sâmbătă, 25 aprilie 2009
Parfum de femeie
O femeie fara parfum e o femeie fara viitor.(Coco Chanel)
Poti spune multe despre o femeie, poti incerca descrieri ale aspectului sau, caracteristci ale vocii, poti vorbi despre personalitatea ei, despre modul in care isi poarta corpul, modul in care priveste, poti sa-i faci un portret, poti chiar sa-ti dai cu parerea despre ce si cum gandeste, dar cum vorbesti despre parfumul ei? Cum il surprinzi?
Nu am intalnit multe femei remarcabile pana acum (ceea ce inteleg eu prin remarcabil), as zice ca numarul acestora e 2. De la mama am invatat foarte multe,a facut si face foarte multe pentru mine, dar acum tot ce stiu este ca NU vreau sa ajung o femeie asa cum este ea. Nu vreau sa ajung defapt, ca nimeni altcineva, am doar...inspiratii.
Parfumul unei femei este tot ce este ea acum, in prezent, cand il simti, dar si ceea ce traiesti cand nu mai este prezenta fizic. Revin odata cu imaginile, gandurile, intamplarile si emotiile legate de o femeie, note de parfum, arome numai ale ei, nu neaparat identificabile cu cele deja cunoscute.
Parfumul tau, al meu ca femeie in devenire, al tuturor femeilor este dat de tot ceea ce ai facut, ceea ce ai fost, ceea ce esti si faci azi si ceea ce vei face maine. Oricat de mult ai incerca sa porti picaturilecele parfumate, aroma va fi cea a carcaterului si a lucurilor pe care le-ai realizat, al stilului pe care l-ai adoptat in tot acest timp. Pana la urma cred ca iei cate putin si din mirosul celor care iti sunt apropiati, mirosul prietenilor cu care te imbratisezi, al colegilor cu care dai mana, al barbatilor cu care te iubesti... Stiintic vorbind, am citit undeva ca se pot creea chiar dependente chimice legate de mirosul unei persoane.
I don't know why women want any of the things men have when one the things that women have is men.
Nu stiu, daca exista vreo ierarhizare intre barbati si femei, de fapt cred ca este o falsa problema, care insa se pare ca e luata prea in serios de majoritatea; si din pacate, as adauga.
Nu am definitii ale femeii pentru nici nu vreau sa incerc acest exercitiu, imi place idefinibilul si subintelesul vorbelor lui Coco; defapt existenta, definirea ta, inseumeaza trecutul, prezentul si viitorul, iar odata ce inchei masurarea temporala ramane...spiritul, parfumul (etimologia din latinescul per fumum insemnand prin fum), ceea ce ai insemnat pentru altii, ceea ce ai insemnat pentru lume.
Stiu prea putine eu, sau chiar nimic, dar in mod inevitabil ma transform in femeie si nu vreau sa fie o trecere intamplatoare. Ma las inspirata uneori de cele mai simple gesturi si de cele mai multe ori de femei. O astfel de amintire a unei inspiratii, este legata de o doamna care imi arata cu mandrie un podulet de lemn facut de ea, care a iesit un pic stamb, dar de care era foarte mandra, si care mi-a povestit cum a lucrat la el in fiecare zi, fiind luata peste picior de catre ceilalti "barbati ai casei". Simpla relatare a acestui fapt de catre mine acum si aici, nu are cum sa surprinda "prezenta", "parfumul" de atunci care m-a inspirat foarte tare, care mi-a dat pe moment acel imbold de care aveam nevoie pentru a avea curajul sa continui cu un lucru inceput. O lectie invatata care si azi ma inspira sa merg mai departe si sa cred in mine si care practic a intarit un mod de gandire., dar pe care nu pot sa o separ de parfmul acelei persoane, parfumul acelor momente.
