Astazi mi s-a (re)deschis in subconstient problematica ideii de a fi bun. Oamenii care fac ceva ce conteaza. Dar oare nu totul conteaza? Sau... nimic nu conteaza pana la urma? Sau, cum mai ziceam eu: totul=nimic?
De ce conditionam bunatatea de fapte altruiste si de investirea unei cantitati mari de timp si interes in directiile acestea? Si de ce atunci cand ajungem sa facem totusi ceva bun, incepem sa ne suspectam imediat de egoism si de nevoia de a fi impacat cu egoul propriu? Ideea compensarii, ideea ca "avem pe lumea cealalta", sau ideea ca in timpul vietii se va intarce asupra noastra in mod pozitiv fapta buna savarsita - ne motivam, ne santajam emotional.
Iarasi observ ca ajung la ideea de a vibra pur si simplu, de a simti ca vrei sa ajuti din adancul sufeltului - un sentiment mai presus de mila, mai nobil decat generozitatea, mai sincer decat altruismul, atat de autentic incat sa nu necesite justificari nici in fata propriei persoane nici in fata altora. Un sentiment care sa te miste direct proportional cu intesnsitatea lui: fie doar un gest, un gand, fie cariera ta, fie timpul tau liber, fie viata ta.
Eu simtit ca trebuie sa ma organizez:
Hint: Devino volutar, alfla, invata , daruieste din tine, actioneaza!
Daca ai venituri, fa-ti un "give-back budget" pe care il poti folosi asa:
1. " Adopta" un hectar din padurea tropicala!
2. Microfinanteaza femeile antrepnor din tarile defavorizate cumparand produsele lor!
3. Cumpara o capra pentru o familie din Bangladesh sau Sudan!
4. Educa un copil din Africa!
5. Fa un imprumut pentru un start-up in tarile in curs de dezvoltare prin programul KIVA!
7. Adopta un animal in pericol de disparitie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu