUL.

Si intr-adevar e un lucru ce trebuie invatat pentru ca e clar ca eu nu il cunosteam (sau il uitasem prinsa il ceea ce eu credeam ca e realitate si ceea ce credeam ca insemna a construi inspre ideal) de vreme ce nu l-am recunoscut si nu l-am putut definii pana acum. Am tot spus ca apreciez autenticitatea la oameni, cred ca defapt despre acest firesc vorbeam,despre protectia fata de asaltul urâtului, al proastei dispoziţii şi al proastei creşteri.
Se naste astfel o expresie interesanta, aparent contradictorie, accea ca: Oamenii deosebiti sunt firesti. Si totodata, decid sa imi creez un nou mod de abordare a personaleor, incercand sa nu-mi mai creez false asteptari, dar si o noua atitudine, un alt stil, mai..firesc.

Asa ca, va multumesc domnule Cosmin Alexandru!

Si daca spuneati ca ati vota acum cu domnul Firescu, eu as zice ca va puteti imprumuta cu lejeritate si acest nume.
Plus ca nu ar suna rau: Cosmin Alexandru-Firescu.

miercuri, 13 mai 2009

The girls of summer ("Tie de cine iti place?")



Si da...asta e un post imens si haotic despre amintiri, despre prietenii din copilarile si adolescenta pe care le-am pierdut undeva pe drum...

Hei Anca, o mai tii minte pe Alina de la 4? De la ea a pornit toata navala asta de amintiri, cand am vazut-o ziele trecute in spatele blocului strigandu-si cei trei copii blonzi in franceza: Leo, Mili, Lulu allons-y!". S-a intrors sa-si viziteze parintii dupa 5 ani. cred ca a pornit si de la faptul ca vine vara si era anotimul nostru al fetelor, al vacantei, al plajei,al plimbarilor al primelor incercari, al nebuniilor, al curajului, al incercarii gustului de libertate...
Dar s-o luam cronologic.
Mai tii minte Anca, la gradinita cand m-ai intrebat de cine imi place si ti-am spotit la ureche dupa ce mi-ai promis ca nu zici nimanui: "de Coco!"...si apoi ai zis tuturor: "Lui Ady ii place de Cocoooo!". Cred ca te-am urat pentru moment, dar in timp am fost suficient de nemernica cat sa recuperez "imprudenta" de atunci. Am fost apoi peste ani cu Coco fata la Coco baiatul acasa, statea la gara intr-un apartament duplex si arata chiar foarte bine.
Mai tii minte Anca, cand ne jucam in fata blocului? Era si Anca mica , tie ti se zicea Anca mare. Cum ieseam cu "presul" si ne jucam cu papusile. Stii cand vorbeam despre ce maini aspre are Anca mica? Ne-am intalnit apoi, cand eram in liceu odata la barul ala de vis-avis de Ovidius(cum naibii ii zice?) toate trei si tot la fel avea mainile si ne aminteam despre cum ne paruiam cand eram mici si ne bateam cand ne enervam(ofticam) din nici nu mai stiu ce motive. Acum cand ma gandesc am fost si niste fetite tare rautacioase si razgaiate, si alea raman pana acum cele mai dure paruieli din viata mea... Jocurile de-a Sailor Moon si Captain Planet? Mi-o amintesc si pe vareisoara ta Adina, era fana 3 sud est si cand a mai crescut devenise cea mai bad ass rockeritza.Il mai tii minte pe Dan (dan prostu' cum ii ziceam noi) cand ne-am mai batut si cu el si pe maica-sa Tanti Ioana? O doamne...:)) si acum imi vine sa rad, cand imi amintesc cat ne mai certa ca facem galagie si dadeam mingea in gradina ei. Il mai stii pe Cristi si fra-su Mirel? pe Iuli (chelu'), pe Aditza?(ah revelionul ala cand dansam pe Andre, BUG si eminem...ce mici eram!),pe baietastii de la C4 carora li se zicea "picii"? Il mai stii pe Cosmin si pe sora-sa Dana? Cum ieseam si ne jucam volei? sau jucam carti pe pedepse sau meseriile? sau atinsea..sau cate si mai cate...
In locul uneia dintre alimentarele din statie si-a deschis tatal lor(al lui Cosmin si al Dnaei) casa de amanet. Dana, (parca era cu un an mai mica ca noi) conduce un Audi tt si e blonda platinata, iar Cosmin...(primul baiat care mi-a atins sanii, cred ca "ii placea de mine!" haha) conduce un wolkswagen passat si arata suprinzator de bine, a slabit si se imbraca la costum, l-am vazut saptamanile trecute. A da! Si am vazut-o si eu pe gagica lui Danette (dan prostu'), e foarte frumoasa.
Apoi, am crescut pana in clasa la 7-8 si am devenit 3: Eu, tu si coco. Mai stii cand ne intalneam la tine sa dormim si vorbeam despre baieti?(celebra replica, dupa ce stingem lumina:"Hai sa vorbim despre baieti!") dansam si ne aranjam parul..Mai iti amintesti cand facem fiecare topul baietilor cu care ne-am sarutat(abia incepusem si noi cu primii 3-4) si toate 3 il avem pe primul loc pe acelasi tip? :)) (Andrei popa parca il chema). God!Parca dadea la liceul ala teologic.
Mai stii Coco , cand ne urcam la tine pe bloc si ne jucam cu mingea? Nici acum nu pot sa inteleg gestul asta al nostru. Si perioada cand nu o puteam suferi pe Anca, iar nu imi explic/amintesc de ce si cate rautati faceam. Si cand maica-sa se lua de noi, ca de ce nu mai vorbim cu fii-sa. Si pe vecinul tau...George.(RIP)
Dar pe Bogo, Anca sigur ti-l amintesti. Tot cartieru' stia ca tu si el va sarutati pentru prima oara si va dadeau sfaturi, ce show a fost! Mai apoi s-a complicat povestea cand Bogo s-a cuplat cu Raluca, prietena mea cea mai buna de la scoala...

