Barbati

Ei bine da...barbatii din (mica mea)viata...de la tata, amici, iubiti, colegi pana la...nu stiu ce vroiam sa zic.
Desigur ca va exista tentatia sa se judece dupa marimea postului experienta mea cu barbatii, tendinta cat se poate de gresita tin sa lamuresc inca de acum, desi stiu ca probabil fara rost, dar oricum nu-mi pasa.

Toti barbatii din viata mea sunt imposibili, puternici la suprafata si sensibili la interior, se cred destepti si independenti si le lipseste o doaga. Sunt mai rau ca in reclama la magura!
In viata fiecarei femei exista cam trei categorii de barbati cu care are de-a face: tatal, iubitul si seful. Despre taica-meu pot spune ca m-a marcat si inca ma marcheaza, si pe cat de mult il injur si ma injura inapoi sunt recunoscatoare pentru ca mi-a imprimat o dorinta putenica de a reusi in tot ce fac.Despre iubitii (sau cum naibii se numesc partenerii temporari de viata) am sa dezvot mai jos, iar despre sefi nu sunt sigura ca reprezinta o categorie separata, cred ca am invetatat-o eu de dragul magiei cifrei "3", cel putin in viata mea nu exista si nu vor exista.

Vorbind acum despre barbatii de care am fost atrasa pana acum si cu unii dintre ei cu care am dezvoltat relatii, pot remarca despre anumite trasaturii pe care ai naibii toti le au. De aici pot deduce ca exista un anumit tipic care ma atrage sau care inevitabil apar in viata mea si am de-a face cu el(cu tipicul).

Toti sunt cei mai mari vrajitori din lume. De la prima mea relatie (mai)serioasa numai de asta am avut parte:cei mai buni vorbitori, cei mai mari mincinosi si manipulatori, cei mai mandrii cuceritori dinte cuceritori. Vorbesc despre cazurile unde exista si substart, nu de pseudo-interesanti si fitosi. Nu stiu cum se face, dar apoi numai de genul asta de baieti sau barbati in devenire am avut parte. Nu tu romantism, nu tu plimbari prin parc interminabile...de altfel nu sunt eu genul asta "romantico-ieftin pour l'amour". Astfel mi-a devenit clar ca in viata atragi ceea ce esti.

Nu am avut niciodata relatii de lunga durata. Cred ca faptul asta a fost influentat si de modul meu de a fi si tot ceea ce sunt eu, care a atras aceste tipologii despre care vorbesc, care la randul lor nu sunt orientate catre juraminte eterne. Punand acum gandurile pe hartie pare simplu: e legea atractiei. "gata! du-te la culcare!". Daaaaar desi mereu imi zic "gata mai! destul..nu te-ai saturat de vrajilele astora?"se pare ca tot nu ma satur.Stiu ca nu spun nimic nou. Ma incadrez si eu la randul meu intr-o anumita tipologie de fata usor "masochista" cand vine vorba de sentimente. Si tot asa...ma gasesc in postura nartarorului omniscient si omniprezent, dar si in postura personajului care isi joca mereu rolul al naibii de bine. Mda...gata mi-a pierit si avantul pentru care am inceput sa scriu ce tampenii scriu acum. Sa sterg?
Ma nu...n-am sa sterg..poate mai citesc altadata si mai rad is eu.

Ei bine, pot spune ca-s smechera eu, pentru ca invat pe masura ce trece timpul, si acum cunosc multe mismasuri folosite de baieti si pot anticipa deja cu mare usurinta multe comportamente.
Asta nu insemana ca intodeauna ma feresc sau le preintampin cumva. Cred ca e legat si de faptul ca am inceput de la un standard ridicat in ceea ce priveste arta ...cum sa-i zic? as vrea sa-i zic seductiei, dar suna ca un titlu de carte de 2 bani... vrajelii? suna prea de cartier...se intelege, in fine...
Probabil ca prima indragosteala te marcheaza cumva...si iti creeaza un anumit fel de a aborda relatiile, iti seteaza un anumit standard. Sau poate nu, poate asa a fost la mine, poate doar asa a fost sa fie la mine.

