Atunci cand stii in mare ce urmeaza, dar tot te mai cuprind fiori de emotie, e de bine. Cand te simti atat de confortabil, dar tot te inrosesti din motive banale si nu indraznesti sa spui anumite lucruri sau sa faci anumite gesturi pe care ti le permitii cu altii caci acolo lipseste acel ceva indefinibil. Da, stiu ca acel ceva care face diferenta, e de bine.

Cand te joci cu volumele si intaltimile tale sprituale, sufletesti, emotionale... e ca un montagne rousse care te duce la limita, cand simti ca esti atat de aproape de a ceda si brusc te intorci la sentimentul iluzoriu de siguranta, insa pentru suficient de putin timp. Stiu ca asta e de bine, e ca un fel de fitness interior care te tine in forma. Da, cred ca avem nevoie si de fitness emotional si spiritual.

Si tot fara argumente, stiu ca e de bine ca generez astfel de ganduri si nu stiu cum sa mai fiu recunoscatoare pentru...tot ce a dus la ceea ce sunt eu azi, si pentru ceea ce sunt acum, chiar acum.

Asta scriam eu acum vreo cateva sapatamani si azi m-a facut sa zambesc frumos. De atunci citesc si o carte pe aceeasi lungime de unda, poate o sa scriu mai pe larg si despre Osho.