I don't care

...'cause I can look inside your head.

To transcend or to accept?

Let me begin with this negativist statement: We are never going to be able to live in a zen world of peace and love. Because we are HUMAN.And maybe in the Bible it's used a great metaphor that we've commited THE sin and we carry it deep in our nature and we have to pay for it as long as we live here on Earth. Or maybe not. Maybe guilt and sin are just invented concepts and it really is something else beyond everything.

I trully belive that life is showing me things, teaching me lessons that bring me closer in descovering myself and closer to that bliss and peace that is called happiness. But I think that once you get there , once you transcend you can't be like all the others anymore. You either go into the mountains and live there being happy with the nature and not needing anything in the material world. Or you just become an outkast of the society in some way or the other.

Life is a mystery to be lived, not to be understood - Osho

There are understandings and perspectives of this thing called LIFE that set people apart or on the contrary those that bring them togeter. And as I said we are HUMAN, this is so tricky because just by being what we are, we have a nature that is defining us. We are great in many ways, we are capable of many beautiful and amazing good things but we are also capable of destruction and other feelings like being greedy, gelous, envyous etc. There is a constant fight in our nature between "good" and "bad". Wich are themsevs inveted concepts by society/religions that create frames in the collective mind. And as Einsten said everything is relative.

The ultimate enlightenment means the ultimate dissolution of the ego, the ultimate disappearance of the individual. - Osho

Reading just one book by Osho and other fragmets from his sayings opened my mind in some way because I was agreeing most of it , but I could put all my toughts together and give them a shape and forulate them as a solution. He was talking about the future world as living in a Global Village. This is compsed by many samll comunities (max.5000 people), where there are no families , and the childern are raised by the entire comunity, and the parters can switched(with no judgement) beteen them as they want and when they want. The comunities can interact of course but there will be no money,no religions, no economy and politics (this sounds like that john lennon song) they will just make exchages like in the old times.

All that is great cannot be possessed - and that is one of the most foolish things man goes on doing. We want to possess. - Osho

At first I said to myself that's so stupid! And couldn't even imagine that really working out, but then I wanderd if is not me that is so narrow minded, and brainwashed that I can only imagine humanity working out only as a society? Society is not just an invention I think it developed and shaped itslef by the human nature. We cannot volutirely exchage things and be fair with eachother, accepting and promoting equality. We like to gather belongnings around us. We like to have relationships and be popular, because mostly we are afraid of being lonley. (This is a big part of Osho's philosophy that I agree with- we don't really know what true love is, we just want to possess the persons next to us (MY friends, MY lover, MY wife etc.) feeding our ego and we confuse that with afection;love is freedom).

The desire to belong arises because you feel empty. In a crowd of any kind — political, religious — you forget your emptiness; the crowd fills you. - Osho

And when you think how big everything got, the society, the economy how one thing leds to antoher. You would think that's the only way it could work, sure there are some flaws in the sistem but...it's working in some way. Religions, politics, economy and families all in the society! But when you realize that manipulation and use of power is used to make this work, you start to think again. You think you are not doing so bad, but it ever occured that you may not be even living, you might just be dead alive? That sounds crazy becuse you seem so conscious, why wondering so much?

When your ego is no more, only then will you know who you are. - Osho

I just think that people are afraid of losing everyting around them, their house, thier lover, thier friends and all the pillars that keep their reality working. Becuse they do not know and love themselves for who they are. Thay define themselves trough pieces of the exterior that they try to possess, thinking that's love or affection. In fact they are only taking away the purest state of the human being -freedom- and they are beging to hurt and limitate eachother, and so a chain reaction is activated.

We are afraind of new begings, and I mean with no assuremnts ar anything. Just seeing life as a game, as an experience and not being afraid at all of what might happen,just risk everything becuse you feel life so strongly that you know you can always get up and start again differently. We are so afraid of natural desaters becuse we get so attached by this world and what they manage to gather in a period of time. We hardly see posibility, twe see just a dead end.

Love is never a relationship, and relationship is never love. Love relates, but it is not a relationship. Relationship is a dead thing, a closed thing. Love is a flowing. - Osho

The same with society that gives us an illusion that things are oragnised, the society that puts labels so easily: "that one didn't get a job untill now", "the other one didn't got married yet", what is he thinking? what is he doing with his life?" All these lables and frames so that we can be controled more easily.

Maybe it's paranoic and people in their grateness still manage to feel happy in this conditions, but something in me tells me this is not IT, this is not happiness and reading some big beard guys books makes me belive it even more.

Just finding that “I am nobody”… and that’s how existence is.

My dearest ,

I wish so much that you will not continue to be fooled by some's hypocrisy and I hope that you could see through their masks. I don't think you need my advice, it's just my wish for you beacause I think I know your soul and this is not good for it. It's like that feeling when you're whatching a movie and you see how the character is being tricked, but you can't do nothing about it,obviously. You can only hope and wish.

yeah I know,

::::::::::

Improvizatie

Imi dau seama ca sunt un mare fan al improvizatiei si un dusman al previzibilului. Imporvizatie in sensul de spontaneitate, prezenta de spirit. Cred acum ca ma pot analiza pe mine insami destul de bine. Fara sa detaliez prea mult, realizez ca mi-am dezvoltat o tendinta cumva inconstienta de a nu face ceea ce mi se spune. Nu suport sa fiu controlata, masurata, limitata, ingradita. Nu suport sa fiu la fel. Vreau sa am spatiul meu, momentele mele cu mine.

Ma simt exact ca iedutul lui bunica care mereu scapa din tarc, strecurandu-se printre poarta si gard si incepea sa topie haotic, dar fericit. Nu mai judec oamenii, (cel putin incerc), si nu-mi judec parintii, dar au reusit sa faca din mine un iedut fara stare.Nu stiu cat mai rezist. Tot de aici probabil si simpatia pentru improvizatie. Poate ca sunt oameni si oameni , iar nu toti functionam la fel, unii sunt pasionati de strategie si planificare. Cei mai increzuti compara lumea afacerilor de acum cu lumea vechilor razboaielor si cu strategiile de atunci, cu marii strategi ai vremii. Eu zic ca doar se mint frumos, ca sa se simta mai interesanti in legatura cu ceea ce fac. Si pana la urma la ce a dus atata planificare? Cand omul se gandeste si planifica prea mult, de cele mai multe ori devine distructiv, daca nu are adversar intra in competite cu sine insusi si se lupta cu termene limita.

Pretuiesc mult mai mult spontaneitatea, joaca cu momentul si circumstantele, bucuria de a nu te teme de ceea ce urmeaza pentru ca stii ca orice ar fi te poti adapta, relaxarea si detasarea.

Desi nu neaparat in aceeasi tonalitate, iata o mostra de improvizatie. Imi plac mult de tot oamenii astia:

Atunci cand stii in mare ce urmeaza, dar tot te mai cuprind fiori de emotie, e de bine. Cand te simti atat de confortabil, dar tot te inrosesti din motive banale si nu indraznesti sa spui anumite lucruri sau sa faci anumite gesturi pe care ti le permitii cu altii caci acolo lipseste acel ceva indefinibil. Da, stiu ca acel ceva care face diferenta, e de bine.

Cand te joci cu volumele si intaltimile tale sprituale, sufletesti, emotionale... e ca un montagne rousse care te duce la limita, cand simti ca esti atat de aproape de a ceda si brusc te intorci la sentimentul iluzoriu de siguranta, insa pentru suficient de putin timp. Stiu ca asta e de bine, e ca un fel de fitness interior care te tine in forma. Da, cred ca avem nevoie si de fitness emotional si spiritual.

Si tot fara argumente, stiu ca e de bine ca generez astfel de ganduri si nu stiu cum sa mai fiu recunoscatoare pentru...tot ce a dus la ceea ce sunt eu azi, si pentru ceea ce sunt acum, chiar acum.

Asta scriam eu acum vreo cateva sapatamani si azi m-a facut sa zambesc frumos. De atunci citesc si o carte pe aceeasi lungime de unda, poate o sa scriu mai pe larg si despre Osho.

