T de la duiosie

Cum o fi sa ma adori dinainte sa fiu, sa ma cunosti de cand eu nici amintiri nu am? Cum o fi sa simti durerile mele ca si cum ar fi ale tale? Cum o fi sa ajungi in etapa in care eu sa fiu principalul motiv pentru care traiesti? Cum o fi sa ma vezi dorindu-mi sa plec? Cum se simte cand inchid prea des usa de la camera si de la sufletul meu? Cum pot eu sa cuprind si sa pretind ca as putea vreodata intelege toate astea? Ma simt coplesita si neputincioasa.

Mica bucată de suflet divin

Mă răsucesc în Dumnezeu
de Jovan Zivlak

şed în dumnezeu între aparatele
domnului. la masa domnului înconjurat de
maşinile lui. de vocile şi foşnetele
îngerilor nedesluşiţi. în pântecele
divin cu un ţel divin. tot ce este
de nespus este de nesupus şi nu persistă
în amăgitoarea oglindă. mica bucată
de suflet divin din mine se foieşte
neliniştită pe cuprinderile domnului
între chipurile domnului
în faţa iubirii domnului
în faţa păcatelor domnului.
mă gândesc la pârjolul divin
la anarhia divină
la mânia divină. fraţii domnului
ostatecii domnului în moarte îi văd
în dreptatea domnului îi ajunge pierzania
ferocitatea domnului
şi crima divină e pe chipurile lor
pârjolite. îmi rotesc ochii în cuvântarea divină
în lâncezeala divină
în teama divină
să nu rămân singur în domnul
în măreţia lui
în nemărginirea lui.
răstignirea divină rosteşte vorbe divine
izbăveşte capul
izbăveşte curăţia divină
întăreşte rătăcirea divină
încoronează tristeţea divină.
mă răsucesc în domnul
să văd de unde zboară capetele domnului
de unde năboieşte nimicul
şi nu le pot da de capăt.


Traducere din limba sârbă de Ioan Radin Peianov

de la klara inczek

E ca atunci cand nu te resemnezi, ci dincontra mai mult te inversunezi, insa te cuprinde asa o linisite si o vehementa in legatura cu un subiect care pana atunci nu-ti dadea pace. Sunt momente in viata care te invata sa spui STOP, gata, indeajuns, sa consideri ca un anumit om nici nu mai exista si ca anumite lucruri nici nu s-au intamplat. Dai delete, iti blochezi orice gand si mergi mai departe, pentru ca ti s-a demonstrat de atatea ori ca orice ar fi, trebuie sa mergi inainte. Daca te opresti sa refaci din cioburi ceva ce e facut tandari, mai multe te intepi si te enervezi ca nu mai gasesti exact locul fiecarei bucatele, si apoi oglindirea va fi una fragmentata si hidoasa.

Am ajuns sa cred ca daca iti dezvolti abilitatea asta de merge mai departe fara sa priveti prea mult in urma devi un om puternic, sau poate pur si simplu inveti sa traiesti respectandu-ti viata si implicit pe tine.

I

I rather love a man with many sins than to like one that represses them.

Out of...

We text as we eat
As we listen to the freaks
As we wait for the right of way
We text as we talk
We're running as we walk
Cos we surf our little souls away
We smoke as we choke
As we sink another Coke
And we grin when it blows our mind
We skate as we date
As we slowly suffocate
We're running, we're running, we're running
Out of time

We spend as we lend
Cos we're happy to pretend
Everything's gonna be OK
We shake as we break
Never give until we take
And we hate when we have to pay
We flirt while we work
To forget about the hurt
And the trash that we left behind
We sink as we swim
The ice is wearing thin
We're running, we're running, we're running
Out of time

My life got cold
It happened many years ago
When summer slipped away
So chill now whoa
We've gotten many years to go
So take it day by day

And long ago
I lost my soul
To some forgotten dream and
How was I supposed to know
It wasn't what it seemed
And even though the last hello
Has left me on the floor
I don't believe in Romeos or heroes anymore

Sunt impotriva santajului emotional!

What are we now but voices

who promise each other

a life neither one can deliver

not for lack of wanting

but wanting can’t make it so.

We hang from a vine

at the cliff’s edge.

There are tigers above

and below. Let us love

one another and let go.

