Fara cuvinte

Ma gandeam zilele astea sa-mi sterg toate insemnarile. Ma mai gandesc inca.
Este amuzanto-trist ca incheierea ar fi cauzata de aceleasi motive pentru care a inceput totul.

In urma unei nopti albe m-am ales cu o serie de concluzii, si desi ma tot feresc sa ajung in astfel de situatii, ma gasesc, totodata, neputincioasa in fata inevitabilului si tot ajung sa concluzionez ceva, orice, fie si numai de dragul meu si al linistii mele mentale.
Ma duc sa ma plimb putin, apoi ma intorc sa notez doua dintre concluzii, cele care isi au locul aici.

Nu exista revelatii.
Revelatiile sunt un efect cinematografic, un pretext pentru a schimba rapid destinele eroilor, un artificiu pentru economisirea timpului in naratiune.
In viata destinele se schimba prin inlantuiri de decizii minore: sa raspunzi la un mail, sa te urci in 43 si nu in 40, sa trimiti un mesaj sau sa porti o rochie verde si nu alta...
Revelatiile nu exista...le astepti totusi, ai vrea sa existe...
Pot fi usor confundate cu momentele de absoluta luciditate, dar nu exista.

il priveam...pentru o clipa mi-as fi dorit ca Dumnezeu sa existe si sa treaca discret pe langa noi lasand in urma lui o revelatie comuna... dar asta nu se intampla nici macar in filme.

"ce anume te-a facut sa plangi patru ore fara incetare?", m-a intrebat cineva, ajutandu-ma sa cobor din tren, acum doi ani.
In noaptea asta cineva mi-a pus o intrebare asemanatoare (ce coincidenta surprinzatoare!)...raspunsul e acelasi!
Pentru ca nu exista revelatii.

Apoi, am mai concluzionat ca...

Folosesc prea multe cuvinte. Vorbesc si scriu mult (si uneori prost). Prea multe SMS-uri, prea multe telefoane, prea multe mailuri. Blogul asta este un exemplu perfect. Greseli de stilistica, texte subtiri, insemnari doar de dragul de a spune ceva. Stiu ca asa sunt, ca presupozitie, blogurile: directe, ne-prelucrate, ne-literare. Insa pe mine tipul asa de sinceritate, spontaneitatea verbala “la minut”, ma lasa rece. Sunt foarte exigenta cu altii, dar fara sa imi dau seama am coborat standardele in privinta mea.

Trebuia sa fie un exercitiu de stilistica (nu doar literara) si vanitate, dar undeva pe drum s-a pierdut stilul. Teama imi e ca am pierdut din stil si in altele.

Cuvintele au magia lor. Trebuie sa le folosesti cu respect si grija, sa te apropii de ele cu solemnitate. E nevoie ca in orice ritual, de un anumit ritm, precedat de tacere. Ori asta lipseste din ce fac in ultima vreme. Ma joc cu propozitii ca o maimutica cu bilele colorate; uneori indemanatic, alteori blazat, intr-un mod perfect inconstient in raport cu natura intima a subiectului distractiei.

Vreau sa tac, vreau sa reduc cat mai mult din cele de mai sus, vreau sa folosesc cuvinte doar atunci cand nu se poate altfel.

video si melodie care ma faceau sa plang, cred ca si acum se intampla asta,insa din alte mnotive in legatura cu alte concluzii, cu lucururi in care nu mai cred...

Momente si...ganduri

Foarte random...

Moment:
Eu si pastila mea roz stam la colt si vorbim:

- iar ai spus ce si cui nu trebuia
- iar am spus
- de ce ai spus
- era 1 martie, cu entuziasm si frica, beam bere
- nu trebuia sa spui
- pastilele roz au dreptate
- fara autocontrol si etica se duce dracului judetul
- se duce
- s-a mai dus si altadata si s-a intors
- un du-te-vino
- de la dracu inapoi
- da
- nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma
- nimic nu se repara, totul se strica
- da
- da


gand 1:
Nu e o problema de inteligenta. E una de dimensiuni. Eu caut intr-un om multe dimensiuni. Daca n-are, imi pierd timpul.


