zmeul si fat-frumos se bat. 3 zile si 3 nopti. in sabii, in palose, in sulite , pentru ca toate se rup, frang, sparg...in fine...ideea e ca se bat, pe sub un pod ceva.
o pasarica ciripeste.
zmeul ii cere sa-i aduca in cioc o gura de apa vie, si daca ii aduce gura in cioc, o sa-i dea pasaricii un cuib/regat/barbati/ochiul lui fat-frumos/etc...in fine....
pasarica se executa. bam bam. aduce apa'n cioc. i-o da zmeului.
zmeul incepe sa-i dea caft mai mult lu' fat...neinteresant.
fat-frumos vede si el un animal : de preferat pasare, si il/o roaga sa-i aduca ceva mai bun daca se poate, ma'ntelegi? decat apa vie. fara prea multe ocolisuri ii promite luna de pe cer, furata biensur de zmeu, motivul discordiei +/- ileana cosanzeana...
animalul/pasarea whatever..se executa, bam bam. si-i aduce o gura de red bull.
apoi au trait fericiti pana la adanci batranetzuri,bla-bla, fat-frumos l-a batut pe zmeu, animalul/pasarea se presupune ca s-a ales cu recompensa, da' nu asta e problema noastra , ci ca : red bull bate zmeii. sau ca voi sunteti feti-frumosi daca beti red-bull.
in fine...
joi, 28 august 2008
marți, 26 august 2008
Asa ca mine
Fiecare om se crede deosebit, special, mai altfel, mai cu moț. Nimeni ar zice ca e doar un om banal, comun, inca unu in plus. E normal pana la urma...
Eu despre mine pot spune ca sunt o nemernica, si asta nu pentru ca m-ar diferentia prea tare de majoritatea oamenilor. Si nu condamn pe nimeni daca nu sunt iubita.
Inteleg foarte bine si cateodata mi-as face un fel de anti-reclama sau un avertisment, si nu vorba de pishologie inversa sau alte lucruri subliminale.
Nu ma iubi pentru ca nu stiu sa iubesc inapoi. Sunt o egocentrista care vrea mereu prea mult si numai pentru ea.
Nu ma iubi pentru ca sunt prea ambitioasa si uit de oameni, de mine si de sentimente si ma intereseaza doar rezultatul final.
Nu ma iubi pentru ca sunt o lasa, nu as recunoaste niciodata ca am gresit si ma contrazic la infinit.
Nu ma iubi pentru ca sunt vesnic nemultumita si fortez mereu limita in goana mea dupa pefectiune.
Nu ma iubi pentru ca nu stiu sa recunosc si sa apreciez munca celor din jur.
Nu ma iubi pentru ca imi fac uneori mama sa planga cu atitudinea mea.
Nu ma iubi pentru ca nu stiu sa ma comport rational mereu. Uneori sunt prea slaba iar uneori imi pierd controlul.
Nu ma iubi pentru ca ma enervez foarte repede si las prea putin de la mine.
Nu ma iubi pentru ca sunt prea orgolioasa si mandra.
NU ma iubi pentru ca nu-mi place sa ma alint mereu in public si sa spun dulcegarii.
Nu ma iubi pentru ca eu nu fac declaratii de dragoste.
Nu ma iubi pentru ca pentru ca vorbesc prea mult, iar cateodata nu sunt in stare sa zic ce trebuie si cand trebuie.
Nu ma iubi pentru ca sunt prea cerebrala si nu-mi ascult inima.
Nu ma iubi pentru tolerez prea putin la comportamentul oamenilor din jur.
Nu ma iubi pentru ca accept prea greu ajutor si ma cred mereu mai desteapta.
Nu ma iubi pentru ca nu mai sunt in stare sa pastrez legatura cu pietenii din copilarie (tot de la mandire mi se trage).
Nu ma iubi pentru ca nu stiu sa-mi fac timp liber.
Nu ma iubi pentru ca nu imi place sa fiu imbratisata cand mi-e prea clad si am nevoie de mult aer si spatiu.
Nu ma iubi pentru ca nu am rabdare, sunt foarte incapatanata, pentru ca ma agit si ma consum.
Nu ma iubi pentru ca ma plang prea mult.
Nu ma iubi pentru ca ma gandesc la prea multe probleme si ma stressez prea repede.
Nu ma iubi pentru ca sunt virgulista si am obsesii uneori.
Nu ma iubi pentru ca cel putin odata pe zi ma gandesc cum scap de taica-meu.
Nu ma iubi pentru ca nu am curaj sa imi infrunt toate trairile.
Nu ma iubi pentru ca imi place mereu sa complic lucrurile.
Nu ma iubi pentru ca ma cred o Zana care poate face orice.
Nu ma iubi pentru ca nu stiu sa-mi arat sentimentele si nici nu sunt o fire geloasa.
Nu ma iubi pentru ca visele mele s-au mutat toate undeva in alt oras si impart chiria.
Nu ma iubi pentru ca sunt prea mandra sa dau un telefon sau sa deschid o usa.
Nu ma iubi pentru mereu cred ca imi trebuie ceva mai bun.
Nu ma iubi pentru ca pun la suflet prea usor toate nimicurile.
Nu ma iubi pentru ca ma intind mereu pe partea cea mai mare a patului.
Nu ma iubi pentru ca am gusturi scumpe si nu stiu sa fiu economa.