De 1 Decembrie despre acel cuvânt cu "P"

Colțul acesta virtual e diafan, pașnic, poate trist cu precădere, dar e sincer și am de gând să-l mențin așa. Am zis totuși să fac niște figuri pe sarmă și să abordez și subiectul cu 'P'.

E doar un pretext acesta al zilei de 1 Decembrie, sau poate nu e, poate că simt.

Pe scurt, nu mă pot lasa impresionată de ceea ce s-a numit până acum la noi în țară 'P'! Azi, nu cred că sensul cuvântului "alegere" mai are însemnătate. Mă descumpănesc mai ales tinerii din generații apropiate mie care, indiferent de aparenta preferniță manifestată, nu fac decat să ia parte marii manipulări și alimenteaze jocuri murdare. Mai cred că unei femei, daca nu face "P" efectiv, îi șade urât să vorbească despre asta, in mod inevitabil se sluțește.

Am impresia că asist la un concurs de popularitate fara fond în care se confruntă orgolii, grupuri de interese și multimea activată emoțional. În final, rezultatul ce ne afectează pe noi fiind același în ciuda marii iluzii a alegerii și a enormelor sume de bani irosite.Se vorbește prea mult, prea prost și se face apel la simț civic către oamenii care nu-și cunosc și nu-și apară drepturile, iar mai departe, le încalca in mod fragrant și constant pe ale celorlalți. După o perioada odioasă, în ultimii 20 de ani înca n-am învățat sincronul american al democrației, abia îl prindem pe cel european și nici nu pare să ne chinuim sa îl mai infrumusețăm cu niște pași tradiționali.
Nu, nu sunt dezamagită, doar că nu sufăr (și) de miopia "P__ii"!

Mă feresc căt pot de mult de generalizarii înjositoare și ipocrite despre "noi românii" sau "cum e în afară". Și nici nu abandonez, prefer credința în fața deznădejdii, prefer mândria moștenirii mele în fața renegării identității, eu înca nu am obosit, învăt să respir ca să rezist mai mult și sper că timpul și experinența să aducă și ințelepciunea pentru momentul care știu că va veni. Poate că sună ciudat, dar infinitul nu e o iluzie.

Dar cam atât! Dragostea, sexul și "P" sunt lucruri care se fac, nu despre care se vorbește!

Brancuși "spune" cel mai bine:

Respect pentru cei care simt bătaia inimii României Întregite, și mai ales pentru cei care și acționează conform acestor simțiri:

De voi nu ne rupeaţi din trupul vostru/ Şi-am fi rămas doar unul ,/ Nu am fi fost astăzi străini /Şi-am fi trecut şi Prutul !/ De ce nu vreţi să fim cu voi , /Să mergem mână-n mână ,/ Să construim doar un destin /- N-avem aceeaşi limbă ?!/ De ce să fim ca doi necunoscuţi , /Sa ne deschidem poarta ,/ Când noi , de fapt , suntem toţi fraţi /- Haideţi , să lărgim ograda ! /Noi vrem s-avem numai o glie ,/ Hotar , la noi , să nu mai fie ! /Graiul ce-l vorbim să ne mângâie ! /Apoi să vadă şi duşmanii /Că limba noastră strămoşească /A vrut...şi-a reuşit să ne unească !

surse foto: 1, 2, 3

...so I can make more love

What is freedom but a fleeting notion,
is this reality or just emotion,
I would rather be a giver then,
be apart of hurting you again,
I want to be conformed to love,
show me what to do again,
show me to win your love,
I want to be conformed to love,
so I can perform love,
My impatience is the part of me,
that I realize you hate you say, i
t complicates the very art of you,
show me what ought to do,
I want to be comformed to love,
so I can perform love,

My Beloved is the greatest Love, YES!!,
I think of him all the time,
My beloved is the greatest love,
please make up my mind,
I want to be conformed to love,
so I can make more love,
I want to be pure pure love,
so I can restore love,
so I can make more love,
so I can be sure love,
Help me be secure love,
so I can make more love,
so I can restore love.

That is the objective, to be conformed to love, to actually be love incarnate, because that is what I was before, but ya'll got that I think, to be love incarnate, and to not listen to people who might say there's something wrong with being love, you know.
I'll give you an example: You talked about professionalism, but what does professionalism have to do with a real exchange, you are as professional as you have to be right now, you are as professional as you need to be, your sincerity has offended me in any way, it hasn't confused or complicated things, if anything it's broken down and made the environment more comfortable for everyone else.
What did it do, what was the cost of your lack of professionalsim, your so called lack of professionalism, because I don't call it that.

I believe a world can exist on honesty, I just do, you know. I'm a believer

In viata primim multe lectii. Pe unele le invatam usor, pe altele mai greu. De ceva timp simt ca invat o lectie aproape in fiecare zi - a devenint o constanta. Poate pentru ca "a iti educa sufletul" nu e nici macar o expresie. Dar in fiecare zi inteleg ca nu intamplator traiesc ceea ce traiesc si ca trebuie sa invat lectia asta pentru a trece mai departe, pentru a marca devenirea mea continua.

N-am sa zic ce lectie, pentru ca ar insemna ca am desavarsit actul cunoasterii sale, or e clar ca mereu o voi invata si trebuie sa o transform intr-un "modus vivdendi".

Este despre a da, a impartasi, a nu pretinde sa ti se cuvina nimic,a primi totul ca pe un dar,despre a nu avea posesii.

Despre a te intregi.


Later edit: An answer: Ironically but "...my heart wouldn't let me learn."

From here:
Loved hard once, but the love wasn't returned,
I found out the man I'd die for, he wasn't even concerned,
And time it turned,
He tried to burn me like a perm,
Though my eyes saw the deception,
My heart wouldn't let me learn
For, some dumb woman was I,
And everytime he'd lie, he would cry and inside I'd die,
My heart must have died a thousand deaths,
Compared myself to Toni Braxton thought I'd never catch my breath,
Nothing left, he stole the heart beating from my chest,
I tried to call the cops, the type of thief they can't arrest,
Pain suppressed, will lead to cardiac arrest,
Diamonds deserve diamonds, but he convinced me I was worthless,
But my peoples would protest, I
told them mind their business, cause my sh** was complex,
More than just the sex,
I was blessed, but couldn't feel it like when I was caressed,
I'd spend nights clutching my breasts, overwhelmed by God's test,
I was God's best, contemplating death with a Gillette,
But no man is ever worth the paradise,
No man is ever worth the paradise,
And no man is ever worth the paradise, Manifest

Cateodata cred ca oamenii sunt incapabili sa invete din greseli. Mai ales cand greselile ii ranesc pe cei din jur, dar creeaza iluzia sau consolarea ca fac un bine.
We're so fucked up!

Motto: "It is very sad, but it's the time to declare that love is dead." - Fay Weldon, The Independent, 2000

Viata se misca repede. Nu mai e timp de romantism. Sau daca-l doresti, il planifici. Modele sunt destule in filme, iar comertul nu intarzie sa preintampine acesta nevoie oferind un summum de clisee si stereotipii.Poate ca iubirea este prea dureroasa si neconvenabila, ne cere prea mult timp si prea mult efort si energie, ne face sa nu ne mai pierdem in contemplarea celuilalt. Costurile psihologice ale iubirii sunt prea mari si ele se convertesc in materialitatea unor gesturi pe care comertul le dezvolta nemasurat, facadu-ne prizionerii obiectelor. Dar mai departe nu stiu...oare fiecare chiar isi traieste propriile povesti, adica are curajul sa infrunte toate trairile si sa le dea o forma adevrata, sincera? Sau suntem luati de valul societatii, al "modelelor" pe care le vedem pe masura ce crestem in familie si cercul de cunoscuti, al basmelor cu "si-au trait fericiti pana la adanci batraneti" si al industriei tv?

