Se afișează postările cu eticheta ciorne. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ciorne. Afișați toate postările

duminică, 26 iulie 2009

Naturally

Sunt doua tipuri de fete pe lumea asta: cele cu parul drept si cuminte si cele cu parul rebel si cret. Atat! As putea sa inchiei aici.

Dar pentru ca precizarea de mai sus nu este (inca) axiomatica ci chiar metaforica am sa continui. Fenomenul cred ca este unul nativ, altfel nu as putea sa-l explic. Sunt deci, fetele simple, adica alaturi de care iti este usor sa convietuiesti, carora le este usor sa aleaga si care nu risca foarte mult.Ele se asigura ca au mereu in bratele cui sa planga si cine sa le spuna ca sunt cele mai frumoase si destepte. Fug mai mereu de cliplele de singuratate profunda in care sa ramana cu ele insele, in care sa se intrebe mai mult si in care cel mai probabil li s-ar increti parul. Dar nu, ele se asigura mereu ca au parul drept! Este momentul ala in care alegi sa ai parul drept si renunti la modul natural in care orice par se carlionteaza dupa ce e umezit si se usuca la soare si vant.Il domolesti sa il aranjezi pana la ultima suvita si asa, de la aranjarea parului incalcit si cret ajugi la a-ti aranja viata si modul de a fi dupa cum spun altii ca e bine si nu dupa cum e natural si liber.
Fete cu parul drept par mereu sa stie ce vor, inca de mici stiu de la predecesoarele lor ca trebuie asa: un partener, o nunta si copii pana in 30 ani, hai 35. Suna cunoscut nu? A, sa nu uitam de cariera si "femeia independenta". (aici fac o paranteza in care sa precizez ca "nu mai pot" cu femeile independete si de cariera care pozeaza in mici dictatori, dar ii sterg lui "iubi" restul de sos din coltul gurii. Nu imi plac femeile alea scortoase in costum business,care nu ar recunoste in ruptul capului ca au plans la un film). Desi in fata celor multi se arata puternice ele stiu foarte bine sa joace rolul victimei si imbraca haina vulnerabilitatii exact atat cat trebuie si in fata cui trebuie.Fetele cu parul drept sunt societatea, sunt aparentele, sunt copii ale unor copii.Ele sunt totusi partenerele ideale, pentru ca e mai simplu.

Si sunt si fetele cu parul cret. Care se razgandesc des, care cauta mereu mai mult, poate si acolo unde nu e nimic.Vor sa aibe ceva real, profund, dar nu-si fac niciodata lucrurile simple. Sunt vulnerabile, dar in fata cui nu trebuie, pana cand renunta temporar, dar niciodata pentru totdeauna. O fata cu parul cret nu ar da doi bani pe societate, ar putea sa aibe o familie la orice varsta daca asa ar simti sau ar lua un copil abandonat si la 40 de ani si l-ar creste sigura si l-ar invata tot ce stie ea. Fetele cu parul cret cauta mereu un sens si de multe ori le este greu pentru ca multe lucruri nu au sens. Cauta un sens si in ocupatia lor, dincolo de profit. Fetele cu parul cret sunt imprevizibile,uneori sunt capabile sa astepte foarte mult, dar alteori nu au rabdare nici 5 minute. O fata cu parul cret traieste in prezent, si arde momentul desi viitorul nu promite nimic. Exact ca parul ondulat niciodata nu se aseaza cum vrea altcineva, sunt incapatanate.Fete cu parul cret nu se tem de ele insele pentru ca ajung sa se cunoasca in momentele variate in care se lasa purtate. Cred ca fetele cu parul cret iubesc atat de sincer viata incat vor sa ia cat mai mult de la ea, de la durere pana la bucuria fara margini. O fata cu parul cret stie sa-si recapete ambitia si determinarea, iar puterea ei o face sa fie mereu verticala. Ea vrea bomboane si inghetata si poate sa merga mult pe jos, ea invata mereu si e in continua devenire.

Cu fetele cu parul cret nu e niciodata simplu.

Carlos Villalobos/La Esperanza - La Punta


marți, 14 iulie 2009

Dialoguri si intamplari cu Zana (ep.2)

- Ah de cand vroiam sa te intalnesc!
- Zau, cum asa?
- Am nevoie sa faci o magie pentru mine...
- Esti sigura ca nu poti sa te descurci singura?
- Nu prea cred. E vorba despre ceva prea ciudat ce mi se intampla. Nici nu stiu cum sa-ti explic.
- Incearca!
- Am impresia ca imi fura altii visele. Am impresia ca oricat m-ar admira, defapt iau cate putin din mine...
- Si nu-i asa ca ti se pare ca uneori viata e ironica?
- Ba da..aaa..
- Continua, continua..
- E ironic,da...Nu ma consum atat de mult, dar e imposibil sa nu observ ce se intampla, sunt vise marunte cred..dar odata ce le exprim, se implniensc dar nu mie. Undeva ceva merge prost!
- De acord! Foarte prost! Insa, ei impliniesc visele exact cum ai face-o tu?
- Hmm..nu,ei doar le ating, nu as putea spune ca le implinesc, e un cuvant prea complex..e ca si cum le-ar bifa..
- Tu de ce crezi ca se intampla asta?
- Asta te intreb eu pe tine, eu nu am nici o idee..
- Nici o idee...suna cunoscut...
- Deci?
- Eu zic ca porneste de la o ipostaza favorabila a ta pe care o scapi de sub control.
- De ce?
- Pentru ca esti prea...naiva.
- Poftim?
- Voi oamenii...sunteti minunati, dar stiti si sa va raniti atat de bine intre voi. Uite ce e, sentimentul ce-l traiesti este real, insa fundamentele lui nu au logica.
- Huh?
- Daca sunt visele tale numai tu le poti implini, tu ai spus-o..ceilalti doar le fura, sau asa ti se pare tie. Implinirea insa, o poti atinge doar tu.
- Atunci de ce..
- Pentru ca tu esti printre putinii care stralucesc atat de tare cand esti fericita...incat contaminezi. Se bucura cu tine si pentru tine, insa uneori si unor oameni li se altereaza sentimentele exact ca vinul ce se oteteste, e natura umana...si chimie.
- Mda...pff!
- ...pentru ca nu exista oameni rai, sunt doar alterari de care uneori nu mai pot scapa.
- Si cum recapat controlul de care vorbeai?
- E foarte fina linia intre cat poti controla si cat nu...pentru ca lucurile sunt pozitive pana la un punct. Tu ai atata energie si nu stii sa o dozezi.
- Aici ai putea sa ma ajuti!?
- Sigur,sigur...rezolvam, nu-s eu Zana aici?
- Si ce mai fac cu cei 'alterati'?
- Pot sa iti ia din vise cat vor, pot sa incerce sa fie ca tine, pot sa iti ia prietenii, iubitii, vorbele, ideile si ce vor ei...adevarul e ca nu vor fi decat niste paiate ridicole..si nu trebuie sa te preocupi tu de cum vor decurge lucurile pentru ei, viata are caile ei.
- Pai si cum sa-i las sa...
- Ce e al tau numai tu poti implini, vis sau orice este...Ma auzi?
- Aud, aud! Dar nu inteleg..
- Vei intelege...
- ...
- Nu te mai ingrijora pentru niste imitatii proaste care rezulta sau vor rezulta. O domnisoara curajoasa si frumoasa ca tine nu-si face astfel de probleme, nu isi pierde increderea. Concetreaza-ti energia si vezi-ti de drum, vor cadea toate figurinele de carton si vei ramane cu oamenii adevarati.
- E frumos ce spui tu dar...
- Tu poti sa schimbi oamenii in bine. Ai facut-o si o vei mai face si asta e minunat. Am dreptate?
- uhm..da..
- Mereu te vei intalni cu unii care ar vrea sa aibe darul asta al tau fara sa fie macar constienti de asta, dar asculta ce-ti spun, sunteti putini. Si darul asta oricat ar incerca si oricat ti s-ar parea nu ti-l pot fura.
- Eh,nici macar nu ma cunosti...si vorbeam despre visele si dorintele mele.
- Eu stiu multe depre tine, despre cum ai schimbat persoane si ele nu au avut timp sa-ti multumeasca, pentru totul pare prea uman sa fie real. Si crede-ma, niciuna dintre acelea nu te-ai uitat. Nu lasa asta sau paiatele din jur sa te opreasca din a fi tu. Daca deschizi ochii si maine dimineata insemna ca ai ceva important de indeplinit. Iar despre vise si dorinte, ocupa-te tu de implinirea lor si lasa-i pe altii,fie si le cladesc pe ale lor proprii, fie continua sa fie ridicoli in jocul lor. Stii cand iti zicea taica-tu ca faci parte din cei putini si demni si sa nu te confunzi cu prostimea?
- Stiu..dar tu de unde...
- La fel iti zic, nu te counfunda cu cei multi care se conformeaza in viata banala, in rutina, de dragul sigurantei sentimentelor sau a zilei de maine...of, 'siguranta' asta e iluzia cu care voi oamenii va imbatati cel mai des si pierdeti ce-i mai frumos din viata. Nu cred ca iti dai seama cat de curajoasa ai fost pana acum si cat de puternica esti.Nu te compara, nu te masura, nu te raporta la ceva ce ai depasit de mult. Bai, tu m-auzi?
- Da!
- Stai asa nu te misca, ai un puf pe frunte
Jaaap!!!
- Auuuu!...Zano!? Unde ai disparut?