Nu ma iubi pentru ca mereu caut revelatii si am asteptari prea mari.
Nu ma iubi pentru ca am nevoie de prea multa atentie si ofer prea putina.
Nu ma iubi pentru ca nu cred ca sunt prea "intreaga la minte".
Nu ma iubi pentru ca ma inversunez mereu si vad totul ca o lupta.
Nu ma iubi pentru ca ma ascund cand plang, pentru ca nu parea vulnerabila.
Nu ma iubi pentru ca nu sunt in stare sa scriu toate motivele aici.
Nu ma iubi pentru ca mint.
Nu ma iubi pentru ca nu cred in iubire.
Eu despre mine pot spune ca sunt o nemernica, si asta nu pentru ca m-ar diferentia prea tare de majoritatea oamenilor. Si nu condamn pe nimeni daca nu sunt iubita.
Inteleg foarte bine si cateodata mi-as face un fel de anti-reclama sau un avertisment, si nu vorba de pishologie inversa sau alte lucruri subliminale.
Nu ma iubi pentru ca nu stiu sa iubesc inapoi. Sunt o egocentrista care vrea mereu prea mult si numai pentru ea.
Nu ma iubi pentru ca sunt prea ambitioasa si uit de oameni, de mine si de sentimente si ma intereseaza doar rezultatul final.
Nu ma iubi pentru ca sunt o lasa, nu as recunoaste niciodata ca am gresit si ma contrazic la infinit.
Nu ma iubi pentru ca sunt vesnic nemultumita si fortez mereu limita in goana mea dupa pefectiune.
Nu ma iubi pentru ca nu stiu sa recunosc si sa apreciez munca celor din jur.
Nu ma iubi pentru ca imi fac uneori mama sa planga cu atitudinea mea.
Nu ma iubi pentru ca nu stiu sa ma comport rational mereu. Uneori sunt prea slaba iar uneori imi pierd controlul.
Nu ma iubi pentru ca ma enervez foarte repede si las prea putin de la mine.
Nu ma iubi pentru ca sunt prea orgolioasa si mandra.
NU ma iubi pentru ca nu-mi place sa ma alint mereu in public si sa spun dulcegarii.
Nu ma iubi pentru ca eu nu fac declaratii de dragoste.
Nu ma iubi pentru ca pentru ca vorbesc prea mult, iar cateodata nu sunt in stare sa zic ce trebuie si cand trebuie.
Nu ma iubi pentru ca sunt prea cerebrala si nu-mi ascult inima.
Nu ma iubi pentru tolerez prea putin la comportamentul oamenilor din jur.
Nu ma iubi pentru ca accept prea greu ajutor si ma cred mereu mai desteapta.
Nu ma iubi pentru ca nu mai sunt in stare sa pastrez legatura cu pietenii din copilarie (tot de la mandire mi se trage).
Nu ma iubi pentru ca nu stiu sa-mi fac timp liber.
Nu ma iubi pentru ca nu imi place sa fiu imbratisata cand mi-e prea clad si am nevoie de mult aer si spatiu.
Nu ma iubi pentru ca nu am rabdare, sunt foarte incapatanata, pentru ca ma agit si ma consum.
Nu ma iubi pentru ca ma plang prea mult.
Nu ma iubi pentru ca ma gandesc la prea multe probleme si ma stressez prea repede.
Nu ma iubi pentru ca sunt virgulista si am obsesii uneori.
Nu ma iubi pentru ca cel putin odata pe zi ma gandesc cum scap de taica-meu.
Nu ma iubi pentru ca nu am curaj sa imi infrunt toate trairile.
Nu ma iubi pentru ca imi place mereu sa complic lucrurile.
Nu ma iubi pentru ca ma cred o Zana care poate face orice.
Nu ma iubi pentru ca nu stiu sa-mi arat sentimentele si nici nu sunt o fire geloasa.
Nu ma iubi pentru ca visele mele s-au mutat toate undeva in alt oras si impart chiria.
Nu ma iubi pentru ca sunt prea mandra sa dau un telefon sau sa deschid o usa.
Nu ma iubi pentru mereu cred ca imi trebuie ceva mai bun.
Nu ma iubi pentru ca pun la suflet prea usor toate nimicurile.
Nu ma iubi pentru ca ma intind mereu pe partea cea mai mare a patului.
Nu ma iubi pentru ca am gusturi scumpe si nu stiu sa fiu economa.
Nu ma iubi pentru ca mereu caut revelatii si am asteptari prea mari.
Nu ma iubi pentru ca am nevoie de prea multa atentie si ofer prea putina.
Nu ma iubi pentru ca nu cred ca sunt prea "intreaga la minte".
Nu ma iubi pentru ca ma inversunez mereu si vad totul ca o lupta.
Nu ma iubi pentru ca ma ascund cand plang, pentru ca nu parea vulnerabila.
Nu ma iubi pentru ca nu sunt in stare sa scriu toate motivele aici.
Nu ma iubi pentru ca mint.
Nu ma iubi pentru ca nu cred in iubire.
duminică, 24 august 2008
Sa dansam!
As vrea sa reincep sa dansez...
Ma plictisesc ingrozitor la aerobic.
