Nu stiu inca..

M-a rugat un nene sa scriu un articol despre fetele singure, din perspectiva mea, la varsta mea. I-am spus ca 'nu'. Cine sunt eu, Beyonce? sa le zic sa "put a ring on it!" sau sa-l calce pe cap pe bou? Nu prea ma intereseaza asta plus ca eu nu sunt singură. Si ma inteleg numai eu cand spun asta. S-a uitat la mine cu o privire de doctor (cumva cunoscatoare si cercetatoare in acelasi timp) si a zis sa incerc, macar si pentru ca este vesica drama a femeilor si una din cele mai mari "frici" ale oamenilor: aceea de singuratate. Apoi, a mers mai departe spunandu-mi ca pot sa tratez mai in profunzime subiectul, sa vorbesc despre cum e la 20 de ani treaba cu iubirea, cu viata de cuplu. I-am spus ca nu, nu! ca asta e mai rau decat atunci cand trebuia sa scriu pentru un ziar economic, ca nu stiu eu,ca nu cunosc. A zambit iar superior ca si cum ar intelege tot si mi-a spus sa citesc o carte, scuzandu-se ca nu mi-o poate imprumuta caci a piedut-o intr-o intamplare nefericta, dupa spusele lui. I-am spus, ca 'bine, bine', ca-mi pare rau, ca nu putem colabora, dar a obtinut promisiunea mea ca voi citi cartea.

Am fost de-am cumparat-o si am citit-o iarasi in cateva ore. Modul cum citec in ultmul timp as putea sa-l compar cu cel de dupa o perioada de abstinenta indelungata in care mi-au lipsit atat de mult sursele placerii, incat acum in disponibilitate (atat a mea cat si a sursei) le consum total si cat mai repede.

Dar ce-am citit in seara asta nu poate fi redat aici, nici macar nu pot sa zic ca m-a facut sa scriu respectivul articol, defapt acum am serioase dubii ca asta era scopul. Nu pentru ca ai sentimentul ala egoist ca te regasesti, sau ca unele povesti merita sa fie transcrise si chiar ecranizate...ci pentru ca...efectiv m-a lasat fara cuvinte.
Am gasit nu numai raspunsuri, dar si comportamente, am gasit o sursa de insipiratie, am inteles ca cineva anume a mai citit cartea asta candva si am ras, am zambit si apoi imi venea sa-njur foarte rau, dar foarte rau si sa iau un buchet imens din cele mai sensibile flori rupte si moarte ( ce triste sunt buchetele de flori) si sa sa-l fac praf.

Finalul fericit mi-a placut insa si m-a linistit intr-un fel pe care il constientizez totusi a fi trecator. Pentru ca in vietile nostre nu stim nicodata cand e finalul ala fericit si pentru ca ajungem mereu sa traim si ceea ce se intampla dupa si astfel niciodata nu ajungem sa fim lucizi in clipa de dupa ce inchidem cartea sau de dupa genericul de final in care suntem multumiti ca binele a invins raul.
Privind cartea, desi multi ar spune ca este despre pasiune sau despre dragoste eu zic ca este despre maturizare.

PS: Inca nu stiu daca sa multumesc sincer pentru recomandare sau doar din politete si inca nu stiu de ce se intampla toate..