Si nici macar nu pot sa fac afirmatii precum cea din motto, pentru ca (si cred ca am mai spus asta) nu stiu cum arata si ce este iubirea intre un barbat si o femeie. De fapt nu stiu cum arata in cazul meu, nu cred ca pentru mine este ce este pentru prietenii mei si cu atat mai putin ceea ce se promoveaza in diverse piete de consum. Poate ca vad si exemple pozitive care ma emotioneaza, oameni cu povesti impresionante, dar viata e nu e mereu atat de spectaculoasa. Te uiti si te intorci si te intrebi, cat e prietenie, cat e respect, cat e obisnuinta, cat e angajament, cat e confort, cat e sex, cat e ajutor si sprijin, cat e pasiune, cat e dependenta, cat e siguranta? Da da, din toate cate putin, in momente diferite, se va raspunde. Dar eu cred ca asta e mare prostie! Cred ca e prea multa ratiune si analiza, prea multe SWOT-uri si combinatii de sentimente, prea multe case si afaceri, prea mult teribilism, prea multe rochii albe, prea multe cupluri la indigo si prea putin, de data asta curaj.
Psihologii spun ca exista prea multa constiinta de sine, prea mult calcul si gand ascuns, prea mare preocupare pentru self-esteem. Si da, poate ca nimeni nu ne mai ajunge.

Eu ma gandeam ca am devenit prea analitici, prea constienti si lucizi, pentru a fi deschisi la iubire.

de la Oreste

Pentru ca fara sa stiu de unde si cum, intruiesc calea, o simt si nu sunt lasata sa ma ratacesc :

In viata, avem cateva porti de deschis si unele de inchis. Mentalitatea noastra europeana, inca ne impiedica sa intelegem Legea lui 1. Mostenind dualitatea, am devenit separatisti, spre deosebire de orientali, care sunt integralisti.

Se pune ca Raiul si Iadul sunt definite de scopul fiintei si atunci, suntem demiurgii propriului nostru destin. Karma este darul, atributul divin pe care l-am primit cand trupul nostru din lut si apa, a capatatat constiinta nemuririi. Moartea nu este finalul, ci doar o stare tranzitorie intre viata si o noua viata. Daca nu iesim din Roata Vietii Materiale, Samasara, moartea ne conduce spre o noua incarnare, insa daca intelegem si ne Unim, moartea ne va purta spre viata vejnica. Asadar, dincolo de Bine si Rau, se afla un fruct mult mai zemos, un mar care nu se strica niciodata si el creste in Pomul Vietii! Suntem interconectati. Actiunile psihice, mentale si fizice creaza realitatiile generatiilor.

Evolutia individuala este direct legata de cea a umanitatii. In Sodoma si Gomora, daca ar fi existat macar un singur individ cu Lumina Vie in el, nu s-ar fi intamplat Distrugerea. Buddha, zambeste caci a inteles ca fiecare dintre noi avem sansa Nirvanei, a Paradisului pierdut dar regasit prin Cale. Daca ne-am stradui putin sa gandim global, am intelege mai repede cat este de imporatant sa ne lasam purtati de valul existentei, pana la liman. Avem barca iubirii, vaslele puterii, ale vointei si un rau involburat care curge cu o singura misune. Aceea de a se varsa in marele Ocean!

Cine prinde talcul povestii, devine din personaj, autor. Si abia, aici, in domeniul marii creatii, omul devine cu adevarat nemuritor. Suntem definiti ca fiinta de opera personala. Sa lasam in urma noastra o dara de lumina, ca urmasii sa nu se rataceasca pe Cale, iar calea nostra este impletita din iubire, adevar si Viata! E simplu. Simplitatea este stanta lui Dumnezeu, dovada vie a Adevarului Sau. Asadar, cu cat ne vom complica in filosofii sterile si vom confunda calea cu scopul, ne vom pierde toate energiile in Roata. Iesirea din ea se numeste mantuire in crestinism, eliberare in buddhism, unire in islam si desfacere de legaturi in peisajul shamanic universal. "Cautati Adevarul si el va va face liberi!".

Accentul este pus pe cautare si nu pe gasire, caci noi stim deja unde se afla. In imperiul lumii interioare, in inima noastra. Tot acolo se intalnesc cele doua trinitati in dinamica permanenta: Fiul lui Dumnezeu care Coboara si Fiul Omului care Urca!

Respectand intregul salvezi detaliul! Absolut fiecare forma de viata spune o poveste. Iesi din cercul vicios al emotiilor si dorintelor. OBSERVA! Florile vorbesc, animale gandesc, pietrele iti ofera energia lor. Pamantul are grija de tine, iar cerul te binecuvanteaza cu fiecare ploaie de vara, cu fiecare adiere de vant. Oricat de bogat si puternic ai fi nu poti primi natural mai mult de cat are fiinta ta nevoie

Abuzul accelereaza consumul energetic, iar lipsa combustibilului viatal aduce pamantul peste persoana si uitarea peste sine! Spiritul nemuritor pluteste deasupra noastra si abia asteapta sa-l simtim. Cand vei intelege ca niciodata nu esti singur, vei avea grija sa pretuiesti fiecare zi ca pe momentul zero, cand trecutul, prezentul si viitorul devin unicul timp al Fiintei.

Just another...not

You and I,

we’re two of a kind,

I hate to say it but you’ll never relate,

what makes you tick?

It makes me smile.

You said that I should get away from it all,

and bury my head in the sand if I want to,

I think you…should thank me now.

You were lying wide awake in the garden,trying to get over your stardom,

and I could never see you depart us

and you’re my baby,you’re just another girl.

I never mind the way I had to see ya,

my working on a day show never explains why I see youand I feel your pain.

I love to wear my work inside of my head,

I can’t complain but you should never react the way you did,I feel your time.

You were lying wide awake in the garden,trying to get over your stardom,

and I could never see you depart us

and you’re my baby…

And you were lying wide awake in the garden,trying to get over your stardom,

and I could never see you depart us

and you’re my baby

,you’re just another girl,

just another girl..

	Pete Yorn - Just another
	Found at bee mp3 search engine

Locked

This is me.

sursa foto

A locked gateway inside St Peter's catherdral in Vatican.

Despre

Sunt atat de constienta de micimea mea si de efemeritatea a tot ce ma inconjoara.(NU,nu e nimic trist in ce scriu aici.E de bine.)Merg pe strada si deodata ma gandesc la ce se intampla oare in alt colt al Planetei, ma uit la oameni cum isi fac drum prin multime, ma gandesc la povestile lor.Nu le cunosc dar mi le imaginez. Cred ca suntem toti o minune, locul asta e un miracol. Ma detasez asa de usor si vad cateodata atat de limpede cum omul isi creeaza scenarii, drame, comedii..cum toate trec, cum toate vin. As putea sa fac asta neincetat, doar sa stau sa contemplu.Suntem fantastici cum traim, cum adumnam in suflet tot, cum suferim, cum ne bucuram, cum ne intristam. Tot uimitoare mi se par ura,cruzimea si prostia, dar mai ales spectacolul in care se izbesc toate si la final..tot emotii. Cateodata as vrea sa nu mai simt nimic...dar ce-am fi fara sentiment.Nu stim si nici nu vom sti pentru ca noi stim doar ce traim(iluzia cunoasterii), iar viata este sentiment;si slabiciunile umane, frica vs. curaj si tot ce nu indraznim pentru ca devenim prizioneri.Nu am zis ai cui prizioneri pentru ca variaza. Si viata mea e asa, oricat fortez limitele intelegerii, ma intorc la ea si o simt.Si mi-am dat seama ca in esenta nu sunt egoista, ca uit foarte usor de mine, poate si pentru ca am fascinatia asta a spectacolului vietii in intregimea sa.Intregul insemnad toate povestiile oamenilor, un intreg pe care refuz sa-l separ.
Dupa toate gandurile ce ma inunda, trebuie sa spun totusi ca ma indoiesc ca locul asta exista cu adevarat si ca noi suntem aici.Nu cred,in micimea mea, in nicun sens real a tot ce se intampla si nici in existenta. Ne invaluie si ne iubeste intr-un mod dincolo de perceptia nostra, dincolo de puternea noastra de articulare, dincolo de ceea ce numim "tot". Ma repet, dar am sentimentul ca noi nu suntem material si ma simt atat de impacata cu trairea asta.
Si sunetul de violoncel imi place cel mai mult,iar impreuna cu pianul imi spun povesti multe si atat de frumoase..ale oamenilor.

