M-a rugat un nene sa scriu un articol despre fetele singure, din perspectiva mea, la varsta mea. I-am spus ca 'nu'. Cine sunt eu, Beyonce? sa le zic sa "put a ring on it!" sau sa-l calce pe cap pe bou? Nu prea ma intereseaza asta plus ca eu nu sunt singură. Si ma inteleg numai eu cand spun asta. S-a uitat la mine cu o privire de doctor (cumva cunoscatoare si cercetatoare in acelasi timp) si a zis sa incerc, macar si pentru ca este vesica drama a femeilor si una din cele mai mari "frici" ale oamenilor: aceea de singuratate. Apoi, a mers mai departe spunandu-mi ca pot sa tratez mai in profunzime subiectul, sa vorbesc despre cum e la 20 de ani treaba cu iubirea, cu viata de cuplu. I-am spus ca nu, nu! ca asta e mai rau decat atunci cand trebuia sa scriu pentru un ziar economic, ca nu stiu eu,ca nu cunosc. A zambit iar superior ca si cum ar intelege tot si mi-a spus sa citesc o carte, scuzandu-se ca nu mi-o poate imprumuta caci a piedut-o intr-o intamplare nefericta, dupa spusele lui. I-am spus, ca 'bine, bine', ca-mi pare rau, ca nu putem colabora, dar a obtinut promisiunea mea ca voi citi cartea.
Am fost de-am cumparat-o si am citit-o iarasi in cateva ore. Modul cum citec in ultmul timp as putea sa-l compar cu cel de dupa o perioada de abstinenta indelungata in care mi-au lipsit atat de mult sursele placerii, incat acum in disponibilitate (atat a mea cat si a sursei) le consum total si cat mai repede.
Dar ce-am citit in seara asta nu poate fi redat aici, nici macar nu pot sa zic ca m-a facut sa scriu respectivul articol, defapt acum am serioase dubii ca asta era scopul. Nu pentru ca ai sentimentul ala egoist ca te regasesti, sau ca unele povesti merita sa fie transcrise si chiar ecranizate...ci pentru ca...efectiv m-a lasat fara cuvinte.
Am gasit nu numai raspunsuri, dar si comportamente, am gasit o sursa de insipiratie, am inteles ca cineva anume a mai citit cartea asta candva si am ras, am zambit si apoi imi venea sa-njur foarte rau, dar foarte rau si sa iau un buchet imens din cele mai sensibile flori rupte si moarte ( ce triste sunt buchetele de flori) si sa sa-l fac praf.
Finalul fericit mi-a placut insa si m-a linistit intr-un fel pe care il constientizez totusi a fi trecator. Pentru ca in vietile nostre nu stim nicodata cand e finalul ala fericit si pentru ca ajungem mereu sa traim si ceea ce se intampla dupa si astfel niciodata nu ajungem sa fim lucizi in clipa de dupa ce inchidem cartea sau de dupa genericul de final in care suntem multumiti ca binele a invins raul.
Privind cartea, desi multi ar spune ca este despre pasiune sau despre dragoste eu zic ca este despre maturizare.
PS: Inca nu stiu daca sa multumesc sincer pentru recomandare sau doar din politete si inca nu stiu de ce se intampla toate..
marți, 30 iunie 2009
vineri, 26 iunie 2009
Discurs - absolvire '09
Dragi colegi, onorati profesori, prieteni si parinti
Asisitam la debutul unei noi ere.Un moment al timpurilor noastre in care nu ne mai desfasuram activitatile constransi de granitele nationale, este timpul in care informatia este transmisa cu viteza conexiunilor creierului, astazi toate domeniile stiintifice arata o dezvoltare si o interconectare cum nu s-a mai vazut pana acum. Astazi cand tehnologia schimba comportamente si scocietati, cand Lumea devine un "sat mai mare", cand comportamentul uman devine un produs, cand pacea si razboiul devin produse, e o lume inca plina de probleme, dar oare este ea si mai constienta de greselile trecutului?
In contextul acesta, al unui mediu global in continua schimbare la o viteza ametitoare, noi ne aflam acum in Romania, Constanta - un oras cu o populatie de 310 468 persoane (minus 1, adica eu care nu sunt inregistrata in evidenta populatiei), cu 5 universitati si peste 50 000 studenti anual. Suntem intr-o universitate de doar 19 ani vechime.