Mai tii mine Raluca? Cat de rele eram cu Anca, cum imi povesteai ce iti spunea Bogo despre ea, ca mirosea a ceapa cand o saruta? :)) Il mai tii minte Raluca pe tipul ala cu ochii albastrii de care ne placea noua de la 8C? Si ieseam in fiecare pauza sa ne uitam dupa el? Ii mai stii pe Valy (cat i-a mai placut de tine), pe Vicentiu(cat i-a mai placut de mine), pe Maxim(cat ia mai placut de...amandoua), pe Alex? aaa..ce vremuri!Mai stii cum ii cunosteam pe toti din clasa Ancai si radeau aia de mine...si-mi ziceau "prietena lui Oaie"(tipul ala funny looking de la ei).
Mai tii minte apoi, cand treceam prin perioada baietilor de cartier(parazitii fans) din CET? Tu era cu John si eu cu Cristi. Bine eu eram de dragul tau, sa iesim la toti 4. Cristi era a lousy kisser si apoi eu am fost cu Dante si Vlad.(ceva mai bine! :))..Stii ca la liceu eram primele din clasa si astia credeau despre noi ca suntem cele mai cuminti tocilare. Mai stii cand ne-am promis ca nu o sa fim impreuna cu nimeni din clasa/liceu? Eu fost cu machidonul ala totusi...
Le mai stii pe G. Si pe B.? Ce mitomane erau fetele alea, te intreceau pana si pe tine! De atunci cred ca am o reactie foarte urata la minciuna si mi-am dezvoltat un simt deosebit in a recunoaste oamenii prefacuti. Plus ca erau concucrenta noastra la note! :))
Il mai stii pe Robert din Cumpana? Cum ai intrat in Crucea Rosie pentru el? Cat ai plans dupa el cand curatai cartofi, ca mai avea nu stiu cate gagicii si ca defapt vroia sa ajunga la mine fiind cu tine? O mai tii minte pe profa de romana care ne zicea: "fetelor, intodeauna baitul sa va iubeasca mai mult decat il iubiti voi pe el!" Ma intreb acum cum naibii cantareste si cum ne spunea atatea prostii noua? Cand am iesit cu ea si cu profa de educatie tehnologia in Primo in Mamaia...pfff cat am mai ras! :))
Am trecut apoi, la inceputul facultatii prin "perioada rockerilor" :)). Sa nu dezvoltam aici! Tu oi mai fi cu Madalin? Parea ca sunteti chiar ok. Imi pare rau ca nu am ajuns sa o vizitez pe sora ta Alina, sa o felicit pentru cel mic, ii cuparasem si un constumas si o babetica. Nu stiu de ce mi-e asa greu sa ma intorc la ce a fost..