Et nous avions tous du génie

Epuisés, mais ravis, faut-il bien que l'on s'aime et que l'on aime la vie.

Et toutes tes gestes sont ici, ca voulait dire..tu es jolie.

On était fous, mais ca ne veut plus rien dire du tout.

Some things are better left unsaid

"-Tu ce vrei?"

Si fata isi muta privrea de obicei sigura ce patrunde drept ochii interlocutorului. Acum cauta pe masa urme invizibile, ezita...se pierde in fata unei intrebari care o rascoleste in tacere; dar odata verbalizata si adresata capata o agresivitate agasanta.Ea, care mereu a pretuit capacitatea oamenilor de a se exprima, de a pune punctul pe "i", tocmai ea caruia ii plac atat de mult cuvintele. Sunt lucruri pe care le simte atat de puternic, sunt sentimente. Cum sa raspunda? Nici nu ar fi timp destul sa cuprinda tot, dar nici nu stie de unde si cum sa inceapa.

*

Cand esti mic ti se dau aripi. Descoperi lumea si se formeaza curajul de a trai. Din pacate, iubirea celor mari nu stie mereu sa ia forma si se transforma in contrariul esentei sale care este libertatea, devenind posesie. Si asa, copilul, atat de fragil, atat de receptiv DEVINE cel de maine. Si asa devin generatii si generatii de oameni care formeaza societatea. Si toate cuvintele din copilarie ce ti adreseaza se lipesc de subconstient."Prostule" "O sa faci pe naiba!", "Treci la loc!", "Nu pune mana!", "ce ti-am spus?", "nu esti in stare de nimic". Da, mai ales cele negative. Si cuvintele si gesturile, Tot! Nu iti mai amintesti tot cu exactitate dar subconstentul are colectate toate trairile, le porti cu tine mereu. Terapia te ajuta, mintea poate fi antrenata uimitor, de aici si "the power of tought", dar creierul sanatos nu pierde informatii emotionale.

*

Inca nu poate sa ridice privirea si sa raspunda. Trairile si visele refuza sa capete o forma codificata verbal si astfel sa poata fi receptate de altcineva. Si-ar dori ca doar uitandu-se la ea toata lumea sa stie ce vrea, sa fie evident. Dupa cum merge, dupa cum se poarta,dupa gesturi, dupa cum reactioneaza.
Cel mai mult i-ar placea ca dintr-o singura privire sa raspunda la intrebarea "ce vrei?". cine nu intelege, nu va intelege nici dintr-o mie de cuvinte oricum.
Alege sa nu franga in cuvinte mici si abrupte dorinta vie ce traieste in ea si isi ridica incet,treptat ochii spre sursa intrebarii. Revarsand,lasa lumina din privire sa calatoreasca cu viteza sa inca neegalata, pentru ca apoi, urma ei sa isi incheie drumul arcuit alunecand concentrat pana sub barbie. Zambeste...

Cam asa am fost in ultimul timp. Exact in pozitia asta abordez fotoliile generoase si daca sunt numai eu imi place sa nu-mi acopar picioarele.

...dulcea iluzie ca schimbarea pozitiei normale a corpului aduce si schimbarea in perspectiva prin care privesti viata, durerea scurta din piept si forma pe care o capata fumul in aer jucandu-se cu lumina, expiratia toxica care pare sa ia toate grijile odata ce parasete interiorul corpului.

...cautarea linistii cand tensiunea din corzile nervoase este maxima.

Si raspunsurile nici nu mai conteaza, uneori viata ne traieste pe noi cu o violenta si o sete care te ingenuncheaza si te leaga de maini si de picioare. Nu-ti ramane decat sa astepti, sa te antrenezi, sa mai rabzi, pana cand, intr-o zi, vei slabi stransorile, le vei inlatura si o sa poti atunci sa lovesti inapoi.

Alexandrina Hristov - Noi 2

Am auzit odata o poveste. Un copil mergea cu tatal sau pe strada si la un moment dat cei doi observa un barbat care lovea o femeie. Ea se ridica, se scutura de praf si-l urma in timp ce acesta se indeparata. Barbatul se intorcea si ii spunea sa inceteze sa-l mai bata la cap si mai trimitea o lovitura. Femeia isi revenea si continua sa-i vorbeasca urmandu-l, desi primea cate o palma aproape la fiecare intoarcere a barbatului.Copilul ii spune ingrozit tatalui sau: "De ce nu faci nimic? Nu vezi ca mai are putin si o omoara? Tatal i-a raspuns: "Atata timp cat ea il va urma nu e nimic ce pot eu sa fac, isi "castiga" fiecare palma cu fiecare pas pe care il face dupa el."
-Final

August

Motto: "There was once a very lovely, very frightened girl. She lived alone except for a nameless cat."

Eu noptile de august nu pot sa le dorm. Cred ca sunt perfecte.

Organismul si psihicul meu refuza sa intre in stare de repaos. Si nu as putea sa am motivul rational al lipsei de activitati intense, pentru ca si anul trecut cand aveam treaba mai multa mi se intampla acelasi lucru.

As putea sa stau sa privesc cerul toata noaptea si mi-ar placea sa nu o mai fac din unghiul ascutit si prea zgarcit al balconului meu.

Imi place luna august cu toate nelinistile ei, cu toata incarcatura finalului de vara si prevestirea sosirii inevitabile a toamnei, cu toata racoarea care vine odata cu seara, cu toate fructele care se coc, cu toate deciziile pe care trebuie sa le ei, cu toate cumparaturile pe care le facem. Imi place ca soarele pare mai mare si mai rosu la apus, ca vin pensionarii cupluri cupluri la mare, ca isi iau ai mei concediu si pleaca la munte, ca aerul incepe sa devina din nou respirabil, ca magazinele se umplu de rechizite si miroase a plastic si a guma.

Si cred ca-mi place si ca anul asta, in August, nu stiu nimic despre ce voi face -and it's this fucking pressure, but I kinda have this natural high...and sometimes I stop and I laugh at life and at all these fake and stupid frames that society puts us in. And then, I secretly make a vow that I will never surrender to conformity and that I will always be bold and brave enough to take a twist and make it all worth, and maybe write a book about it. And I still wish for myself to find people who would just fight me and break through to me and hold me down and scream thier life into my face. People who won't let me lose myself or anything ,and I want do the same for them unconditionally.

Imi place August si pentru ca are 31 de zile doar pentru ca imparatul Cezar August vroia ca luna ce-i poarta numele sa aibe tot atatea zile ca si luna imparatului Iulius Cezar, al carui nepot era.

Dar cel mai mult imi plac...noptile de august si cerul lor plin cu praful stralucitor de zane.

...maybe living alone with a nameless cat is a potential great stage in one's life.