O alta femeie despre am scris mai de mult, ramane un reper pentru mine in ceea ce insemna feminitate si a fi femeie, de la ea am invatat sa nu am false pudori, sa nu ma tem si sa traiesc expansiv. Parfumul ei, al acelui stil, al acelor ganduri este atat de prezent, desi ea nu mai este aici pe Pamant. E un parfum pe care il simt cand imi aranjez parul in oglinda, ca imbrac rochii sau fuste inflorate, cand sarut un barbat, cand raman singura, cand mi se pune un nod in gat in incercarea de a-mi opri lacrimile, cand ma uit la cer, cand vreau sa plec, cand port inele.
Eu...nu-mi permit sa nu am parfum.
La final, as vrea sa inchei tot cu Coco:
The most courageous act is still to think for yourself. Aloud.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
deci "aloud" da? :)
Femeia e o suprafata care simuleaza adancimea.
Zana, iti recomand "În inima bărbaţilor" de Serge Hefez
Serge Hefez, pe baze psihanalitice, este - cel puţin în cartea aceasta - optimist cu privire la identitatea de gen şi rol masculină şi la relaţiile dintre genuri. Suntem pe drumul cel bun, spune cartea, bărbaţii admit că au şi o parte feminină (pasivă, moale, emotivă, slabă etc.) renunţînd la deghizări repetate ale conflictului dintre aceasta şi interdicţia, modelată social, de a fi "ca o fată". De la bebeluşii îmbrăcaţi în bleu/roz pînă la conflictul conjugal în care una strigă exasperată către altul: Dar cine e bărbatul în casa asta?
Pînă la a arăta în ce fel schimbarea normelor de socializare face ca lumea noastră să înceapă să arate diferit de lumea bunicilor, Hefez face un istoric al probelor identitare masculine, arătînd că şi bărbaţii sunt dresaţi să încapă în cutiuţa de bărbat. Interdicţii serioase: să nu fii ca o fată, să nu fii homo, să nu fii slab, să nu fii molîu, să nu plîngi, să nu spui ce simţi, să nu simţi; şi întrebări-dorinţe-temeri pe măsură: oare nu cumva să fii pasiv, ca o fată, înseamnă să fii din nou în grija mamei, ferit de orice e greu? oare a fi pasivul nu înseamnă ca un altul să te invadeze pînă nu mai ştii cine eşti? iar a te întoarce acolo nu e, de fapt, autosuprimare?
Pentru a se apăra de asemenea nelinişti, bărbaţii aleg, dacă au de ales, să supravalorizeze caracteristicile instituite ca masculine: virilitatea, forţa, agresivitatea, puterea, în acelaşi timp fiind urmăriţi de teama că le pot pierde şi-atunci...şi-atunci ce-ar fi?
Spuneam că e optimistă cartea. asta şi pentru că, ocupîndu-se de schimbările în faţa cărora se găseşte bărbatul contemporan, susţine ideea că există viaţă după acest "şi-atunci ce-ar fi?". O viaţă în care bărbaţii şi femeile să se uite unii la alţii aşa cum sunt, nu prin ochelarii rolurilor tradiţionale, în care au curaj să se cerceteze pe ei înşişi. Ori asta da, mi se pare cu adevărat o provocare existenţială.
:)
Draga V.,
Nietzsche le zice bine.
nu stiu ce ti-a starnit in amintire afirmatia lui, poate cum scriu, poate numai articolul, poate experientele trecute, defapt nici nu ma intereseaza..
ce e ciudat e ca nu am simtit nici un fel de revolta cand am citit, ci doar am zambit in coltul gurii.
andreas: merci de recomandare..nu stiu daca vreau sa citesc o astfel de carte insa. Poate nu mai cred in genul asta de carti, poate ca doar subiectul vreau sa-l aman.
Cateodata oricat ai vrea sa amani,"subiectele" te aleg ele pe tine.
Lectura placuta oricand decizi sa o citesti! :)
Andreas
L-am invocat pe Nietzsche intr-adevar, pentru ca mi se pare ca rezuma la esenta tot ce sris iin articol, sau macar ideea abordata.
Ma bucur ca ai zambit. :)
Trimiteți un comentariu