Sunt doua tipuri de fete pe lumea asta: cele cu parul drept si cuminte si cele cu parul rebel si cret. Atat! As putea sa inchiei aici.Dar pentru ca precizarea de mai sus nu este (inca) axiomatica ci chiar metaforica am sa continui. Fenomenul cred ca este unul nativ, altfel nu as putea sa-l explic. Sunt deci, fetele simple, adica alaturi de care iti este usor sa convietuiesti, carora le este usor sa aleaga si care nu risca foarte mult.Ele se asigura ca au mereu in bratele cui sa planga si cine sa le spuna ca sunt cele mai frumoase si destepte. Fug mai mereu de cliplele de singuratate profunda in care sa ramana cu ele insele, in care sa se intrebe mai mult si in care cel mai probabil li s-ar increti parul. Dar nu, ele se asigura mereu ca au parul drept! Este momentul ala in care alegi sa ai parul drept si renunti la modul natural in care orice par se carlionteaza dupa ce e umezit si se usuca la soare si vant.Il domolesti sa il aranjezi pana la ultima suvita si asa, de la aranjarea parului incalcit si cret ajugi la a-ti aranja viata si modul de a fi dupa cum spun altii ca e bine si nu dupa cum e natural si liber.
Fete cu parul drept par mereu sa stie ce vor, inca de mici stiu de la predecesoarele lor ca trebuie asa: un partener, o nunta si copii pana in 30 ani, hai 35. Suna cunoscut nu? A, sa nu uitam de cariera si "femeia independenta". (aici fac o paranteza in care sa precizez ca "nu mai pot" cu femeile independete si de cariera care pozeaza in mici dictatori, dar ii sterg lui "iubi" restul de sos din coltul gurii. Nu imi plac femeile alea scortoase in costum business,care nu ar recunoste in ruptul capului ca au plans la un film). Desi in fata celor multi se arata puternice ele stiu foarte bine sa joace rolul victimei si imbraca haina vulnerabilitatii exact atat cat trebuie si in fata cui trebuie.Fetele cu parul drept sunt societatea, sunt aparentele, sunt copii ale unor copii.Ele sunt totusi partenerele ideale, pentru ca e mai simplu.
Si sunt si fetele cu parul cret. Care se razgandesc des, care cauta mereu mai mult, poate si acolo unde nu e nimic.Vor sa aibe ceva real, profund, dar nu-si fac niciodata lucrurile simple. Sunt vulnerabile, dar in fata cui nu trebuie, pana cand renunta temporar, dar niciodata pentru totdeauna. O fata cu parul cret nu ar da doi bani pe societate, ar putea sa aibe o familie la orice varsta daca asa ar simti sau ar lua un copil abandonat si la 40 de ani si l-ar creste sigura si l-ar invata tot ce stie ea. Fetele cu parul cret cauta mereu un sens si de multe ori le este greu pentru ca multe lucruri nu au sens. Cauta un sens si in ocupatia lor, dincolo de profit. Fetele cu parul cret sunt imprevizibile,uneori sunt capabile sa astepte foarte mult, dar alteori nu au rabdare nici 5 minute. O fata cu parul cret traieste in prezent, si arde momentul desi viitorul nu promite nimic. Exact ca parul ondulat niciodata nu se aseaza cum vrea altcineva, sunt incapatanate.Fete cu parul cret nu se tem de ele insele pentru ca ajung sa se cunoasca in momentele variate in care se lasa purtate. Cred ca fetele cu parul cret iubesc atat de sincer viata incat vor sa ia cat mai mult de la ea, de la durere pana la bucuria fara margini. O fata cu parul cret stie sa-si recapete ambitia si determinarea, iar puterea ei o face sa fie mereu verticala. Ea vrea bomboane si inghetata si poate sa merga mult pe jos, ea invata mereu si e in continua devenire.
Cu fetele cu parul cret nu e niciodata simplu.
Carlos Villalobos/La Esperanza - La Punta