Omul frumos

Cand un om care s-a nascut infirm, cu corpul micut si deformat, mai putin capul si chipul, iti vorbeste zambind despre atractie si sex, iti dai seama ca nu ai nicio idee despre nimic, esti redus la 0, ti se da restart. Se uita drept in ochii tai cu privirea cautand in trecut si iti povesteste despre prietena din clasa a 7 care i-a scris pe un bilet ca nu mai poate fi cu "baiat ca el" , iar de atunci s-a lasat urmarit de aceasi replica venita de la persoane diferite timp de 14 ani. Dupa ce-l asculti iti dai seama ca nu ai ajuns nici macar aproape de frumusete in cautarile tale, nu ai inteles de unde vine defapt tot ce este real si in acelasi timp divin intr-un om. Te intorci in lumea "oamenilor normali" si iti vine sa ii atingi direct pe fata ca si cum ar fi niste papusi, sa-i zgudui, sa-i intorci pe toate partile cautand dincolo de corpul si chipul lor. Cautand-i pe ei in ei, incercand sa gasesti farama aia infima de frumusete divina,care pare captiva undeva acoperita de pielea care sta intinsa pe configuratia osoasa si speri aproape naiv sa nu se fi stins de tot. Cand acelasi om iti spune tie, om "frumos" al societatii, cum a trecut peste toate astea, cand el este cel care te incurajeaza pe tine, atunci iti dai seama ca nimic pe lumea asta nu ar trebui sa te deznadajuiasca vreodata. Altfel nu te-ai transforma decat intr-un tarator prin viata desi corpul ti-ar permite sa mergi drept si demn. Te gandesti ca pana acum nu ai plans nicodata cu adevarat ci doar te-ai smiorcait, nu te-a durut nicodata cu adevrat ci doar ti s-a parut, nu te-ai luptat ci doar ai te-ai plamuit un pic. Dupa ce auzi un astfel de om vorbind si dupa ce ii cunosti povestea, nu ai cum sa mai vezi oamenii din jur la fel, nu ai cum sa mai continui sa fi tu la fel, nu ai sa te mai multumesti doar cu aparente. Poti doar sa continui sa fi mai tare,si paradoxal, sa pastrezi nebunia credintei ca vei gasi crampeiul de lumnia divina si in alti oameni.
Nu ai sa te opresti niciodata din a cauta si din a crede.

E incomparabilă expresia chipului unui copil cand îi spun că mă numesc Zâna.

A curse, a prayer, a wish, a spell or will

foto credit

This morning I am making a wish and I stop procrastinating.

:)

"It comes that time when you have to look deep into your soul and open that envelope where it stays written your purpose here on Earth. It will be a cause that will give meaning to every day of your life, it will be a cause worth dying for."

LE: great tune..

Naturally

Sunt doua tipuri de fete pe lumea asta: cele cu parul drept si cuminte si cele cu parul rebel si cret. Atat! As putea sa inchiei aici.

Dar pentru ca precizarea de mai sus nu este (inca) axiomatica ci chiar metaforica am sa continui. Fenomenul cred ca este unul nativ, altfel nu as putea sa-l explic. Sunt deci, fetele simple, adica alaturi de care iti este usor sa convietuiesti, carora le este usor sa aleaga si care nu risca foarte mult.Ele se asigura ca au mereu in bratele cui sa planga si cine sa le spuna ca sunt cele mai frumoase si destepte. Fug mai mereu de cliplele de singuratate profunda in care sa ramana cu ele insele, in care sa se intrebe mai mult si in care cel mai probabil li s-ar increti parul. Dar nu, ele se asigura mereu ca au parul drept! Este momentul ala in care alegi sa ai parul drept si renunti la modul natural in care orice par se carlionteaza dupa ce e umezit si se usuca la soare si vant.Il domolesti sa il aranjezi pana la ultima suvita si asa, de la aranjarea parului incalcit si cret ajugi la a-ti aranja viata si modul de a fi dupa cum spun altii ca e bine si nu dupa cum e natural si liber.
Fete cu parul drept par mereu sa stie ce vor, inca de mici stiu de la predecesoarele lor ca trebuie asa: un partener, o nunta si copii pana in 30 ani, hai 35. Suna cunoscut nu? A, sa nu uitam de cariera si "femeia independenta". (aici fac o paranteza in care sa precizez ca "nu mai pot" cu femeile independete si de cariera care pozeaza in mici dictatori, dar ii sterg lui "iubi" restul de sos din coltul gurii. Nu imi plac femeile alea scortoase in costum business,care nu ar recunoste in ruptul capului ca au plans la un film). Desi in fata celor multi se arata puternice ele stiu foarte bine sa joace rolul victimei si imbraca haina vulnerabilitatii exact atat cat trebuie si in fata cui trebuie.Fetele cu parul drept sunt societatea, sunt aparentele, sunt copii ale unor copii.Ele sunt totusi partenerele ideale, pentru ca e mai simplu.

Si sunt si fetele cu parul cret. Care se razgandesc des, care cauta mereu mai mult, poate si acolo unde nu e nimic.Vor sa aibe ceva real, profund, dar nu-si fac niciodata lucrurile simple. Sunt vulnerabile, dar in fata cui nu trebuie, pana cand renunta temporar, dar niciodata pentru totdeauna. O fata cu parul cret nu ar da doi bani pe societate, ar putea sa aibe o familie la orice varsta daca asa ar simti sau ar lua un copil abandonat si la 40 de ani si l-ar creste sigura si l-ar invata tot ce stie ea. Fetele cu parul cret cauta mereu un sens si de multe ori le este greu pentru ca multe lucruri nu au sens. Cauta un sens si in ocupatia lor, dincolo de profit. Fetele cu parul cret sunt imprevizibile,uneori sunt capabile sa astepte foarte mult, dar alteori nu au rabdare nici 5 minute. O fata cu parul cret traieste in prezent, si arde momentul desi viitorul nu promite nimic. Exact ca parul ondulat niciodata nu se aseaza cum vrea altcineva, sunt incapatanate.Fete cu parul cret nu se tem de ele insele pentru ca ajung sa se cunoasca in momentele variate in care se lasa purtate. Cred ca fetele cu parul cret iubesc atat de sincer viata incat vor sa ia cat mai mult de la ea, de la durere pana la bucuria fara margini. O fata cu parul cret stie sa-si recapete ambitia si determinarea, iar puterea ei o face sa fie mereu verticala. Ea vrea bomboane si inghetata si poate sa merga mult pe jos, ea invata mereu si e in continua devenire.
Cu fetele cu parul cret nu e niciodata simplu.

Carlos Villalobos/La Esperanza - La Punta

Who are you?

This gives me strenght:

When we open our eyes and...

Imi fac ordine in camera mea in fiecare zi, impachetez si tot pare sa nu termin.
Azi am gasit o "diploma" din acelea de care se vindeau(si se mai vand probabil) la magazinele de suveniruri de la sosea din statiunile de munte.
Este de cand aveam eu 12 ani si ele vreo 13.
M-a induiosat tare mult, si mi-e dor de ele...si mi-am amintit inca odata cum nu sunt efectiv capabila sa pastrez oamenii aproape de mine sau sa ma duc dupa ei sa-i caut.

Where should I go, if Earth's the only place I know?

Motto:

Nu stiu ce am,

Ca nu dorm cand dorm

Nu stiu ce am,

Ca nu sunt treaz,

Cand stau de veghe.

Nu stiu ce am,

Ca nu ajung nicaieri,

Cand merg.

Nu stiu ce am,

Ca stand pe loc

Sunt, hat, departe.

Doamne, din ce fel de huma

M-ai luat in palmele tale calde

Si cu ce fel de saliva

Ai amestecat si-ai framantat huma-mi?

De nu stiu ce am

Ca exist,

Nu stiu ce am

Ca nu mai am nimic,

Decat pe tine.

(Ceva ca rugaciunea -Marin Sorescu)

Needing...

Never shared this feeling of vaporizaton, of complete...

Abandon

It's like with every breath, with every step, I'm transforming, losing a bit, consuming...

And there's silence, and lonlieness, and sadness, and emptiness

And then comes myself.

Still, my hair... my hair it curls so nice in the summer... and it shines...

"[...]...but it's hard to stay mad, when there's so much beauty in the world. Sometimes I feel like I'm seeing it all at once, and it's too much, my heart fills up like a balloon that's about to burst... And then I remember to relax, and stop trying to hold on to it, and then it flows through me like rain and I can't feel anything but gratitude for every single moment of my stupid little life... You have no idea what I'm talking about, I'm sure. But don't worry... you will someday. " (American Beauty)

Louis Armstrong-What a wanderful world

Dialoguri si intamplari cu Zana (ep.2)

- Ah de cand vroiam sa te intalnesc!

- Zau, cum asa?

