Pentru cand voi pleca

Acum simt ca as vrea sa plec pentru totdeauna undeva si sa nu ma mai intorc niciodata.

Nu am nimic de pierdut si nici nu voi duce dorul a nimic din prezent. Sau poate ca voi duce dorul,dar stiu sigur ca am capacitatea sa traiesc cu astfel de sentimente. Am asa o dorinta sa dau naibii tot si sa o iau de la capat singura.

Si i-as scrie o scrisoare lui tata:

Draga tata,

Am plecat azi de dimineata cand dormeati. Sa nu ma cauti pentru ca nu ma vei gasi, deja sunt avion in drum spre o alta tara.

Iti multumesc pentru tot. Pe langa tot ce mi-ai dat insa, as vrea sa-ti spun ce mi-ai luat.
Mi-ai luat din libertate, mi-ai luat increderea in mine...Mi-ai luat din puterea de a decide pentru mine. Pentru toate momentele in care m-ai injurat si m-ai jignit, pentru toate momentele in care ai dat in mine o sa platesti cu sigutanta si poate ca deja o faci prin ceea ce am devenit eu astazi.Nu ma intereseaza prea tare daca vei plati sau nu, sau daca trebuie sa se intample asta.
Sunt o straina pentru tine si asta voi ramane mereu. Nu stiu daca o sa am copii vreodata, dar daca o sa am, stiu sigur cum NU ii voi creste.

Imi pare rau ca ai facut din mama, care ar fi trebuit sa fie un model pentru mine, exact imginea a ceea ce eu niciodata nu voi fi relatia cu un barbat(casnicie sau nu) sau in viata in general.
Imi pare rau ca sigur vei ajunge sa o imbolnavesti de nervi pe mama, care e prea buna si prea toleranta pentru un om ca tine.
Mai imi pare rau ca nu a avut puterea sa te lase singur si astfel ar fi scutit de o suferinta atat pe ea cat si pe mine.
Daca inca mai te intrebi de ce sunt asa cum sunt,incearca sa te gandesti si unde ai gresit tu, nu numai eu.

Acum ma duc in lume si nu vreau sa te asigur ca voi fi bine pentru ca oricum stiu ca niciodata nu ai avut incredere in mine.
Nu cred ca o sa ma mai vedeti vreodata, cel putin asta simt in momentul asta: ca nu ma voi mai intoarce vreodata la voi.
Sa nu va para rau ca nu m-ati vazut "la casa mea cu nepotii vostri" pentru oricum nu mi-as fi lasat niciodata copiii in grija voastra.
Va multmesc ca mi-ati dat viata si imi pare rau ca nu am fost ceea ce ati dorit voi sa fiu, insa nu imi pare rau ca sunt ceea ce sunt azi.

Pentru ca nu vreau sa irosesc cel mai frumos dar primit la voi, plec acum.


Imi dau seama ca sunt greseli pe care le pot face parintii fata de copiii lor atunci cand sunt in crestere, care ii schimba pe viata.
Am vazut ieri in 100 o tanti care isi tortura nepotica, tot spotindu-i in ureche ca "va manca o mama de bataie" cand va ajunge acasa, asta in timp ce o jignea si o tot sumcea intr-o parte si in alta, pana cand fetita se asezase "asa cum trebuie" in scaun.
Ii tot repeta obsesiv in ureche ca "toata viata ei (a fetitei) nu o sa mai aibe voie sa faca cutare lucru", si-mi inchipuiam ce minte ingusta poate sa se joace cu subconstientul unui copil in asa fel.

As fi vrut atat de mult sa ma duc la respectiva tanti sa-i zic sa inceteze, insa ma incercau tot felul de stari de la regret pentru fetita, la ura si porniri violente fata de rspectiva cucoana care-si distrugea nepotica.
Plus ca nu prea aveam nici un drept...

Si uite asa, istoria se repeta si-mi dau seama ca multi au vrut sa plece inaintea mea, multi isi doresc si acum asta, si in viitor altii vor trai aceleasi sentimente ca si mine acum.

In acelasi timp, o parte chiar au plecat si o parte din acesta parte chiar au facut bine ca au plecat.