Imi amintesc ca acum cativa ani studiam videoclipuri de la Janet si Michael Jackson, Aalyah sau ne uitam la casete din concertele lor si exesam pana nu mai puteam. Totul era asa magic cand incepea muzica si coregrafia ne iesea la unison, cand stiam fiecare bas si bit pe de rost...Cand simteam energia prin tot corpul, cand imi descarcam toti nervii si tot stress-ul de la vremea aia intr-o sala de dans, care parea cea mai mare si frumoasa scena in mintea mea....
Mi-e dor sa imi pierd suflul dansand sa ma trantesc pe jos de oboseala fizica si sa ma ridic imediat la loc sa reincep dansul cu si mai mare inversunare.
Ma gandesc ca acum ar fi chiar cu efect trapeutic pentru mine. :P
Ma plictisesc ingrozitor la aerobic.
Imi amintesc ca acum cativa ani studiam videoclipuri de la Janet si Michael Jackson, Aalyah sau ne uitam la casete din concertele lor si exesam pana nu mai puteam. Totul era asa magic cand incepea muzica si coregrafia ne iesea la unison, cand stiam fiecare bas si bit pe de rost...Cand simteam energia prin tot corpul, cand imi descarcam toti nervii si tot stress-ul de la vremea aia intr-o sala de dans, care parea cea mai mare si frumoasa scena in mintea mea....
Mi-e dor sa imi pierd suflul dansand sa ma trantesc pe jos de oboseala fizica si sa ma ridic imediat la loc sa reincep dansul cu si mai mare inversunare.
Ma gandesc ca acum ar fi chiar cu efect trapeutic pentru mine. :P
sâmbătă, 23 august 2008
joi, 21 august 2008
In ce se masoara intensitatea trairii?
duminică, 17 august 2008
What's darling to do...
Ce dimineata urata.
Atata moarte si boala...atatea lacrimi, atatea vorbe si regrete degeaba.
Nici sangele din noi nu mai contine celulele ca sa ne apere...Nici plamanii nu mai reusesc sa respire aerul ce ne inunda corpul cu viata...nici inima nu mai pompeaza ritmic prin vene. Anomalii din noi cresc si cresc... Creierul nu mai se iriga, sinapse tot mai putine,simturi pierdute,imaginatia ne ramane...realitatea noastra perceputa...schizofrenie.
Si ochii se inchid incet...nu mai zaresc lumina, culoarea, frumusetea...
Si ochii nu se mai deschid, nu se mai deschid, nu se mai deschid...
M-am tot dus cu gandul la autodistrugere.
Din slabiciunea de om vine tot? din exces...din dorinta de a forta limita, limita catre extraz, catre suferinta, vrei sa atingi o limita, sa o fortezi...sa simti! Sau poate unii doar devin prizioneri ai exteriorului, ai altora, ai unei cauze si uita de ei. Altii sunt doar pentru ei...Totul e sa fii in echilibru. Dar cine mai vrea echilibru azi? Eu nu-l mai vreau, pentru ca stiu ca e posibil sa-l ating doar o perioada scurta de timp..si apoi, tot momentele de "balans" ma vor face sa traiesc...sa traiesc...Poate nu e slabiciune,e tocmai curaj, de a alerga catre...final. Destinatia e aceeasi oricum.
Moarte...
John Lenon a declarat in gluma cand a fost intrebat cum si-ar dori sa moara, ca probabil va fi impuscat de un nebun-dezaxat, si asa s-a intamplat. Poate ca uneori stii fara sa fi constient de asta. Stiinta in nestiinta.
Hidrocortizon in mine, in muschi, in corp...si ar trebui sa am stari euforice dupa cum zice in prospect...Dar parca aiurez...
Tremur de la prea multe sentimente.
eu? aceeasi ca intodeauna si ca niciodata, totul e tot acolo dar putin mai incolo si tot asa, caci nimic nu se schimba niciodata si totusi nimic nu ramane la fel prea mult.
ideea este ca nu e nicio idee.
lumea asta e un nonsense.
motiv pentru care unii o iubesc.
si altii o urasc.
desigur, eu am ambele sentimente fata de ea.
uneori in acelasi timp.
Mozart a murit in timp ce compunea acest Requiem. Constanze Mozart, vaduva compozitorului da compozitia spre a fi terminata, lui Joseph Eybler si Franz Xaver
Mozart - Requiem - Lacrymosa
Atata moarte si boala...atatea lacrimi, atatea vorbe si regrete degeaba.
Nici sangele din noi nu mai contine celulele ca sa ne apere...Nici plamanii nu mai reusesc sa respire aerul ce ne inunda corpul cu viata...nici inima nu mai pompeaza ritmic prin vene. Anomalii din noi cresc si cresc... Creierul nu mai se iriga, sinapse tot mai putine,simturi pierdute,imaginatia ne ramane...realitatea noastra perceputa...schizofrenie.
Si ochii se inchid incet...nu mai zaresc lumina, culoarea, frumusetea...
Si ochii nu se mai deschid, nu se mai deschid, nu se mai deschid...
M-am tot dus cu gandul la autodistrugere.
Din slabiciunea de om vine tot? din exces...din dorinta de a forta limita, limita catre extraz, catre suferinta, vrei sa atingi o limita, sa o fortezi...sa simti! Sau poate unii doar devin prizioneri ai exteriorului, ai altora, ai unei cauze si uita de ei. Altii sunt doar pentru ei...Totul e sa fii in echilibru. Dar cine mai vrea echilibru azi? Eu nu-l mai vreau, pentru ca stiu ca e posibil sa-l ating doar o perioada scurta de timp..si apoi, tot momentele de "balans" ma vor face sa traiesc...sa traiesc...Poate nu e slabiciune,e tocmai curaj, de a alerga catre...final. Destinatia e aceeasi oricum.
Moarte...
John Lenon a declarat in gluma cand a fost intrebat cum si-ar dori sa moara, ca probabil va fi impuscat de un nebun-dezaxat, si asa s-a intamplat. Poate ca uneori stii fara sa fi constient de asta. Stiinta in nestiinta.
Hidrocortizon in mine, in muschi, in corp...si ar trebui sa am stari euforice dupa cum zice in prospect...Dar parca aiurez...
Tremur de la prea multe sentimente.
eu? aceeasi ca intodeauna si ca niciodata, totul e tot acolo dar putin mai incolo si tot asa, caci nimic nu se schimba niciodata si totusi nimic nu ramane la fel prea mult.
ideea este ca nu e nicio idee.
lumea asta e un nonsense.
motiv pentru care unii o iubesc.
si altii o urasc.
desigur, eu am ambele sentimente fata de ea.
uneori in acelasi timp.
Mozart a murit in timp ce compunea acest Requiem. Constanze Mozart, vaduva compozitorului da compozitia spre a fi terminata, lui Joseph Eybler si Franz Xaver
Mozart - Requiem - Lacrymosa
vineri, 15 august 2008
Don't ever tell me to stop
Iar simt ca nu mai am frâne.
Acum insa, nu ma mai ingrijoreaza lucrul asta; nici nu-mi doresc sa am frane sau sa incetinesc.
Nu-mi spune sa ma opresc.
Imi place aerul superior al melodiei.
And, maybe love isn't true, is just something that we do...
Acum insa, nu ma mai ingrijoreaza lucrul asta; nici nu-mi doresc sa am frane sau sa incetinesc.
Nu-mi spune sa ma opresc.
Imi place aerul superior al melodiei.
And, maybe love isn't true, is just something that we do...
joi, 14 august 2008
miercuri, 13 august 2008
...iar eu...Nu exist!
Fara introducere pentru ca sunt prea obosita. Si oricum scriu slab acum.
Astazi in tramvai s-a asezat pe scaunul din fata mea un tip, un tigano-turc (genul ala Embrah, Yuxel etc.), s-a intros spre mine si a inceput sa ma intrebe diverse. Puteam sa ma ridic sa plec mai incolo , sau sa cobor la prima, dar nu am facut-o. Imi parea pasnic.
De fapat, el era convins ca ma cunoaste (sau poate doar mintea foarte bine). La un moment dat, m-a intrebat daca sunt turcoaica, i-am raspuns ca nu. El, nu! ca de ce il mint? Ca eu sigur sunt turcoaica, ca m-a mai vazut si incepuse sa-mi dea detalii despre cine credea el ca sunt.
Acum deja nu mai parea atat de pasnic, asa ca am inceput sa ii dau dreptate in tot ce spunea. Astfel, la final a ajuns el la concluzia ca sunt turcoaica, ca am stat intr-un apartament vechi in Piata Ovidiu, ca am fugit de-acasa cand aveam 17 ani si ca sunt casatorita cu un bun prieten de-al lui.
La Far a coborat si mi-a urat ceva in dialectul lui.
Tot azi, alta zona a orasului, alta ora: mergeam grabita (ca de obicei), si vantul imi flutura fusta mea cea alba cu volane.
Un grup de tiganusi (generic numiti in popor: puradei) au incept sa strige dupa mine: "Zâna! Zânooo!" si s-au tinut cativa metrii dupa mine.
Zic in mintea mea: "Na! Uite si copiii unde-mi erau!. Ma si striga pe nume (porecla) micutii." Oricum, ciudat rau si un pic aiurea pentru ca m-am intors cand au inceput sa stirge si pentru un moment nu stiam ce se intampla si cum sa reactionez. Ma tot uitam in urma apoi, aveam impresia ca ma urmaresc si se ascund dupa colturi si tufisuri.
Pe langa toate astea, am aflat ieri ca nu figurez in nici o evidenta de la politie.
Ma striga de dupa ghiseu o tanti cu vocea pitigaiata:
- Doamna sau domnisoara... (si imi zice numele de familie)!!!!
eu: - Da?
tanti (mai ma intreaba odata, dupa ce m-a vazut): "Dumneavoastra sunteti?"
zic: Da!
tanti: Nu! Nu va gasesc aici la mine in evidenta.
eu: ???
tati: V-ati mutat de curand in oras?
eu: Nu. Aici stau din totdeauna.
tanti: Nu stiu, la mine aici nu sunteti. Luati-va buletinul, nu pot sa vad dau cazierul.
eu: Pai...si eu ce fac acum?
tanti: Va duceti pe strada cutare, la etajul 1, a doua usa si faceti o copie dupa buletin, luati o hartie si apoi veniti inapoi la noi si..bla bla bla...
eu: ...
Astazi...ma intorc in acelasi loc, dupa ce fusesem "pe strada cutare, la etajul 1, usa a doua si aveam hartia", convinsa ca sunt si eu inregistra in evidenta.
