I don't care

...'cause I can look inside your head.

To transcend or to accept?

Let me begin with this negativist statement: We are never going to be able to live in a zen world of peace and love. Because we are HUMAN.And maybe in the Bible it's used a great metaphor that we've commited THE sin and we carry it deep in our nature and we have to pay for it as long as we live here on Earth. Or maybe not. Maybe guilt and sin are just invented concepts and it really is something else beyond everything.

I trully belive that life is showing me things, teaching me lessons that bring me closer in descovering myself and closer to that bliss and peace that is called happiness. But I think that once you get there , once you transcend you can't be like all the others anymore. You either go into the mountains and live there being happy with the nature and not needing anything in the material world. Or you just become an outkast of the society in some way or the other.

Life is a mystery to be lived, not to be understood - Osho

There are understandings and perspectives of this thing called LIFE that set people apart or on the contrary those that bring them togeter. And as I said we are HUMAN, this is so tricky because just by being what we are, we have a nature that is defining us. We are great in many ways, we are capable of many beautiful and amazing good things but we are also capable of destruction and other feelings like being greedy, gelous, envyous etc. There is a constant fight in our nature between "good" and "bad". Wich are themsevs inveted concepts by society/religions that create frames in the collective mind. And as Einsten said everything is relative.

The ultimate enlightenment means the ultimate dissolution of the ego, the ultimate disappearance of the individual. - Osho

Reading just one book by Osho and other fragmets from his sayings opened my mind in some way because I was agreeing most of it , but I could put all my toughts together and give them a shape and forulate them as a solution. He was talking about the future world as living in a Global Village. This is compsed by many samll comunities (max.5000 people), where there are no families , and the childern are raised by the entire comunity, and the parters can switched(with no judgement) beteen them as they want and when they want. The comunities can interact of course but there will be no money,no religions, no economy and politics (this sounds like that john lennon song) they will just make exchages like in the old times.

All that is great cannot be possessed - and that is one of the most foolish things man goes on doing. We want to possess. - Osho

At first I said to myself that's so stupid! And couldn't even imagine that really working out, but then I wanderd if is not me that is so narrow minded, and brainwashed that I can only imagine humanity working out only as a society? Society is not just an invention I think it developed and shaped itslef by the human nature. We cannot volutirely exchage things and be fair with eachother, accepting and promoting equality. We like to gather belongnings around us. We like to have relationships and be popular, because mostly we are afraid of being lonley. (This is a big part of Osho's philosophy that I agree with- we don't really know what true love is, we just want to possess the persons next to us (MY friends, MY lover, MY wife etc.) feeding our ego and we confuse that with afection;love is freedom).

The desire to belong arises because you feel empty. In a crowd of any kind — political, religious — you forget your emptiness; the crowd fills you. - Osho

And when you think how big everything got, the society, the economy how one thing leds to antoher. You would think that's the only way it could work, sure there are some flaws in the sistem but...it's working in some way. Religions, politics, economy and families all in the society! But when you realize that manipulation and use of power is used to make this work, you start to think again. You think you are not doing so bad, but it ever occured that you may not be even living, you might just be dead alive? That sounds crazy becuse you seem so conscious, why wondering so much?

When your ego is no more, only then will you know who you are. - Osho

I just think that people are afraid of losing everyting around them, their house, thier lover, thier friends and all the pillars that keep their reality working. Becuse they do not know and love themselves for who they are. Thay define themselves trough pieces of the exterior that they try to possess, thinking that's love or affection. In fact they are only taking away the purest state of the human being -freedom- and they are beging to hurt and limitate eachother, and so a chain reaction is activated.

We are afraind of new begings, and I mean with no assuremnts ar anything. Just seeing life as a game, as an experience and not being afraid at all of what might happen,just risk everything becuse you feel life so strongly that you know you can always get up and start again differently. We are so afraid of natural desaters becuse we get so attached by this world and what they manage to gather in a period of time. We hardly see posibility, twe see just a dead end.

Love is never a relationship, and relationship is never love. Love relates, but it is not a relationship. Relationship is a dead thing, a closed thing. Love is a flowing. - Osho

The same with society that gives us an illusion that things are oragnised, the society that puts labels so easily: "that one didn't get a job untill now", "the other one didn't got married yet", what is he thinking? what is he doing with his life?" All these lables and frames so that we can be controled more easily.

Maybe it's paranoic and people in their grateness still manage to feel happy in this conditions, but something in me tells me this is not IT, this is not happiness and reading some big beard guys books makes me belive it even more.

Just finding that “I am nobody”… and that’s how existence is.

My dearest ,

I wish so much that you will not continue to be fooled by some's hypocrisy and I hope that you could see through their masks. I don't think you need my advice, it's just my wish for you beacause I think I know your soul and this is not good for it. It's like that feeling when you're whatching a movie and you see how the character is being tricked, but you can't do nothing about it,obviously. You can only hope and wish.

yeah I know,

::::::::::

Improvizatie

Imi dau seama ca sunt un mare fan al improvizatiei si un dusman al previzibilului. Imporvizatie in sensul de spontaneitate, prezenta de spirit. Cred acum ca ma pot analiza pe mine insami destul de bine. Fara sa detaliez prea mult, realizez ca mi-am dezvoltat o tendinta cumva inconstienta de a nu face ceea ce mi se spune. Nu suport sa fiu controlata, masurata, limitata, ingradita. Nu suport sa fiu la fel. Vreau sa am spatiul meu, momentele mele cu mine.

