Nu pot sa inteleg de ce 80% dintre tipi cu care interactionez mai mult de 5 minute consecutiv simt nevoia sa mentioneze (intr-un context mai mult sau mai putin fortat) ca ei nu au degand sa se insoare pana pe la 30 de ani; asta fiind varsta medie pana la care te realizezi cumva material. Arat eu ca si cum as vrea sa ma casatoresc maine? Nu! Deci, bravo voua! Tine pentru tine si vezi-ti de cariera si economii!
Plus ca nu am nevoie de judecatiile astea "pretioase" despre viata, care nu fac decat sa denote o banalitate de nedescris si orientarea catre o realizare pe care eu oricum o inteleg in alt mod.

Si inca ceva: de cand vorbesc barbatii atat de mult? Si de unde nevoia asta de a parea atoatestiutor, de unde acest aer de superoritate si de sfatuitor omniscient? de unde atat preaplin, de unde dorinta asta de a demonsta cat de influent esti pentru ca-l stii si pe Gigel si pe Cimpcirel si mereu stii ce sfori se trag si cine ce "invarte", si repet, de unde atat debit verbal despre ce-i cu "ziua de azi", dar defapt despre ni-mic! (a se citi cu ton retoric)

Si daca tot am adus vorba,in general, ma deranjeaza si deja incepe sa ma agaseze stilul de a conversa al persoanelor care nu asculta efectiv raspunsul atunci cand iti adreseaza o intrebare. Ma enerveaza si genul ala de oameni "da, dar sa vezi mie ce mi s-a inamplat!" sau care mereu stiu prin ce treci, dar ei oricum au o alta poveste mult mai interesanta desi, tu nici macar nu ai ajuns la punctul culminant al expunerii tale.
Nu-mi pot explica asta mai simplu decat un complex de inferioritate profund ancorat in subconstient si o multime de frustrari adunate.
Nu vreau sa inchei cu vreun "stop! nu mai fiti asa enervanti!" pentru sunt constienta ca genul asta de oameni exista si vor mai exista si au si ei un loc sub soare; doar ca m-apucase durerea de cap si a trebuit sa scriu. Acum e mai bine. :)


NB: Nu sunt feminista si nici nu-mi place ideea.