Alta tanti: - Gata? Sunteti in evidenta? V-a inregistrat?
eu: Pai, da!
tanti: Ia stati sa verific....mmmm, Nu! Nu apareti nici acum. Nu... ele acolo nu au program sa va inregistreze.
Intra o alta tanti...care era tare curioasa de ceea ce se intampla. I-am explicat.
Si-mi zice:
- Pai, domnisoara, asta inseamna ca nu sunteti nici in evidenta populatiei, nici nicaieri...daca nu v-au inregistrat cei de la politie, ei predau toate evidentele mai departe. Nu sunteti nicaieri!
eu: ...
Ma gadeam sa-mi dau foc la buletin si gata! Nu figurez in nici o evideta, pot sa dispar fara probleme. Si nu ma poate contrazice nimeni.."unde dom'le? Vezi tu vreo persoana cu numele meu in evidenta populatiei din Romania?"
Pot sa fiu cine vreau!
Si mi se pare si amuzant. Tot zic eu ca sunt o Zână...si uite ca pana la urma asta am devenit: o iluzie.
Citeam undeava ca: daca ii repeti unui om constant si cu convingere ca este ceainic, dupa un timp incepe sa fluiere si sa scoata aburi.
Sa nu ma cautati, pentru ca eu chiar NU sunt!
Astazi in tramvai s-a asezat pe scaunul din fata mea un tip, un tigano-turc (genul ala Embrah, Yuxel etc.), s-a intros spre mine si a inceput sa ma intrebe diverse. Puteam sa ma ridic sa plec mai incolo , sau sa cobor la prima, dar nu am facut-o. Imi parea pasnic.
De fapat, el era convins ca ma cunoaste (sau poate doar mintea foarte bine). La un moment dat, m-a intrebat daca sunt turcoaica, i-am raspuns ca nu. El, nu! ca de ce il mint? Ca eu sigur sunt turcoaica, ca m-a mai vazut si incepuse sa-mi dea detalii despre cine credea el ca sunt.
Acum deja nu mai parea atat de pasnic, asa ca am inceput sa ii dau dreptate in tot ce spunea. Astfel, la final a ajuns el la concluzia ca sunt turcoaica, ca am stat intr-un apartament vechi in Piata Ovidiu, ca am fugit de-acasa cand aveam 17 ani si ca sunt casatorita cu un bun prieten de-al lui.
La Far a coborat si mi-a urat ceva in dialectul lui.
Tot azi, alta zona a orasului, alta ora: mergeam grabita (ca de obicei), si vantul imi flutura fusta mea cea alba cu volane.
Un grup de tiganusi (generic numiti in popor: puradei) au incept sa strige dupa mine: "Zâna! Zânooo!" si s-au tinut cativa metrii dupa mine.
Zic in mintea mea: "Na! Uite si copiii unde-mi erau!. Ma si striga pe nume (porecla) micutii." Oricum, ciudat rau si un pic aiurea pentru ca m-am intors cand au inceput sa stirge si pentru un moment nu stiam ce se intampla si cum sa reactionez. Ma tot uitam in urma apoi, aveam impresia ca ma urmaresc si se ascund dupa colturi si tufisuri.
Pe langa toate astea, am aflat ieri ca nu figurez in nici o evidenta de la politie.
Ma striga de dupa ghiseu o tanti cu vocea pitigaiata:
- Doamna sau domnisoara... (si imi zice numele de familie)!!!!
eu: - Da?
tanti (mai ma intreaba odata, dupa ce m-a vazut): "Dumneavoastra sunteti?"
zic: Da!
tanti: Nu! Nu va gasesc aici la mine in evidenta.
eu: ???
tati: V-ati mutat de curand in oras?
eu: Nu. Aici stau din totdeauna.
tanti: Nu stiu, la mine aici nu sunteti. Luati-va buletinul, nu pot sa vad dau cazierul.
eu: Pai...si eu ce fac acum?
tanti: Va duceti pe strada cutare, la etajul 1, a doua usa si faceti o copie dupa buletin, luati o hartie si apoi veniti inapoi la noi si..bla bla bla...
eu: ...
Astazi...ma intorc in acelasi loc, dupa ce fusesem "pe strada cutare, la etajul 1, usa a doua si aveam hartia", convinsa ca sunt si eu inregistra in evidenta.
Alta tanti: - Gata? Sunteti in evidenta? V-a inregistrat?
eu: Pai, da!
tanti: Ia stati sa verific....mmmm, Nu! Nu apareti nici acum. Nu... ele acolo nu au program sa va inregistreze.
Intra o alta tanti...care era tare curioasa de ceea ce se intampla. I-am explicat.
Si-mi zice:
- Pai, domnisoara, asta inseamna ca nu sunteti nici in evidenta populatiei, nici nicaieri...daca nu v-au inregistrat cei de la politie, ei predau toate evidentele mai departe. Nu sunteti nicaieri!
eu: ...
Ma gadeam sa-mi dau foc la buletin si gata! Nu figurez in nici o evideta, pot sa dispar fara probleme. Si nu ma poate contrazice nimeni.."unde dom'le? Vezi tu vreo persoana cu numele meu in evidenta populatiei din Romania?"
Pot sa fiu cine vreau!
Si mi se pare si amuzant. Tot zic eu ca sunt o Zână...si uite ca pana la urma asta am devenit: o iluzie.