luni, 13 iulie 2009

Dialoguri si intamplari cu Zana (ep.1)

- Buna ziua, sunteti Zana?
- Da, eu sunt.
- hmm..Imi pare bine, Dandanescu V.
- Pareti cam nedumerit
- uhmm..Nu prea aratati ca o zana.
- Ati vazut vreodata una?
- ..aaa, pai...
- Poate cand erati copil, sau, stiu eu, in vise?
- Din folclor stiu ca zanele sunt blonde, au aripi, fac vraji sunt rapitor de frumoase...Nu ca as vrea sa va jignesc nu ma intelegeti gresit, e vorba despre un anumit tip de frumusete, a dumneavoastra e mai degraba...
- Stati linistit..nu ma deranjeaza remarcile facute, sunt absolut normale. Spuneti-mi mai bine ce va aduce pe la mine?
- Pai, eu cred ca sunteti singura solutie care mi-a mai ramas.
- Pentru?
- Sunt foarte nefericit. Sunt intr-un moment al vietii in care nimic nu pare sa aibe sens.
- Pai nimic nu are sens.
- Cum sa nu...toate clipele cand totul pare ca se leaga, sa merga din plin. Cand zambesti, esti multumit si abia astepti sa vina ziua de maine.
- Prostii! Acelea sunt iluzii...Acum defapt sunteti lucid
- Ce tot spui? Asta vreau de la tine Zano...sa imi aduci din nou fericirea, sensul.
- Hmm..nu cred ca ati auzit ce-am zis mai devreme. Dar spuneti-mi, cum sa va aduc eu fericirea?
- Eu vreau raspunsuri, nu intrebari. Ce fel de Zana esti?
- Spune ce-ti doresti, pune-ti o dorinta! Suna mai familiar acum?
- Vreau sa-si recapate sensul viata mea.
- Nu si l-a pierdut niciodata, pentru nu a existat niciodata.
- Imi spui ca alerg dupa ceva ce nu a existat niciodata, alerg dupa iluzii?
- Nu puteati sa o spuneti mai bine. V-am spus ca sunteti lucid acum!
- ...
- Deci vreti sa visati din nou? Nu va place realitatea? Corect?
- Vreau sa fiu treaz, lucid si sa fiu si fericit.
- Se cam exclud reciproc, insa o Zana nu spune niciodata ca ceva e Imposibil, va veti convinge singur.
- Mai bine plec, va multumesc pentru nimic! Am uitat ca zanele sunt si cam proaste.
- Ne revedem!
- Sper ca nu!

Zana formeaza un numar: - Alo, buna ziua doamna Dandanescu, am rezolvat, V. nu mai crede in zane.


Robbie Williams -Supreme

joi, 9 iulie 2009

Momente importante

Apasa clanta, impinge usa si odata cu ea aerul mai rece, pentru a patrunde din nou pe holul sufocant. Trecerea simbolica catre orice va urma. Nici un chip familiar nu se zarea, asa ca vocea a inceput sa vorbeasca in interior deodata, dar despre nimic concret. "Care sunt momentele importante?" "Ce conteza in momentele astea?"."- Uite poseta!, ii zice cineva. "-Da, poseta...". Interior:"Sa sun?" Asa face toata lumea...sa-i sun pe oamenii care se gandesc la mine..."
Se indreapta usor catre capatul holului unde era mai multa lumina, mai mult aer. "Toate gandurile astea...am sa sun si am sa-i zic lui mama ca fost bine, nu ce simt, la fel lui tata. Am noroc, am...sau? Poate cele mai mari tristeti stau in spatele aprentelor normale si nu chiar in tragediile cele mai evidente."
Inca un pas cu telefonul in mana, inca un pas si niste ganduri: "ce naibii faci in momentele importante? cum le recunosti? cine zice? doar simti ca te sufoca pana peste cap pentru ca nu poti sa vezi dincolo de ele? Mereu oamenii au vrut sa marcheze momente: sa mancam, sa bem, sa ne sunam, sa ne inconjuram de iubirea celor din jur, prea mult spus..poate doar de prezenta unora. Momentul important ti-l cladesti cu atata atentie, il planifici, il regizezi uneori...trebuie sa fie perfect! Oricum trebuie marcat si mai ales trebuie impartasit. De ce nu suni cand te trezesti de dimineata si nu mai sti ce zi e pentru cateva minute? Momente marcante, importante...momente...etape. Ce-ar fi sa suni sa spui 'ma simt ca dracu'! si nu stiu de ce', asta nu e un moment important..Oamenii pentru care contez..."
Arunca o privire telefonului si intr-o clipa, cu o miscare hotarata, il izbeste de pamant cu toata forta din bratul drept. Bucatele de plastic se imprastie pe podea, tastatura a patinat vreun metru pana langa un scaun...toti se opresc din forfota la auzul zgmotului si se uita catre sursa ce l-a produs. "Ce-ai patit? Cum a fost acolo?", intreaba cineva. Se uita catre ei, zambeste, imbraca un chip senin si raspunde: "Excelent!"

vineri, 26 iunie 2009

Discurs - absolvire '09


Dragi colegi, onorati profesori, prieteni si parinti


Asisitam la debutul unei noi ere.Un moment al timpurilor noastre in care nu ne mai desfasuram activitatile constransi de granitele nationale, este timpul in care informatia este transmisa cu viteza conexiunilor creierului, astazi toate domeniile stiintifice arata o dezvoltare si o interconectare cum nu s-a mai vazut pana acum. Astazi cand tehnologia schimba comportamente si scocietati, cand Lumea devine un "sat mai mare", cand comportamentul uman devine un produs, cand pacea si razboiul devin produse, e o lume inca plina de probleme, dar oare este ea si mai constienta de greselile trecutului?

In contextul acesta, al unui mediu global in continua schimbare la o viteza ametitoare, noi ne aflam acum in Romania, Constanta - un oras cu o populatie de 310 468 persoane (minus 1, adica eu care nu sunt inregistrata in evidenta populatiei), cu 5 universitati si peste 50 000 studenti anual. Suntem intr-o universitate de doar 19 ani vechime.

Care este rolul acestei institutii? Care ar fi rolul meu ca profesor? Cum as putea realiza acesta meserie in cel mai bun mod cu putinta? Cum imi influentez studentii? care este nevoie externa a societii pe care o indeplinesc? --- Am inceput facultatea de 3 ani, si in acest timp nu am simtit in niciun fel si in nicun moment ca aceste intrebari s-ar formula in mintea profesorilor mei, sau ca le-ar acorda vreo valoare...

Pentru o tara si un oras care se afla in continua tranzitie si dezvoltare, care este in permanenta cautare de resursa umana bine calificata, care doreste sa acceseze fonduri europene, care contribuie la mentinerea pacii in lume...nu am simtit in niciun moment intentia profesorilor nostrii de a oferii si a dezvolta ceea ce se numeste leadership.

Termenul este strain atat profesorilor cat si studentilor.( ce exceptiile de rigoare si Da! il gasiti in DEX-ul din 2007)

Profesorii nu ofera informatii de baza despe cum invata adultii. Cateodata ma simt ca intr-o pestera primitiva unde presupusul lider al grupului incerca sa deseneze o sculptura pe perte pentru a-i invata pe celilalti cum sa manance bine...

Profesori care vin la cursuri cu materiale didactice care arata incredibil de similar de la un an la altul, dictandu-le , adica cititdu-le si cateodata avand un monolog liber...Fara niciun altfel de logistica, sau activare a functiilor creierului, fara a fi nevoie de opinii individuale, fara nici o intentie sau plan de a-l invata pe student o lectie in timpul cursului pentru ca acestia sa nu studieze singur cu maxim o zi inainte de examen...
Nicio intentie de a dezvolta abilitati practice, de a face mai mult decat a petrece timpul livrand niste informatii pe cale orala care de altfel (vorba intaiului om in stat) pot fi gasite cu usurinta pe internet. Nici o intetie de a fi un exemplu...un mentor, un coach.


Pe de alta parte suntem mandrii de onorabilii nostrii oameni de stiinta, intelectuali foarte apreciati...profesori, doctori si alte titulaturi. Se pare ca insa sunt prea intelectuali pentru a-si face meseria.

Nu pentru bani, nu pentru statut, nu pentru putere, nu pentru ca nu stiu sa faca altceva...ci pentru a "crea" oameni independeti si capabili, care pot da forma lumii in care traim, care pot decide viata pe care o vor duce neoptii si stranepotii lor. Nu am simtit ca este constientizata acesta stare de fapt. Nu am vazut pic de pasiune pentru ceea ce se presupune a fi unul dintre cele mai importante roluri in societate.