Care este rolul acestei institutii? Care ar fi rolul meu ca profesor? Cum as putea realiza acesta meserie in cel mai bun mod cu putinta? Cum imi influentez studentii? care este nevoie externa a societii pe care o indeplinesc? --- Am inceput facultatea de 3 ani, si in acest timp nu am simtit in niciun fel si in nicun moment ca aceste intrebari s-ar formula in mintea profesorilor mei, sau ca le-ar acorda vreo valoare...
Pentru o tara si un oras care se afla in continua tranzitie si dezvoltare, care este in permanenta cautare de resursa umana bine calificata, care doreste sa acceseze fonduri europene, care contribuie la mentinerea pacii in lume...nu am simtit in niciun moment intentia profesorilor nostrii de a oferii si a dezvolta ceea ce se numeste leadership.
Termenul este strain atat profesorilor cat si studentilor.( ce exceptiile de rigoare si Da! il gasiti in DEX-ul din 2007)
Profesorii nu ofera informatii de baza despe cum invata adultii. Cateodata ma simt ca intr-o pestera primitiva unde presupusul lider al grupului incerca sa deseneze o sculptura pe perte pentru a-i invata pe celilalti cum sa manance bine...
Profesori care vin la cursuri cu materiale didactice care arata incredibil de similar de la un an la
altul, dictandu-le , adica cititdu-le si cateodata avand un monolog liber...Fara niciun altfel de logistica, sau activare a functiilor creierului, fara a fi nevoie de opinii individuale, fara nici o intentie sau plan de a-l invata pe student o lectie in timpul cursului pentru ca acestia sa nu studieze singur cu maxim o zi inainte de examen...
Nicio intentie de a dezvolta abilitati practice, de a face mai mult decat a petrece timpul livrand niste informatii pe cale orala care de altfel (vorba intaiului om in stat) pot fi gasite cu usurinta pe internet. Nici o intetie de a fi un exemplu...un mentor, un coach.
Pe de alta parte suntem mandrii de onorabilii nostrii oameni de stiinta, intelectuali foarte apreciati...profesori, doctori si alte titulaturi. Se pare ca insa sunt prea intelectuali pentru a-si face meseria.
Nu pentru bani, nu pentru statut, nu pentru putere, nu pentru ca nu stiu sa faca altceva...ci pentru a "crea" oameni independeti si capabili, care pot da forma lumii in care traim, care pot decide viata pe care o vor duce neoptii si stranepotii lor. Nu am simtit ca este constientizata acesta stare de fapt. Nu am vazut pic de pasiune pentru ceea ce se presupune a fi unul dintre cele mai importante roluri in societate.
Nu pot sa inteleg avaria, ipocrizia si lipsa de integritate in exercitatrea acestei meseri, Ba nu, rectific: Nu pot sa o tolerez! Va transforma in nulitati, in primul rand ca oameni si implicit ca practicanti al unei profesii.
Jocurile politice sunt mai importante decat a preda bine, independeta financiara si narcisismul intelectual sunt mai presus decat a schimba in bine un student, de a avea o discutie individuala cu el, de ai oferi un sfat.
Cum este posibil ca termeni precum inteligenta, coruptia, ignorantia, educatia si incompetenta si multi alti termeni sa stea unul langa altul si mai mult, cum pot ei sa se lege pentru a oferi leadership societatii?
Stau aici alaturi de colegii mei, la sfrasitul a ceea ce ar fi trebuit sa fie "perioada in care ne pregatim pentru viata". Totusi, foarte putini dintre ei, (chiar si cei cu notele cele mai mari) au vreo idee despre ceea ce vor face in urmatoarele luni, in urmatorul an sau peste 5 ani. Nici macar o imagine vaga a unei viziuni. Majoritatea dintre ei nici nu se cunosc pe sine. Nu si-au pus niciodata intrebarile potrivite pentru ca nimeni nu i-a indrumat sa o faca; abia daca isi cunosc propriile valori si principii. Nu au pasit in afara acelui "minim ncesar", dar asta si pentru ca nimeni nu le-a aratat ca se poate mai mult. Nu le pasa de probelemele globale, nici macar de cele locale. Nu au un drum al carierei clar pe care sa-l urmeze, si o parte nu au lucrat niciodata si nu au foat la nicun interviu. Abia daca pot produce ganduri originale, pentru ca au fost "invatati" sa nu o faca. Studieaza pentru examene cu o zi sau doaua inainte ca acesta sa aibe loc, perioada in care cuvantul "studiu" sau "invatat" este folosit in cel mai gresit mod cu putinta.