Citeam undeava ca: daca ii repeti unui om constant si cu convingere ca este ceainic, dupa un timp incepe sa fluiere si sa scoata aburi.
Sa nu ma cautati, pentru ca eu chiar NU sunt!
marți, 12 august 2008
...si Tu nu esti Eu
Tin sa recunosc ca mi s-a deformat pana la lacrimi perceptia asupra realitatii.
Sunt poluata in sinea mea.
Sunt intrigata, furioasa, seaca, blanda, rea, tanjitoare, distructiva, gresita, incomoda. Unde e serenitatea contemplativa de altadata (de la gradinita)? E mana talibanilor.
E ceva la mijloc, e un nod in gat, e un nod in papura, un nod gordian, un bat in roata, ceva in neregula, ceva ciudat, ceva in aer, e dubios, e ceva ce ne scapa, ceva ce ne sta pe limba, e de mirare, de necrezut, de bagat pardon stimabililor, de scos ochii, e ceva de speriat.
Atentie, se moare. Dar nu aici, in alta parte, la ei. Aici e bine, sunt prajituri si inghetata, e pofta de viata, lume plina de speranta, lume in concediu, confetti poate, rochii de seara, juraminte eterne (regrete la ei), beuturi fine, emotii, caldura sufleteasca...
Deci ce caut eu aici? (un trai decent) o panza de paianjen pe care sa-mi chem prietenii unul cate unul, un drag, un profiterol, o baie cu spuma, niste chicoteli, o stare de gratie in care obisnuiam sa intru si sa o eman cand eram si mai tinerica si (mai) flusturatica, si in rest multe lucruri concrete de care toti credem ca avem nevoie si de care aia mai orgoliosi credem ca n-avem nevoie.
In fine, treaba e ca eu traiesc si toti traim asa ca hai dracului sa mai si radem si sa ne mai spalam de toate trasaturile de caracter care ne bat in cuie si sa fim mai curajosi ca ne permitem. Nimeni nu e impotriva mea, nimeni nu ma opreste, nimeni nu ma tine. Cred ca se pot integra legaturile in libertate. Si peste tot sunt posibilitati. N-o sa le vad daca umblu cu eticheta dupa mine.
Vreau sa nu inghet, sa scap de cinismul respinsilor, sa-i las sa vina la mine si sa stea putin daca vor, ca n-o fi foc, nu ma diluez. Si vreau sa pot sa stau ghem unde sunt iubita (si sa tac o data, ca parca ma trage prapastia sa vorbesc, sa sap, sa sap, sa sap). Si sa fiu iubita mult de tot. Da.
Anouk - Losing My Religion (live)
Sunt poluata in sinea mea.
Sunt intrigata, furioasa, seaca, blanda, rea, tanjitoare, distructiva, gresita, incomoda. Unde e serenitatea contemplativa de altadata (de la gradinita)? E mana talibanilor.
E ceva la mijloc, e un nod in gat, e un nod in papura, un nod gordian, un bat in roata, ceva in neregula, ceva ciudat, ceva in aer, e dubios, e ceva ce ne scapa, ceva ce ne sta pe limba, e de mirare, de necrezut, de bagat pardon stimabililor, de scos ochii, e ceva de speriat.
Atentie, se moare. Dar nu aici, in alta parte, la ei. Aici e bine, sunt prajituri si inghetata, e pofta de viata, lume plina de speranta, lume in concediu, confetti poate, rochii de seara, juraminte eterne (regrete la ei), beuturi fine, emotii, caldura sufleteasca...
Deci ce caut eu aici? (un trai decent) o panza de paianjen pe care sa-mi chem prietenii unul cate unul, un drag, un profiterol, o baie cu spuma, niste chicoteli, o stare de gratie in care obisnuiam sa intru si sa o eman cand eram si mai tinerica si (mai) flusturatica, si in rest multe lucruri concrete de care toti credem ca avem nevoie si de care aia mai orgoliosi credem ca n-avem nevoie.
In fine, treaba e ca eu traiesc si toti traim asa ca hai dracului sa mai si radem si sa ne mai spalam de toate trasaturile de caracter care ne bat in cuie si sa fim mai curajosi ca ne permitem. Nimeni nu e impotriva mea, nimeni nu ma opreste, nimeni nu ma tine. Cred ca se pot integra legaturile in libertate. Si peste tot sunt posibilitati. N-o sa le vad daca umblu cu eticheta dupa mine.
Vreau sa nu inghet, sa scap de cinismul respinsilor, sa-i las sa vina la mine si sa stea putin daca vor, ca n-o fi foc, nu ma diluez. Si vreau sa pot sa stau ghem unde sunt iubita (si sa tac o data, ca parca ma trage prapastia sa vorbesc, sa sap, sa sap, sa sap). Si sa fiu iubita mult de tot. Da.
Anouk - Losing My Religion (live)
vineri, 8 august 2008
Frumos si imposibil
"sa privesti viata in fata.... intotdeauna sa privesti viata in fata si sa o traiesti asa cum este ea si in final sa ajungi sa o cunosti, sa o iubesti pentru ce este ea si apoi....sa renunti la ea...
intotdeauna anii dintre noi
intotdeauna anii
intotdeauna dragostea....
intotdeauna orele..."
