Nu mă ajută fața

Chipul meu de "nu-mi pasa, orice-ar fi", privirea mea incruntata de miopie, lipsa remarcilor gratuite si aerul usor superior nu-i fac pe oameni decat sa creada ca pot sa se comporte urat cu mine, pentru ca oricum "She can take it!". Nu mai bine aveam eu ochii mari si umezi ca de caprioara si ma pisiceam la orice vorba, nefiind defapt decat o mica nemernica, pe care toata lumea o menajeaza..."sa nu cumva sa incepa sa planga" sau "mai bine nu-i spunem, stii ce sensibila e!". Da' poate sunt si eu sensibila ma! Poate ma intristeaza simplul mers cu 100 printre oamenii de tot felul, poate am o trauma din copilarie si cand aud un anumit cuvant, incep de-o data sa plang si sa ma dau cu fundu' de pamant! Mda, stiu. Nu ma ajuta fata asta de printesa razboinica.
Si raspunsul la intrebarea de mai sus e: NU.
Mai bine asa ca mine, decat sa-mi amagesc fericirea cu menajamente si afectiune izvorata din compasiune. So...hit me, ca-mi revin. Daca ar fi sa merg pe ideea conform careia primesti in viata atatea neplaceri pe cat de puternic esti, cred ca-s a naibii rau de puternica. Asta excluzand faptul ca astfel de remarci se fac pentru a gâdila ego-ul celor si-asa greu incercati, spundu-le cat de deosebiti si puternici sunt ei vezi-doamne, de au parte de-atatea. Cand am putea sa recunoastem simplu: Ghinion frate, nu suntem toti egali, unii-s mai destepti, altii mai prosti, unii mai norocosi, altii mai putin si tot asa. A da, si viata nu e neaprat drepata, dar exsita un "mare echilibru" al naturii, dincolo de micile nostre drame si deci nimic nu e intamplator.
Ma rog, numai eu stiu asta...s-o lasam asa.

Later edit: Mi-am amitit de ceea ce mi-a spus acum ceva timp un tip, legat de faptul ca am ceva ce il face sa fie rau, sa-mi faca rau, lucru care m-a tulburat la vremea reaspectiva, dar care se dovedeste a fi un element de recurenta si care s-a extins pe mai multe planuri.
Cum era? Tara arde si o zana se miră ca e tratată ca un gunoi! Ntz-ntz-ntz!