- Am nevoie sa faci o magie pentru mine...

- Esti sigura ca nu poti sa te descurci singura?

- Nu prea cred. E vorba despre ceva prea ciudat ce mi se intampla. Nici nu stiu cum sa-ti explic.

- Incearca!

- Am impresia ca imi fura altii visele. Am impresia ca oricat m-ar admira, defapt iau cate putin din mine...

- Si nu-i asa ca ti se pare ca uneori viata e ironica?

- Ba da..aaa..

- Continua, continua..

- E ironic,da...Nu ma consum atat de mult, dar e imposibil sa nu observ ce se intampla, sunt vise marunte cred..dar odata ce le exprim, se implniensc dar nu mie. Undeva ceva merge prost!

- De acord! Foarte prost! Insa, ei impliniesc visele exact cum ai face-o tu?

- Hmm..nu,ei doar le ating, nu as putea spune ca le implinesc, e un cuvant prea complex..e ca si cum le-ar bifa..

- Tu de ce crezi ca se intampla asta?

- Asta te intreb eu pe tine, eu nu am nici o idee..

- Nici o idee...suna cunoscut...

- Deci?

- Eu zic ca porneste de la o ipostaza favorabila a ta pe care o scapi de sub control.

- De ce?

- Pentru ca esti prea...naiva.

- Poftim?

- Voi oamenii...sunteti minunati, dar stiti si sa va raniti atat de bine intre voi. Uite ce e, sentimentul ce-l traiesti este real, insa fundamentele lui nu au logica.

- Huh?

- Daca sunt visele tale numai tu le poti implini, tu ai spus-o..ceilalti doar le fura, sau asa ti se pare tie. Implinirea insa, o poti atinge doar tu.

- Atunci de ce..

- Pentru ca tu esti printre putinii care stralucesc atat de tare cand esti fericita...incat contaminezi. Se bucura cu tine si pentru tine, insa uneori si unor oameni li se altereaza sentimentele exact ca vinul ce se oteteste, e natura umana...si chimie.

- Mda...pff!

- ...pentru ca nu exista oameni rai, sunt doar alterari de care uneori nu mai pot scapa.

- Si cum recapat controlul de care vorbeai?

- E foarte fina linia intre cat poti controla si cat nu...pentru ca lucurile sunt pozitive pana la un punct. Tu ai atata energie si nu stii sa o dozezi.

- Aici ai putea sa ma ajuti!?

- Sigur,sigur...rezolvam, nu-s eu Zana aici?

- Si ce mai fac cu cei 'alterati'?

- Pot sa iti ia din vise cat vor, pot sa incerce sa fie ca tine, pot sa iti ia prietenii, iubitii, vorbele, ideile si ce vor ei...adevarul e ca nu vor fi decat niste paiate ridicole..si nu trebuie sa te preocupi tu de cum vor decurge lucurile pentru ei, viata are caile ei.

- Pai si cum sa-i las sa...

- Ce e al tau numai tu poti implini, vis sau orice este...Ma auzi?

- Aud, aud! Dar nu inteleg..

- Vei intelege...

- ...

- Nu te mai ingrijora pentru niste imitatii proaste care rezulta sau vor rezulta. O domnisoara curajoasa si frumoasa ca tine nu-si face astfel de probleme, nu isi pierde increderea. Concetreaza-ti energia si vezi-ti de drum, vor cadea toate figurinele de carton si vei ramane cu oamenii adevarati.

- E frumos ce spui tu dar...

- Tu poti sa schimbi oamenii in bine. Ai facut-o si o vei mai face si asta e minunat. Am dreptate?

- uhm..da..

- Mereu te vei intalni cu unii care ar vrea sa aibe darul asta al tau fara sa fie macar constienti de asta, dar asculta ce-ti spun, sunteti putini. Si darul asta oricat ar incerca si oricat ti s-ar parea nu ti-l pot fura.

- Eh,nici macar nu ma cunosti...si vorbeam despre visele si dorintele mele.

- Eu stiu multe depre tine, despre cum ai schimbat persoane si ele nu au avut timp sa-ti multumeasca, pentru totul pare prea uman sa fie real. Si crede-ma, niciuna dintre acelea nu te-ai uitat. Nu lasa asta sau paiatele din jur sa te opreasca din a fi tu. Daca deschizi ochii si maine dimineata insemna ca ai ceva important de indeplinit. Iar despre vise si dorinte, ocupa-te tu de implinirea lor si lasa-i pe altii,fie si le cladesc pe ale lor proprii, fie continua sa fie ridicoli in jocul lor. Stii cand iti zicea taica-tu ca faci parte din cei putini si demni si sa nu te confunzi cu prostimea?

- Stiu..dar tu de unde...

- La fel iti zic, nu te counfunda cu cei multi care se conformeaza in viata banala, in rutina, de dragul sigurantei sentimentelor sau a zilei de maine...of, 'siguranta' asta e iluzia cu care voi oamenii va imbatati cel mai des si pierdeti ce-i mai frumos din viata. Nu cred ca iti dai seama cat de curajoasa ai fost pana acum si cat de puternica esti.Nu te compara, nu te masura, nu te raporta la ceva ce ai depasit de mult. Bai, tu m-auzi?

- Da!

- Stai asa nu te misca, ai un puf pe frunte

Jaaap!!!

- Auuuu!...Zano!? Unde ai disparut?

Dialoguri si intamplari cu Zana (ep.1)

- Buna ziua, sunteti Zana?

- Da, eu sunt.

- hmm..Imi pare bine, Dandanescu V.

- Pareti cam nedumerit

- uhmm..Nu prea aratati ca o zana.

- Ati vazut vreodata una?

- ..aaa, pai...

- Poate cand erati copil, sau, stiu eu, in vise?

- Din folclor stiu ca zanele sunt blonde, au aripi, fac vraji sunt rapitor de frumoase...Nu ca as vrea sa va jignesc nu ma intelegeti gresit, e vorba despre un anumit tip de frumusete, a dumneavoastra e mai degraba...

- Stati linistit..nu ma deranjeaza remarcile facute, sunt absolut normale. Spuneti-mi mai bine ce va aduce pe la mine?

- Pai, eu cred ca sunteti singura solutie care mi-a mai ramas.

- Pentru?

- Sunt foarte nefericit. Sunt intr-un moment al vietii in care nimic nu pare sa aibe sens.

- Pai nimic nu are sens.

- Cum sa nu...toate clipele cand totul pare ca se leaga, sa merga din plin. Cand zambesti, esti multumit si abia astepti sa vina ziua de maine.

- Prostii! Acelea sunt iluzii...Acum defapt sunteti lucid

- Ce tot spui? Asta vreau de la tine Zano...sa imi aduci din nou fericirea, sensul.

- Hmm..nu cred ca ati auzit ce-am zis mai devreme. Dar spuneti-mi, cum sa va aduc eu fericirea?

- Eu vreau raspunsuri, nu intrebari. Ce fel de Zana esti?

- Spune ce-ti doresti, pune-ti o dorinta! Suna mai familiar acum?

- Vreau sa-si recapate sensul viata mea.

- Nu si l-a pierdut niciodata, pentru nu a existat niciodata.

- Imi spui ca alerg dupa ceva ce nu a existat niciodata, alerg dupa iluzii?

- Nu puteati sa o spuneti mai bine. V-am spus ca sunteti lucid acum!

- ...

- Deci vreti sa visati din nou? Nu va place realitatea? Corect?

- Vreau sa fiu treaz, lucid si sa fiu si fericit.

- Se cam exclud reciproc, insa o Zana nu spune niciodata ca ceva e Imposibil, va veti convinge singur.

- Mai bine plec, va multumesc pentru nimic! Am uitat ca zanele sunt si cam proaste.

- Ne revedem!

- Sper ca nu!

Zana formeaza un numar: - Alo, buna ziua doamna Dandanescu, am rezolvat, V. nu mai crede in zane.

Robbie Williams -Supreme

Nu ma oglindesc...

