Sunt mica-mica, dar depinde la ce ma raportez.
Ma intreb: de ce mereu trebuie sa existe un sistem de referinta?
Acum de exemplu, pot spune sunt mica si atat,fara sa fie nevoie sa ma raportez la nimic. sunt exact ca furnica aia care nu vede mai departe de grauntele ei.
dar dupa ce ca sunt mica mai si fug repede. la naiba, cu fuga asta de realitate!
cand esti mic si vezi foarte putin in fata ta, te avanti cu un fel de ambitie oarba asa,si chiar daca te lovesti, te ridici, te scuturi de praf si iar te arunci! si iar cazi, si iar te ridici si iar te arunci...si tot asa pana te ia durerea de cap si ameteala de la atatea lovituri,ca musculitele care se izbesc de geam in mod repetat si indarjit.
in astfel de cazuri te poti pacali asa de usor ca esti ambitios doar cand faci toate astea.
la fel, cand esti mic, te prinde vartejul foarte repede si te trezesti ca nu mai poti scapa din el, odata ce a prins o viteza prea mare risti sa fii aruncat de pe orbita prea brusc si prea departe, aparent ajutat de ceea ce am numi in fizica vectorul viteza v1.
tot cand esti mic, te ametesti repede, te imbeti cu iluzii(ce expresie ratata si cliseica...) si pierzi controlul, astfel ajungi sa uiti unde te afli si de ce...si traiectoria ta isi pierde din directie si mai rau, din sens.
cand esti mic te ia vantul usor si te poarta aiurea si la inceput iti place, pana cand iti aduci aminte cat de mic esti si cat de putin te poti impotrivi.
o observatie: cu cat esti mai mic cu atat te plangi mai mult.
cu atat ai o gura mai mare si plangacioasa(care creste invers proportional cu dimensiunea ta)si te victimizezi in micimea ta de mic ce esti! micule care esti tu mic! - ah! si iata (in exemplul altaurat)! te certi pe tine foarte des. asta ar fi o observatie la observatie!
Si uite asa creste gura mare care se vaicareste pana cand tu nu te mai vezi deloc.
Asta e urat, e cel mai urat!
cand esti mic, nu mai contezi tu pentru tine, desi tot cu tine te iei mereu la intrecere. cand esti mic te sacrifici si devi chiar masochist, pentru ca ai impresia ca asa devi mai bun, mai sigur si poate nu vei mai fi atat de neputincios. desigur...te amgesti.
se poate sa ajungi mic, fiind coplesit de exterior, de un mediu oarecare...care daca te vede cu "potential" incepe sa "manance" din tine si astfel, dimensiunile tale scad vazand cu ochii.(ochii cui?)
cand esti mic vezi cum toate eforturile tale sunt in zadar si cat de usor se poate pierde totul intr-o secunda.
cand esti mic inveti cand sa fii umil si ce inseamna asta.
cand esti mic, devi inevitabil(conform expresiei) si rau. dar devi si trisit si singur, si atunci cand esti mic toate starile astea sunt exagerate.cand esti mic vezi lucurile distorsionat si supradimensionat.
cand esti mic vrei sa fii observat. si tocmai pentru ca stii ca esti mic te straduiesti foarte tare si tinzi sa intreci anumite limite si sa exagerezi.
Si cand ajungi un om asa mic asa cum sunt eu acum, iti dai seama ca ori te micsorezi in continuare pana cand o sa dispari de tot, ori...hmm...nu mai stiu aici, ma mai gandesc.
firma - pe marginea prapastiei
3 comentarii:
Vidul, el singur, este fara sisteme de referinta.
Cateodata si mie tinde sa-mi placa vidul, dar cand sunt aruncat intre limite si determinari, prefer sa ma iau pe mine ca sistem de referinta si sa pun pe fiecare sau fiecare lucru in sistemul lui de referinta.
Asta se intampla cand te saturi sa compari mere cu magari si sa vezi rezultatul altfel la fiecare faza a lunii. Desi poate fi si asta interesant, asa ca divertisment :P
eu zic ca inca un pas inainte in transformarea ta ca om, faptul ca ajungi sa te pozitionezi asa si ca si scrii asta public.
cu drag,
V.
foarte misto solo la chitara!
mica!mica! da'....
:))
Trimiteți un comentariu