Why do you sit there looking like an envelope without any address on it?

"God is the perfect poet, who in his person acts his own creations."

"One of the most widespread superstitions is that every man has his own special definite qualities: that he is kind, cruel, wise, stupid, energetic, apathetic, and so on. Men are not like that. We may say of a man that he is more often kind than cruel, more often wise than stupid, more often energetic than apathetic, or the reverse; but it would not be true to say of one man that he is kind and wise, of another that he is bad and stupid. And yet we always classify mankind in this way. And this is false. Men are like rivers: the water is the same in one and all; but every river is narrow here, more rapid there, here slower, there broader, now clear, now dull, now cold, now warm. It is the same with men. Every man bears in himself the germs of every human quality; but sometimes one quality manifests itself, sometimes another, and the man often becomes unlike himself, while still remaining the same man."

Leo Tolstoy in Resurrection


So many people live within unhappy circumstances and yet will not take the initiative to change their situation because they are conditioned to a life of security, conformity, and conservatism, all of which may appear to give one peace of mind, but in reality nothing is more dangerous to the adventurous spirit within a man than a secure future. The very basic core of a man’s living spirit is his passion for adventure. The joy of life comes from our encounters with new experiences, and hence there is no greater joy than to have an endlessly changing horizon, for each day to have a new and different sun.

Aiureli

Poate ca sunt Woody Allen like sau poate ca sunt ciudata si atat, dar am ajuns si eu sa cred ca iubirile neimplinite sunt cele mai frumoase. Acum, nu ma pot vedea imbatranind alaturi de nimeni, chiar dimpotriva, ma sperie gandul asta. Adica, gata, asta-i tot? Ai gasit un Gigel de care-ti place, care ti-a dat fluturasi la inceput si apoi decizi ca asa e mai stabil si bine, sa ramana el, moment din care incepi sa-ti faci toate planurile in doi? Suna foarte egoist, sau poate ca privesc lucrurile prea sincer si franc si zic ce zic, tocmai pentru ca ma feresc de egoism.

Cred ca ma preocupa intensitatea vietii distribuita pe desfasurarea ei si ma lupt cu proprii demoni si cu sabloanele societatii. Ma chinui sa MA ascult in tot acest zgomot.

Cateodata am impresia ca-mi plac doar momentele alea de la inceput cand te indoiesti, cand te consumi, cand incepi sa te indragostesti. Da, se transforma senimentele zice majoritatea si o accepta ca pe o normalitate. Fiecare cred are felul sau de a-si acorda intensitatea sunetelor din interorul sau. Poate ca doar sunt diverse tipologii de oameni, poate ca toti la moment dat ne gandim la lucrurile astea...habar n-am.

Si mai cred ca treaba asta cu iubirea e ceva mai mult decat efectiv o "jumatate", cred ca e ceva ce nu pot defini si ca sunt penibila in incercarea mea de a o face, dar stiu ca simt ca trebuie sa ma pregatesc sufleteste si spiritual. Si nu e vorba decat despre maturizare.

Sper sa nu ma transform doar intr-un colectionar de stari si nici sa nu-mi creez false convingeri precum cea cu care am inceput articolul.

Carnetelul cu Winnie the Pooh

Imi cautam un carnetel micut pe care sa-l port la mine sa mai notez una-alta si am gasit un carntel atat de frumos cu Winnie the Pooh. Stiu si de la cine l-am primit cadou. N-am scris decat cateva pagini in el, dar m-am induiosat cand am gasit si o poezioara siropoasa scrisa de mine din nu mai stiu ce motive.

Pe prima pagina erau cateva versuri din "The scientist, Coldplay":

I was just guessin’,

At numbers and figures,

Pullin’ the puzzles apart..
Questions of science,

Science and progress,

Do not speak as loud as my heart.

Come back to haunt me,

Oh and I rush to the start

Runnin' in circles

Chasin our tails

Comin' back as we are

Pe a doua pagina era un citat din D.H Lawrence:

Cei care cauta dragostea nu-si gasesc decat propria nedragoste. Nedragostea insa nu gaseste nicicand dragoste; o gasesc doar cei care iubesc, iar acestia nu trebuie s-o caute.

Si ta-na-na...pe cea de-a treia pagina si ultima scrisa din carnet, urmatoarele versuri pline de simtamant:

Te-am cautat in altii

Si te-am pierdut in mine,

Renunt acum

Cautarea nu-mi mai vine.