Revin la tine Anca, mai stii cand ne-am promis ca o sa fim primele din clasa in scoala generala? Si am fost, fiecare il clasa ei! Ma gandesc acum ca nimic nu se compara cu competitia aia de atunci , cu ambitia aia pura, eram mici si ale naibii rau!Imi pare rau ca te-am mintit odata impreuna cu Raluca ca Valy vrea sa fie cu tine si te-am facut sa-l astepti in curtea scolii in soare vreo ora. Si am ras de tine mult atunci. Dar zau, ca am purtat pe constiinta fapta asta mea..si de atunci am inceput sa detest minciuna si nici cu Raluca nu mai sunt prietena acum, (she was the master of lies, si am cresct cu ea, figure that!)
Mai stiti Anca si Coco, cand am crescut si ieseam vara toata ziua la plaja...si seara la plimbare si radeam de baietii care se dadeau la noi? Atunci am inceput noi sa ne prindem cum functioneaza lucurile. ;) Cand eram total obsedate de haine si de cum aratam? Cum facem schimb de haine? Costumele de baie cele mai ciudate si pantalonii cei mai scurti,vroiam sa ne facem piercinguri si tatuaje.. ne credeam sexy probabil...Vara cand nu aveam nicuna prieten dar ne sarutam cu tipi draguti total random? Eram "the tipical girls of summer". Le mai stiti pe Lusha, Oana Bica, veronica, Olivia, Vivi? Gasca mare de fete sexy de cartier...
Si apoi au venit... primele nostre iubirii. La tine Anca, cred ca fost Camil, cu care am inteles ca mai esti si acum si ma bucur. Mi-a ramas in memorie o zi de natere a ta cand erai trista rau ca nu te sunase si iesiem sa ne plimbam si a trecut cu cielo al lui cel alb si te-a calxonat si a tipat dupa tine...erai topita. Coco cu Ciprian erati frumosi de tot impreuna, ultima oara cand am vorbit am inteles ca esti cu altcineva si te vei muta in bucuresti cu el. Si eu cu D. al meu, pff! Mi se pare asa de amuzat acum cand ma gandesc, ca prima mea dragoste avea porecla "minciuna"...Mda, pe sistemul.."cat am plans dupa el, dar si el dupa mine" supravietuiesc si astazi.

Cate fragmente insiruite aiurea...si cate ar mai fi de scris inca...

S-au schimbat atat de multe cu mine si mai mult ca sigur si cu voi..."Ady" intre timp a mai crescut, pentru unii a fost Adriana, mai apoi pentru altii "Zana"...toate identitatile s-au amestecat, pe toate le-am pastrat si toate imi sunt dragi, de unele mi-e dor. Din toate s-a construit tot ce sunt azi si inca ma transform. Am invatat din toate rautatile pe care le-am facut, din cele care mi s-au facut, din toate minciunile pe care le-am spus si pe care le-am auzit si pe care le-am crezut. De la frivolitatile verilor, toate specificile acelor ani: haine, aspect, baieti... cand credeam ca a face un baiat sa planga e confirmarea suprema.
Imi place sa cred ca am crescut, ca de acolo puteam sa merg in aceeasi directie, sau sa ma opresc si sa aleg sa fiu si altfel. Nu stiam exact cum, dar schimbarea nu s-a lasat asteptata. Nu stiu cum sunt "the girls of summer" acum, dar sunt usor de recunoscut si ma simt asa patetic de parca ne despart zeci de ani, si am zambetul ala cu subinteles si cu aroma de "pe vremea mea.." :)
Timpul, distanta, orgoliul...nu mai stiu motivele miilor de certuri intre noi, ne-au facut sa nu mai fim ce eram: prietene. Mi-e doar de noi cele de atunci.E capitolul la care sufar cel mai mult: getting back in touch or at least keeping.
Si ceea ce ma face sa ma simt ciudat si imi lasa o urma de tristete, este gandul ca toate intrebarile de mai sus nu vor primi nicun raspuns.

sâmbătă, 9 mai 2009

Acum

Incredibly, just as I would put it:

Nothing never happens. Allow letting go of your adictions.

