Gând

Pornind de la faptul ca fiecare primeste in viata ceea ce merita (cand vine vorba de acele lucruri care trec dincolo de limita controlabilului) ma uit in jur si imi vine sa exclam celebra expresie (reactiva): Viata nu e dreapta! Si cand ajung in momentele astea limita, incerc sa gasesc tot in mine intelepciunea si imi amintesc ca defapt am prea putina incredere in VIATA, in echilibrul ei, sau cum este numit in sistemul filozofic brahmanic "karma".
Eu nu cred in reincarnare totusi; cred ca acel "what goes around, comes around" se intampla intr-o singura viata cu inceputul si sfarsitul ei aici, pe Pamant.

Apoi, ma intristez cumva, pentru ca imi dau seama cat de mult mai am pana sa devin un om cel putin decent, ca sa nu mai vorbesc despre un om bun in adevaratul sens al cuvantului. Imi dau seama ca este chiar prea indraznet si obraznic din partea mea sa ma intreb de ce nu am parte de anumite 'lucruri' sau de ce altii sunt mai favorizati (de soarta, de contexte, de oameni etc.), chiar si atunci cand, poate, mi se pare evident ca e nedrept, nepotrivit, nemeritat, nejustificat. Ma gandesc apoi ca nimeni nu e "norocos" fara motiv, chiar si cand e vorba de lucrurile care i se intampla sau le detine fara niciun efort;si revin la ideea ca persoana merita absolut tot, asa cum probabil merita si altele pe care eu nu am de unde sa le stiu.
Si mereu incerc sa-mi creez un sistem de referinta propriu, fara sa ma compar sau sa ma raportez la altceva/altcineva, modalitate care ma ajuta sa ma definesc si redefinesc in mod constant si zic eu realist. Astfel, de cate ori gasesc in mine buruieni sufletesti ma straduiesc sa le scot cu tot cu radacini pentru ca apoi sa le pun pentru ierbar la presat sa iasa tot sucul rautatii din ele si sa ramana doar o amintire uscata de colectie.

Si vine inevitabilul: "ce merit eu?". Exact tot ceea ce mi s-a intamplat pana acum, asta am lamurit (cel putin eu cu mine). De ce nu am reusit mai mult/mai bine? Pentru ca nu am meritat! Desi incepe sa se contureze un sitem de genul "recompensare si pedeapsa", lucrurile in esenta nu cred ca sunt mai complicate de atat.
Mica mea tragedie este ca: I've been a bitch!(glumesc...sau nu);doar ca imi dau seama ca as fi putut sa fiu pana acum o persoana mult mai buna,ca poate nu-i merit pe multi dintre cei pe care ii cunosc si-mi sunt apropiati, sau defapt,ca nu am meritat mai mult din ei pentru erau 'persoane bune', iar eu nu. Pe masura ce scriu, si incerc sa exprim cumva gandul asta al meu, realizez cat de patetic suna...dar nu ma mai deranjeaza asta de mult.
Stiu cliseul ca toti avem si bune si rele...insa eu, acum, declar razboi naturii umane din mine care scoate sentimentele negative, desigur un razboi nesfarsit. Pacea interioara e buna, dar cred ca una autentica nu exista daca atunci cand este nevoie nu te lupti cu propria-ti natura care are si ceva "divin", dar si ceva "josnic".