de Jovan Zivlak
şed în dumnezeu între aparatele
domnului. la masa domnului înconjurat de
maşinile lui. de vocile şi foşnetele
îngerilor nedesluşiţi. în pântecele
divin cu un ţel divin. tot ce este
de nespus este de nesupus şi nu persistă
în amăgitoarea oglindă. mica bucată
de suflet divin din mine se foieşte
neliniştită pe cuprinderile domnului
între chipurile domnului
în faţa iubirii domnului
în faţa păcatelor domnului.
mă gândesc la pârjolul divin
la anarhia divină
la mânia divină. fraţii domnului
ostatecii domnului în moarte îi văd
în dreptatea domnului îi ajunge pierzania
ferocitatea domnului
şi crima divină e pe chipurile lor
pârjolite. îmi rotesc ochii în cuvântarea divină
în lâncezeala divină
în teama divină
să nu rămân singur în domnul
în măreţia lui
în nemărginirea lui.
răstignirea divină rosteşte vorbe divine
izbăveşte capul
izbăveşte curăţia divină
întăreşte rătăcirea divină
încoronează tristeţea divină.
mă răsucesc în domnul
să văd de unde zboară capetele domnului
de unde năboieşte nimicul
şi nu le pot da de capăt.
Traducere din limba sârbă de Ioan Radin Peianov
de la klara inczek
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu