Cred ca ma preocupa intensitatea vietii distribuita pe desfasurarea ei si ma lupt cu proprii demoni si cu sabloanele societatii. Ma chinui sa MA ascult in tot acest zgomot.
Cateodata am impresia ca-mi plac doar momentele alea de la inceput cand te indoiesti, cand te consumi, cand incepi sa te indragostesti. Da, se transforma senimentele zice majoritatea si o accepta ca pe o normalitate. Fiecare cred are felul sau de a-si acorda intensitatea sunetelor din interorul sau. Poate ca doar sunt diverse tipologii de oameni, poate ca toti la moment dat ne gandim la lucrurile astea...habar n-am.
Si mai cred ca treaba asta cu iubirea e ceva mai mult decat efectiv o "jumatate", cred ca e ceva ce nu pot defini si ca sunt penibila in incercarea mea de a o face, dar stiu ca simt ca trebuie sa ma pregatesc sufleteste si spiritual. Si nu e vorba decat despre maturizare.
Sper sa nu ma transform doar intr-un colectionar de stari si nici sa nu-mi creez false convingeri precum cea cu care am inceput articolul.
3 comentarii:
as vrea sa continuam discutia din seara aia, ma bat ganduri
intamplator am dat peste articolul asta, foarte bun dealtfel.felicitari
Teama nu este un motiv pentru a evita lupta.Iar dragostea este cea mai frumoasa lupta.Daca datorita fricii refuzi sa oferi,nu vei descoperi ce inseamna dragostea.Iar sentimentele nu dispar,dispare numai vointa.Sunt vorbele unui om care iubeste o persoana cum esti tu. Si nici eu nu stiu sa explic iubirea in cuvinte,doar o simt ca este in adancul meu.Tu suferi pentru ca nu vrei sa oferi cu adevarat iubire si te rezumi doar la siguranta primelor tresariri,eu sufar ca nu primesc inca iubire de la persoana care mi-a rapit gandurile si cu care sunt.Si atunci care din noi are dreptate pana la urma? Cine e lasul si cine este egoistul aici. Si de ce in lumea asta suntem obligati sa devenim niste ''Don Quihote'',atacand mereu mori de vant si nu putem da valul povestii la o parte sa vedem adevarata fata a lucrurilor,iar daca adevarata iubire nu ar reprezenta decat iubirile neimplinite atunci cuvantul ''dragoste''nu ar mai exista in dictionar. Ai sa zici ca si eu tot o iubire neimplinita traiesc si intr-un fel ai avea dreptate,diferenta este ca viata m-a facut rabdator si accept sa sufar pentru a atinge acea traire ce nu stim a o explica,un fel de ultimul nivel,si sunt pregatit pentru asta;ceea ce spui si tu ca vrei sa gasesti,acea traire suprema,iubirea sublima. Eu o astept pe ea,care deocamdata imi este doar alaturi.Sunt comun,sunt monoton,sunt un ciudat,un sablon al societatii cum ai zis tu? Sablon nu am fost si nu o sa fiu niciodata,si ce as putea intelege,ca dragostea ma va face doar un pion la fel ca restul lumii,in fata celorlati ochi? Atunci asa sa fie,pion in ochii lor si rege in lumea mea. Toti suntem oameni fie ca ne place sau nu. Vrem sa fim diferiti,speciali,nonconformisti si suntem fiecare in felul nostru,si o sa ramanem aceiasi oameni pana vom muri. Tragedia este atunci cand persoana de langa tine iti infraneaza lucrurile astea,atunci este o problema grava,peste care nu merita sa treci,insa daca acea persoana iti sustine aripile cand esti doborat(a) si te incurajeaza sa mergi mai departe,sau stie sa zboare alaturi de tine si te impulsioneaza,viata este privita altfel. Nu sunt masochist dar o iubesc,urasc suferinta provocata de asteptare dar am invatat sa o accept,gandurile ei ma doboara dar ma ridic de fiecare data ca sa fiu alaturi de ea,pana isi va da seama si ea ce vrea cu adevarat,insa voi lupta pentru idealul meu. Unii oameni afla prea tarziu ce inseamna sa iti deschizi inima,le este frica sa faca asta cu adevarat si asta este adevarata tristete in lumea mea.
O seara buna intr-o lume nebuna.
Un Anonim.
Trimiteți un comentariu