Ma plec...

In momentele cand ma simt mica, atat de mica incat n-as fi, atunci, paradoxal ma simt mai puternica, mai linistita.

Cand stiu ca oricat as vrea, oricat m-as perpeli, nu pot avea ce-mi doresc cel mai mult, aflu ca nu trebuie sa folosesc superlative pentru dorinte si ca totul este exact asa cum trebuie sa fie.

Atunci cand vreau totul, cand nu-mi ajunge, cand cer in plus, cand simt lipsa unui surplus, atunci sunt mai pustie si mai goala ca oricand.

Ma pierd mai des decat ma aflu, dar ma intreb mereu.

Ca să poţi să te fii, stai locului şi sfinţeşte-l, iar în călătorie trimite-ţi numai ochiul.

Vai de cel care se odihneşte la umbra copacului sădit de strămoşul altuia. Lasă-te ars de soare, dacă n-ai moştenit vreo umbră de arbore. Sădeşte-te tu însuţi, dacă nu s-a sădit pentru tine! Fii strămoş, dacă n-ai avut norocul să fii strănepot.

N-am rabdare si ma consum ca o mina ce mazgaleste cate putin pe foi neincepute.

Ma analizez cel mai mult, cel mai felurit, ma cert, ma uit, ma las, ma chem, ma alung, ma urasc, ma iubesc, ma mint, ma critic, incerc in cerc sa ma inteleg, sa ma accept, sa fiu.

Dacă vrei să existe cinste şi curăţenie, fii chiar tu însuţi cinstit şi curat.

Degetele mele simt, dar mai putin decat sufletul, care calatoreste, se indragosteste, se amaraste, se inveseleste, tanjeste. Da, tanjeste... Ce cuvant. Dur, poate greu de acceptat pentru un om orgolios, dar un cuvant atat de frumos si potrivit.

Când seara s-ar face gri, Nu te-ai mai putea stăpâni...

Desi ar parea ca astept, eu nu mai astept nimic. Eu sunt mica, mica, dar atat de puternica si pot sa cred -in primul rand in mine, in rest, nu ma mai astept la nimic. Dar voi iubi mai mult, voi zambi si mai mult. Asa naiv cum suna.

Nu trăim decât o singură dată şi numai o singură viaţă.
A avea un ideal înseamnă a avea oglindă.
Într-un ideal te speli ca-ntr-o apă curată. Într-o oglindă îţi speli chipul obosit, potrivindu-ţi-l până când accepţi să fii.