Nota: Imi asum tot penibilul incercari ce va urma s-o fac.
Cred ca mi se pare doar mie, dar iubirea nu-i ceea ce cred mai toti oamenii ca e. Afectiunea e una, atasamentul este si el ceva, dar iubirea... La radio aud "I'm lost without your love and I won't survive", da e o metafora, dar eu tot incep sa cred ca nu despre asta e vorba. Si mi-e dificil sa incerc sa dau o definitie pentru ca ma simt depasita de complexitatea a ceea ce incerc sa cuprind. Eu cred ca iubirea e rara; la fel de rara ca momentele in care suntem capabili sa renuntam complet la noi. Si cand zic complet ma refer la sensul total, sincer si absolut.
In unele curente de gandire/filozifie se spune ca intelepciunea se poate atinge doar prin iubire. Si eu zic la fel, tocmai pentru ca mi se pare ca avem de strabatut un drum in care sa invatam pas cu pas ce e iubirea.
Nu cred ca iubirea "te loveste", poate ca se intampla asta cu pasiunea, curiozitatea sau instinctul, dar iubirea...
In alte perspective mai apropiate bisericii ortodoxe se vorbeste despre suferinta si faptul ca ea este necesara pentru a fi mantuit. Am sa dau si acestei idei credit. Nu vreau sa fac lucrurile complicate in mod gratuit, dar cred ca asa-numita "suferinta" face parte din viata, ne purifica, ne creste, ne invata sa deosebim binele de rau, ne aduce cu picioarele pe pamant, dar ne face si mai curajosi cand ne nom dori sa visam din nou; si, pana la urma, suferinta ne invata si sa iubim. Sau macar ne preda cate o lectie.
De asta imi place poezia, de asta imi place simfonia, arta... ofera doar stimuli pentru a percepe un mesaj asa cum il putem simti. Gasesc justificata acea amiguitate si subiectivismul lor pentru ca sunt izvorate din cele mai pure si puternice sentimente pe care nu le poti incadra in concret si atunci intervine talentul si matifestarea sa artistica.
2 comentarii:
Mă întreb, uneori, eu o iubesc pe femeia aceea? Și de multe ori îmi spun că poate aș iubi-o, cu siguranță aș iubi-o. Atît de diferită de ce am întîlnit pînă acum, dar aducătoare de liniște, și zîmbet. Și mai e frumoasă, femeile pe care le iubesc trebuie să fie frumoase.
O voi iubi vreodată pe femeia aceea? Poate că nu, viața nu dă semne că ne-ar putea aduce împreună.
Dar undeva e scînteia aceea, care s-ar putea transforma oricînd într-o iubire mare.
Și ea va rămîne femeia pe care aș fi putut să o iubesc toată viața.
Și rămîne liniștea din micile plăceri, în absența iubirii.
Frumos.
Partea cu absenta iubirii, mi se pare drastica, cred ca o construim mereu, o invatam. Dar, tu identifici absenta iubirii cu absenta "ei"; poate te mai gandesti... :)
Trimiteți un comentariu