Gianna Nannini - Bello E Imposibile
Later edit:
completari frumoase de la "unu'" :
Gianluca Grignani - Una donna cosi
gianluca grignani-la mia storia tra le dita
marți, 5 august 2008
Jamais vu
Astazi mi-am amintit de iubirile din liceu. Mi-am amintit brusc, pe strada, intorcadu-ma seara acasa. Nu a fost atat de brusc, de fapt, a fost provocat de revederea unei anumite persoane.
Mi-am amintit de mine in perioada de atunci. Eram mult mai...
Nu. NU gasesc cuvantul pentru a ma carcateriza in perioada aceea. Si am avut lapsusul asta pana am ajuns acasa.
Tot incercand sa gasesc caracteristica mea, mi-am amintit de carnetul meu de insemnari si idei. Aveam asa ceva pe atunci. Nu era jurnal, era un carnet cu coperti galbene si cu o imagine cu floarea-soarelui, in care scriam ce-mi mai trecea mie prin cap, lucruri ciudate sau banale care se nasteau sub o anumita forma in mintea mea.
In speranta ca imi voi completa incercarea de a ma descrie pe mine in acea perioada, am inceput sa recitesc cu un fel de nerabdare ca si cum ar fi fost un roman.
Multe lucruri am simtit recitind ce scriam pe atunci, dar tot nu am reusit sa gasesc cuvantul ala pe care il cautam...
Mai mult, a mai aparut o intrebare: Cum sunt eu astazi, daca nu mai sunt cum eram atunci?
Imi place de mine cea de atunci si am sa ma caut si sper sa ma gasesesc pe undeva si sa completez persoana asta care sunt acum si careia ii lipseste pustoaica de liceu, care avea timp de scris compuneri si de scaladat in metafore. :)
______________
"Bland, soptit, asa se infiripa gandul cu fiori dezacordati, de parca aproape n-ar fi fost, ca un dans lent in clasa a noua, ca o geana curioasa implinind dorinte naive, ca un dinte de lapte legat cu ata alba de clanta usii de la dormitor, ca atunci cand tatal tau se chinuie stangaci sa iti usuce parul cu un prosop prea mare, ca primul pahar cu vin rosu, sec, ca ultima picatura de pe buza de jos si ultimul fum din ultima tigara, ca valurile din Eforie cand mergi cu dacia catre mare, ca pielea de pe gatul lui cand e tarziu in vara si inca nu ti-a spus ca te iubeste, ca dupa-amiaza fermecata-n care il remarci pe zmeu si nu pe fat frumos, iubirea s-a schimbat, alearga, danseaza, se grabeste, vaneaza inceputuri, uneori se si imbata si se saruta din greseala cu cel mai bun prieten, iubirea a crescut, s-a apucat de fumat, dar a gasit aripi, noi inca ne taram, uimiti si panicati si lasi si precauti, de parca umbla talpi uriase pe deasupra noastra, asa ca ne ascundem si tragem alte si-alte pleoape peste ochii nostri inchisi, in asteptarea unor caraghiosi de feti frumosi ce n-au fost niciodata cu dacia catre Eforie."
_____________
"...sa-ti adun chipul din franturi de ganduri, sa nu stiu cum te cheama, sa nici nu-mi pese, sa-ti culeg vocea de prin corzi si clape, sa nu stiu pe cine ai mai iubit, sa nici nu-mi pese, sa te duc, naiv, descult si renascut, intr-o mansarda mica, sa-ti cant, sa-mi canti, sa ne pictam cu acuarele, sa ne ploua, sa ne ascundem, sa ne aratam, sa ne privim cu ochii inchisi, sa nu stim ce-o sa urmeze, sa nici nu ne pese, sa nu avem oglinzi, sa nu avem pantofi, sa mancam paine goala, sa fim prea emotionati ca sa adormim, sa ne fie frica, sa ne atingem fara trupuri, sa plangem copii si infiorati, sa fim prea fericiti si sa ne doara, sa nu ne punem intrebari, sa fim simpli si sa discutam prostii, sa soptim emotii in spatele cuvintelor, sa zburam, tu cu o aripa, eu cu cealalta, sa nu stim catre ce... sa nici nu ne pese."
______________
"Intinsi pe spate intr-un spatiu incert.
Lipiti unul de celalalt. Dupa ce apune soarele, cineva vine cu o guma si sterge linia fina dintre mare si cer. Marea si cerul se amesteca intr-o singura culoare. Asa si corpurile lor.
El si-ar face cazemata in buricul ei.
Ea – culcus deasupra buzei lui de jos.
- Hai sa facem un film despre doi oameni fericiti. Sa nu se intample nimic rau, nimic trist. Sa fie fericiti de la un cap la altul.
- Hai."
PS: Mai multe despre jamais vu. Dap,chiar exista! Si eu care credeam ca am descoperit cu starea asta mea de acum,un nou termen... :P
high school times :)
Mi-am amintit de mine in perioada de atunci. Eram mult mai...
Nu. NU gasesc cuvantul pentru a ma carcateriza in perioada aceea. Si am avut lapsusul asta pana am ajuns acasa.
Tot incercand sa gasesc caracteristica mea, mi-am amintit de carnetul meu de insemnari si idei. Aveam asa ceva pe atunci. Nu era jurnal, era un carnet cu coperti galbene si cu o imagine cu floarea-soarelui, in care scriam ce-mi mai trecea mie prin cap, lucruri ciudate sau banale care se nasteau sub o anumita forma in mintea mea.