Nu pot sa inteleg avaria, ipocrizia si lipsa de integritate in exercitatrea acestei meseri, Ba nu, rectific: Nu pot sa o tolerez! Va transforma in nulitati, in primul rand ca oameni si implicit ca practicanti al unei profesii.

Jocurile politice sunt mai importante decat a preda bine, independeta financiara si narcisismul intelectual sunt mai presus decat a schimba in bine un student, de a avea o discutie individuala cu el, de ai oferi un sfat.

Cum este posibil ca termeni precum inteligenta, coruptia, ignorantia, educatia si incompetenta si multi alti termeni sa stea unul langa altul si mai mult, cum pot ei sa se lege pentru a oferi leadership societatii?

Stau aici alaturi de colegii mei, la sfrasitul a ceea ce ar fi trebuit sa fie "perioada in care ne pregatim pentru viata". Totusi, foarte putini dintre ei, (chiar si cei cu notele cele mai mari) au vreo idee despre ceea ce vor face in urmatoarele luni, in urmatorul an sau peste 5 ani. Nici macar o imagine vaga a unei viziuni. Majoritatea dintre ei nici nu se cunosc pe sine. Nu si-au pus niciodata intrebarile potrivite pentru ca nimeni nu i-a indrumat sa o faca; abia daca isi cunosc propriile valori si principii. Nu au pasit in afara acelui "minim ncesar", dar asta si pentru ca nimeni nu le-a aratat ca se poate mai mult. Nu le pasa de probelemele globale, nici macar de cele locale. Nu au un drum al carierei clar pe care sa-l urmeze, si o parte nu au lucrat niciodata si nu au foat la nicun interviu. Abia daca pot produce ganduri originale, pentru ca au fost "invatati" sa nu o faca. Studieaza pentru examene cu o zi sau doaua inainte ca acesta sa aibe loc, perioada in care cuvantul "studiu" sau "invatat" este folosit in cel mai gresit mod cu putinta.

As fi vrut sa am cuvinte de multumire... Insa cursurile si cartile pe care le-am citit in acesti ani si invatarea nu fost decat niste acte solitare sau de voluntariat. Mi-ar fi placut sa asist la un eveniment de absolvire in care liderii studentilor sa fie cu adevarat capabili sa tina un discurs de absolvire. Mi-ar fi placut sa am consditii mai bune si mai salubre in universitate, mi-ar fi placut ca profesorii sa nu ne mai subestimeze intelectual, mi-ar fi placut sa fi avut cursurile actualizate cu cerintele curente, mi-ar fi placut sa fiu intr-adevar indrumata sa-mi concep licenta si nu plimbata pe drumuri dupa profesor sau macar odata sa discut cu acesta despre fondul lucrarii si nu despre forma, mi-as fi dorit ca incompetenta, avaria si corputia sa fie inlocuite cu o cursa catre performanta.

Si da...mi-as fi dorit ca acest discurs sa fi fost rostit...chiar atunci...la ceremonia de absolvire...ar fi fost ca aroma unui dezinfectant puternic impotriva mirosului infect de ipocrizie adunat acolo, intr-o universitate mediocra, dar,si mai grav, lipsita de integritate.
LE.:

Ada milea-Ra-ta-ta

vineri, 22 mai 2009

Pe ce lume traiesti?

Eu realizez ca nu am nicio treaba cu "lumea". Parca-s de pe alta planeta. Trec printr-o perioada in care nu-mi gasesc locul, nu-mi gasesc oamenii, nu-mi gasesc starea. Ma uit mult pe geam, la oameni, tac mult, nu ma grabesc, nu ma mai impacienteaza nimic, ma intristez excesiv cand vad catei schiopatand sau oameni cu probleme, zambesc si rad in sinea mea de copiii mici care se-mpiedica pe strada. Citesc carti ciudate cu creionul in mana (si-n gura) intr-un ritm rusinos intrerupt fiind de lecturile cursurilor sub-mediocre. Eu am lumea mea, da.

Nu-mi place nimic acum. Vreau mai mult si simt ca n-am cum. As pleca intr-un loc plin de oamenii cu mult mai destepti ca mine in care sa ma chinui sa tin pasul. Am nevoie de un mediu care sa ma incarce, din care sa iau, in care sa dau. Cat despre ce pot da unora, nu stiu...uneori cred ca nimeni nu accepta ajutorul meu fatis, prefera sa fure de la mine tot ce eu le-as oferi de bunavoie si mai mult. Asta nu-mi place. Ma secatuieste...
Ma gandeam ca poate-i un fel al vietii de a rade de mine; ca nu-mi place "sa cresc" oameni, nu inteleg disciplina acestui proces, defapt nu-l vad ca pe un proces distinct. E paradoxul omului neintels care vrea sa dea, lumea crede tine numai pentru el, si atunci prefera sa-l "subtilizeze".
Iar despre ce pot da lumii, cred ca este o chestiune de alegeri.

*

Nu vorbesc cu colegii de facultate prea mult spre deloc si atunci cand o fac parca primesc un ciocanel in cap:

- Cum nu stii? (aici numele unui cataret sau formatie ceva) sunt vineri in wish si fetele au intarea libera. Pe ce lume traiesti ?!

Am trecut repede si agil peste situtia de mai sus, dar intrebarea m-a urmarit pana acasa si peste noapte.

Pe ce lume traiesc eu?


In lumea mea:


1. Oamenii conteaza. Ei sunt speranta pentru un viitor mai bun. Ei sunt generatiile internetului, ale echipamentelor nucleare, ale evolutiei genetice, ale terorismului, ale HIV SIDA si ale ator probleme globale. Ei sunt genratiile care vor lupta impotriva a ceea e numit "Idiocracy".

2. Ceea ce dai e ceea ce primesti. Efortul este egal cu cresterea.

3. Oamenii fac lucruri fara a astepta sa fie laudati pentru asta.

4. Oamenii inteleg concepte precum: viziune si valori. Pe cand unii se invart in jurul lor precum niste albine in jurul florilor, altii stau direct pe ele. Se hranesc astfel si asta functioneaza.

5. Timpul si sptiul te transforma la nivelul valorilor.

6. Sunt atat de multe culori si forme ca nici macar Lijphart nu ar face comparatii sau clasificari.

7. Fac macar efortul de a intelege trecutul, in timp ce ma confrunt cu prezentul si constuiesc viitorul.

8. Tot ceea ce esti reprezinta si tot ceea ce ai. Distantia intre cuvant si gand, gand si actiune. Nu intre prima si ultima nota de pe dipolma de absolvire.

9. Este compusa din experiente care duc la optiuni. Cu cat are mai multe optuni, cu atat omul simte ca viata merita traita.

10. Nu exista forma de superlativ pentru Intensitate. Greselile sunt pretioase, iar esecurile succese. Ignoranta e fortata sa-si ascunda chipul.

Lumea mea este ca o cascheta de razboi. Cand am sa ies din ea, am sa pastrez cascheta si o sa-mi amintesc cat bine mi-a facut.

Tu pe ce lume traiesti?

miercuri, 13 mai 2009

The girls of summer ("Tie de cine iti place?")



Si da...asta e un post imens si haotic despre amintiri, despre prietenii din copilarile si adolescenta pe care le-am pierdut undeva pe drum...

