Imi doresc

Ma trezesc dorindu-mi foarte multe lucruri, majoritatea dintre ele nefiid realizabile prea usor sau chiar foarte greu. Si nu e drept, stiu. As putea sa-mi doresc doar sa fiu sanatoasa si sa vad lumina soarelui. Si in sufletul meu am realizat cat de important e un lucru simplu pe care pana la un moment dat il iei ca ceva banal. E momentul asta al sarbatorii pe care il respect ca pe orice mister, moment in care toti se gandesc la cum sa fie mai generosi, un moment in care incerci sa iti purifici sufletul macar putin, dar eu ma amarasc ca o visina pentru nu pot sa-mi implinesc vise mai mari sau mai marunte.

Nu pot sa merg nici macar pana la nenorocita aia de Budapesta, care-i colea; vreau sa vad lumea si efectiv sunt depasita financiar si contextual ( adica nu am cu cine si nici un alt scop care sa ma duca pe alte taramuri). Si astea-s motivele aparente, pentru ca stiu ca este vorba si despre curajul meu de a face ceva in privinta asta oricat de greu mi-ar fi si oricat de multe bariere (proprii si externe) ar trebui sa daram.Visez la New York si la Tokyo de curand, visez la peisaje exotice si linistite si ma straduiesc sa nu transform in frustrari aceste dorinte si perspectiva lor slaba de implinire. Si obosesc uneori si simt cum incolteste oftica si mai mult tristetea ca am sa raman asa tare neimplinita. Daca ar fi sa ma autoacuz de lipsa rabdarii sau a maturitatii, nu as fii prea vehementa pentru ca as putea sa astept, sa am rabdare, dar daca as avea macar o perspectiva timida ca viitorul va fi tangetial cu dorintele mele. Ma gandesc ca nu merit, ca nu fac nimic concret in sensul asta si doar stau in fund si ma plang si ma gandesc ca nu vreau sa ma cert urat cu ai mei. Cred ca sunt toate astea, dar si faptul ca efectiv mi-e frica, ca ma simt singura in visele mele si nici nu mai cred in mine.

Mi-am cumparat 2 sutiene si mai vreau sa-mi cumpar unu (foarte frivol stiu) si i le-am aratat cu ochi veseli mamei, care mi-a zis ca nu stiu sa-mi pastrez banii, ca asa toti ne dorim multe lucruri dar nu se poate... trebuie sa ne limitam. Si iaca-asa am fost eu crescuta si cum am tendinta deja bine cunoscuta mie sa fac fix invers, sunt total impotriva limitarii. Eu ma hranesc din bucurii mici, imi place sa economisesc, dar simt ca ma ofilesc daca imi tot aman implinirea dorintelor, simt ca mi se duce viata. De fapt, habar n-am de viata, ca e pe zile si ma tem ca o sa ajung la un punct cu vreo cateva economii in care sa ma intreb de ce n-am facut aia sau cealalta si sa fie prea tarziu pentru vreo recuperare. Asa ca sa-mi fie cu iertare ca nu vreau sa fiu prea chibzuita si sa-mi fie rusine ca nici acum nu mi-am cumparat o carte despre care am scris pe blog de mult "Jurnalul unei fete greu de multumit", al carui titlu incheie sugestiv acesta vaicareala.

Am notat aici ca sa citesc peste ceva timp sa vad daca tot asa neimplinita am ramas si eventual sa imi reanimez dorintele.

Endless

To love is to suffer. To avoid suffering one must not love. But then one suffers from not loving. Therefore to love is to suffer, not to love is to suffer. To suffer is to sufer. To be happy is to love. To be happy then is to suffer. But suffering makes one unhappy. Therefore, to be unhappy one must love, or love to suffer, or suffer from too much happiness. I hope your're getting this down.

- Woody Allen

Viitorul unei amintiri excelente

These are the moments in my life that I seek

Why must you shed such tender tears
In the evening of your years
No other love could stem the tide
Of the loneliness I hide
Open your heart and let me live
All the promises I could give
The sun and moon and all the stars
They bow down to you whenever you pass
In a world of fading sadness
An emerald ring, a photograph
That look in your eyes the brush of your cheek
These are the moments in life that I seek
No reason or rhyme, no presence of mind
Just a dance to the music of time

Why must you shed such tender tears
In the evening of your years
No other love could stem the tide
Of the loneliness I hide
Inside out, upside down
Obscured by clouds, or underground
The sun and moon and all the stars
They bow down to you whenever you pass
Wherever you are, whenever you speak
These are the moments in my life that I seek
No reason or rhyme, by chance or design
Just a dance to the music of time

Nebuloasa

Am o mie de motive să sar într-un picior de bucurie, am o mie de motive să mă întristez.