Barbatii stiu si ei niste reguli universalale despre femei, care functioneaza mereu si de aceea le si aplica. Culmea e ca au si dreptate! Femeile manipuleaza si mint, doar atat...nu au strategie, pe cand la barbati e mai elaborata chestiunea. Dar sa nu ma avant in pareri generale. Am vazut si multe fete fraiere, dar si manipulatoare, am vazut si multi baieti fraieri dar si mincionosi.
Si tot asa am impresia ca totul se repeta time and again si pare complicat cand de fapt se reduce la niste mecanisme simple. Si la faptul ca eu nu pot face ceva in ce nu cred. Punct.
Si de la capat. Adica nu ma hranesc cu iluzii cand vine vorba de sentimentele mele. si cum astea nu sunt vesnice, nu pot sa ma mint nici macar o secunda.
Si cred ca asta e la mine... ca traiesc chestiunea asta prea realist si NU suport promisiunile, nu cred in ele, sunt egale cu 0.
Increderea se cladeste in timp indelungat si se poate pierde intr-o secunda, e totul e prea relativ si sunt prea multe variabile in ecuatia asta. Astfel, nici nu ma mai deranjeaza sau surprind anumite comportamente care pe mjoriatatea fetelor le supara, si tocmai din cauza asta nu sunt o persoana posesiva sau geloasa.
Eu cred in intuitia mea si in instinct. Simt oamenii buni sau rai (pentru mine), simt pericolul. E un simt pur si simplu! E precum mirosul...nu il explici prin nciun fel de argumente logice, ci doar simti.

Ideea e ca uneori ai impresia ca nu poti de unul singur...ca viata e facuta pentru a fi traita in completare, ca e teoria cu ying si yang si etc. Dar eu tot mai mult ma gandesc ca sunt oameni si oameni, si ca eu pot de una singura sau trebuie sa pot.
Si nu imi plac feministele deloc si nu are nicio legatura cu alte porniri de misandrie sau ceva de genul asta. Nicidecum.

Cred in idividualitatea mea. Si asta tot incerc sa fac, sa-mi iau timp sa vad cine sunt eu cu adevarat...si sa nu ma las construita de trenduri, de politica, de consumerism, de societatea de azi, sa nu ma pierd in turma...si sa ma trezesc ca sunt manipulata de advetising care o sa-mi spuna cine sunt, ce nevoi am si ce vreau. Sa nu ajoung sa injur "sitemul" si "situatia" pentru ca mi se pare un semn de mare slabiciune si predare de arme. Sa nu imi spuna mass-media ce e bine si ce rau, nu vreau sa-mi spuna tusa Mimi ca trebuie sa stau la casa mea...nu vreau sa nu-mi spuna Orange ca sunt toti oamenii pe care-i cunosc.
Nu vreau sa fiu parte din mase si sa-mi pierd capul, vreau sa stiu cine sunt eu si ce gandesc eu si sa nu uit asta nicio clipa cat imi traiesc viata mea.

In noaptea asta m-a atacat cu prapadit, un vagabond, ce era el. Vroia cred sa-mi ia geanta, sa ma atinga, nu stiu ce vroia. Eram atat de furioasa pe interior si aveam atat de multe ganduri in cap in cat nu mi-a fost frica aboslut deloc.
Dar abosolut de loc! Efectiv nu-mi pasa! Recunosc ca as fi vrut sa pot sa ripostez si nu sa fug in tamvai....dar vroiam neaparat sa prind tramvaiul pentru ca era ultimul..glumeam.
Ba nu, maine ma inscriu la kick-boxing si nu ma mai las de data asta, vreau sa am satisfactie totala data viitoare, sa-i snopesc pe toti libidinosii si pe toti oamenii rai. Daca vreau de una singura, e clar ca nu o sa fie mereu langa mine cineva sa ma apere si eu vreau sa trec pe unde am chef sa nu ocolesc pentru ca e un grup de baietasi. Vreau sa-i proiectez un pumn in figura tembelului care vine spre mine zambind pervers sau mosilor libidinosi sau baietasilor care..in fine... Vreau sa pot snopi din bataie pe oricine merita si pe oricine ma ataca. Bun! M-am gandit cum sa rezolv si asta. Sa o si fac!

Am ajuns sa vorbesc total alte chestii...despre barbatii o sa tot am timp sa scriu, daca o sa fie sa mai traiesc. Momentan nu m-am putut abtine sa nu concluzionez cate ceva. Mie imi place ce zicea Coco Chanel despre barbati, sau cred ca incep sa inteleg ce-a vrut sa zica.

In rest...probail ca voi fi...just temporary...pentru ca nu se poate chiar totul de una singura.