As fi vrut sa am cuvinte de multumire... Insa cursurile si cartile pe care le-am citit in acesti ani si invatarea nu fost decat niste acte solitare sau de voluntariat. Mi-ar fi placut sa asist la un eveniment de absolvire in care liderii studentilor sa fie cu adevarat capabili sa tina un discurs de absolvire. Mi-ar fi placut sa am consditii mai bune si mai salubre in universitate, mi-ar fi placut ca profesorii sa nu ne mai subestimeze intelectual, mi-ar fi placut sa fi avut cursurile actualizate cu cerintele curente, mi-ar fi placut sa fiu intr-adevar indrumata sa-mi concep licenta si nu plimbata pe drumuri dupa profesor sau macar odata sa discut cu acesta despre fondul lucrarii si nu despre forma, mi-as fi dorit ca incompetenta, avaria si corputia sa fie inlocuite cu o cursa catre performanta.
Si da...mi-as fi dorit ca acest discurs sa fi fost rostit...chiar atunci...la ceremonia de absolvire...ar fi fost ca aroma unui dezinfectant puternic impotriva mirosului infect de ipocrizie adunat acolo, intr-o universitate mediocra, dar,si mai grav, lipsita de integritate.
Asisitam la debutul unei noi ere.Un moment al timpurilor noastre in care nu ne mai desfasuram activitatile constransi de granitele nationale, este timpul in care informatia este transmisa cu viteza conexiunilor creierului, astazi toate domeniile stiintifice arata o dezvoltare si o interconectare cum nu s-a mai vazut pana acum. Astazi cand tehnologia schimba comportamente si scocietati, cand Lumea devine un "sat mai mare", cand comportamentul uman devine un produs, cand pacea si razboiul devin produse, e o lume inca plina de probleme, dar oare este ea si mai constienta de greselile trecutului?
In contextul acesta, al unui mediu global in continua schimbare la o viteza ametitoare, noi ne aflam acum in Romania, Constanta - un oras cu o populatie de 310 468 persoane (minus 1, adica eu care nu sunt inregistrata in evidenta populatiei), cu 5 universitati si peste 50 000 studenti anual. Suntem intr-o universitate de doar 19 ani vechime.
Care este rolul acestei institutii? Care ar fi rolul meu ca profesor? Cum as putea realiza acesta meserie in cel mai bun mod cu putinta? Cum imi influentez studentii? care este nevoie externa a societii pe care o indeplinesc? --- Am inceput facultatea de 3 ani, si in acest timp nu am simtit in niciun fel si in nicun moment ca aceste intrebari s-ar formula in mintea profesorilor mei, sau ca le-ar acorda vreo valoare...
Pentru o tara si un oras care se afla in continua tranzitie si dezvoltare, care este in permanenta cautare de resursa umana bine calificata, care doreste sa acceseze fonduri europene, care contribuie la mentinerea pacii in lume...nu am simtit in niciun moment intentia profesorilor nostrii de a oferii si a dezvolta ceea ce se numeste leadership.
Termenul este strain atat profesorilor cat si studentilor.( ce exceptiile de rigoare si Da! il gasiti in DEX-ul din 2007)
Profesorii nu ofera informatii de baza despe cum invata adultii. Cateodata ma simt ca intr-o pestera primitiva unde presupusul lider al grupului incerca sa deseneze o sculptura pe perte pentru a-i invata pe celilalti cum sa manance bine...
Profesori care vin la cursuri cu materiale didactice care arata incredibil de similar de la un an la
altul, dictandu-le , adica cititdu-le si cateodata avand un monolog liber...Fara niciun altfel de logistica, sau activare a functiilor creierului, fara a fi nevoie de opinii individuale, fara nici o intentie sau plan de a-l invata pe student o lectie in timpul cursului pentru ca acestia sa nu studieze singur cu maxim o zi inainte de examen...Nicio intentie de a dezvolta abilitati practice, de a face mai mult decat a petrece timpul livrand niste informatii pe cale orala care de altfel (vorba intaiului om in stat) pot fi gasite cu usurinta pe internet. Nici o intetie de a fi un exemplu...un mentor, un coach.