Hei Anca, o mai tii minte pe Alina de la 4? De la ea a pornit toata navala asta de amintiri, cand am vazut-o ziele trecute in spatele blocului strigandu-si cei trei copii blonzi in franceza: Leo, Mili, Lulu allons-y!". S-a intrors sa-si viziteze parintii dupa 5 ani. cred ca a pornit si de la faptul ca vine vara si era anotimul nostru al fetelor, al vacantei, al plajei,al plimbarilor al primelor incercari, al nebuniilor, al curajului, al incercarii gustului de libertate...
Dar s-o luam cronologic.
Mai tii minte Anca, la gradinita cand m-ai intrebat de cine imi place si ti-am spotit la ureche dupa ce mi-ai promis ca nu zici nimanui: "de Coco!"...si apoi ai zis tuturor: "Lui Ady ii place de Cocoooo!". Cred ca te-am urat pentru moment, dar in timp am fost suficient de nemernica cat sa recuperez "imprudenta" de atunci. Am fost apoi peste ani cu Coco fata la Coco baiatul acasa, statea la gara intr-un apartament duplex si arata chiar foarte bine.
Mai tii minte Anca, cand ne jucam in fata blocului? Era si Anca mica , tie ti se zicea Anca mare. Cum ieseam cu "presul" si ne jucam cu papusile. Stii cand vorbeam despre ce maini aspre are Anca mica? Ne-am intalnit apoi, cand eram in liceu odata la barul ala de vis-avis de Ovidius(cum naibii ii zice?) toate trei si tot la fel avea mainile si ne aminteam despre cum ne paruiam cand eram mici si ne bateam cand ne enervam(ofticam) din nici nu mai stiu ce motive. Acum cand ma gandesc am fost si niste fetite tare rautacioase si razgaiate, si alea raman pana acum cele mai dure paruieli din viata mea... Jocurile de-a Sailor Moon si Captain Planet? Mi-o amintesc si pe vareisoara ta Adina, era fana 3 sud est si cand a mai crescut devenise cea mai bad ass rockeritza.Il mai tii minte pe Dan (dan prostu' cum ii ziceam noi) cand ne-am mai batut si cu el si pe maica-sa Tanti Ioana? O doamne...:)) si acum imi vine sa rad, cand imi amintesc cat ne mai certa ca facem galagie si dadeam mingea in gradina ei. Il mai stii pe Cristi si fra-su Mirel? pe Iuli (chelu'), pe Aditza?(ah revelionul ala cand dansam pe Andre, BUG si eminem...ce mici eram!),pe baietastii de la C4 carora li se zicea "picii"? Il mai stii pe Cosmin si pe sora-sa Dana? Cum ieseam si ne jucam volei? sau jucam carti pe pedepse sau meseriile? sau atinsea..sau cate si mai cate...
In locul uneia dintre alimentarele din statie si-a deschis tatal lor(al lui Cosmin si al Dnaei) casa de amanet. Dana, (parca era cu un an mai mica ca noi) conduce un Audi tt si e blonda platinata, iar Cosmin...(primul baiat care mi-a atins sanii, cred ca "ii placea de mine!" haha) conduce un wolkswagen passat si arata suprinzator de bine, a slabit si se imbraca la costum, l-am vazut saptamanile trecute. A da! Si am vazut-o si eu pe gagica lui Danette (dan prostu'), e foarte frumoasa.
Apoi, am crescut pana in clasa la 7-8 si am devenit 3: Eu, tu si coco. Mai stii cand ne intalneam la tine sa dormim si vorbeam despre baieti?(celebra replica, dupa ce stingem lumina:"Hai sa vorbim despre baieti!") dansam si ne aranjam parul..Mai iti amintesti cand facem fiecare topul baietilor cu care ne-am sarutat(abia incepusem si noi cu primii 3-4) si toate 3 il avem pe primul loc pe acelasi tip? :)) (Andrei popa parca il chema). God!Parca dadea la liceul ala teologic.
Mai stii Coco , cand ne urcam la tine pe bloc si ne jucam cu mingea? Nici acum nu pot sa inteleg gestul asta al nostru. Si perioada cand nu o puteam suferi pe Anca, iar nu imi explic/amintesc de ce si cate rautati faceam. Si cand maica-sa se lua de noi, ca de ce nu mai vorbim cu fii-sa. Si pe vecinul tau...George.(RIP)
Dar pe Bogo, Anca sigur ti-l amintesti. Tot cartieru' stia ca tu si el va sarutati pentru prima oara si va dadeau sfaturi, ce show a fost! Mai apoi s-a complicat povestea cand Bogo s-a cuplat cu Raluca, prietena mea cea mai buna de la scoala...

Mai tii mine Raluca? Cat de rele eram cu Anca, cum imi povesteai ce iti spunea Bogo despre ea, ca mirosea a ceapa cand o saruta? :)) Il mai tii minte Raluca pe tipul ala cu ochii albastrii de care ne placea noua de la 8C? Si ieseam in fiecare pauza sa ne uitam dupa el? Ii mai stii pe Valy (cat i-a mai placut de tine), pe Vicentiu(cat i-a mai placut de mine), pe Maxim(cat ia mai placut de...amandoua), pe Alex? aaa..ce vremuri!Mai stii cum ii cunosteam pe toti din clasa Ancai si radeau aia de mine...si-mi ziceau "prietena lui Oaie"(tipul ala funny looking de la ei).
Mai tii minte apoi, cand treceam prin perioada baietilor de cartier(parazitii fans) din CET? Tu era cu John si eu cu Cristi. Bine eu eram de dragul tau, sa iesim la toti 4. Cristi era a lousy kisser si apoi eu am fost cu Dante si Vlad.(ceva mai bine! :))..Stii ca la liceu eram primele din clasa si astia credeau despre noi ca suntem cele mai cuminti tocilare. Mai stii cand ne-am promis ca nu o sa fim impreuna cu nimeni din clasa/liceu? Eu fost cu machidonul ala totusi...
Le mai stii pe G. Si pe B.? Ce mitomane erau fetele alea, te intreceau pana si pe tine! De atunci cred ca am o reactie foarte urata la minciuna si mi-am dezvoltat un simt deosebit in a recunoaste oamenii prefacuti. Plus ca erau concucrenta noastra la note! :))
Il mai stii pe Robert din Cumpana? Cum ai intrat in Crucea Rosie pentru el? Cat ai plans dupa el cand curatai cartofi, ca mai avea nu stiu cate gagicii si ca defapt vroia sa ajunga la mine fiind cu tine? O mai tii minte pe profa de romana care ne zicea: "fetelor, intodeauna baitul sa va iubeasca mai mult decat il iubiti voi pe el!" Ma intreb acum cum naibii cantareste si cum ne spunea atatea prostii noua? Cand am iesit cu ea si cu profa de educatie tehnologia in Primo in Mamaia...pfff cat am mai ras! :))
Am trecut apoi, la inceputul facultatii prin "perioada rockerilor" :)). Sa nu dezvoltam aici! Tu oi mai fi cu Madalin? Parea ca sunteti chiar ok. Imi pare rau ca nu am ajuns sa o vizitez pe sora ta Alina, sa o felicit pentru cel mic, ii cuparasem si un constumas si o babetica. Nu stiu de ce mi-e asa greu sa ma intorc la ce a fost..

Revin la tine Anca, mai stii cand ne-am promis ca o sa fim primele din clasa in scoala generala? Si am fost, fiecare il clasa ei! Ma gandesc acum ca nimic nu se compara cu competitia aia de atunci , cu ambitia aia pura, eram mici si ale naibii rau!Imi pare rau ca te-am mintit odata impreuna cu Raluca ca Valy vrea sa fie cu tine si te-am facut sa-l astepti in curtea scolii in soare vreo ora. Si am ras de tine mult atunci. Dar zau, ca am purtat pe constiinta fapta asta mea..si de atunci am inceput sa detest minciuna si nici cu Raluca nu mai sunt prietena acum, (she was the master of lies, si am cresct cu ea, figure that!)
Mai stiti Anca si Coco, cand am crescut si ieseam vara toata ziua la plaja...si seara la plimbare si radeam de baietii care se dadeau la noi? Atunci am inceput noi sa ne prindem cum functioneaza lucurile. ;) Cand eram total obsedate de haine si de cum aratam? Cum facem schimb de haine? Costumele de baie cele mai ciudate si pantalonii cei mai scurti,vroiam sa ne facem piercinguri si tatuaje.. ne credeam sexy probabil...Vara cand nu aveam nicuna prieten dar ne sarutam cu tipi draguti total random? Eram "the tipical girls of summer". Le mai stiti pe Lusha, Oana Bica, veronica, Olivia, Vivi? Gasca mare de fete sexy de cartier...
Si apoi au venit... primele nostre iubirii. La tine Anca, cred ca fost Camil, cu care am inteles ca mai esti si acum si ma bucur. Mi-a ramas in memorie o zi de natere a ta cand erai trista rau ca nu te sunase si iesiem sa ne plimbam si a trecut cu cielo al lui cel alb si te-a calxonat si a tipat dupa tine...erai topita. Coco cu Ciprian erati frumosi de tot impreuna, ultima oara cand am vorbit am inteles ca esti cu altcineva si te vei muta in bucuresti cu el. Si eu cu D. al meu, pff! Mi se pare asa de amuzat acum cand ma gandesc, ca prima mea dragoste avea porecla "minciuna"...Mda, pe sistemul.."cat am plans dupa el, dar si el dupa mine" supravietuiesc si astazi.

Cate fragmente insiruite aiurea...si cate ar mai fi de scris inca...