Am cumparat cartea postala ilustrata cu "Portait de Francoise" a lui Pablo Picasso cand am fost la muzeul omonim din Barcelona pentru ca mi s-a parut ca seamna cu mine, nu neaprat fizic cat prin starea suprinsa. Am asezat-o in raftul din biblioteca si ma uit la ea destul de rar. Azi, m-am regasit aproape oglindita privind-o.

Nu poti sa atingi o stare,nu poti sa o descrii, nu poti sa o exprimi...asa cum nu pot eu acum.Toate momentele cand te uiti in oglinda si iti juri sa fi altfel, mai bun, mai curjos. Cand iti interzici sa pierzi cu un aer definitiv de parca a pierde este cel mai rau lucru. Sentimentul ca esti complet golit, pustiu, un vid surd pe care il umpli cu zgomote, orice zgomote numai sa acoperi tacerea. Nu, asta nu e depresie, e una dintre senzatiile cele mai vii ca exist; atata timp cat ma pot privi pe mine insami in ochi. E vorba despre lucruri simple pe care nu mi le recunosc.Oricat imi place Clarissa din Mrs. Dalloway who "bought the flowers herself", nu mai gandesc ca ea. Nu suport mincinosii si ipocritii, ii simt, (probabil de asta ma apropii de asa putini oameni), atunci de ce aleg sa ma mint pe mine? Nevoia de a fi "centrul universului"(vb. lui C.) raportat la macar un reper, este normala in natura umana egoista si vanitoasa, si desi intr-un test stupid pe care mi l-am facut odata eram caracterizata intr-un cuvant prin "selfless" (mi s-a parut un cuvant atat de frumos), nu mai pot sa astept la rand. Daca sunt slefless ma intreb where is myself? Cate putin in fiecare om la care tin, in fiecare actiune in care ma implic, e un defect cred, pentru ca eu nu raman cu nimic si nu primesc, sau nu stiu sa primesc nimic. Puff! Magie! nu mai ramane din mine nimic.. si iluziile nu au reflectie in oglinda. Si deci nu ma mai uit in oglinda, si nu mai fac juraminte definitive..nu mai am resurse. Un sentiment de indepartare de tot, ma urmareste,undeva unde sa nu mai stie nimeni nimic de mine. Nu se incadreaza nicaieri, nici la curaj, nici ca lasitate, e sinceritatea de care fac eu atata caz.

Poate sunt inca un copil imatur si trebuie sa ma descurc singura ca sa ma crediteze unii, am s-o fac si p-asta, dar eu nu am nevioe sa-mi demostrez ca pot. Intodeauna am stiut in sinea mea de ce sunt capabila si am fost cea mai activa si sincera "majoreta" a mea. Pe de alta parte, poate sunt mai matura un pic decat ar trebui sa fiu la varsta mea. Poate ca Nichita o spunea mai bine: "Nu ma realizez deplin niciodata,/pentru ca/am o idee din ce în ce mai buna/despre viata."

Untill someone cares, I'll start caring.

Momente importante

Apasa clanta, impinge usa si odata cu ea aerul mai rece, pentru a patrunde din nou pe holul sufocant. Trecerea simbolica catre orice va urma. Nici un chip familiar nu se zarea, asa ca vocea a inceput sa vorbeasca in interior deodata, dar despre nimic concret. "Care sunt momentele importante?" "Ce conteza in momentele astea?"."- Uite poseta!, ii zice cineva. "-Da, poseta...". Interior:"Sa sun?" Asa face toata lumea...sa-i sun pe oamenii care se gandesc la mine..."
Se indreapta usor catre capatul holului unde era mai multa lumina, mai mult aer. "Toate gandurile astea...am sa sun si am sa-i zic lui mama ca fost bine, nu ce simt, la fel lui tata. Am noroc, am...sau? Poate cele mai mari tristeti stau in spatele aprentelor normale si nu chiar in tragediile cele mai evidente."
Inca un pas cu telefonul in mana, inca un pas si niste ganduri: "ce naibii faci in momentele importante? cum le recunosti? cine zice? doar simti ca te sufoca pana peste cap pentru ca nu poti sa vezi dincolo de ele? Mereu oamenii au vrut sa marcheze momente: sa mancam, sa bem, sa ne sunam, sa ne inconjuram de iubirea celor din jur, prea mult spus..poate doar de prezenta unora. Momentul important ti-l cladesti cu atata atentie, il planifici, il regizezi uneori...trebuie sa fie perfect! Oricum trebuie marcat si mai ales trebuie impartasit. De ce nu suni cand te trezesti de dimineata si nu mai sti ce zi e pentru cateva minute? Momente marcante, importante...momente...etape. Ce-ar fi sa suni sa spui 'ma simt ca dracu'! si nu stiu de ce', asta nu e un moment important..Oamenii pentru care contez..."
Arunca o privire telefonului si intr-o clipa, cu o miscare hotarata, il izbeste de pamant cu toata forta din bratul drept. Bucatele de plastic se imprastie pe podea, tastatura a patinat vreun metru pana langa un scaun...toti se opresc din forfota la auzul zgmotului si se uita catre sursa ce l-a produs. "Ce-ai patit? Cum a fost acolo?", intreaba cineva. Se uita catre ei, zambeste, imbraca un chip senin si raspunde: "Excelent!"

Don't even know why...but today I feel for this song, maybe because "one day I'll understand"...'till then "marching, marching."
and I can't explain how completly infatuated I am with Lauryn Hill.

craving for...Poetry

I HIDE myself within my flower,

That wearing on your breast,

You, unsuspecting, wear me too—

And angels know the rest.

I hide myself within my flower,

That, fading from your vase,

You, unsuspecting, feel for me

Almost a loneliness.

by Emily Dickinson

Haina asta ce-o port, mi-a ramas mica, ma strange, ma impiedica sa ma misc liber. Si nu stiu cu ce sa o schimb pentru ca gasesc tare greu un model care sa mi se potriveasca. Si-apoi cum sa raman dezbracata pe vremea asta?

Nu stiu inca..

M-a rugat un nene sa scriu un articol despre fetele singure, din perspectiva mea, la varsta mea. I-am spus ca 'nu'. Cine sunt eu, Beyonce? sa le zic sa "put a ring on it!" sau sa-l calce pe cap pe bou? Nu prea ma intereseaza asta plus ca eu nu sunt singură. Si ma inteleg numai eu cand spun asta. S-a uitat la mine cu o privire de doctor (cumva cunoscatoare si cercetatoare in acelasi timp) si a zis sa incerc, macar si pentru ca este vesica drama a femeilor si una din cele mai mari "frici" ale oamenilor: aceea de singuratate. Apoi, a mers mai departe spunandu-mi ca pot sa tratez mai in profunzime subiectul, sa vorbesc despre cum e la 20 de ani treaba cu iubirea, cu viata de cuplu. I-am spus ca nu, nu! ca asta e mai rau decat atunci cand trebuia sa scriu pentru un ziar economic, ca nu stiu eu,ca nu cunosc. A zambit iar superior ca si cum ar intelege tot si mi-a spus sa citesc o carte, scuzandu-se ca nu mi-o poate imprumuta caci a piedut-o intr-o intamplare nefericta, dupa spusele lui. I-am spus, ca 'bine, bine', ca-mi pare rau, ca nu putem colabora, dar a obtinut promisiunea mea ca voi citi cartea.

Am fost de-am cumparat-o si am citit-o iarasi in cateva ore. Modul cum citec in ultmul timp as putea sa-l compar cu cel de dupa o perioada de abstinenta indelungata in care mi-au lipsit atat de mult sursele placerii, incat acum in disponibilitate (atat a mea cat si a sursei) le consum total si cat mai repede.