Nu săpa prea adânc, îţi zic,
nu săpa prea adânc, nu săpa,
că o să dai de cer
că o să dai de cer
de alt cer, de alte stele,îţi zic,
de alt cer, de alte stele
şi acolo între ele
de alt pământ, de alt pământ.

(Către fântânar, N. Stănescu)

Ma enerveaza

Că:

Ne transformam vietile intr-o cursa aparent nebuna si mai degraba monotona catre idei de succes care nu sunt ale noaste.

Oamenii amana pana la uitare sa spuna cuiva ceea ce gandesc si sa actioneze ca atare.

Ne lasam foarte usor pacaliti de impostori care fac bani grei valorificand nevoile oamenilor de astazi: eliberarea de stres, evadarea fie si temporara din cotidian, iluminarea spirituala si filozofica.

Valul asta spiritualo-esoteric mixat cu "revolutia energetica din 2012-2013" cuprinde pe toata lumea. Imi place Oreste, e interesant sa te documentezi constant, dar in mare cred ca ne cacam pe noi si habar n-avem despre ce vorbim.

Exista mai mereu tendinta ca prostia sa acopere tentativele de inedit si inteligenta.

Avem impresia ca vom gasi la altii sau scrisa pe undeva formula magica si reteta pentru fericire. E mai simplu asa! Sa fie o metoda si un plan pentru orice vrem sa obtinem! Atat putem intelege in limitarea noastra umana: Sa gandim pozitiv! - Teoria autosugestiei pe care mi-o citatea mama in clasa 4-a din cartile unui contraspion roman este marea "revelatie" a zilelor noastre!

Ne agatam de false repere si nu mai credem in succesul onorabil.

Ne lasam condusi si subordonati de oameni mai prosti ca noi pentru ca asta e varianta cea mai sigura (aparent) si facila.

Ne ascundem, in loc sa confruntam demn persoane ori situatii.

Prea putini oameni sunt exigenti cu ei insisi si aleg sa se complaca in situatii neplacute/neonorante.

Nu mai credem unii in altii, o generatie in cealalta. Ne judecam, ne etichetam si speram hain si egoist ca noi vom ajunge mai bine.

Suntem lasi si nu indraznim sa cerem ce ni se cuvine sau sa recunoastem ceea ce gresim. Ne complacem la gandul "ca se poate mai rau" si visam intr-un registru glumet la ce-am putea obtine cand.... se alinieaza stelele.

Ne place sa fim pupati in fund, sa ni se dea dreptate si daca se poate sa avem o mica statuie pentru toate realizarile noastre indiferent de anvergura.

Ne inscriem ca turmele la facultati.

Ne incriem ca turmele in trenduri necreative de distractie.

Plecam din tara, fugind DE ceva nu CATRE ceva.

Mult prea putinor oameni le pasa de procesul de invatare al cuiva, de educatie si calitatea ei, si mai grav, nu le pasa celor care sunt implicati profesional in domeniu.

Sunt prea multi firfizoni superficiali si semidocti cu aere de intelectuali.

Suntem "buni" doar la ocazii si ne gandim de doua ori daca sa ne ajutam intre noi fara a cere nimic in schimb.

Ne luam unii dupa altii si intram in competitii stupide, neconstructive si egocentriste.

Facem prea putine lucruri care nu sunt in interesul si folosul propriu, ci in al altora mai defavorizati sau al societatii.

Sunt oameni corupti la toate nivelurile si in toate domeniile. (Stiu, stiu.. eu si Vadim o sa ne facem un tricou!)

Suntem egoisti si vrem bani multi.

Prea putini mai lupta (si zic LUPTA) pentru ceva, o cauza (morala/etica/sociala/politica/etc), orice cu efect pozitiv/util.

Uneori astept prea multa implicare si sentimente de la oamenii apropiati mie si deci e vina mea ca ma simt singura.

Mi-e dor si ma consum.

Nu mai sunt poetica si nu fac lucuri simple si frumoase.

Am crezut "ca ma fac eu mare" si voi invinge toate nedreptatile, dar parca mi-e mai greu.