Te-am cautat in altii

Dar m-am gasit pe mine

Surprinzator ca n-am stiut

Cum eu intotdeauna

Te-am avut...

Hai ca m-am facut de ras!

Cred despre mine ca am un romantisim mai sofisticat, dar imbratisez cu drag regasirile astea cu mine din trecut, si-mi dau seama ca maturitatea emotionala e un lucru tare ciudat si ca nu mereu e de dorit. Nu stiu daca ma reprezinta dar nici nu vreau sa neg aceste manifestari ale mele. Dincolo de asta, cred ca eram indragostita sau ceva. Poate ca inca mai sunt si nu stiu.

Am sa port carnetelul cu Winnie the Pooh la mine, oricum.

Sensul concret al bunatatii?

Astazi mi s-a (re)deschis in subconstient problematica ideii de a fi bun. Oamenii care fac ceva ce conteaza. Dar oare nu totul conteaza? Sau... nimic nu conteaza pana la urma? Sau, cum mai ziceam eu: totul=nimic?

De ce conditionam bunatatea de fapte altruiste si de investirea unei cantitati mari de timp si interes in directiile acestea? Si de ce atunci cand ajungem sa facem totusi ceva bun, incepem sa ne suspectam imediat de egoism si de nevoia de a fi impacat cu egoul propriu? Ideea compensarii, ideea ca "avem pe lumea cealalta", sau ideea ca in timpul vietii se va intarce asupra noastra in mod pozitiv fapta buna savarsita - ne motivam, ne santajam emotional.

Iarasi observ ca ajung la ideea de a vibra pur si simplu, de a simti ca vrei sa ajuti din adancul sufeltului - un sentiment mai presus de mila, mai nobil decat generozitatea, mai sincer decat altruismul, atat de autentic incat sa nu necesite justificari nici in fata propriei persoane nici in fata altora. Un sentiment care sa te miste direct proportional cu intesnsitatea lui: fie doar un gest, un gand, fie cariera ta, fie timpul tau liber, fie viata ta.

Eu simtit ca trebuie sa ma organizez:

Hint: Devino volutar, alfla, invata , daruieste din tine, actioneaza!

Daca ai venituri, fa-ti un "give-back budget" pe care il poti folosi asa:

1. " Adopta" un hectar din padurea tropicala!

http://adopt.nature.org/

2. Microfinanteaza femeile antrepnor din tarile defavorizate cumparand produsele lor!

http://www.buildanest.com/index2.asp

3. Cumpara o capra pentru o familie din Bangladesh sau Sudan!

http://www.practicalpresents.org/view_product.php?product_id=3

4. Educa un copil din Africa!

http://projectdiaspora.org/2009/03/24/educate-a-child-and-you-have-educated-a-nation/

5. Fa un imprumut pentru un start-up in tarile in curs de dezvoltare prin programul KIVA!

http://www.kiva.org/

6. Contribuie la plata doctorilor sau a personalului vital prin Christian Aid!

http://www.presentaid.org/

7. Adopta un animal in pericol de disparitie.

http://support.wwf.org.uk/index.php?page=shop&cid=2

The tragedy of loving

It's the tragedy of loving, you can't love anything more than something you miss.

*

If there is no love in the world, we will make a new world, and we will give it walls, and we will furnish it with soft, red interiors, from the inside out, and give it a knocker that resonates like a diamond falling to a jeweller's felt so that we should never hear it. Love me, because love doesn't exist, and I have tried everything that does.

*

She wants to know if I love her, that's all anyone wants from anyone else, not love itself but the knowledge that love is there, like new batteries in the flashlight in the emergency kit in the hall closet.

*

Being with him made my brain quiet. I didn't have to invent a thing.

*

Why do beautiful songs make you sad?' 'Because they aren't true.' 'Never?' 'Nothing is beautiful and true.

*

.. I'm so afraid of losing something I love that I refuse to love anything.

Copile nu fi prost

In drumul catre nicaieri o poti lua pe unde vrei. E plina lumea de visatori care ar scoate banii din ecuatiile care le dau de cele mai multe ori cu minus. Privirea lor e resemnata de prezent si inflacarata de un viitor iluzoriu. Si daca ne-am lua de mana toti, am mai vrea sa ajungem undeva sau ne-ar fi suficient?

