Carnetelul cu Winnie the Pooh

Imi cautam un carnetel micut pe care sa-l port la mine sa mai notez una-alta si am gasit un carntel atat de frumos cu Winnie the Pooh. Stiu si de la cine l-am primit cadou. N-am scris decat cateva pagini in el, dar m-am induiosat cand am gasit si o poezioara siropoasa scrisa de mine din nu mai stiu ce motive.

Pe prima pagina erau cateva versuri din "The scientist, Coldplay":

I was just guessin’,

At numbers and figures,

Pullin’ the puzzles apart..
Questions of science,

Science and progress,

Do not speak as loud as my heart.

Come back to haunt me,

Oh and I rush to the start

Runnin' in circles

Chasin our tails

Comin' back as we are

Pe a doua pagina era un citat din D.H Lawrence:

Cei care cauta dragostea nu-si gasesc decat propria nedragoste. Nedragostea insa nu gaseste nicicand dragoste; o gasesc doar cei care iubesc, iar acestia nu trebuie s-o caute.

Si ta-na-na...pe cea de-a treia pagina si ultima scrisa din carnet, urmatoarele versuri pline de simtamant:

Te-am cautat in altii

Si te-am pierdut in mine,

Renunt acum

Cautarea nu-mi mai vine.

Te-am cautat in altii

Dar m-am gasit pe mine

Surprinzator ca n-am stiut

Cum eu intotdeauna

Te-am avut...

Hai ca m-am facut de ras!

Cred despre mine ca am un romantisim mai sofisticat, dar imbratisez cu drag regasirile astea cu mine din trecut, si-mi dau seama ca maturitatea emotionala e un lucru tare ciudat si ca nu mereu e de dorit. Nu stiu daca ma reprezinta dar nici nu vreau sa neg aceste manifestari ale mele. Dincolo de asta, cred ca eram indragostita sau ceva. Poate ca inca mai sunt si nu stiu.

Am sa port carnetelul cu Winnie the Pooh la mine, oricum.

Sensul concret al bunatatii?

Astazi mi s-a (re)deschis in subconstient problematica ideii de a fi bun. Oamenii care fac ceva ce conteaza. Dar oare nu totul conteaza? Sau... nimic nu conteaza pana la urma? Sau, cum mai ziceam eu: totul=nimic?

De ce conditionam bunatatea de fapte altruiste si de investirea unei cantitati mari de timp si interes in directiile acestea? Si de ce atunci cand ajungem sa facem totusi ceva bun, incepem sa ne suspectam imediat de egoism si de nevoia de a fi impacat cu egoul propriu? Ideea compensarii, ideea ca "avem pe lumea cealalta", sau ideea ca in timpul vietii se va intarce asupra noastra in mod pozitiv fapta buna savarsita - ne motivam, ne santajam emotional.

Iarasi observ ca ajung la ideea de a vibra pur si simplu, de a simti ca vrei sa ajuti din adancul sufeltului - un sentiment mai presus de mila, mai nobil decat generozitatea, mai sincer decat altruismul, atat de autentic incat sa nu necesite justificari nici in fata propriei persoane nici in fata altora. Un sentiment care sa te miste direct proportional cu intesnsitatea lui: fie doar un gest, un gand, fie cariera ta, fie timpul tau liber, fie viata ta.

Eu simtit ca trebuie sa ma organizez:

Hint: Devino volutar, alfla, invata , daruieste din tine, actioneaza!

Daca ai venituri, fa-ti un "give-back budget" pe care il poti folosi asa:

1. " Adopta" un hectar din padurea tropicala!

http://adopt.nature.org/

2. Microfinanteaza femeile antrepnor din tarile defavorizate cumparand produsele lor!

http://www.buildanest.com/index2.asp

3. Cumpara o capra pentru o familie din Bangladesh sau Sudan!

http://www.practicalpresents.org/view_product.php?product_id=3

4. Educa un copil din Africa!

http://projectdiaspora.org/2009/03/24/educate-a-child-and-you-have-educated-a-nation/

5. Fa un imprumut pentru un start-up in tarile in curs de dezvoltare prin programul KIVA!

http://www.kiva.org/

6. Contribuie la plata doctorilor sau a personalului vital prin Christian Aid!

http://www.presentaid.org/

7. Adopta un animal in pericol de disparitie.

http://support.wwf.org.uk/index.php?page=shop&cid=2

The tragedy of loving

It's the tragedy of loving, you can't love anything more than something you miss.

*

If there is no love in the world, we will make a new world, and we will give it walls, and we will furnish it with soft, red interiors, from the inside out, and give it a knocker that resonates like a diamond falling to a jeweller's felt so that we should never hear it. Love me, because love doesn't exist, and I have tried everything that does.

*

She wants to know if I love her, that's all anyone wants from anyone else, not love itself but the knowledge that love is there, like new batteries in the flashlight in the emergency kit in the hall closet.

*

Being with him made my brain quiet. I didn't have to invent a thing.

*

Why do beautiful songs make you sad?' 'Because they aren't true.' 'Never?' 'Nothing is beautiful and true.

*

.. I'm so afraid of losing something I love that I refuse to love anything.

Copile nu fi prost

In drumul catre nicaieri o poti lua pe unde vrei. E plina lumea de visatori care ar scoate banii din ecuatiile care le dau de cele mai multe ori cu minus. Privirea lor e resemnata de prezent si inflacarata de un viitor iluzoriu. Si daca ne-am lua de mana toti, am mai vrea sa ajungem undeva sau ne-ar fi suficient?

Cand ai crize existentiale dese e bine sa le imbratisezi ca pe copiii tai. Si sa razi. Da, cel mai curoajos si mai benefic lucru asta este. Dar sa razi tare si sa plangi tare si te arunci in viata ca de pe-o stanca si sa cazi liber liber si-apoi sa ajungi sa zbori...sau macar sa plutesti un moment.

Daca te concetrezi prea mult sa-ti contolozi fericirea, sa te autosugestionezi, sa gandesti pozitiv si sa-i citesti pe oamenii aia cu dintii albi, cred ai pierdut ideea. Te autodresezi ca si cainele lui Pavlov.

Eu nu vreau butoane de turn happy, fuck them!

Sufletul nu e facut pentru a fi previzibil. Iar mintea.... we have no idea!

Am sa gasesc candva acel "nu stiu" de acum si apoi ma voi indrepta catre urmatorul. Prezentul de acum e "nu stiu"ul de ieri, asa e cel mai onest. Prefabricam totul planificand studii si obiective cuprinsi de frica...nesigurantei.

Human being not human doing, Just be!