Omul frumos

Cand un om care s-a nascut infirm, cu corpul micut si deformat, mai putin capul si chipul, iti vorbeste zambind despre atractie si sex, iti dai seama ca nu ai nicio idee despre nimic, esti redus la 0, ti se da restart. Se uita drept in ochii tai cu privirea cautand in trecut si iti povesteste despre prietena din clasa a 7 care i-a scris pe un bilet ca nu mai poate fi cu "baiat ca el" , iar de atunci s-a lasat urmarit de aceasi replica venita de la persoane diferite timp de 14 ani. Dupa ce-l asculti iti dai seama ca nu ai ajuns nici macar aproape de frumusete in cautarile tale, nu ai inteles de unde vine defapt tot ce este real si in acelasi timp divin intr-un om. Te intorci in lumea "oamenilor normali" si iti vine sa ii atingi direct pe fata ca si cum ar fi niste papusi, sa-i zgudui, sa-i intorci pe toate partile cautand dincolo de corpul si chipul lor. Cautand-i pe ei in ei, incercand sa gasesti farama aia infima de frumusete divina,care pare captiva undeva acoperita de pielea care sta intinsa pe configuratia osoasa si speri aproape naiv sa nu se fi stins de tot. Cand acelasi om iti spune tie, om "frumos" al societatii, cum a trecut peste toate astea, cand el este cel care te incurajeaza pe tine, atunci iti dai seama ca nimic pe lumea asta nu ar trebui sa te deznadajuiasca vreodata. Altfel nu te-ai transforma decat intr-un tarator prin viata desi corpul ti-ar permite sa mergi drept si demn. Te gandesti ca pana acum nu ai plans nicodata cu adevarat ci doar te-ai smiorcait, nu te-a durut nicodata cu adevrat ci doar ti s-a parut, nu te-ai luptat ci doar ai te-ai plamuit un pic. Dupa ce auzi un astfel de om vorbind si dupa ce ii cunosti povestea, nu ai cum sa mai vezi oamenii din jur la fel, nu ai cum sa mai continui sa fi tu la fel, nu ai sa te mai multumesti doar cu aparente. Poti doar sa continui sa fi mai tare,si paradoxal, sa pastrezi nebunia credintei ca vei gasi crampeiul de lumnia divina si in alti oameni.
Nu ai sa te opresti niciodata din a cauta si din a crede.