Cand ai crize existentiale dese e bine sa le imbratisezi ca pe copiii tai. Si sa razi. Da, cel mai curoajos si mai benefic lucru asta este. Dar sa razi tare si sa plangi tare si te arunci in viata ca de pe-o stanca si sa cazi liber liber si-apoi sa ajungi sa zbori...sau macar sa plutesti un moment.

Daca te concetrezi prea mult sa-ti contolozi fericirea, sa te autosugestionezi, sa gandesti pozitiv si sa-i citesti pe oamenii aia cu dintii albi, cred ai pierdut ideea. Te autodresezi ca si cainele lui Pavlov.

Eu nu vreau butoane de turn happy, fuck them!

Sufletul nu e facut pentru a fi previzibil. Iar mintea.... we have no idea!

Am sa gasesc candva acel "nu stiu" de acum si apoi ma voi indrepta catre urmatorul. Prezentul de acum e "nu stiu"ul de ieri, asa e cel mai onest. Prefabricam totul planificand studii si obiective cuprinsi de frica...nesigurantei.

Human being not human doing, Just be!

Pierrot le fou

- Why do you look so sad?

- Because you speak to me in words and I look at you with feelings.

- You never have ideas, only feelings.

Basically I'm complicated, I have a hard time taking the easy way. I wouldn't call it schizophrenia, but I'll be at least 2 people today, if that's okay!

And I can go on and on and on... but who cares?

It's deep how you can be so shallow and I'm afraid cause I have no fear. And I didn't believe in magic...until I watched you disappear. I wish you where here.

And I can go on and on and on... but who cares?

You see, everybody is somebody, but nobody wants to be themselves, and if I ever wanted to understand me I'll have to talk to someone else. Cause every little bit helps

And I can go on and on and on... but who cares?

Feels like... the surreal life, but it's still nice...wish I could live twice, but I still might if these bones heal right. I see a little light though it's still night.

- comments will be off from now on

Meta

In the change from being a caterpillar to becoming a butterfly, you’re nothing more than a yellow, gooey sticky mess. Change and personal growth is all about discovering the inevitability of change and the need for one to clarify a vision of the future. We need to deal with the gooey glob that most people find uncomfortable.

But you have to metamorphose in order to change and that will involve going through the discomfort of being less and less a caterpillar while you are in the process of becoming a butterfly. Expect the transformation process to be somewhat uncomfortable and note that it takes some level of commitment. A key is understanding the process and perception of the realities of the change.

I pray every night

Sometimes in our relentless effort to find the person we love, we fail to recognize and appreciate the people who love us. We miss out on so many beautiful things simply because we allow ourselves to be enslaved by our own selfish concerns.

Go for the man/woman of deeds and not for the man/woman of words, for you will find rewarding happiness, not with the man/woman you love but with the man/woman who loves you more.
The best lovers are those capable of loving from a distance far enough to allow the person to grow but never too far to feel the love within your being.

To let go of someone doesn’t mean you have to stop loving; it only means that you allow that person to find his/her own happiness without expecting him/her to come back. Letting go is not just setting the other person free, but is also setting yourself free from all the bitterness, hatred, and anger that you keep in your heart. Do not let the bitterness take away your strength and weaken your faith, and never allow pain to dishearten you; but rather let yourself grow with wisdom in bearing it.
You may find peace in loving someone from a distance not expecting something in return. But be careful, for this can sustain life but can never give enough room for us to grow. We can all survive with just beautiful memories of the past, but real peace and happiness come only with open acceptance of what reality is today.

There comes a time in our lives when we chance upon someone so nice and beautiful and we just find ourselves so intensely attracted to that person. This feeling soon becomes a part of our everyday lives and eventually consumes our thoughts and actions. The sad part of it is when we begin to realize that this person feels nothing more for us than just a friendship. We start our desperate attempt to get noticed and be closer, but in the end our efforts are still unrewarded and we end up being sorry for ourselves. You don’t have to forget someone you love. What you need to learn is how to accept the verdict of reality without being bitter or sorry for yourself. Believe me, you would be better off giving that dedication and love to someone more deserving.

