"A nu-ţi fi frică de nimic înseamnă a privi tot ce se petrece în lume ca spectacol.
Asta înseamnă că putem interveni oricând, prin imaginaţie, şi putem modifica spectacolul aşa cum vrem noi." - Mircea Eliade


Si uite ca in sfarsit (te-)am inteles. A fost un moment de mini-revelatie, ca atunci cand eram la scoala si ma chinuiam la o problema la fizica pana-i dadeam de cap. Si tot ca la scoala, dupa ce gasesti raspunsul stai si te minunezi cat de mult ti-a luat si te intrebi cum de nu ti-ai dat seama mai devreme si cat de simplu era...
Da, ai fost "problema mea de fizica" favorita tot timpul asta. Si cand credeam ca sunt aproape de rezolvare, iar ma impotmoleam...si (te) lasam deoparte, si ma intorceam si mai indarjita dupa ce-mi luam timpul necesar pentru a gandi alte metode de rezolvare.

Dar metafora asta nu-i buna! Pentru ca tu nu erai o simpla ipoteza de problema ce trebuia rezovata, tu schimbai datele problemei dupa cum vroiai. Cand nu eram atenta modificai cifrele si trebuia sa refac iar calculele. Ciudat, pentru ca vedem ca trisezi si totusi ma apucam constincioasa de recalculat. Ai profitat de faptul ca aveai de-a face cu o impatimita a problemelor de fizica si cu genul ala de om care reactioneaza la provocari si trebuie sa gaseasca mereu raspunsul !
I bet I/it was fun!

Dar sa ma desprind odata de metafora asta, pentru a face loc alteia...Cea a vietii ca un spectacol de teatru cu noi toti care suntem niste actori mai mult sau mai putin buni. Sa zicem ca cei care sunt buni actori ar fi cei care stiu sa-si traisca viata cu intensitate, sunt "genul ala" de oameni pe care mai toata lumea ii apreciaza si in jurul carora mereu pluteste o aura stranie si contagioasa de buna-dispozitie (cei in esenta buni, nu oamenii populari fara substrat). Inainte de a fi actor, eu sunt genul care are o inclinatie naturala in a simti oamenii buni (actorii buni), de ai observa. Iar ca si actor(ita) sunt genul foarte prost care se certa mereu cu regiziorul si in secret, vrea sa-i ia locul si sa fie el cel care ordoneaza toate intamplarile. Sunt actorul rebel care a fost reprimat prea mult timp si cauta mereu sa se ridice imptriva curentului. Tu, in schimb esti esti unul dintre actorii cei mai buni, te intelegi bine cu regizorul, iesi la bere cu el si, astfel, il convingi sa mai intervi in actinue si sa intorci scenariul in favoarea ta, a personajului tau. Sau uneori, poate doar ai mai mult curaj si determinare decat majoritatea.

Si asa actor neimplinit cum eram, stateam si ma uitam la tine cat talent poti sa ai. Citisem mult despre tehnici de actorie, vazusem ceva actori buni pana la vremea aia, de la toti invatasem cate ceva, eram retinuta doar dorinta asta de autenticitate si control care ma domina si nu ma lasa sa ascult de regizor. Atunci imi placea cel mai mult sa stau pe margine si sa observ, nu neaprat critic, cat sa observ tehnica celor mai buni si sa ma amuz sau sa ma intristez uneori vazandu-i cei slabi sau chiar patetici in jocul lor. Si observad jocul lor slab, imi promiteam mie ca eu nu voi face la fel, dar cu promisiunile...mai greu.

Si cand m-am decis sa invat de la un actor bun, mi-am asumat tot ce presupunea asta. Am ajuns astfel pe scena. Aici, (fara sa-mi pot explica de ce) m-am despartit in doua "eu": cea de pe scena si cea care a ramas sa observe din exteror. Pe scena m-am trezit intr-un rol pe care am inceput sa-l joc din inertie. L-am jucat teribil de prost. Ma enerveaza ca nu am capacitatea asta de detasare inca bine dezvoltata, dar ma perfectionez. Langa un actor foarte bun , o incepataore ca mine nu putea decat sa fie lamentabila. Cealalta eu se uita din afara cu un zambet amar si bland pe fata, de parca nu mai recunostea nimic din ceea ce devenise personajul de pe scena...

Pana la urma ce insemna sa-ti joci bine rolul in viata? Sa fi de nerecunoscut, tu pentru tine, ca in adevarat industrie? sau tocmai sa fii tu autentic, sa-ti faci personajul tu, sa fii una cu observatorul tau...si sa nu mergi dupa scenariul dat?
Acum cred ca partea a doua e valabila. Sa intri tu in scena printre cei multi care aleg sa respecte toate indicatiile scenariului si sa schimbi cursul actiunii cum vrei! daca tu faci ceva deplasat de la ceea ce era deja scris, automat se schimba cam tot cursul actinuii; acum depinde de cat de mult indraznesti sa faci, de cat curaj ai...si de directia pozitiva sau neagtiva pe care o dai (ca in theatre forum!). Asta insemna sa fi actor bun "pe scena vietii" (am vrut sa ma feresc de expresia asta oribil de cliseica,dar nu am resuit). Cred ca tot ce mi-a lipsit pana acum a fost curajul cu adevarat.

Ah...dar in practica, ce-am facut? Pentru ca mai sus vorbea observatorul, care face ca totul sa para simplu. In practica, am jucat exact cum scria in scenariu...previzibil si foarte prost, asa cum s-au mai jucat si mai inainte acelesi scene din nou si din nou. Si cealata eu nu a intervenit deloc, sa opresca senariul ala atat de previzibil sa se desfasoare...A intervenit, intr-un final, nu stau acum sa vad daca e prea devreme sau prea tarziu, asta se va demonstra in timp...defapt, e chiar langa mine celalta eu si vorbim, si mi-e bine si-i multumesc ca m-a ajutat sa ies naibii din rolul ala prost.

Si-i multumesc ca m-a ajutat sa te inteleg pe tine. De la cealalta eu am aflat raspunsul, pentru ca ea, stand pe margine, a inteles personajul tau, (esti chiar printre preferatii ei) si mi l-a descris...si nu a fost nevoie de mai mult de atat. I just got it!

M-am inteles si pe mine odata in plus: Pentru ca toate intrebarile alea aiurea si comportamentele erau ale personajului din scenariu, pentru ca mie ca intreg nu-mi pasa deloc de lumea din jur, pentru ca stiu ca sunt incomparabila, pentru ca m-am regasit cu cealata "eu" si pot fi din nou EU ca un intreg (si cu 2 secunde ma desteapta), pentru ca am incredere in mine, pentru ca am rabdare, pentru vreau sa ma recunosc si sa ma construiesc.
Pentru ca:
1) FERICIREA NU EXISTĂ.
2) DRAGOSTEA ESTE IMPOSIBILĂ.
3) NIMIC NU ESTE GRAV.

Si-ti multumesc si tie pentru ca ai fost "problema mea de fizica", pentru ca m-am
chinuit cu tine, pentru ca am facut-o din pasiune (pentru fizica, bineinteles).Iti multumesc pentru ca ai ghicit din prima ca imi place sa fiu sarutata pe gat, pentru ca am dansat ametiti pe plaja, pentru...tot.

Because my tought was that we just got scared, but now I simply understand you. (I must say, You're quite a character, baby!)
And it's bittersweet.


Pentru ca imi amintesc melodia asta:



Muse - Starlight