gand 2:
Am observat putin mai de aproape o faptura, care e dovada vie ca aparaentele inseala. Un suflet sarac care are totul material si o uratenie ce izvora din privirea plina de dispret aruncata unui alt om mai putin norocos si inzestrat, dar mai presus prin simplitate si nebunie. Cea mai urata si josnica ipostaza si expresie a unui om se citeste in ochi, in opinia mea. Nu vreau astfel de oameni in preajma mea si deci nu ii voi avea. Pacat ca prin prefacatorie astfel de persoane reprima personalitati si caractere de valoare. Imi doresc ca cei din urma sa trezeasca cat mai curand spre propriul lor bine si pentru ca-mi sunt dragi mie, asa cum i-am cunoscut.

gand 3:
Tragic ar fi ca cei care te admira sa nu te inteleaga. Asta cu intelesu e intersanta ca, de fapt, cand esti inteles stii ca nu esti nebun. Si oamenii, in general, se tem sa nu fie nebuni. De aceea simtim cu totii ca „geniu neinteles” e de rau.

Pe de alta parte, cand nu-ntelegi ceva, ai doua variante: sa te simti supeior sau inferior.

In afara de asta, mai exista si constatarea ca, la un test de cunostinte intr-un domeniu, cei care obtin punctaj mic cred ca vor obtine punctaj mare (intrebati fiind inainte sa li se dea rezultatele), pe cand cei care obtin punctaj mare isi evalueaza mult mai bine nivelul.

Daca vrem, deducem ca baiatul care a zis „stiu ca nu stiu nimic” era genial. Sau avea o intuitie formidabila. Adica era genial, ca dupa mine e tot una.

Io vad intuitia ca pe un nas care inspira. Probabil de-aia pluteste „inspiratia” in aceeasi arie semantica.

Mda. Ce scriu nu poate decat sa demonstreze ca daca nu esti atent ajungi la concluzii.

Can't let go..can't forget-never-flash-back-soul-treasure-smile-change-tears-teanderness-innocence-decisions-friendship-growing-up-nevereding-impact-values-future-remember?...and on and on and on...still here...tomorrow-me-ideas-feelings-dissapointments-us-succes-inspiration-stronger-leaving-building-where-beautiful-connecting-fear-trips-ideals-courage-not anymore-missing-I can't stop, so I guess I'll never will stop being what I am today.


Chicane - No Ordinary Morning

Puține femei au totul

"Buna dimineata!", imi spune el pe la ora 6 dupa-amiaza. Ies pe terasa de la etaj si port o conversatie in care, inevitabil, vor aparea si oi. Cel mai probabil din tufisuri. :)

Am descoperit cat de simplu functionez. Am nevoie doar de cateva lucruri ca sa fiu fericita: sex, apa si umor. Exact in ordinea asta. Nu vreau respect, incredere, fidelitate, diamante si alte bullshit-uri de-astea. Sunt usor nimfomana insa cu astea 3. :))

cu drag,
Lulu

Never shined through in what I've shown

To wish impossible things

Ce-am sa n-am

m-a cautat un tip, adica(’un) nimeni, cineva…
si mi-a propus, chiar nascocind, asa

orice ai vrea, oricand, oricat
o singura dorinta de-ai avea
vei fi, vei face, vei pastra
de cate ori putea gandi vei vrea

si incepand de cand?
de azi, acum si nu vei regreta
in schimb iti cer sau iau cate ceva

am refuzat si’n fiecare zi, in fiecare loc
ma tot intreb de-l intalnesc pe el
de ce nu vreau, de ce imi faci placeri defel, deloc




The Cure - To wish impossible things

Micuțisme

E o greseala sa nu-ti urmezi natura? Daca nu in fericire te implinesti in ce iti e specific si personal si sine si suflet si si si, e gresit sa fii fericit? daca esti fericit uiti de lucruri? uiti de moarte? oamenii fericiti sunt la fel? sa traiesti mai adanc sau mai usor? mai incet, mai repede? mai pe drum, mai pe langa drum? mai in tine, mai in ceilalti? mai pentru ceva sau mai fara tinta? e doar postmodernism sau e mai mult? esti numai tu sau asa sunt toti? e adevarat acum sau mai tarziu, sau maine dimineata, sau toamna sau cand razi? e ceva drept? vreo geometrie pe care sa te sprijini? o morala de care sa te temi? un perete oarecare? intern extern, intercostal? poate un vin, poate altceva, poate o revelatie sau o parere, un strigat. cand te cheama cineva e ceva sigur, inseamna ceva. afli cum te cheama si ca cineva are nevoie de tine. Suficient.