Don’t let your heart run your life, be sensible and let your mind speak for itself. Listen not only to your feelings but to reason as well.
Always remember that if you lose someone today, it means that someone better is coming tomorrow. If you lose love, that doesn’t mean you failed in love.
Cry if you have to, but make sure that tears wash away the hurt and the bitterness that the past has left with you. Let go of yesterday and love will find its way back to you. And when it does, pray that it may be the love that will stay and last a lifetime.
There are two ways to live your life: One is as though nothing is a miracle. The other is as though everything is a miracle.
There is no mistake so painful that love cannot forgive, no past so bitter that love cannot accept, and no love so little that we cannot start all over with.

- inspired by Albert Einstein

PS: Titlu alternativ neaoș - "Despre,De și Din dragoste, mânca-ți-aș!"

1000 de cuvinte

About you, prostie si Kafka

Well yeah, you see it, it's obvious. The rules are so simple that you find it ridicouls to apply them. And that's grabbing right back of your ass. In fact you just reject the idea of rules and the idea of obeying, therefore you reject "obeying rules". So I guess you'll just sit and watch the show like a spectactor enjoying and "living" the show but never really get involved (like George Carlin used to say). And maybe sometimes, just for the fun of it, you'll play some parts. Or better, you get to choose the plays where you're just watching and the ones you'll act in, with your part and everything. So then, you just "pretend" you go by the rules, it'll be all part of the game, wouldn't it?

You see it clearly: people wear on their faces thier sufferings, their struggles, their happy moments, their hopes and dreams. Just by existing each one of them is a universe as complex and difficult to comprehend as THE Universe. They are their own result and they always have the unlimited power of imagination.

You judge pride but you can't swallow yours.

You love soo much, but it's selfish.

Still, you're so frickin' amazin' and you forget that.

You cry only when your soul vibrates, never when you feel physical pain. Still you vibrate too much.

G. Liiceanu had that theory of "being stucked in the project"(incremenit in proiect) wich is the

philosophical equivalent for "being stupid."

Then, Jose Antonio Marina translated: "Eşecul [cognitiv al] inteligenţei are loc atunci când cineva se încăpăţânează să nu recunoască un lucru evident, când nimic nu îl scoate dintr-ale sale, când o convingere e invulnerabilă în faţa criticii sau a faptelor care o contrazic, când respectivul nu învaţă din experienţe şi devine un modul blindat.”

You wish you could add a smart conclusion to this, but instead you remeber you once read this: "[..]Kafka oferă câteva dintre cheile situaţiei sale, intr-o scrisoare catre tatal său: „Eu eram întotdeauna acoperit de ruşine; sau îţi ascultam poruncile, şi atunci mă simţeam ruşinat, căci ele erau valabile numai pentru mine; sau mă încăpăţânam să nu le dau ascultare, ceea ce era la fel de ruşinos, căci cutezam să mă arăt încăpăţânat faţă de tine; sau nu puteam să le dau ascultare, căci de pildă eu nu aveam forţa ta, pofta ta de mâncare, îndemânarea ta, şi asta era de fapt ruşinea cea mai mare dintre toate. În felul acesta evoluau nu reflecţiile, ci simţămintele copilului care eram eu”. La sfârşitul scrisorii, Kafka îi dă cuvântul tatălui, care oferă un diagnostic nemilos pentru situaţia în care se află fiul său: „Tu eşti neputincios în faţa vieţii”.

Nu ai sa crezi o secunda astfel de cuvinte cand le vei auzi de la tatal tau, poate din ambitie, poate pentru ca reactionezi mereu impotriva a ce auzi, poate ca simti Inexplicabilul alauri de tine mereu si zambesti, apoi, vezi tu... E un spectacol de neuitat acela/ de-a sti,/de-a descoperi/harta universului în expansiune,/în timp ce-ti privesti/o fotografie din copilarie!

In finalul asta de articol de blog, prechimbat pe nesimtite in limba romana, as adauga ca o cireasa amara pe un tort gretos, urmatoarele: "Gândurile sau activităţile care sunt inteligente in sine se pot dovedi stupide atunci când contextul în care se desfăşoară este stupid."

Am încercat să-mi analizez starea de deprimare; felul în care creierul meu e hărţuit de conflictul interior dintre două moduri de gândire, critică şi creatoare.