S-au schimbat atat de multe cu mine si mai mult ca sigur si cu voi..."Ady" intre timp a mai crescut, pentru unii a fost Adriana, mai apoi pentru altii "Zana"...toate identitatile s-au amestecat, pe toate le-am pastrat si toate imi sunt dragi, de unele mi-e dor. Din toate s-a construit tot ce sunt azi si inca ma transform. Am invatat din toate rautatile pe care le-am facut, din cele care mi s-au facut, din toate minciunile pe care le-am spus si pe care le-am auzit si pe care le-am crezut. De la frivolitatile verilor, toate specificile acelor ani: haine, aspect, baieti... cand credeam ca a face un baiat sa planga e confirmarea suprema.
Imi place sa cred ca am crescut, ca de acolo puteam sa merg in aceeasi directie, sau sa ma opresc si sa aleg sa fiu si altfel. Nu stiam exact cum, dar schimbarea nu s-a lasat asteptata. Nu stiu cum sunt "the girls of summer" acum, dar sunt usor de recunoscut si ma simt asa patetic de parca ne despart zeci de ani, si am zambetul ala cu subinteles si cu aroma de "pe vremea mea.." :)
Timpul, distanta, orgoliul...nu mai stiu motivele miilor de certuri intre noi, ne-au facut sa nu mai fim ce eram: prietene. Mi-e doar de noi cele de atunci.E capitolul la care sufar cel mai mult: getting back in touch or at least keeping.
Si ceea ce ma face sa ma simt ciudat si imi lasa o urma de tristete, este gandul ca toate intrebarile de mai sus nu vor primi nicun raspuns.

sâmbătă, 25 aprilie 2009

Parfum de femeie


O femeie fara parfum e o femeie fara viitor.(Coco Chanel)

Poti spune multe despre o femeie, poti incerca descrieri ale aspectului sau, caracteristci ale vocii, poti vorbi despre personalitatea ei, despre modul in care isi poarta corpul, modul in care priveste, poti sa-i faci un portret, poti chiar sa-ti dai cu parerea despre ce si cum gandeste, dar cum vorbesti despre parfumul ei? Cum il surprinzi?
Nu am intalnit multe femei remarcabile pana acum (ceea ce inteleg eu prin remarcabil), as zice ca numarul acestora e 2. De la mama am invatat foarte multe,a facut si face foarte multe pentru mine, dar acum tot ce stiu este ca NU vreau sa ajung o femeie asa cum este ea. Nu vreau sa ajung defapt, ca nimeni altcineva, am doar...inspiratii.
Parfumul unei femei este tot ce este ea acum, in prezent, cand il simti, dar si ceea ce traiesti cand nu mai este prezenta fizic. Revin odata cu imaginile, gandurile, intamplarile si emotiile legate de o femeie, note de parfum, arome numai ale ei, nu neaparat identificabile cu cele deja cunoscute.
Parfumul tau, al meu ca femeie in devenire, al tuturor femeilor este dat de tot ceea ce ai facut, ceea ce ai fost, ceea ce esti si faci azi si ceea ce vei face maine. Oricat de mult ai incerca sa porti picaturilecele parfumate, aroma va fi cea a carcaterului si a lucurilor pe care le-ai realizat, al stilului pe care l-ai adoptat in tot acest timp. Pana la urma cred ca iei cate putin si din mirosul celor care iti sunt apropiati, mirosul prietenilor cu care te imbratisezi, al colegilor cu care dai mana, al barbatilor cu care te iubesti... Stiintic vorbind, am citit undeva ca se pot creea chiar dependente chimice legate de mirosul unei persoane.

I don't know why women want any of the things men have when one the things that women have is men.
Nu stiu, daca exista vreo ierarhizare intre barbati si femei, de fapt cred ca este o falsa problema, care insa se pare ca e luata prea in serios de majoritatea; si din pacate, as adauga.
Nu am definitii ale femeii pentru nici nu vreau sa incerc acest exercitiu, imi place idefinibilul si subintelesul vorbelor lui Coco; defapt existenta, definirea ta, inseumeaza trecutul, prezentul si viitorul, iar odata ce inchei masurarea temporala ramane...spiritul, parfumul (etimologia din latinescul per fumum insemnand prin fum), ceea ce ai insemnat pentru altii, ceea ce ai insemnat pentru lume.

Stiu prea putine eu, sau chiar nimic, dar in mod inevitabil ma transform in femeie si nu vreau sa fie o trecere intamplatoare. Ma las inspirata uneori de cele mai simple gesturi si de cele mai multe ori de femei. O astfel de amintire a unei inspiratii, este legata de o doamna care imi arata cu mandrie un podulet de lemn facut de ea, care a iesit un pic stamb, dar de care era foarte mandra, si care mi-a povestit cum a lucrat la el in fiecare zi, fiind luata peste picior de catre ceilalti "barbati ai casei". Simpla relatare a acestui fapt de catre mine acum si aici, nu are cum sa surprinda "prezenta", "parfumul" de atunci care m-a inspirat foarte tare, care mi-a dat pe moment acel imbold de care aveam nevoie pentru a avea curajul sa continui cu un lucru inceput. O lectie invatata care si azi ma inspira sa merg mai departe si sa cred in mine si care practic a intarit un mod de gandire., dar pe care nu pot sa o separ de parfmul acelei persoane, parfumul acelor momente.

O alta femeie despre am scris mai de mult, ramane un reper pentru mine in ceea ce insemna feminitate si a fi femeie, de la ea am invatat sa nu am false pudori, sa nu ma tem si sa traiesc expansiv. Parfumul ei, al acelui stil, al acelor ganduri este atat de prezent, desi ea nu mai este aici pe Pamant. E un parfum pe care il simt cand imi aranjez parul in oglinda, ca imbrac rochii sau fuste inflorate, cand sarut un barbat, cand raman singura, cand mi se pune un nod in gat in incercarea de a-mi opri lacrimile, cand ma uit la cer, cand vreau sa plec, cand port inele.

Eu...nu-mi permit sa nu am parfum.

La final, as vrea sa inchei tot cu Coco:
The most courageous act is still to think for yourself. Aloud.

marți, 21 aprilie 2009

Nu pot sa inteleg de ce 80% dintre tipi cu care interactionez mai mult de 5 minute consecutiv simt nevoia sa mentioneze (intr-un context mai mult sau mai putin fortat) ca ei nu au degand sa se insoare pana pe la 30 de ani; asta fiind varsta medie pana la care te realizezi cumva material. Arat eu ca si cum as vrea sa ma casatoresc maine? Nu! Deci, bravo voua! Tine pentru tine si vezi-ti de cariera si economii!
Plus ca nu am nevoie de judecatiile astea "pretioase" despre viata, care nu fac decat sa denote o banalitate de nedescris si orientarea catre o realizare pe care eu oricum o inteleg in alt mod.

Si inca ceva: de cand vorbesc barbatii atat de mult? Si de unde nevoia asta de a parea atoatestiutor, de unde acest aer de superoritate si de sfatuitor omniscient? de unde atat preaplin, de unde dorinta asta de a demonsta cat de influent esti pentru ca-l stii si pe Gigel si pe Cimpcirel si mereu stii ce sfori se trag si cine ce "invarte", si repet, de unde atat debit verbal despre ce-i cu "ziua de azi", dar defapt despre ni-mic! (a se citi cu ton retoric)

Si daca tot am adus vorba,in general, ma deranjeaza si deja incepe sa ma agaseze stilul de a conversa al persoanelor care nu asculta efectiv raspunsul atunci cand iti adreseaza o intrebare. Ma enerveaza si genul ala de oameni "da, dar sa vezi mie ce mi s-a inamplat!" sau care mereu stiu prin ce treci, dar ei oricum au o alta poveste mult mai interesanta desi, tu nici macar nu ai ajuns la punctul culminant al expunerii tale.
Nu-mi pot explica asta mai simplu decat un complex de inferioritate profund ancorat in subconstient si o multime de frustrari adunate.
Nu vreau sa inchei cu vreun "stop! nu mai fiti asa enervanti!" pentru sunt constienta ca genul asta de oameni exista si vor mai exista si au si ei un loc sub soare; doar ca m-apucase durerea de cap si a trebuit sa scriu. Acum e mai bine. :)


NB: Nu sunt feminista si nici nu-mi place ideea.

marți, 10 martie 2009

The language of letting go

[foto]

Lately I find it hard to express my feelings in words or sentences. I'm tired of all the words and I think that they very easily lose their meaning, thier value...that people including me, use them so superfiacially, fake and actually with stupidity and ignorance, trying to impress or just by confusing them with an image instrument.
But I found something that trully defines the undefined in me and of me at this moment in my life.
I guess everything is about learning the "language of letting go"...


The language of letting go is releasing the energies of the old.

The language of letting go is about giving ourselves permission to experience and express our feelings.
The language of letting go is being present in the moment to receive all the wonderful opportunities that life is bringing to us.
We are the light that has the power to set ourselves free.
I understand now why the light of others has come into my life.

Light seeks out life. It is no wonder why we believe the dead search for the comfort of light.
It isn't to torture with reckless indifference and disregard.
It was to cause us to pause, take stock and notice.

He's standing in front of me.
He saying to me, breathe.
The He is you.
The He is me.

My god, I get it now.
He's light is cascading all over me.
I feel it. Can you?

Now I recognize why our embrace left me shivering long after.
His light re-ignited my internal flame. The question no longer begs to be asked.
And all I can do is release tears.
[from here]

miercuri, 25 februarie 2009

Angajez coach

Vointa face diferenta.

