era dimineata afara
si era un fel de dimineata si in mine, ca un fel de peste violet pe care il inghitisem si acum se zbatea prin toate colturile corpului meu uneori prin genunchi alteori in umeri sau in glezne...mi se paruse chiar ca ii zarisem coada sub arcada stanga
si mergeam incet ca sa nu sperii povestea in care aluneca febril
cand deodata, alergand, a trecut pe langa mine o cometa de copii imprastiind in urma lor fire de iarba noua...
probabil am fost atat de surprinsa de aceasta fuga, neobisnuita pentru mine, incat am uitat sa-mi feresc privirea cand un fir de iarba a plonjat in apele ochiului meu drept...
si apoi acea inundatie de verde...verde...verde....
strazile toate verzi, si oamenii care dansau verde, si apoi tacerile verzi si tramvaiele goale verzi....
haosul unei singure culori...
ma simteam ca si Karl cu ciobul din oglinda blestemata in ochi...
incepusem chiar eu sa devin verde...unghiile si parul si pantofii...
nu mai era nicio culoare in lume care sa ma salveze...
o apocatastaza de verde...
totul se topea in vegetal
si eu plangeam cu lacrimi de trifoi pana cand de undeva niste afise de
castravete mi-au strigat de pe un zid : "culoarea aluneca in tine!"
si asa era...
intr-o insolatie de verde....eu aveam un peste violet...
si era un fel de dimineata si in mine, ca un fel de peste violet pe care il inghitisem si acum se zbatea prin toate colturile corpului meu uneori prin genunchi alteori in umeri sau in glezne...mi se paruse chiar ca ii zarisem coada sub arcada stanga
si mergeam incet ca sa nu sperii povestea in care aluneca febril
cand deodata, alergand, a trecut pe langa mine o cometa de copii imprastiind in urma lor fire de iarba noua...
probabil am fost atat de surprinsa de aceasta fuga, neobisnuita pentru mine, incat am uitat sa-mi feresc privirea cand un fir de iarba a plonjat in apele ochiului meu drept...
si apoi acea inundatie de verde...verde...verde....
strazile toate verzi, si oamenii care dansau verde, si apoi tacerile verzi si tramvaiele goale verzi....
haosul unei singure culori...
ma simteam ca si Karl cu ciobul din oglinda blestemata in ochi...
incepusem chiar eu sa devin verde...unghiile si parul si pantofii...
nu mai era nicio culoare in lume care sa ma salveze...
o apocatastaza de verde...
totul se topea in vegetal
si eu plangeam cu lacrimi de trifoi pana cand de undeva niste afise de
castravete mi-au strigat de pe un zid : "culoarea aluneca in tine!"
si asa era...
intr-o insolatie de verde....eu aveam un peste violet...
3 comentarii:
Cine sunteți, domnișoară?
Frumoasa joaca de-a culorile...
Joaca asta e felul in care realitatea din afara se rasfrange in sufletul tau...ce fericire totusi! ai un peste violet...
E genul de text in care simt ritmul ca in cinematografie si-mi ghideaza respiratia :)
Este un exercitiu de vointa pentru mine sa narez sau sa descriu. Imi plac trairile percutante, sacadate cu tot vagul lor imposibil de pus in cuvinte.
Daca orice notiune poate lua forma fixa a unui cuuvant...imi place sa cred ca si ea, forma, poate ca viseaza la o alta forma.
Trimiteți un comentariu