No idea: octombrie 2009

miercuri, 28 octombrie 2009

Cateodata cred ca oamenii sunt incapabili sa invete din greseli. Mai ales cand greselile ii ranesc pe cei din jur, dar creeaza iluzia sau consolarea ca fac un bine.
We're so fucked up!

duminică, 25 octombrie 2009

Motto: "It is very sad, but it's the time to declare that love is dead." - Fay Weldon, The Independent, 2000

Viata se misca repede. Nu mai e timp de romantism. Sau daca-l doresti, il planifici. Modele sunt destule in filme, iar comertul nu intarzie sa preintampine acesta nevoie oferind un summum de clisee si stereotipii.Poate ca iubirea este prea dureroasa si neconvenabila, ne cere prea mult timp si prea mult efort si energie, ne face sa nu ne mai pierdem in contemplarea celuilalt. Costurile psihologice ale iubirii sunt prea mari si ele se convertesc in materialitatea unor gesturi pe care comertul le dezvolta nemasurat, facadu-ne prizionerii obiectelor. Dar mai departe nu stiu...oare fiecare chiar isi traieste propriile povesti, adica are curajul sa infrunte toate trairile si sa le dea o forma adevrata, sincera? Sau suntem luati de valul societatii, al "modelelor" pe care le vedem pe masura ce crestem in familie si cercul de cunoscuti, al basmelor cu "si-au trait fericiti pana la adanci batraneti" si al industriei tv?

Si nici macar nu pot sa fac afirmatii precum cea din motto, pentru ca (si cred ca am mai spus asta) nu stiu cum arata si ce este iubirea intre un barbat si o femeie. De fapt nu stiu cum arata in cazul meu, nu cred ca pentru mine este ce este pentru prietenii mei si cu atat mai putin ceea ce se promoveaza in diverse piete de consum. Poate ca vad si exemple pozitive care ma emotioneaza, oameni cu povesti impresionante, dar viata e nu e mereu atat de spectaculoasa. Te uiti si te intorci si te intrebi, cat e prietenie, cat e respect, cat e obisnuinta, cat e angajament, cat e confort, cat e sex, cat e ajutor si sprijin, cat e pasiune, cat e dependenta, cat e siguranta? Da da, din toate cate putin, in momente diferite, se va raspunde. Dar eu cred ca asta e mare prostie! Cred ca e prea multa ratiune si analiza, prea multe SWOT-uri si combinatii de sentimente, prea multe case si afaceri, prea mult teribilism, prea multe rochii albe, prea multe cupluri la indigo si prea putin, de data asta curaj.
Psihologii spun ca exista prea multa constiinta de sine, prea mult calcul si gand ascuns, prea mare preocupare pentru self-esteem. Si da, poate ca nimeni nu ne mai ajunge.

Eu ma gandeam ca am devenit prea analitici, prea constienti si lucizi, pentru a fi deschisi la iubire.

duminică, 11 octombrie 2009

de la Oreste

Pentru ca fara sa stiu de unde si cum, intruiesc calea, o simt si nu sunt lasata sa ma ratacesc :

In viata, avem cateva porti de deschis si unele de inchis. Mentalitatea noastra europeana, inca ne impiedica sa intelegem Legea lui 1. Mostenind dualitatea, am devenit separatisti, spre deosebire de orientali, care sunt integralisti.

Se pune ca Raiul si Iadul sunt definite de scopul fiintei si atunci, suntem demiurgii propriului nostru destin. Karma este darul, atributul divin pe care l-am primit cand trupul nostru din lut si apa, a capatatat constiinta nemuririi. Moartea nu este finalul, ci doar o stare tranzitorie intre viata si o noua viata. Daca nu iesim din Roata Vietii Materiale, Samasara, moartea ne conduce spre o noua incarnare, insa daca intelegem si ne Unim, moartea ne va purta spre viata vejnica. Asadar, dincolo de Bine si Rau, se afla un fruct mult mai zemos, un mar care nu se strica niciodata si el creste in Pomul Vietii! Suntem interconectati. Actiunile psihice, mentale si fizice creaza realitatiile generatiilor.

Evolutia individuala este direct legata de cea a umanitatii. In Sodoma si Gomora, daca ar fi existat macar un singur individ cu Lumina Vie in el, nu s-ar fi intamplat Distrugerea. Buddha, zambeste caci a inteles ca fiecare dintre noi avem sansa Nirvanei, a Paradisului pierdut dar regasit prin Cale. Daca ne-am stradui putin sa gandim global, am intelege mai repede cat este de imporatant sa ne lasam purtati de valul existentei, pana la liman. Avem barca iubirii, vaslele puterii, ale vointei si un rau involburat care curge cu o singura misune. Aceea de a se varsa in marele Ocean!

Cine prinde talcul povestii, devine din personaj, autor. Si abia, aici, in domeniul marii creatii, omul devine cu adevarat nemuritor. Suntem definiti ca fiinta de opera personala. Sa lasam in urma noastra o dara de lumina, ca urmasii sa nu se rataceasca pe Cale, iar calea nostra este impletita din iubire, adevar si Viata! E simplu. Simplitatea este stanta lui Dumnezeu, dovada vie a Adevarului Sau. Asadar, cu cat ne vom complica in filosofii sterile si vom confunda calea cu scopul, ne vom pierde toate energiile in Roata. Iesirea din ea se numeste mantuire in crestinism, eliberare in buddhism, unire in islam si desfacere de legaturi in peisajul shamanic universal. "Cautati Adevarul si el va va face liberi!".

Accentul este pus pe cautare si nu pe gasire, caci noi stim deja unde se afla. In imperiul lumii interioare, in inima noastra. Tot acolo se intalnesc cele doua trinitati in dinamica permanenta: Fiul lui Dumnezeu care Coboara si Fiul Omului care Urca!

Respectand intregul salvezi detaliul! Absolut fiecare forma de viata spune o poveste. Iesi din cercul vicios al emotiilor si dorintelor. OBSERVA! Florile vorbesc, animale gandesc, pietrele iti ofera energia lor. Pamantul are grija de tine, iar cerul te binecuvanteaza cu fiecare ploaie de vara, cu fiecare adiere de vant. Oricat de bogat si puternic ai fi nu poti primi natural mai mult de cat are fiinta ta nevoie

Abuzul accelereaza consumul energetic, iar lipsa combustibilului viatal aduce pamantul peste persoana si uitarea peste sine! Spiritul nemuritor pluteste deasupra noastra si abia asteapta sa-l simtim. Cand vei intelege ca niciodata nu esti singur, vei avea grija sa pretuiesti fiecare zi ca pe momentul zero, cand trecutul, prezentul si viitorul devin unicul timp al Fiintei.