Uneori mi-ar placea sa pot angaja un coach care sa imi poarte de grija. De la ceea ce insemna lifestyle pana la coaching efectiv in activitatea fizica. Sa ma trezeasca cu noaptea in cap, sa nu ii fie mila de somnul meu dulce, sa arunce o galeata cu apa pe mine, sa ma preseze sa ma imbrac in 5 minute ca sa prind rasaritul pe malul marii unde ma duce sa alerg, sa-mi numere cele 150 de abdomene si apoi sa ma mane in pas alergator inapoi acasa de unde sa nu ma lase sa plec pana nu imi pun in ordine toate hainele, sa-mi dea mancare sanatoasa si suc de portocale natural. Cand ma introc sa-mi deconecteze internetul, sa-mi inchida telefonul, sa-mi arate mustrator catre cartile pe care am inceput sa le citesc si nu le-am terminat, sa-mi dea iarasi mancare sanatoasa. Sa aibe grija sa nu mai cheltui banii aiurea. Apoi sa stea la discutii cu mine sa vedem care trebuie sa fie urmatorii pasi in viata mea, care e cea mai buna optiune, ce e de facut, apoi sa dea drumul la muzica si sa incepem sa dansam. Sa ma trezeasca la realitate cand o iau pe campii si sa-mi aminteasca sa visez cand devin prea prinsa de viata cotidiana si monotona, apoi sa ma scoata iar la alergat pana nu mai pot, sa ma opresca si sa ma puna sa fac flotari. Sa-mi vorbeasca pe un ton serios cand ma pierd ca un copil in fata greutatilor, sa-mi spuna mereu lucruri intelepte, sa ma faca sa-l urasc pentru moment foarte tare, sa vreau sa-l iau la bataie. Sa-mi faca cadou un sac de box si sa ma invete tehnici de aparare, sa ma duca intr-o zi intr-un loc uitat de lume unde sa tip cat de tare pot si apoi sa culeg flori. Sa-mi arate cerul in fiecare zi si sa ma recompenseze cu caramele, sa se asigure ca beau cel putin 2 L de apa pe zi si imi iau pastilele. Sa vorbim iar despre motivele pentru care nu stiu sa fiu prietena cu oamenii si despre prieteniile pierdute din copilarie si liceu. Sa imi zica verde in fata tot si sa nu ma menajeze, sa ma trezeasca iar cand vine o noua zi, si mai ales sa-mi scoata protiile din cap!
Exista oamenii aia care fac intotdeana invers, sau altfel decat li se spune. Tocmai din aceasta cauza, astia sunt foarte manipulabili.

Exista oamenii care fac tot ce li se spune. Pe astia n-ai de ce sa ii manipulezi.

In fine, mai exista si aia care cred ca intotdeauna fac numai cum vor ei. Astia sunt cei mai previzibili si usor de manipulat.

joi, 29 ianuarie 2009

Eu o inteleg pe Angelina Jolie


Stiu, nu m-a intrebat nimeni. Si ce daca? :)
Sunt oameni care nasc controversa pentru ca 'nu sunt normali', nu fac ceea ce se asteapta lumea sa faca, sunt criticati, arati cu degetul si cel mai adesea etichetati. Imi dau seama ca imi plac oamenii astia foarte mult. Cine-i cine sa spuna ce e normal si ce nu, pana la urma?

Spuneam de Angelia Jolie ca o inteleg. Cand era mai tanara suprindea prin faptul ca avea prea de multe si ciudate tatuaje si o atitudine dubioasa fata de barbati si femei in acelasi timp.Poate pentru ca in adancul meu mi-ar fi placut sa am si eu un tatuaj, sau poate pentru ca a stiut ea cum sa isi exprime personalitatea, dar nu cred ca o facea numai ca sa atraga atentia, mi s-a parut ca a transmis o doza destul de mare de autenticitate. Acum e criticata ca adopta prea multi copii, ca a ajuns la 'fabulosul' numar de 8. Pe langa faptul ca 8 e cifra mea preferata, mi se pare de-a dreptul minunat sa adopti copii si sa le oferi viata mai buna. E modul ei de a face ceva care sa conteze cu adevarat. Mi se pare ca doar un om foarte altruist si cu o minte deschisa ar putea sa faca asa ceva. Nu e vorba numai de bani aici, cu siguranta, pentru ca oameni cu bani sunt extrem de multi, insa majoritatea aleg sa faca donatii si sa nu se 'complice'. Generozitatea cea mai de pret se reflecta insa prin cat de mult oferi din tine, din sufletul tau, iar adoptia este un fapt cat se poate de graitor. Ca sa nu mai vorbesc despre actiunile si proiectele pe care la intreprins in Namibia.

Oamenii de genul asta, sunt cei carora lumea le zambeste mai mereu, dar sunt irezistibil de reali, poate prea sinceri, pentru a nu starni discutii despre 'cum se poate sa aibe atata indrazneala', cand defapt e vorba despre curaj. Sunt acele persoane care creeaza 'treduri' de la gandire, moda, stil de viata, atitudine. Lumea ii critica si se scandalizeaza, insa in adancul lor si-ar dori sa fie ca ei. Si de cele mai multe ori nu rezulta decat copii nereusite, care imprumuta o idee fara sa o inteleaga, sau poarta o haina care nu ii avantajeza. That happens in current life, and with celebrities. Am intalnit astfel oameni uimitori in viata de zi cu zi, fara sa fie in atentia publicului, cei drept putini, pentru ca majoritatea sunt doar o colectie de gesturi si idei imprumutate fara nici un pic de stil, autenticitate si naturalete.

'Angelica', nu e un model pentru mine, insa sunt lucruri pe care le apreciez la oameni, de la nebunia de a sparge tipare, indrazneala de a fi autentic impotriva cerintelor si a preconceptiilor, de fi considerat ciudat de catre marea multime, pana la generozitatea sincera si pura de a da cat mai mult din tine, calitate care sa se remarce prin profunzime, impact si continuitate.

duminică, 4 ianuarie 2009

Only human...so far

Thoughts of the impossible fairy that never existed (I):

- people (sometimes and by nature) are so mean, so full of resentment and envy, everyone has it's own way of being right.
- I search in their eyes and thier souls for truth, for kindness, for beauty.
- "I look in them" like in a mirror, but I don't recognize myself. That's not me!
- I am transparent...my feelings float above and through me...I can't help it and I don't want to.

- my energy can not be mixed with that which is not truth, kind and beautiful. It's not about logic, or material, it's just spirit and feeligs, and I know it.
- they just don't understand that I can see right through them. So they judge me and call me "strange".
- exuses for them can be found effortlessly and an infinity, but here's the best and my favourite: They're only human.

LO-VE-LY song and lyrics:



A squirrel in the tree is he watching me Does he give a damn?
Does he care who I am?
I'm just a man, is that all I am
Are my manners misinterpreted words or only human?
I'm human
Murderous crow, hey what you know
What you reading about, what you hold in your toes
Is that a twig, are you a dove of peace
A black dove undercover, with another puzzle piece
Are you a riddle to solve all along?
Or am I over thinking thoughts of human after all
Only human
Made of flesh, made of sand, made of you and me
The planet's talking about a revolution
The natural laws ain't got no constitution
They've got a right to live their own life
But we keep paving over paradise'
Cause we're only human
Yes we are, only human
If it's our only excuse do you think we'll keep on being only human
Yes we are, yes we are
Only human, only human, only human
So far:Up in the major's tree, the one he planted back when he was just a boy
Thinking 1923
Thirty meters and a foot, take a look, take a climb
What you'll find is the product of a seed
The seed is sown, all alone
It grows above, with a heart of love
Sharp and shelter of the animals of land and cold weather breathing
We're all breathing in
The planet's talking about a revolution
The natural laws ain't got no constitution
They've got a right to live their own life
But we keep paving over paradise'
Cause we're only human
Yes we are, only human
If it's our only excuse do you think we'll keep on being only human
Yes we are, only human, only human, so far, so far
And this place it will outlive me
Before I get to heaven I'll climb that tree
And I will have to give my thanks
For giving me the branch to swing on
If I ever fall in love
I'll have to give myself a babyI will let my children have their way'
Cause we're only human, yes we are
Only human, so far, so far...

I like the hope or the incertitude in "so far..."

duminică, 19 octombrie 2008

Momente si...ganduri

Foarte random...

Moment:
Eu si pastila mea roz stam la colt si vorbim:

- iar ai spus ce si cui nu trebuia
- iar am spus
- de ce ai spus
- era 1 martie, cu entuziasm si frica, beam bere
- nu trebuia sa spui
- pastilele roz au dreptate
- fara autocontrol si etica se duce dracului judetul
- se duce
- s-a mai dus si altadata si s-a intors
- un du-te-vino
- de la dracu inapoi
- da
- nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma
- nimic nu se repara, totul se strica
- da
- da


gand 1:
Nu e o problema de inteligenta. E una de dimensiuni. Eu caut intr-un om multe dimensiuni. Daca n-are, imi pierd timpul.


gand 2:
Am observat putin mai de aproape o faptura, care e dovada vie ca aparaentele inseala. Un suflet sarac care are totul material si o uratenie ce izvora din privirea plina de dispret aruncata unui alt om mai putin norocos si inzestrat, dar mai presus prin simplitate si nebunie. Cea mai urata si josnica ipostaza si expresie a unui om se citeste in ochi, in opinia mea. Nu vreau astfel de oameni in preajma mea si deci nu ii voi avea. Pacat ca prin prefacatorie astfel de persoane reprima personalitati si caractere de valoare. Imi doresc ca cei din urma sa trezeasca cat mai curand spre propriul lor bine si pentru ca-mi sunt dragi mie, asa cum i-am cunoscut.

gand 3:
Tragic ar fi ca cei care te admira sa nu te inteleaga. Asta cu intelesu e intersanta ca, de fapt, cand esti inteles stii ca nu esti nebun. Si oamenii, in general, se tem sa nu fie nebuni. De aceea simtim cu totii ca „geniu neinteles” e de rau.