Pe de alta parte suntem mandrii de onorabilii nostrii oameni de stiinta, intelectuali foarte apreciati...profesori, doctori si alte titulaturi. Se pare ca insa sunt prea intelectuali pentru a-si face meseria.
Nu pentru bani, nu pentru statut, nu pentru putere, nu pentru ca nu stiu sa faca altceva...ci pentru a "crea" oameni independeti si capabili, care pot da forma lumii in care traim, care pot decide viata pe care o vor duce neoptii si stranepotii lor. Nu am simtit ca este constientizata acesta stare de fapt. Nu am vazut pic de pasiune pentru ceea ce se presupune a fi unul dintre cele mai importante roluri in societate.
Nu pot sa inteleg avaria, ipocrizia si lipsa de integritate in exercitatrea acestei meseri, Ba nu, rectific: Nu pot sa o tolerez! Va transforma in nulitati, in primul rand ca oameni si implicit ca practicanti al unei profesii.
Jocurile politice sunt mai importante decat a preda bine, independeta financiara si narcisismul intelectual sunt mai presus decat a schimba in bine un student, de a avea o discutie individuala cu el, de ai oferi un sfat.
Cum este posibil ca termeni precum inteligenta, coruptia, ignorantia, educatia si incompetenta si multi alti termeni sa stea unul langa altul si mai mult, cum pot ei sa se lege pentru a oferi leadership societatii?
Stau aici alaturi de colegii mei, la sfrasitul a ceea ce ar fi trebuit sa fie "perioada in care ne pregatim pentru viata". Totusi, foarte putini dintre ei, (chiar si cei cu notele cele mai mari) au vreo idee despre ceea ce vor face in urmatoarele luni, in urmatorul an sau peste 5 ani. Nici macar o imagine vaga a unei viziuni. Majoritatea dintre ei nici nu se cunosc pe sine. Nu si-au pus niciodata intrebarile potrivite pentru ca nimeni nu i-a indrumat sa o faca; abia daca isi cunosc propriile valori si principii. Nu au pasit in afara acelui "minim ncesar", dar asta si pentru ca nimeni nu le-a aratat ca se poate mai mult. Nu le pasa de probelemele globale, nici macar de cele locale. Nu au un drum al carierei clar pe care sa-l urmeze, si o parte nu au lucrat niciodata si nu au foat la nicun interviu. Abia daca pot produce ganduri originale, pentru ca au fost "invatati" sa nu o faca. Studieaza pentru examene cu o zi sau doaua inainte ca acesta sa aibe loc, perioada in care cuvantul "studiu" sau "invatat" este folosit in cel mai gresit mod cu putinta.As fi vrut sa am cuvinte de multumire... Insa cursurile si cartile pe care le-am citit in acesti ani si invatarea nu fost decat niste acte solitare sau de voluntariat. Mi-ar fi placut sa asist la un eveniment de absolvire in care liderii studentilor sa fie cu adevarat capabili sa tina un discurs de absolvire. Mi-ar fi placut sa am consditii mai bune si mai salubre in universitate, mi-ar fi placut ca profesorii sa nu ne mai subestimeze intelectual, mi-ar fi placut sa fi avut cursurile actualizate cu cerintele curente, mi-ar fi placut sa fiu intr-adevar indrumata sa-mi concep licenta si nu plimbata pe drumuri dupa profesor sau macar odata sa discut cu acesta despre fondul lucrarii si nu despre forma, mi-as fi dorit ca incompetenta, avaria si corputia sa fie inlocuite cu o cursa catre performanta.
Si da...mi-as fi dorit ca acest discurs sa fi fost rostit...chiar atunci...la ceremonia de absolvire...ar fi fost ca aroma unui dezinfectant puternic impotriva mirosului infect de ipocrizie adunat acolo, intr-o universitate mediocra, dar,si mai grav, lipsita de integritate.
LE.:
Ada milea-Ra-ta-ta
joi, 18 iunie 2009
marți, 16 iunie 2009
duminică, 14 iunie 2009
"Te iubesc, ne vedem mai tarziu!"