(Virginia Wolf)

May you forgive me, I am the king of pricks

Poate ca asta e blestemul din toata binecuvantarea ce am primit-o: sa ne invartim mereu in cerc. Poate ca e ironia Creației de a da forma sferica "casei" noastre prin care oricum ne-am plimba intr-un tarziu, vom ajunge de unde am pornit.

Poate ca asta e cel mai evident semn sa nu ne atasam de lumea asta materiala, sa o iubim, sa o respectam, dar sa nu cautam evolutia noastra si raspunsurile aici.

(nu) Vreau să (nu) ma vrei

Luna asta cred ca n-am nimic filozofic de spus, nici interesant, nici profund, nici macar banal.

Osho e cool si am luat cate ceva de la el, dar ma intorc la Eliade, am nevoie de echilibru in drumul meu catre cunoastere.

Am idei multe si creativitatea mea nu s-a imbacsit deloc, sunt multumita de asta. Expresia ei insa, nu se vede neaparat aici, cel putin nu deocamdata. Inspiratie gasesc mai in orice, cadrele scenei mi le aranjez si le provoc, dar imi vin si singure peste nas. Deci e bine, o luam mai usor. Cu o abordare mai relaxata, dar zic eu ca si inteleapta.

A! Nu-mi plac fandoselile astea de primavara si urarile cu "raze in suflete" si " floricele pe campii". Comuniunea cu natura am pierdut-o si o pierdem cu fiecare deseu nereciclat si prin multe alte gesturi. Iar stereotipiile astea schimonosesc frumusetea simpla a acesui moment al naturii. As vrea sa vad manifestarii profunde si personale ale fericirii daca aceasta ne cuprinde cu adevarat si vrem s-o impartasim. Nu stim mai nimic despre traditia martisorului, despre infoloritul ghicelului, nu stam in aer liber(sa nu zic natura) mai mult de 1 ora pe zi, dar ne grabim sa ne felicitam ca a venit primavara, ca scrie in calendar! Imi place veselia si soarele, imi plac oamenii fericiti, dar ii prefer sinceri si spontani in manifestarea lor si ma enerveaza entuziasmul tamp, care are nevoie de pretexte conventionale pentru a se manifesta atat de fals si penibil dealtfel.

Vreau sa plec, simt ca trebuie sa plec, poate "daca schimb locul, schimb si norocul..." desi cred pe de alta parte ca "omul sfinteste locul". Dar da, vreau sa "fac" alt loc. Si dincolo de atatea vorbe de duh... vreau povesti si secene noi de joaca.

Pana mai scriu "frumos" p-aici, un cantec vesel s-ascultam:

PS: Nu mai stiu pe unde am citit rapid ceva: - "Avem un drum atata timp cat pasim pe el." - pare simplu, poate ca si e...

Sannya - Part I

"Act as if it is real life and live as if it is acting."

Sannyas happens only to a very few, rare human beings. Love is ordinary; it happens to animals, to birds, even to trees. It is nothing special. Religion is absolutely supernatural: it surpasses your instinctive world. But our hearts are not functioning, and the head cannot work in the place of the heart*.

My sannyas is spontaneity, living moment to moment without any prefabricated discipline, living with the unknown, not exactly knowing where you are going. Because if you know already where you are going you are dead. Then life runs in a mechanical way. A life should be a flow from the known towards the unknown. One should be dying each moment to the known so the unknown can penetrate you. And only the unknown liberates.

Only the heart is courageous enough to take a jump into the unknown, into the unfamiliar. But with the unfamiliar open up millions of possibilities. With the unknown you start growing. With the known you go on moving in circles.

Be a little heartful, not so thoughtful.

To me, the sannyasin is one who lives life like an actor. If someone wants to blossom in sannyas living in the thick of the world, he should cease to be a doer and become an actor, become a witness. He should live in the thick of life, play his role, and at the same time be a witness to it, but in no way should he be deeply involved in his role, be attached to it, He should cross the river in a way that his feet remain untouched by the water. It is, however, difficult to cross a river without letting the water touch your feet, but it is quite possible to live in the world without getting involved in it, without being tied to it.

The two skeletons in the corner closet were grumbling about the heat, the dust, the boredom.

"What are we staying here for anyhow?" one asked.

"Damned if I know," the second skeleton answered. "I would leave in a minute if I had any guts."