Pe de alta parte, cand nu-ntelegi ceva, ai doua variante: sa te simti supeior sau inferior.

In afara de asta, mai exista si constatarea ca, la un test de cunostinte intr-un domeniu, cei care obtin punctaj mic cred ca vor obtine punctaj mare (intrebati fiind inainte sa li se dea rezultatele), pe cand cei care obtin punctaj mare isi evalueaza mult mai bine nivelul.

Daca vrem, deducem ca baiatul care a zis „stiu ca nu stiu nimic” era genial. Sau avea o intuitie formidabila. Adica era genial, ca dupa mine e tot una.

Io vad intuitia ca pe un nas care inspira. Probabil de-aia pluteste „inspiratia” in aceeasi arie semantica.

Mda. Ce scriu nu poate decat sa demonstreze ca daca nu esti atent ajungi la concluzii.



Can't let go..can't forget-never-flash-back-soul-treasure-smile-change-tears-teanderness-innocence-decisions-friendship-growing-up-nevereding-impact-values-future-remember?...and on and on and on...still here...tomorrow-me-ideas-feelings-dissapointments-us-succes-inspiration-stronger-leaving-building-where-beautiful-connecting-fear-trips-ideals-courage-not anymore-missing-I can't stop, so I guess I'll never will stop being what I am today.


Chicane - No Ordinary Morning

joi, 16 octombrie 2008

To wish impossible things

Ce-am sa n-am

m-a cautat un tip, adica(’un) nimeni, cineva…
si mi-a propus, chiar nascocind, asa

orice ai vrea, oricand, oricat
o singura dorinta de-ai avea
vei fi, vei face, vei pastra
de cate ori putea gandi vei vrea

si incepand de cand?
de azi, acum si nu vei regreta
in schimb iti cer sau iau cate ceva

am refuzat si’n fiecare zi, in fiecare loc
ma tot intreb de-l intalnesc pe el
de ce nu vreau, de ce imi faci placeri defel, deloc




The Cure - To wish impossible things

joi, 9 octombrie 2008

Barbati

Ei bine da...barbatii din (mica mea)viata...de la tata, amici, iubiti, colegi pana la...nu stiu ce vroiam sa zic.
Desigur ca va exista tentatia sa se judece dupa marimea postului experienta mea cu barbatii, tendinta cat se poate de gresita tin sa lamuresc inca de acum, desi stiu ca probabil fara rost, dar oricum nu-mi pasa.

Toti barbatii din viata mea sunt imposibili, puternici la suprafata si sensibili la interior, se cred destepti si independenti si le lipseste o doaga. Sunt mai rau ca in reclama la magura!
In viata fiecarei femei exista cam trei categorii de barbati cu care are de-a face: tatal, iubitul si seful. Despre taica-meu pot spune ca m-a marcat si inca ma marcheaza, si pe cat de mult il injur si ma injura inapoi sunt recunoscatoare pentru ca mi-a imprimat o dorinta putenica de a reusi in tot ce fac.Despre iubitii (sau cum naibii se numesc partenerii temporari de viata) am sa dezvot mai jos, iar despre sefi nu sunt sigura ca reprezinta o categorie separata, cred ca am invetatat-o eu de dragul magiei cifrei "3", cel putin in viata mea nu exista si nu vor exista.

Vorbind acum despre barbatii de care am fost atrasa pana acum si cu unii dintre ei cu care am dezvoltat relatii, pot remarca despre anumite trasaturii pe care ai naibii toti le au. De aici pot deduce ca exista un anumit tipic care ma atrage sau care inevitabil apar in viata mea si am de-a face cu el(cu tipicul).

Toti sunt cei mai mari vrajitori din lume. De la prima mea relatie (mai)serioasa numai de asta am avut parte:cei mai buni vorbitori, cei mai mari mincinosi si manipulatori, cei mai mandrii cuceritori dinte cuceritori. Vorbesc despre cazurile unde exista si substart, nu de pseudo-interesanti si fitosi. Nu stiu cum se face, dar apoi numai de genul asta de baieti sau barbati in devenire am avut parte. Nu tu romantism, nu tu plimbari prin parc interminabile...de altfel nu sunt eu genul asta "romantico-ieftin pour l'amour". Astfel mi-a devenit clar ca in viata atragi ceea ce esti.


Nu am avut niciodata relatii de lunga durata. Cred ca faptul asta a fost influentat si de modul meu de a fi si tot ceea ce sunt eu, care a atras aceste tipologii despre care vorbesc, care la randul lor nu sunt orientate catre juraminte eterne. Punand acum gandurile pe hartie pare simplu: e legea atractiei. "gata! du-te la culcare!". Daaaaar desi mereu imi zic "gata mai! destul..nu te-ai saturat de vrajilele astora?"se pare ca tot nu ma satur.Stiu ca nu spun nimic nou. Ma incadrez si eu la randul meu intr-o anumita tipologie de fata usor "masochista" cand vine vorba de sentimente. Si tot asa...ma gasesc in postura nartarorului omniscient si omniprezent, dar si in postura personajului care isi joca mereu rolul al naibii de bine. Mda...gata mi-a pierit si avantul pentru care am inceput sa scriu ce tampenii scriu acum. Sa sterg?
Ma nu...n-am sa sterg..poate mai citesc altadata si mai rad is eu.

Ei bine, pot spune ca-s smechera eu, pentru ca invat pe masura ce trece timpul, si acum cunosc multe mismasuri folosite de baieti si pot anticipa deja cu mare usurinta multe comportamente.
Asta nu insemana ca intodeauna ma feresc sau le preintampin cumva. Cred ca e legat si de faptul ca am inceput de la un standard ridicat in ceea ce priveste arta ...cum sa-i zic? as vrea sa-i zic seductiei, dar suna ca un titlu de carte de 2 bani... vrajelii? suna prea de cartier...se intelege, in fine...
Probabil ca prima indragosteala te marcheaza cumva...si iti creeaza un anumit fel de a aborda relatiile, iti seteaza un anumit standard. Sau poate nu, poate asa a fost la mine, poate doar asa a fost sa fie la mine.

Barbatii stiu si ei niste reguli universalale despre femei, care functioneaza mereu si de aceea le si aplica. Culmea e ca au si dreptate! Femeile manipuleaza si mint, doar atat...nu au strategie, pe cand la barbati e mai elaborata chestiunea. Dar sa nu ma avant in pareri generale. Am vazut si multe fete fraiere, dar si manipulatoare, am vazut si multi baieti fraieri dar si mincionosi.
Si tot asa am impresia ca totul se repeta time and again si pare complicat cand de fapt se reduce la niste mecanisme simple. Si la faptul ca eu nu pot face ceva in ce nu cred. Punct.
Si de la capat. Adica nu ma hranesc cu iluzii cand vine vorba de sentimentele mele. si cum astea nu sunt vesnice, nu pot sa ma mint nici macar o secunda.

Si cred ca asta e la mine... ca traiesc chestiunea asta prea realist si NU suport promisiunile, nu cred in ele, sunt egale cu 0.
Increderea se cladeste in timp indelungat si se poate pierde intr-o secunda, e totul e prea relativ si sunt prea multe variabile in ecuatia asta. Astfel, nici nu ma mai deranjeaza sau surprind anumite comportamente care pe mjoriatatea fetelor le supara, si tocmai din cauza asta nu sunt o persoana posesiva sau geloasa.

Eu cred in intuitia mea si in instinct. Simt oamenii buni sau rai (pentru mine), simt pericolul. E un simt pur si simplu! E precum mirosul...nu il explici prin nciun fel de argumente logice, ci doar simti.

Ideea e ca uneori ai impresia ca nu poti de unul singur...ca viata e facuta pentru a fi traita in completare, ca e teoria cu ying si yang si etc. Dar eu tot mai mult ma gandesc ca sunt oameni si oameni, si ca eu pot de una singura sau trebuie sa pot.
Si nu imi plac feministele deloc si nu are nicio legatura cu alte porniri de misandrie sau ceva de genul asta. Nicidecum.

Cred in idividualitatea mea. Si asta tot incerc sa fac, sa-mi iau timp sa vad cine sunt eu cu adevarat...si sa nu ma las construita de trenduri, de politica, de consumerism, de societatea de azi, sa nu ma pierd in turma...si sa ma trezesc ca sunt manipulata de advetising care o sa-mi spuna cine sunt, ce nevoi am si ce vreau. Sa nu ajoung sa injur "sitemul" si "situatia" pentru ca mi se pare un semn de mare slabiciune si predare de arme. Sa nu imi spuna mass-media ce e bine si ce rau, nu vreau sa-mi spuna tusa Mimi ca trebuie sa stau la casa mea...nu vreau sa nu-mi spuna Orange ca sunt toti oamenii pe care-i cunosc.
Nu vreau sa fiu parte din mase si sa-mi pierd capul, vreau sa stiu cine sunt eu si ce gandesc eu si sa nu uit asta nicio clipa cat imi traiesc viata
mea.

