Cantecul asta da bine cu blogul asta penibil al meu plin de smiorcaieli si revelatii de doi bani.

I need to save myself.

Nu mai sunt tramvaie in Constanta. Si tramvaiele astea fac zgomot, dar parca sunt si ele parte din personalitatea unui oras, parca-i dau asa o grandoare, fie ea si de suprafata. Aveam momentele mele in tramvai; tramvaiele sunt si mistico-magice daca ai destula imaginatie si vointa. Gandurile mele taiate metalic sub rotile alunecand pe sine si zdranganitul gemurilor rasunand in urechi. Era ca un fel de masina de tocat griji, sau poate vise. M-am mai simtit asa cand mergeam la drum lung cu masina; ma uitam in urma si vedeam decorul micsorandu-se si marcajele de pe sosea fugind pe langa mine. Doar miscarea asta grabita, indepartarea de un punct fix pe mine ma elibereaza nu stiu precis de ce anume, dar ceva este. Poate de cate putin din mine.

The ability to look away and keep me close, at the same time.

If two people are meant to be together, eventually they ll find their way back.