~ inspired by Osho

*the heart- suflet

Fata din gumilastic

Este o fata tare ciudata si simpatica in acelasi timp. Fiind din gumilastic are proprietatea de a se deforma cu mare usrinta in urma actiunii unei forte exterioare. Insa, personalitate puternica,sau poate doar plina de incapatanare, nu accepta schimbarea din partea oricarui factor extern, asa ca de cele mai multe ori revine la forma intiala. Se bazeaza mereu pe ajutorul gravitatiei, desi ea nu stie ca asa se numeste acea forta care mereu o salveaza,asa ca topaie pe unde i se pare ei mai neumblat si mai dificil.

Asemenea unui modelino, joaca cu fata de gumilastic este de cele mai multe ori distractiva. Unii modeleaza mai fin, altii trag violent de material din prima. Dupa ce incep sa se obisnuiasca,le tot vine sa stranga si sa rasucesca pentru irezistibila senzatie de a deforma un material elastic si pentru ca stiu ca nu i se intampla nimic,ca nu o doare si ca mai devreme sau mai tarziu recapata o forma normala. Dar numai ea stie cum e sa umbli cu urechile marite ca ale lui Dumbo sau nasul turtit si rosu, ca nu mai vorbim de greutatea de a se deplasa cand picioarele si mainile-s impleticite. Si alteori, deformarile nu sunt vizibile in exterior toate, doar uneori!

Fata de gumilastic cauta un loc unde sa se poata intinde cat de mult vrea ea, ar vrea ca sa inalneasca oameni care sa nu abuzeze de natura ei, ar vrea sa fie protejata uneori de deformari mai dureroase chiar daca are capacitatea de a-si reveni.

Totusui, cred ca cel mai tare ar vrea sa fie iubita mult, apreciata si protejata, poate asa se va transforma intr-o fata din...

Dar pana atunci, probabil va trece mult timp sau poate ca nu va veni niciodata vremea aceea si ea se va transforma in cel mai dur gumilastic, aprope de piatra.

Intre timp sa nu mai pierdem timpul, zice ea, si sa mergem asa in lume topaind, ca nu-s din gumilastic degeaba, si n-am nevoie de cineva sa-mi tina geanta, sa-mi faca complimente, care sa-mi plateasca cina sau o calatorie exotica de ziua mea, care sa ma apere de frig sau de golani (o sa invat kung-fu, pe bune! tine si de cald,da!), nici de cineva care sa rada la glumele mele, sau cineva care sa-mi mangaie parul cand sta ondulat, nici cineva de care sa ma tin sa n-alunec sau cineva care sa ma astepte oricat si care sa nu se supere niciodata pe mine, nici cineva care sa-mi zica ca defapt e bine cand eu cred ca e rau, ca pot atunci cand cred nu pot, nici cineva care sa ma vrea atunci cand nimeni nu vrea, care sa-mi sa-mi asculte toate prostiile si sa creada macar pentru o clipa ca-s cea mai extraodinara fiinta de pe pamant.

Stiu ca suna ca si cum nu ar vorbi serios,de parca ar face o lista de dorinte negate,ca prea le-a enumerat exact si cu patos,si pana la urma ce om normal nu si-ar dori asa ceva?; dar dimpotriva, ea nici sa se gandeste prea des la toate astea,vrea doar sa zambeasca,sa fie usoara si libera si zau ca e adevarat, fata din gumilastic chiar exista!

The Forgotten Dialect Of The Heart

How astonishing it is that language can almost mean,and frightening that it does not quite. Love, we say,God, we say, Rome and Michiko, we write, and the words get it all wrong. We say bread and it means according to which nation. French has no word for home,and we have no word for strict pleasure. A people in northern India is dying out because their ancient tongue has no words for endearment. I dream of lost vocabularies that might express some of what we no longer can. Maybe the Etruscan texts would finally explain why the couples on their tombs are smiling. And maybe not. When the thousands of mysterious Sumerian tablets were translated,they seemed to be business records. But what if they are poems or psalms? My joy is the same as twelve Ethiopian goats standing silent in the morning light. O Lord, thou art slabs of salt and ingots of copper,as grand as ripe barley lithe under the wind’s labor.
Her breasts are six white oxen loaded with bolts of long-fibered Egyptian cotton. My love is a hundred pitchers of honey. Shiploads of thuya are what my body wants to say to your body. Giraffes are this desire in the dark. Perhaps the spiral Minoan script is not laguage but a map. What we feel most has no name but amber, archers, cinnamon, horses, and birds.
== Jack Gilbert

Un copil, o Zana,o ff...nupotsazic!