In speranta ca imi voi completa incercarea de a ma descrie pe mine in acea perioada, am inceput sa recitesc cu un fel de nerabdare ca si cum ar fi fost un roman.
Multe lucruri am simtit recitind ce scriam pe atunci, dar tot nu am reusit sa gasesc cuvantul ala pe care il cautam...
Mai mult, a mai aparut o intrebare: Cum sunt eu astazi, daca nu mai sunt cum eram atunci?
Imi place de mine cea de atunci si am sa ma caut si sper sa ma gasesesc pe undeva si sa completez persoana asta care sunt acum si careia ii lipseste pustoaica de liceu, care avea timp de scris compuneri si de scaladat in metafore. :)
______________
"Bland, soptit, asa se infiripa gandul cu fiori dezacordati, de parca aproape n-ar fi fost, ca un dans lent in clasa a noua, ca o geana curioasa implinind dorinte naive, ca un dinte de lapte legat cu ata alba de clanta usii de la dormitor, ca atunci cand tatal tau se chinuie stangaci sa iti usuce parul cu un prosop prea mare, ca primul pahar cu vin rosu, sec, ca ultima picatura de pe buza de jos si ultimul fum din ultima tigara, ca valurile din Eforie cand mergi cu dacia catre mare, ca pielea de pe gatul lui cand e tarziu in vara si inca nu ti-a spus ca te iubeste, ca dupa-amiaza fermecata-n care il remarci pe zmeu si nu pe fat frumos, iubirea s-a schimbat, alearga, danseaza, se grabeste, vaneaza inceputuri, uneori se si imbata si se saruta din greseala cu cel mai bun prieten, iubirea a crescut, s-a apucat de fumat, dar a gasit aripi, noi inca ne taram, uimiti si panicati si lasi si precauti, de parca umbla talpi uriase pe deasupra noastra, asa ca ne ascundem si tragem alte si-alte pleoape peste ochii nostri inchisi, in asteptarea unor caraghiosi de feti frumosi ce n-au fost niciodata cu dacia catre Eforie."
_____________
"...sa-ti adun chipul din franturi de ganduri, sa nu stiu cum te cheama, sa nici nu-mi pese, sa-ti culeg vocea de prin corzi si clape, sa nu stiu pe cine ai mai iubit, sa nici nu-mi pese, sa te duc, naiv, descult si renascut, intr-o mansarda mica, sa-ti cant, sa-mi canti, sa ne pictam cu acuarele, sa ne ploua, sa ne ascundem, sa ne aratam, sa ne privim cu ochii inchisi, sa nu stim ce-o sa urmeze, sa nici nu ne pese, sa nu avem oglinzi, sa nu avem pantofi, sa mancam paine goala, sa fim prea emotionati ca sa adormim, sa ne fie frica, sa ne atingem fara trupuri, sa plangem copii si infiorati, sa fim prea fericiti si sa ne doara, sa nu ne punem intrebari, sa fim simpli si sa discutam prostii, sa soptim emotii in spatele cuvintelor, sa zburam, tu cu o aripa, eu cu cealalta, sa nu stim catre ce... sa nici nu ne pese."
______________
"Intinsi pe spate intr-un spatiu incert.
Lipiti unul de celalalt. Dupa ce apune soarele, cineva vine cu o guma si sterge linia fina dintre mare si cer. Marea si cerul se amesteca intr-o singura culoare. Asa si corpurile lor.
El si-ar face cazemata in buricul ei.
Ea – culcus deasupra buzei lui de jos.
- Hai sa facem un film despre doi oameni fericiti. Sa nu se intample nimic rau, nimic trist. Sa fie fericiti de la un cap la altul.
- Hai."
PS: Mai multe despre jamais vu. Dap,chiar exista! Si eu care credeam ca am descoperit cu starea asta mea de acum,un nou termen... :P
high school times :)
sâmbătă, 2 august 2008
O parere si o arma
Eu cred ca:Oamenii vor mereu sa fie confirmati.
Sa le confirmi alegerile, bunul gust, valorile...
Atat de rar intalnesc persoane care sa caute indoiala, aceasta marca distincta a omului inteligent.
Acel ridiculizat "dubito ergo cogito" (cum invatam la latina) asigura mereu devenirea.
A pune la indoiala un lucru inseamna a-l reevalua, a-l reexperimenta si presupune mereu o regandire a sinelui.
Sunt inconjurata de cateva orgolii ieftine. Le numesc asa pentru ca in fapt imi plac foarte tare persoanele vanitoase, egocentriste si alte genuri proxime, tocmai pentru ca iti trebuie o mare doza de gratie si stil, imbinate cu autenticitate , pentru a nu lasa aceste insusiri sa alunece in...orgoliu ieftin, generic numit la noi "fite".
Oamenii se tem de indoieli pentru ca se tem de schimbari. Prefera cliseele, simplitatea lor, confortul lor, determinismul lor. Asta reuseste cumva sa ma dezguste intotdeauna.
De aceea ii parasesc. abrupt, intempestiv plec.
Caut aproape instinctiv ceva care sa imi ridice probleme, ceva care sa ma contrarieze, sa ma puna pe mine insami la indoiala si in fata indoielii sa ramana doar esentele.
Aerosmith - Janie's got a gun
Abonați-vă la:
Postări (Atom)