FIINTA is what we should constantly pursue, the state of truely being, in happiness and light.

Suntem lumina.

Mintea alimenteaza Sinele Fals. Sinele Fals are nevoie de framantari pentru a exista, pentru a supravietui. Sinele Fals este un produs al mintii. Inlatura dependenta de minte. Mintea are un reflex obsesiv compulsiv de a nu ramane in prezent, are nevoie de identitate din trecut si de asteptari - mai bune sau mai rele - legate de viitor. Ambele sunt doar iluzii. Nimic nu exista in afara de Aici, Acum. Iar aici si acum exista fiinta, acel nivel profund de constiinta care se afla in spatele mintii, dedesubt, surrounding it from all sides.
Pentru a scapa de dependenta de minte, ai nevoie de un comportament similar inlaturarii oricarei dependente - vointa, putere de concentrare, renuntare la ce acum pare satisfacator, your adictions, pentru ceva care exista cu adevarat. La nivelul nostru profund suntem lumina. Si constientizand aceasta, putem muri inainte de a muri. Eficienta de a lucra cu mintea apare cumva in absenta reflexului ei compulsiv, cand lucrezi la fiecare lucru in parte dedicandu-i your undevided atention, fara emotii si stari ce vin din minte, ci pe fundalul linistei profunde care strabate din strafundul lacului constiintei.

Cand vorbesti, ramai mai mult in tine decat in afara. Ramai ancorat in acel fund de lac adanc care este sufletul si constiinta ta. Care este spatiu in care FIINTEZI, in care exista lumina, impacare, si iubire. Suntem niste fapturi inrobite semanticii. Singura cale de a reconcilia religiile lumii, care in esenta predica acelsi lucru, este sa crezi cu adevarat - in ceva, in orice, in una dintre ele, pentru ca acolo, beyond the supperficial layer of thought, they are all light.

But I guess this tells us there arent too many true believers in the world. Otherwise we would just know. Or rather be.
Practice presencing. Meditate. Sit up straight and breath. Try to disconect from the mind. Continue breathing. you become aware of the centre of warm bright light that exists in your stomach. With every breath taken, the light increses, and your presence becomes more intense - there is silence all around embracing you. No sound of the mind, no hype of emotions. Just an intense and warm bright light is situated under your diafragma and it becomes ever more intense with every breath that you take. You begin to hear the sounds of the environment and see - like you have never heard or seen before. More clear, more bright, more real than ever. Your breath keeps you grounded in your ball of light and every time you breath in your aura becomes more intense. You give this light to the environment around you - the plants become greener and more alive and the reaction of everything that IS, vibrates in your level of energy - this is how you can actually make the world a better place - a very much "now" way to look at things and say - I did this, I did a positive transformation in the world around me, now, this very second.

In a relationship, people often are feeding of each other's FALS SELVES. They come together not in true love - or this one is blinded - but in adiction of each other. They stop following their dreams and start making compromises that they needn't do, allegedly for the sake of the relationship - these will turn into the best excuses that the false self will use as fuel for existence, these will turn into topics for fights and conflicts. I belive in a freedom giving relationship - this can take place between people that have the same level of vibration, that are giving each other freedom, as I belive that freedom equals love. Freedom equals choice, therefor love cannot existe outside the power to chose, even if this means the choice of not chosing to love one, me. It is very clear that this is the only way to go about this.
And I also know that the level of true awareness of a person influences the level of the others, 2 people with different levels of living in the now cannot be around each other, utimately the flow of presence will cause the addicted one to change something, and my belief is that for the better. The points will connect in the future - sooner or later, and it will make so much sense. Presence makes so much sense, indeed. The most beautiful gift God has ever given us - the posibility to BECOME, to die before we actually die, to know God in all its greatness, and this is happening here, now.

Thank you God!

Lecție de învățat:

"Să spun" STOP și NU !

joi, 7 mai 2009

:)



I found this video where musicians from all around the world are playing the same song that comes together as one music video.
It's great, I love the idea. It's simple, innovative, meaningful and fun -- that's how executing powerful ideas should be. Not hard work, but a fun journey.
This video is actually part of an award-winning documentary "Playing For Change: Peace Through Music". Check out the whole story
here.