Pai da..pai nu...Eu prefer sa fac totul fix invers. Mi-am dezvoltat astfel o inclinatie patologica de a nu executa ceea ce mi se spune, de a ma revolta, de a protesta prin impotrivire. Stiu si de unde mi se trage, asa-s de perpicace! (pff..)
"Imi place spiritul tau combativ" imi zice un nene dupa 2 mailuri. Pai da, dar oare? Pentru ce ma cert, ce-mi tot place? De ce ma tot feresc atat de clisee? Si pana la urma tot ce consider eu ca fiind cliseu e cliseu? adica, ce stiu eu? Eu oricum am o placere deosebita sa zic ca "nu-i asa!".
E asta un fel de a te minti pe tine insuti? Pai este, mai. BIG TIME! (cum ar zice chinezul)
Revenind la clisee...Radeam mai de mult alaturi de C. despre mesajul predefinit pe telefonul meu care arata asa: "te iubesc, ne vedem mai tarziu!"(spus cu tot cu intonatie ironca si schimbarea voicii desigur). Hi-hi..'ce patetic' in sus, 'ce patetic' in jos...Am desfiintat ideea complet, de parca as fi stiut eu mai bine. Nu m-am gandit ca un mesaj predefinit precum acela ar putea fi ultimul mesaj pe care il poti primi de la expeditor. Atunci totul ar capata alta greutate si "mai tarziu" ar fi un illo tempore in care esti aruncat si care ar rasuna interogativ, dar cumva sigur in mintea ta. Tot o sa vina "mai tarziu" odata si odata, 'mai tarziu' poate fi aproape sau foarte departe.
Revenind la clisee...Radeam mai de mult alaturi de C. despre mesajul predefinit pe telefonul meu care arata asa: "te iubesc, ne vedem mai tarziu!"(spus cu tot cu intonatie ironca si schimbarea voicii desigur). Hi-hi..'ce patetic' in sus, 'ce patetic' in jos...Am desfiintat ideea complet, de parca as fi stiut eu mai bine. Nu m-am gandit ca un mesaj predefinit precum acela ar putea fi ultimul mesaj pe care il poti primi de la expeditor. Atunci totul ar capata alta greutate si "mai tarziu" ar fi un illo tempore in care esti aruncat si care ar rasuna interogativ, dar cumva sigur in mintea ta. Tot o sa vina "mai tarziu" odata si odata, 'mai tarziu' poate fi aproape sau foarte departe.
Si o bomboana pe perna si o haina peste umeri sa nu racesti si o mana intinsa si un dans si un catec si o plimbare si o inima mare de plus pe care nu ai unde sa o pui si...
Azi, in zi de vara...ma opresc din a rade de clisee, nu pentru totdeauna; dar azi...am sa presupun ca uneori cu totii avem nevoie de clisee.Pentru ca altfel nu-mi explic...
PS: Am scris o serie de texte dubioase zilele astea. Mintea mea are resurse nebanuite, hmm..
marți, 9 iunie 2009
sâmbătă, 6 iunie 2009
Perfect love casts out fear.
Where there is love there are no demands, no expectations, no dependency.
I do not demand that you make me happy; my happiness does not lie in you.
If you were to leave me, I will not feel sorry for myself.
I enjoy your company immensely, but I do not cling.
- Anthony de Mello -
I say: ?
me learning :)
Where there is love there are no demands, no expectations, no dependency.
I do not demand that you make me happy; my happiness does not lie in you.
If you were to leave me, I will not feel sorry for myself.
I enjoy your company immensely, but I do not cling.
- Anthony de Mello -
I say: ?
me learning :)
marți, 2 iunie 2009
E si asta un fel de prostitutie...spune cealalta eu care sta pe marginea scaunului si asteapta sa devin iar lucida.Picioarele mele se desfac automat in fata incontestabilitatii falice a faptului ca niciodata nu am fost altfel decat singura...Da. E un fel de prostitutie. Ma daruiesc oricui imi da o doza din viata sa proprie. Un halucinogen care sa ma faca sa ma gandesc la altceva.
La altceva decat la faptul ca viata e ca o lama de cutit- stralucitoare si taioasa- pe care o strang in brate cu putere pentru placerea stralucirii, dar mai ales pentru placerea sangerarii...
Lulu
comments are off
Abonați-vă la:
Postări (Atom)