Ma simt exact ca iedutul lui bunica care mereu scapa din tarc, strecurandu-se printre poarta si gard si incepea sa topie haotic, dar fericit. Nu mai judec oamenii, (cel putin incerc), si nu-mi judec parintii, dar au reusit sa faca din mine un iedut fara stare.Nu stiu cat mai rezist. Tot de aici probabil si simpatia pentru improvizatie. Poate ca sunt oameni si oameni , iar nu toti functionam la fel, unii sunt pasionati de strategie si planificare. Cei mai increzuti compara lumea afacerilor de acum cu lumea vechilor razboaielor si cu strategiile de atunci, cu marii strategi ai vremii. Eu zic ca doar se mint frumos, ca sa se simta mai interesanti in legatura cu ceea ce fac. Si pana la urma la ce a dus atata planificare? Cand omul se gandeste si planifica prea mult, de cele mai multe ori devine distructiv, daca nu are adversar intra in competite cu sine insusi si se lupta cu termene limita.

Pretuiesc mult mai mult spontaneitatea, joaca cu momentul si circumstantele, bucuria de a nu te teme de ceea ce urmeaza pentru ca stii ca orice ar fi te poti adapta, relaxarea si detasarea.

Desi nu neaparat in aceeasi tonalitate, iata o mostra de improvizatie. Imi plac mult de tot oamenii astia:

Atunci cand stii in mare ce urmeaza, dar tot te mai cuprind fiori de emotie, e de bine. Cand te simti atat de confortabil, dar tot te inrosesti din motive banale si nu indraznesti sa spui anumite lucruri sau sa faci anumite gesturi pe care ti le permitii cu altii caci acolo lipseste acel ceva indefinibil. Da, stiu ca acel ceva care face diferenta, e de bine.

Cand te joci cu volumele si intaltimile tale sprituale, sufletesti, emotionale... e ca un montagne rousse care te duce la limita, cand simti ca esti atat de aproape de a ceda si brusc te intorci la sentimentul iluzoriu de siguranta, insa pentru suficient de putin timp. Stiu ca asta e de bine, e ca un fel de fitness interior care te tine in forma. Da, cred ca avem nevoie si de fitness emotional si spiritual.

Si tot fara argumente, stiu ca e de bine ca generez astfel de ganduri si nu stiu cum sa mai fiu recunoscatoare pentru...tot ce a dus la ceea ce sunt eu azi, si pentru ceea ce sunt acum, chiar acum.

Asta scriam eu acum vreo cateva sapatamani si azi m-a facut sa zambesc frumos. De atunci citesc si o carte pe aceeasi lungime de unda, poate o sa scriu mai pe larg si despre Osho.

De 1 Decembrie despre acel cuvânt cu "P"

Colțul acesta virtual e diafan, pașnic, poate trist cu precădere, dar e sincer și am de gând să-l mențin așa. Am zis totuși să fac niște figuri pe sarmă și să abordez și subiectul cu 'P'.

E doar un pretext acesta al zilei de 1 Decembrie, sau poate nu e, poate că simt.

Pe scurt, nu mă pot lasa impresionată de ceea ce s-a numit până acum la noi în țară 'P'! Azi, nu cred că sensul cuvântului "alegere" mai are însemnătate. Mă descumpănesc mai ales tinerii din generații apropiate mie care, indiferent de aparenta preferniță manifestată, nu fac decat să ia parte marii manipulări și alimenteaze jocuri murdare. Mai cred că unei femei, daca nu face "P" efectiv, îi șade urât să vorbească despre asta, in mod inevitabil se sluțește.

Am impresia că asist la un concurs de popularitate fara fond în care se confruntă orgolii, grupuri de interese și multimea activată emoțional. În final, rezultatul ce ne afectează pe noi fiind același în ciuda marii iluzii a alegerii și a enormelor sume de bani irosite.Se vorbește prea mult, prea prost și se face apel la simț civic către oamenii care nu-și cunosc și nu-și apară drepturile, iar mai departe, le încalca in mod fragrant și constant pe ale celorlalți. După o perioada odioasă, în ultimii 20 de ani înca n-am învățat sincronul american al democrației, abia îl prindem pe cel european și nici nu pare să ne chinuim sa îl mai infrumusețăm cu niște pași tradiționali.
Nu, nu sunt dezamagită, doar că nu sufăr (și) de miopia "P__ii"!

Mă feresc căt pot de mult de generalizarii înjositoare și ipocrite despre "noi românii" sau "cum e în afară". Și nici nu abandonez, prefer credința în fața deznădejdii, prefer mândria moștenirii mele în fața renegării identității, eu înca nu am obosit, învăt să respir ca să rezist mai mult și sper că timpul și experinența să aducă și ințelepciunea pentru momentul care știu că va veni. Poate că sună ciudat, dar infinitul nu e o iluzie.

Dar cam atât! Dragostea, sexul și "P" sunt lucruri care se fac, nu despre care se vorbește!

Brancuși "spune" cel mai bine:

Respect pentru cei care simt bătaia inimii României Întregite, și mai ales pentru cei care și acționează conform acestor simțiri:

De voi nu ne rupeaţi din trupul vostru/ Şi-am fi rămas doar unul ,/ Nu am fi fost astăzi străini /Şi-am fi trecut şi Prutul !/ De ce nu vreţi să fim cu voi , /Să mergem mână-n mână ,/ Să construim doar un destin /- N-avem aceeaşi limbă ?!/ De ce să fim ca doi necunoscuţi , /Sa ne deschidem poarta ,/ Când noi , de fapt , suntem toţi fraţi /- Haideţi , să lărgim ograda ! /Noi vrem s-avem numai o glie ,/ Hotar , la noi , să nu mai fie ! /Graiul ce-l vorbim să ne mângâie ! /Apoi să vadă şi duşmanii /Că limba noastră strămoşească /A vrut...şi-a reuşit să ne unească !

surse foto: 1, 2, 3