Pana una-alta...Io pozând natura :} Ia uite,Pac!

Am pozat o pisicuța cu ochii galbeni


si o casuța pentru pasarele...fara cuib?!


câh...ce de diminutive!


Royksopp - What else is there

GE-NI-AL! :)

Scurtmetrajul câştigător la Animest anul trecut, "Lapsus", de Juan Pablo Zaramella.

Barbati

Ei bine da...barbatii din (mica mea)viata...de la tata, amici, iubiti, colegi pana la...nu stiu ce vroiam sa zic.
Desigur ca va exista tentatia sa se judece dupa marimea postului experienta mea cu barbatii, tendinta cat se poate de gresita tin sa lamuresc inca de acum, desi stiu ca probabil fara rost, dar oricum nu-mi pasa.

Toti barbatii din viata mea sunt imposibili, puternici la suprafata si sensibili la interior, se cred destepti si independenti si le lipseste o doaga. Sunt mai rau ca in reclama la magura!
In viata fiecarei femei exista cam trei categorii de barbati cu care are de-a face: tatal, iubitul si seful. Despre taica-meu pot spune ca m-a marcat si inca ma marcheaza, si pe cat de mult il injur si ma injura inapoi sunt recunoscatoare pentru ca mi-a imprimat o dorinta putenica de a reusi in tot ce fac.Despre iubitii (sau cum naibii se numesc partenerii temporari de viata) am sa dezvot mai jos, iar despre sefi nu sunt sigura ca reprezinta o categorie separata, cred ca am invetatat-o eu de dragul magiei cifrei "3", cel putin in viata mea nu exista si nu vor exista.

Vorbind acum despre barbatii de care am fost atrasa pana acum si cu unii dintre ei cu care am dezvoltat relatii, pot remarca despre anumite trasaturii pe care ai naibii toti le au. De aici pot deduce ca exista un anumit tipic care ma atrage sau care inevitabil apar in viata mea si am de-a face cu el(cu tipicul).

Toti sunt cei mai mari vrajitori din lume. De la prima mea relatie (mai)serioasa numai de asta am avut parte:cei mai buni vorbitori, cei mai mari mincinosi si manipulatori, cei mai mandrii cuceritori dinte cuceritori. Vorbesc despre cazurile unde exista si substart, nu de pseudo-interesanti si fitosi. Nu stiu cum se face, dar apoi numai de genul asta de baieti sau barbati in devenire am avut parte. Nu tu romantism, nu tu plimbari prin parc interminabile...de altfel nu sunt eu genul asta "romantico-ieftin pour l'amour". Astfel mi-a devenit clar ca in viata atragi ceea ce esti.

Nu am avut niciodata relatii de lunga durata. Cred ca faptul asta a fost influentat si de modul meu de a fi si tot ceea ce sunt eu, care a atras aceste tipologii despre care vorbesc, care la randul lor nu sunt orientate catre juraminte eterne. Punand acum gandurile pe hartie pare simplu: e legea atractiei. "gata! du-te la culcare!". Daaaaar desi mereu imi zic "gata mai! destul..nu te-ai saturat de vrajilele astora?"se pare ca tot nu ma satur.Stiu ca nu spun nimic nou. Ma incadrez si eu la randul meu intr-o anumita tipologie de fata usor "masochista" cand vine vorba de sentimente. Si tot asa...ma gasesc in postura nartarorului omniscient si omniprezent, dar si in postura personajului care isi joca mereu rolul al naibii de bine. Mda...gata mi-a pierit si avantul pentru care am inceput sa scriu ce tampenii scriu acum. Sa sterg?
Ma nu...n-am sa sterg..poate mai citesc altadata si mai rad is eu.

