marți, 1 decembrie 2009

De 1 Decembrie despre acel cuvânt cu "P"

Colțul acesta virtual e diafan, pașnic, poate trist cu precădere, dar e sincer și am de gând să-l mențin așa. Am zis totuși să fac niște figuri pe sarmă și să abordez și subiectul cu 'P'.
E doar un pretext acesta al zilei de 1 Decembrie, sau poate nu e, poate că simt.
Pe scurt, nu mă pot lasa impresionată de ceea ce s-a numit până acum la noi în țară 'P'! Azi, nu cred că sensul cuvântului "alegere" mai are însemnătate. Mă descumpănesc mai ales tinerii din generații apropiate mie care, indiferent de aparenta preferniță manifestată, nu fac decat să ia parte marii manipulări și alimenteaze jocuri murdare. Mai cred că unei femei, daca nu face "P" efectiv, îi șade urât să vorbească despre asta, in mod inevitabil se sluțește.
Am impresia că asist la un concurs de popularitate fara fond în care se confruntă orgolii, grupuri de interese și multimea activată emoțional. În final, rezultatul ce ne afectează pe noi fiind același în ciuda marii iluzii a alegerii și a enormelor sume de bani irosite.Se vorbește prea mult, prea prost și se face apel la simț civic către oamenii care nu-și cunosc și nu-și apară drepturile, iar mai departe, le încalca in mod fragrant și constant pe ale celorlalți. După o perioada odioasă, în ultimii 20 de ani înca n-am învățat sincronul american al democrației, abia îl prindem pe cel european și nici nu pare să ne chinuim sa îl mai infrumusețăm cu niște pași tradiționali.
Nu, nu sunt dezamagită, doar că nu sufăr (și) de miopia "P__ii"!
Mă feresc căt pot de mult de generalizarii înjositoare și ipocrite despre "noi românii" sau "cum e în afară". Și nici nu abandonez, prefer credința în fața deznădejdii, prefer mândria moștenirii mele în fața renegării identității, eu înca nu am obosit, învăt să respir ca să rezist mai mult și sper că timpul și experinența să aducă și ințelepciunea pentru momentul care știu că va veni. Poate că sună ciudat, dar infinitul nu e o iluzie.
Dar cam atât! Dragostea, sexul și "P" sunt lucruri care se fac, nu despre care se vorbește!
Brancuși "spune" cel mai bine:





Respect pentru cei care simt bătaia inimii României Întregite, și mai ales pentru cei care și acționează conform acestor simțiri:

De voi nu ne rupeaţi din trupul vostru/ Şi-am fi rămas doar unul ,/ Nu am fi fost astăzi străini /Şi-am fi trecut şi Prutul !/ De ce nu vreţi să fim cu voi , /Să mergem mână-n mână ,/ Să construim doar un destin /- N-avem aceeaşi limbă ?!/ De ce să fim ca doi necunoscuţi , /Sa ne deschidem poarta ,/ Când noi , de fapt , suntem toţi fraţi /- Haideţi , să lărgim ograda ! /Noi vrem s-avem numai o glie ,/ Hotar , la noi , să nu mai fie ! /Graiul ce-l vorbim să ne mângâie ! /Apoi să vadă şi duşmanii /Că limba noastră strămoşească /A vrut...şi-a reuşit să ne unească !

surse foto: 1, 2, 3

5 comentarii:

DANTE spunea...

Pre-se-den-ti-a!
Pre-se-den-ti-a!
Pre-se-den-ti-a!

Bun! :)

Anonim spunea...

P....!
ce sa mai zic!?
:)

criss spunea...

Sarbatori Fericite!Criss.

Zana spunea...

Multumesc Criss! :)

Si tie iti doresc Sarbatori fericite!

alecs spunea...

predictibil...nu stiu de unde mai ai resurse de spreanta.