Daca privesti din alta perspectiva ca in "Alice in tara minunilor", iti poti sarbatori ziua de ne-nastere in restul zilelor din an cand nu e ziua de nastere si asa ar trebui sa dai un sens nou in fiecare zi cuvantului "sarbatorire". Cred ca e intelept sa te trezesti macar din cand in cand sa-ti urezi "Happy Unbirthday!" (intr-o limba de circulatie internationala ca e mai cool).

As vrea sa ma cuprinda starea aia sensibilicoasa si melancolica, sa trasez linii, sa fac recapitulari si planuri pentru urmatorul an, sa fac promisiuni vibrante catre mine insami, catre cei "care mi-au fost alaturi", catre viata. As vrea ca sa scriu cuvintele alea de catifea care sa rasfete simturile, as vrea ca sensul lor sa se inconjoare in mintea cititorului ca o esarfa de matase in jurul gatului unei domnisoare....ehe si as mai avea comparatii...

Dar cum nu cred in promisiuni, eu doar indraznesc sa imi doresc, sa sper si sa actionez.

Probabil ca las impresia ca nu am nevoie de afectiune si dovezi ale acesteia,dar anul asta, la 22 de ani, mi-as dori mai multa afectiune.Atat!Asta daca genul asta de dorintele se duc undeva si au o viata a lor, unele implinidu-se altele nu.Stiu ca e o dorinta de copil, de animalut, dar ea exista.Mai stiu si principiul "ceea ce dai e ceea ce primesti", asa ca aici intervine ceea ce vreau de la mine in viitor.

Pe parcurs restul lucrurilor le pot obtine si nu am sa le insir aici,eu am incredere chiar si in esecurile mele.Despre transformarile ce le doresc asupra mea, nu vorbesc acum, ar fi prea mult de scris. E plin de zane oricum,unice si la fel, e frumos asa, e bine. Eu simt ca ori sunt peste tot, ori deloc, ce stiu e ca inventez sensul "zanei" in fiecare moment si-mi place sa-l stiu numai eu.

Am cautat destul, am asteptat destul, mi-am "pierdut speranta" de prea multe ori, am crezut ce nu trebuia in loc sa cred in mine,am gresit mult, m-am dus atrasa inevitabil catre imposibil, m-a durut, dar am si ras, am strans de mana oameni dragi, am primit energia lor, am crezut in zana,am gasit minuni simple si..m-am oprit de prea multe ori din scris plangand asa cum fac si acum..de coplesire asa, nici de tristete si nici de bucurie. Si nici nu mai conteaza cat dureaza un an.

Oricum, nu exista concluzie la ce scriu aici acum, e doar impartasire de stare. Apropos de asta,aud o melodie draguta acum si realizez ca are niste versuri foarte adevarate:

PS: Vreau sa scriu o carte, nu numar in ani.Dar am sa scriu, macar una.

"Just when the caterpillar thought the world was over, it became a butterfly.”

Ei, nu stiu daca e chiar asa, dar mi-a placut ideea, e genul de idee in care cred acum. Un alt lucru pe care il invat este ca atunci cand crezi ca nu mai ai de unde sa dai si ce sa dai, atunci esti defapt cel mai in masura sa daruiesti. De obicei nu e usor pentru ca te pierzi in propria ta "drama" si parca restul nu pot intelege,te simti golit si inutil. Paradoxal, din nimicul si golul pe care il simti trebuie doar sa vrei sa incepi sa dai. Se spune metaforic ca divinitatea a facut totul din nimic, deci nimicul exista pentru a ni-l putea explica sau pentru a-l pricepe cu capacitatea nostra mentala. Nimicul este si nu este pentru ca mereu va fi ceva si dubla negatie tot la afirmatie duce.

Important este sa nu ti se para nimicul o lipsa, cat o plenitudine, schimand perspectiva si amintitndu-ti mereu sa dai, pentru ca ceea ce conteaza cu adevarat nu se termina niciodata si va fi mereu dorit.