Ei bine, pot spune ca-s smechera eu, pentru ca invat pe masura ce trece timpul, si acum cunosc multe mismasuri folosite de baieti si pot anticipa deja cu mare usurinta multe comportamente.
Asta nu insemana ca intodeauna ma feresc sau le preintampin cumva. Cred ca e legat si de faptul ca am inceput de la un standard ridicat in ceea ce priveste arta ...cum sa-i zic? as vrea sa-i zic seductiei, dar suna ca un titlu de carte de 2 bani... vrajelii? suna prea de cartier...se intelege, in fine...
Probabil ca prima indragosteala te marcheaza cumva...si iti creeaza un anumit fel de a aborda relatiile, iti seteaza un anumit standard. Sau poate nu, poate asa a fost la mine, poate doar asa a fost sa fie la mine.

Barbatii stiu si ei niste reguli universalale despre femei, care functioneaza mereu si de aceea le si aplica. Culmea e ca au si dreptate! Femeile manipuleaza si mint, doar atat...nu au strategie, pe cand la barbati e mai elaborata chestiunea. Dar sa nu ma avant in pareri generale. Am vazut si multe fete fraiere, dar si manipulatoare, am vazut si multi baieti fraieri dar si mincionosi.
Si tot asa am impresia ca totul se repeta time and again si pare complicat cand de fapt se reduce la niste mecanisme simple. Si la faptul ca eu nu pot face ceva in ce nu cred. Punct.
Si de la capat. Adica nu ma hranesc cu iluzii cand vine vorba de sentimentele mele. si cum astea nu sunt vesnice, nu pot sa ma mint nici macar o secunda.
Si cred ca asta e la mine... ca traiesc chestiunea asta prea realist si NU suport promisiunile, nu cred in ele, sunt egale cu 0.
Increderea se cladeste in timp indelungat si se poate pierde intr-o secunda, e totul e prea relativ si sunt prea multe variabile in ecuatia asta. Astfel, nici nu ma mai deranjeaza sau surprind anumite comportamente care pe mjoriatatea fetelor le supara, si tocmai din cauza asta nu sunt o persoana posesiva sau geloasa.
Eu cred in intuitia mea si in instinct. Simt oamenii buni sau rai (pentru mine), simt pericolul. E un simt pur si simplu! E precum mirosul...nu il explici prin nciun fel de argumente logice, ci doar simti.

Ideea e ca uneori ai impresia ca nu poti de unul singur...ca viata e facuta pentru a fi traita in completare, ca e teoria cu ying si yang si etc. Dar eu tot mai mult ma gandesc ca sunt oameni si oameni, si ca eu pot de una singura sau trebuie sa pot.
Si nu imi plac feministele deloc si nu are nicio legatura cu alte porniri de misandrie sau ceva de genul asta. Nicidecum.

Cred in idividualitatea mea. Si asta tot incerc sa fac, sa-mi iau timp sa vad cine sunt eu cu adevarat...si sa nu ma las construita de trenduri, de politica, de consumerism, de societatea de azi, sa nu ma pierd in turma...si sa ma trezesc ca sunt manipulata de advetising care o sa-mi spuna cine sunt, ce nevoi am si ce vreau. Sa nu ajoung sa injur "sitemul" si "situatia" pentru ca mi se pare un semn de mare slabiciune si predare de arme. Sa nu imi spuna mass-media ce e bine si ce rau, nu vreau sa-mi spuna tusa Mimi ca trebuie sa stau la casa mea...nu vreau sa nu-mi spuna Orange ca sunt toti oamenii pe care-i cunosc.
Nu vreau sa fiu parte din mase si sa-mi pierd capul, vreau sa stiu cine sunt eu si ce gandesc eu si sa nu uit asta nicio clipa cat imi traiesc viata mea.

