joi, 7 ianuarie 2010

Un copil, o Zana,o ff...nupotsazic!



Daca privesti din alta perspectiva ca in "Alice in tara minunilor", iti poti sarbatori ziua de ne-nastere in restul zilelor din an cand nu e ziua de nastere si asa ar trebui sa dai un sens nou in fiecare zi cuvantului "sarbatorire". Cred ca e intelept sa te trezesti macar din cand in cand sa-ti urezi "Happy Unbirthday!" (intr-o limba de circulatie internationala ca e mai cool).
As vrea sa ma cuprinda starea aia sensibilicoasa si melancolica, sa trasez linii, sa fac recapitulari si planuri pentru urmatorul an, sa fac promisiuni vibrante catre mine insami, catre cei "care mi-au fost alaturi", catre viata. As vrea ca sa scriu cuvintele alea de catifea care sa rasfete simturile, as vrea ca sensul lor sa se inconjoare in mintea cititorului ca o esarfa de matase in jurul gatului unei domnisoare....ehe si as mai avea comparatii...
Dar cum nu cred in promisiuni, eu doar indraznesc sa imi doresc, sa sper si sa actionez.

Probabil ca las impresia ca nu am nevoie de afectiune si dovezi ale acesteia,dar anul asta, la 22 de ani, mi-as dori mai multa afectiune.Atat!Asta daca genul asta de dorintele se duc undeva si au o viata a lor, unele implinidu-se altele nu.Stiu ca e o dorinta de copil, de animalut, dar ea exista.Mai stiu si principiul "ceea ce dai e ceea ce primesti", asa ca aici intervine ceea ce vreau de la mine in viitor.
Pe parcurs restul lucrurilor le pot obtine si nu am sa le insir aici,eu am incredere chiar si in esecurile mele.Despre transformarile ce le doresc asupra mea, nu vorbesc acum, ar fi prea mult de scris. E plin de zane oricum,unice si la fel, e frumos asa, e bine. Eu simt ca ori sunt peste tot, ori deloc, ce stiu e ca inventez sensul "zanei" in fiecare moment si-mi place sa-l stiu numai eu.
Am cautat destul, am asteptat destul, mi-am "pierdut speranta" de prea multe ori, am crezut ce nu trebuia in loc sa cred in mine,am gresit mult, m-am dus atrasa inevitabil catre imposibil, m-a durut, dar am si ras, am strans de mana oameni dragi, am primit energia lor, am crezut in zana,am gasit minuni simple si..m-am oprit de prea multe ori din scris plangand asa cum fac si acum..de coplesire asa, nici de tristete si nici de bucurie. Si nici nu mai conteaza cat dureaza un an.
Oricum, nu exista concluzie la ce scriu aici acum, e doar impartasire de stare. Apropos de asta,aud o melodie draguta acum si realizez ca are niste versuri foarte adevarate:


PS: Vreau sa scriu o carte, nu numar in ani.Dar am sa scriu, macar una.

6 comentarii:

cristi spunea...

Sa taiesti mai! 22 e mereu de bine ;)

Anonim spunea...

La multi ani!
Sau cum va fi sa fie..

A.

Dante spunea...

LA MULTI AAANIIIIIIII!!!!!!!!!
cu MARE intarziere,dar stii tu mai bine cum stau lucrurile! ;)

Anonim spunea...

:)

Zana spunea...

Vai mersi!
Ma gandesc sa scot commenturile de la postari...

Dante spunea...

Scoate-leeeee!!!!!!!! Muhahaha!