Dar ce-am citit in seara asta nu poate fi redat aici, nici macar nu pot sa zic ca m-a facut sa scriu respectivul articol, defapt acum am serioase dubii ca asta era scopul. Nu pentru ca ai sentimentul ala egoist ca te regasesti, sau ca unele povesti merita sa fie transcrise si chiar ecranizate...ci pentru ca...efectiv m-a lasat fara cuvinte.
Am gasit nu numai raspunsuri, dar si comportamente, am gasit o sursa de insipiratie, am inteles ca cineva anume a mai citit cartea asta candva si am ras, am zambit si apoi imi venea sa-njur foarte rau, dar foarte rau si sa iau un buchet imens din cele mai sensibile flori rupte si moarte ( ce triste sunt buchetele de flori) si sa sa-l fac praf.

Finalul fericit mi-a placut insa si m-a linistit intr-un fel pe care il constientizez totusi a fi trecator. Pentru ca in vietile nostre nu stim nicodata cand e finalul ala fericit si pentru ca ajungem mereu sa traim si ceea ce se intampla dupa si astfel niciodata nu ajungem sa fim lucizi in clipa de dupa ce inchidem cartea sau de dupa genericul de final in care suntem multumiti ca binele a invins raul.
Privind cartea, desi multi ar spune ca este despre pasiune sau despre dragoste eu zic ca este despre maturizare.

PS: Inca nu stiu daca sa multumesc sincer pentru recomandare sau doar din politete si inca nu stiu de ce se intampla toate..

Discurs - absolvire '09

Dragi colegi, onorati profesori, prieteni si parinti


Asisitam la debutul unei noi ere.Un moment al timpurilor noastre in care nu ne mai desfasuram activitatile constransi de granitele nationale, este timpul in care informatia este transmisa cu viteza conexiunilor creierului, astazi toate domeniile stiintifice arata o dezvoltare si o interconectare cum nu s-a mai vazut pana acum. Astazi cand tehnologia schimba comportamente si scocietati, cand Lumea devine un "sat mai mare", cand comportamentul uman devine un produs, cand pacea si razboiul devin produse, e o lume inca plina de probleme, dar oare este ea si mai constienta de greselile trecutului?

In contextul acesta, al unui mediu global in continua schimbare la o viteza ametitoare, noi ne aflam acum in Romania, Constanta - un oras cu o populatie de 310 468 persoane (minus 1, adica eu care nu sunt inregistrata in evidenta populatiei), cu 5 universitati si peste 50 000 studenti anual. Suntem intr-o universitate de doar 19 ani vechime.

Care este rolul acestei institutii? Care ar fi rolul meu ca profesor? Cum as putea realiza acesta meserie in cel mai bun mod cu putinta? Cum imi influentez studentii? care este nevoie externa a societii pe care o indeplinesc? --- Am inceput facultatea de 3 ani, si in acest timp nu am simtit in niciun fel si in nicun moment ca aceste intrebari s-ar formula in mintea profesorilor mei, sau ca le-ar acorda vreo valoare...

Pentru o tara si un oras care se afla in continua tranzitie si dezvoltare, care este in permanenta cautare de resursa umana bine calificata, care doreste sa acceseze fonduri europene, care contribuie la mentinerea pacii in lume...nu am simtit in niciun moment intentia profesorilor nostrii de a oferii si a dezvolta ceea ce se numeste leadership.

Termenul este strain atat profesorilor cat si studentilor.( ce exceptiile de rigoare si Da! il gasiti in DEX-ul din 2007)

Profesorii nu ofera informatii de baza despe cum invata adultii. Cateodata ma simt ca intr-o pestera primitiva unde presupusul lider al grupului incerca sa deseneze o sculptura pe perte pentru a-i invata pe celilalti cum sa manance bine...

Profesori care vin la cursuri cu materiale didactice care arata incredibil de similar de la un an la altul, dictandu-le , adica cititdu-le si cateodata avand un monolog liber...Fara niciun altfel de logistica, sau activare a functiilor creierului, fara a fi nevoie de opinii individuale, fara nici o intentie sau plan de a-l invata pe student o lectie in timpul cursului pentru ca acestia sa nu studieze singur cu maxim o zi inainte de examen...
Nicio intentie de a dezvolta abilitati practice, de a face mai mult decat a petrece timpul livrand niste informatii pe cale orala care de altfel (vorba intaiului om in stat) pot fi gasite cu usurinta pe internet. Nici o intetie de a fi un exemplu...un mentor, un coach.

Pe de alta parte suntem mandrii de onorabilii nostrii oameni de stiinta, intelectuali foarte apreciati...profesori, doctori si alte titulaturi. Se pare ca insa sunt prea intelectuali pentru a-si face meseria.

Nu pentru bani, nu pentru statut, nu pentru putere, nu pentru ca nu stiu sa faca altceva...ci pentru a "crea" oameni independeti si capabili, care pot da forma lumii in care traim, care pot decide viata pe care o vor duce neoptii si stranepotii lor. Nu am simtit ca este constientizata acesta stare de fapt. Nu am vazut pic de pasiune pentru ceea ce se presupune a fi unul dintre cele mai importante roluri in societate.

Nu pot sa inteleg avaria, ipocrizia si lipsa de integritate in exercitatrea acestei meseri, Ba nu, rectific: Nu pot sa o tolerez! Va transforma in nulitati, in primul rand ca oameni si implicit ca practicanti al unei profesii.

Jocurile politice sunt mai importante decat a preda bine, independeta financiara si narcisismul intelectual sunt mai presus decat a schimba in bine un student, de a avea o discutie individuala cu el, de ai oferi un sfat.

Cum este posibil ca termeni precum inteligenta, coruptia, ignorantia, educatia si incompetenta si multi alti termeni sa stea unul langa altul si mai mult, cum pot ei sa se lege pentru a oferi leadership societatii?

Stau aici alaturi de colegii mei, la sfrasitul a ceea ce ar fi trebuit sa fie "perioada in care ne pregatim pentru viata". Totusi, foarte putini dintre ei, (chiar si cei cu notele cele mai mari) au vreo idee despre ceea ce vor face in urmatoarele luni, in urmatorul an sau peste 5 ani. Nici macar o imagine vaga a unei viziuni. Majoritatea dintre ei nici nu se cunosc pe sine. Nu si-au pus niciodata intrebarile potrivite pentru ca nimeni nu i-a indrumat sa o faca; abia daca isi cunosc propriile valori si principii. Nu au pasit in afara acelui "minim ncesar", dar asta si pentru ca nimeni nu le-a aratat ca se poate mai mult. Nu le pasa de probelemele globale, nici macar de cele locale. Nu au un drum al carierei clar pe care sa-l urmeze, si o parte nu au lucrat niciodata si nu au foat la nicun interviu. Abia daca pot produce ganduri originale, pentru ca au fost "invatati" sa nu o faca. Studieaza pentru examene cu o zi sau doaua inainte ca acesta sa aibe loc, perioada in care cuvantul "studiu" sau "invatat" este folosit in cel mai gresit mod cu putinta.

As fi vrut sa am cuvinte de multumire... Insa cursurile si cartile pe care le-am citit in acesti ani si invatarea nu fost decat niste acte solitare sau de voluntariat. Mi-ar fi placut sa asist la un eveniment de absolvire in care liderii studentilor sa fie cu adevarat capabili sa tina un discurs de absolvire. Mi-ar fi placut sa am consditii mai bune si mai salubre in universitate, mi-ar fi placut ca profesorii sa nu ne mai subestimeze intelectual, mi-ar fi placut sa fi avut cursurile actualizate cu cerintele curente, mi-ar fi placut sa fiu intr-adevar indrumata sa-mi concep licenta si nu plimbata pe drumuri dupa profesor sau macar odata sa discut cu acesta despre fondul lucrarii si nu despre forma, mi-as fi dorit ca incompetenta, avaria si corputia sa fie inlocuite cu o cursa catre performanta.

Si da...mi-as fi dorit ca acest discurs sa fi fost rostit...chiar atunci...la ceremonia de absolvire...ar fi fost ca aroma unui dezinfectant puternic impotriva mirosului infect de ipocrizie adunat acolo, intr-o universitate mediocra, dar,si mai grav, lipsita de integritate.

LE.:

Ada milea-Ra-ta-ta