In noaptea asta m-a atacat cu prapadit, un vagabond, ce era el. Vroia cred sa-mi ia geanta, sa ma atinga, nu stiu ce vroia. Eram atat de furioasa pe interior si aveam atat de multe ganduri in cap in cat nu mi-a fost frica aboslut deloc.
Dar abosolut de loc! Efectiv nu-mi pasa! Recunosc ca as fi vrut sa pot sa ripostez si nu sa fug in tamvai....dar vroiam neaparat sa prind tramvaiul pentru ca era ultimul..glumeam.
Ba nu, maine ma inscriu la kick-boxing si nu ma mai las de data asta, vreau sa am satisfactie totala data viitoare, sa-i snopesc pe toti libidinosii si pe toti oamenii rai. Daca vreau de una singura, e clar ca nu o sa fie mereu langa mine cineva sa ma apere si eu vreau sa trec pe unde am chef sa nu ocolesc pentru ca e un grup de baietasi. Vreau sa-i proiectez un pumn in figura tembelului care vine spre mine zambind pervers sau mosilor libidinosi sau baietasilor care..in fine... Vreau sa pot snopi din bataie pe oricine merita si pe oricine ma ataca. Bun! M-am gandit cum sa rezolv si asta. Sa o si fac!

Am ajuns sa vorbesc total alte chestii...despre barbatii o sa tot am timp sa scriu, daca o sa fie sa mai traiesc. Momentan nu m-am putut abtine sa nu concluzionez cate ceva. Mie imi place ce zicea Coco Chanel despre barbati, sau cred ca incep sa inteleg ce-a vrut sa zica.

In rest...probail ca voi fi...just temporary...pentru ca nu se poate chiar totul de una singura.

To clinch a lifetime's argument

I need to be stronger.
My mind, my soul and my body need serious improvement. I just realised that I'm not prepared enough to become everything I want to be. I get weak and vulnerable when I less expect that.
I can't afford myself to lose what I've build so far, furthermore I have to keep on building and evolving. My dreams are getting ahead of myself.
I need more practice, and have to do more readings, I need to travel more, get to know more people and then again...more practice. I need to feel strength in my body, confidence in my intellect and generosity in my soul.
I want to be able to endure more pain, to speack even lauder, to encrease my physical resistance, to sharpen my senses, to face any difficult person that I meet, to be fearless and most of all...to stand by myself.
I want to keep my kindness and my sense of respect and to act accordinglly to everything I belive in. I want to be able to build confidence in others without bruising their individuality.
They say that humility trully makes you strong; well I wish to get to that level of understanding and maybe wisdom if that's possible. But still, I can't surpass the fact that even if I'll become as strong as I wish, there's always something beyond me, that will remind me that I'm only human.

I need to feed my soul.


fragile

Absurdism

Domnița se legăna pe o pânză de păianjen.
Și fiindcă ea nu se rupea l-a chemat pe păianjen și l-a întrebat de ce nu se rupe. Păianjenul i-a spus că era un blestem în familia lui, o genă afurisită din care ieșeau numai pânze tari. Ceea ce făcea ca în loc de musculițe să prindă numai elefanți. Și ăștia erau imenși, ce să facă un biet păianjen cu niște elefanți? Îți piere tot cheful de sadisme și de ronțăială.
Dintr-una-ntr-alta, Domnița ajunse la Spiderman. Auzise păianjenul de așa un individ? Vag.
Ce, și dumnealui tot de elefanți avea parte? A, nu, Spiderman deviase puțin de la rasa lui de bază, se ținea de prostiile omenești.
Nu, păianjenul nu știa dacă prostia la om e mai mare decât la păianjen. Dar la porc? De ce porc. A, păi nu știa păianjenul că există și Spiderpig?
Păianjenul își făcu cruce, se învenină din toate puterile, și într-un moment de poftă, o-nțepă pe Domnița, iar apoi leșină de rușine. Domnița leșină și ea de oftică.
Și rămaseră așa leșinați până în episodul următor pe care n-o să-l mai scrie nimeni.




MoloKo - Fun For Me

Rappelle-toi...

"nu am scris niciodată, deși credeam că scriu, n-am iubit niciodată, deși credeam că iubesc, nu am făcut niciodată nimic decât să aștept în fața ușii închise." (octombrie 2006)

Pas les memes fautes, si'l te plait, mademoiselle!


Vreau să ajung în Paris la sfârșitul anului.

Edith Piaf - Padam...padam...