In noaptea asta m-a atacat cu prapadit, un vagabond, ce era el. Vroia cred sa-mi ia geanta, sa ma atinga, nu stiu ce vroia. Eram atat de furioasa pe interior si aveam atat de multe ganduri in cap in cat nu mi-a fost frica aboslut deloc.
Dar abosolut de loc! Efectiv nu-mi pasa! Recunosc ca as fi vrut sa pot sa ripostez si nu sa fug in tamvai....dar vroiam neaparat sa prind tramvaiul pentru ca era ultimul..glumeam.
Ba nu, maine ma inscriu la kick-boxing si nu ma mai las de data asta, vreau sa am satisfactie totala data viitoare, sa-i snopesc pe toti libidinosii si pe toti oamenii rai. Daca vreau de una singura, e clar ca nu o sa fie mereu langa mine cineva sa ma apere si eu vreau sa trec pe unde am chef sa nu ocolesc pentru ca e un grup de baietasi. Vreau sa-i proiectez un pumn in figura tembelului care vine spre mine zambind pervers sau mosilor libidinosi sau baietasilor care..in fine... Vreau sa pot snopi din bataie pe oricine merita si pe oricine ma ataca. Bun! M-am gandit cum sa rezolv si asta. Sa o si fac!

Am ajuns sa vorbesc total alte chestii...despre barbatii o sa tot am timp sa scriu, daca o sa fie sa mai traiesc. Momentan nu m-am putut abtine sa nu concluzionez cate ceva. Mie imi place ce zicea Coco Chanel despre barbati, sau cred ca incep sa inteleg ce-a vrut sa zica.

In rest...probail ca voi fi...just temporary...pentru ca nu se poate chiar totul de una singura.


vineri, 3 octombrie 2008

Absurdism

Domnița se legăna pe o pânză de păianjen.
Și fiindcă ea nu se rupea l-a chemat pe păianjen și l-a întrebat de ce nu se rupe. Păianjenul i-a spus că era un blestem în familia lui, o genă afurisită din care ieșeau numai pânze tari. Ceea ce făcea ca în loc de musculițe să prindă numai elefanți. Și ăștia erau imenși, ce să facă un biet păianjen cu niște elefanți? Îți piere tot cheful de sadisme și de ronțăială.
Dintr-una-ntr-alta, Domnița ajunse la Spiderman. Auzise păianjenul de așa un individ? Vag.
Ce, și dumnealui tot de elefanți avea parte? A, nu, Spiderman deviase puțin de la rasa lui de bază, se ținea de prostiile omenești.
Nu, păianjenul nu știa dacă prostia la om e mai mare decât la păianjen. Dar la porc? De ce porc. A, păi nu știa păianjenul că există și Spiderpig?
Păianjenul își făcu cruce, se învenină din toate puterile, și într-un moment de poftă, o-nțepă pe Domnița, iar apoi leșină de rușine. Domnița leșină și ea de oftică.
Și rămaseră așa leșinați până în episodul următor pe care n-o să-l mai scrie nimeni.




MoloKo - Fun For Me

miercuri, 24 septembrie 2008

Wishful thinking


A dori, a vrea.
Sunt niste cuvinte atat de puternice. Eu cred in puterea cuvintelor. Mie imi plac cuvintele in general, cred ca sunt defapt o mica pasiune de-a mea. Dar puterea cuvintelor e data de sensul lor.

Prima oara am auzit despre "wishful thinking" de la var-meu care era ateu, la fel ca si taica-sau. Eram in scoala generala si in anii aia ne stangeam toata familia la sat, la mamaie sa petrecem Pastele cu totii, se crease un fel de obicei. Noaptea de inviere era chiar frumoasa, stateam deseori afara, in curtea bisericii si ascultam slujba. Nu-mi amintesc vre-un an in care sa fi plouat, imi amintesc decat nopti calde si luminoase, si-mi amintesc cerul cel mai instelat dintre toate locurile de unde am privit cerul pana acum.
Unchiul meu cu var-meu(fii-su) ramaneau mereu afara, nu intrau niciodata in biserica. Lucurul asta ma nedumerea de fiecare data si vroiam sa-i intreb pe ei sau pe altii, dar imi spuneau ca-s prea mica (mereu am fost "aia mica") si ma minteau ca ei o sa vina mai tarziu, dar mereu ii asteptam si nu-i vedeam. Pana intr-un an, cand stateau si ei in curtea bisericii si discutau despre constelatile care se distingeau perfect pe cer, si mi-am spus ca trebuie sa dezleg misterul. Si acum imi amintesc seara aceea de inviere, in care cantcele bisricesti au inceput sa rasune altfel, in care i-am privit altfel pe cei multi veniti la slujba, seara in care am inceput sa ma intreb.
Imi aratau stele de pe cer si-mi spuneau sa-mi pun dorinte, ca si rugaciunile nostre sunt defapt un cumul de dorinte si ca dumnezeu este si in stele, dar si chiar acolo langa mine, ca e accesibil. Si-mi explicau cum totul sta in puterea cumva instinctuala sau poate chiar ancestrala a oamenilor de a dori. O putere pe care toti o au, dar nu stiu cum sa o dozeze, sau sa o foloseasca. Eram prin clasa a 7a si incepusem sa corelez cu ceea ce invatatsem pe la istorie si tot ceea ce asociam eu cu rau sau cu pacat era expus cu cea mai mare blandete si naturalete de catre doi oameni atat de apropiati mie si la care tineam foarte mult. Cred ca tot de-atunci am inceput sa citesc mult si mi-am dat seama ca nu o sa-mi ajunga toata viata sa aflu tot ce e de aflat.
nchi-miu mi-a spus atunci si o poveste care nu avea cum sa fie adevarta, dar care cred ca mi-a spus-o de dragul momentului creat... cum ca el si-a pus dorinta pe o stea din varful carului mare ca o sa o cucereasca pe matusa mea (soara lui taica-meu) si ca atunci cand dorinta lui scadea sau avea nevoie de un punct de reper se uita mereu la steaua aia si il ajuta sa nu-si piarda din vointa. E mai mult despre vointa decat despre credinta. Si apoi m-a intrebat: "Tu chiar crezi ca steaua aia a facut sa se intample totul?" a inceput sa rada si mi-a ciufulit parul."Pai atunci?" si mi-a batut usor cu aratatotul de doua ori in tampla.
De atunci mi-am tot dorit lucruri, si mi-am "agatat" dorintele de diverse simboluri, si am ajuns de la dorinta la realitate de multe ori, si in situatii putin probabile. De atunci, parereile mele au oscilat si s-au schimbat intr-una: de la respectul pentru traditii, la promisiunea de a nu merge dincolo de "mister" pe care oricum niciodata noi nu o sa-l intelegem. Ce inteleg uneori(dar nu pentru mult timp) este ca sunt dorinte despre care stiu ca nu se vor implini, insa nu pot sa incetez ca le am. Si asta imi lasa mereu un gust amar. Si-mi amintesc ca tot acest "wishful thinking" nu e mare filozofie si prin simplul fapt ca sunt om sunt capabila de asa ceva, insa din acelasi motiv am si toate slabiciunile astea pe care le constientizez, dar nu pot sa evit. Cred ca sunt unele dorinte pe care ne e teama sa le implinim si atunci cand intervine acest sentiment, cam tot procesul gandirii si al implinirii se altereaza si astfel nu se mai ajunge la finalitate. Imi asum insa toate astea si poate ca o sa fiu vreodata mai inteleapta, daca nu cumva procedez deja corect acum. Dar o sa aflu eu raspunsul la intrebarile mele intr-o zi, si asta e o certitudine, cred ca singura.
Univers infinit plin de stele,unele stalucind mai tare altele mai putin, exact precum dorintele noastre si imposibil de cuprins de intelegerea noastra.


Dedicat cu dragoste unchiului meu, care cred ca acum intelege toate indoielile omenesti printre stele sau altundeva, unde noi aici nu putem sti.








wishing on a star

sâmbătă, 20 septembrie 2008

până aici mi-a fost


sunt atat de aproape de(un) departe
pe cat ma departez de(un) realitate
perpetuu lumea mea neexistand
ma voi feri mereu de fulgerul comunitatii
va fi cred ( devenind mai buna ) tot la fel
de inaccesibila precum a fost mai ieri
gandit astfel la (un) maine neschimbat
petrecut pe drumul intoarcerii
la doar 24 de ore distanta peste umar
daca maine m-as trezi ieri
stiind ca azi s-a intamplat
pana aici mi-a fost
si (doar) in veci mi-ar reusi sa nu-mi mai fie.


daca ma intrebi, inseamna ca nu trebuie sa stii
daca ma provoci… nu-mi apreciezi discretia.

de nu reuşeşti să(-mi) vorbeşti
…nu mă înţelege!