"A nu-ţi fi frică de nimic înseamnă a privi tot ce se petrece în lume ca spectacol.
Asta înseamnă că putem interveni oricând, prin imaginaţie, şi putem modifica spectacolul aşa cum vrem noi." - Mircea Eliade


Si uite ca in sfarsit (te-)am inteles. A fost un moment de mini-revelatie, ca atunci cand eram la scoala si ma chinuiam la o problema la fizica pana-i dadeam de cap. Si tot ca la scoala, dupa ce gasesti raspunsul stai si te minunezi cat de mult ti-a luat si te intrebi cum de nu ti-ai dat seama mai devreme si cat de simplu era...
Da, ai fost "problema mea de fizica" favorita tot timpul asta. Si cand credeam ca sunt aproape de rezolvare, iar ma impotmoleam...si (te) lasam deoparte, si ma intorceam si mai indarjita dupa ce-mi luam timpul necesar pentru a gandi alte metode de rezolvare.

Dar metafora asta nu-i buna! Pentru ca tu nu erai o simpla ipoteza de problema ce trebuia rezovata, tu schimbai datele problemei dupa cum vroiai. Cand nu eram atenta modificai cifrele si trebuia sa refac iar calculele. Ciudat, pentru ca vedem ca trisezi si totusi ma apucam constincioasa de recalculat. Ai profitat de faptul ca aveai de-a face cu o impatimita a problemelor de fizica si cu genul ala de om care reactioneaza la provocari si trebuie sa gaseasca mereu raspunsul !
I bet I/it was fun!

Dar sa ma desprind odata de metafora asta, pentru a face loc alteia...Cea a vietii ca un spectacol de teatru cu noi toti care suntem niste actori mai mult sau mai putin buni. Sa zicem ca cei care sunt buni actori ar fi cei care stiu sa-si traisca viata cu intensitate, sunt "genul ala" de oameni pe care mai toata lumea ii apreciaza si in jurul carora mereu pluteste o aura stranie si contagioasa de buna-dispozitie (cei in esenta buni, nu oamenii populari fara substrat). Inainte de a fi actor, eu sunt genul care are o inclinatie naturala in a simti oamenii buni (actorii buni), de ai observa. Iar ca si actor(ita) sunt genul foarte prost care se certa mereu cu regiziorul si in secret, vrea sa-i ia locul si sa fie el cel care ordoneaza toate intamplarile. Sunt actorul rebel care a fost reprimat prea mult timp si cauta mereu sa se ridice imptriva curentului. Tu, in schimb esti esti unul dintre actorii cei mai buni, te intelegi bine cu regizorul, iesi la bere cu el si, astfel, il convingi sa mai intervi in actinue si sa intorci scenariul in favoarea ta, a personajului tau. Sau uneori, poate doar ai mai mult curaj si determinare decat majoritatea.

Si asa actor neimplinit cum eram, stateam si ma uitam la tine cat talent poti sa ai. Citisem mult despre tehnici de actorie, vazusem ceva actori buni pana la vremea aia, de la toti invatasem cate ceva, eram retinuta doar dorinta asta de autenticitate si control care ma domina si nu ma lasa sa ascult de regizor. Atunci imi placea cel mai mult sa stau pe margine si sa observ, nu neaprat critic, cat sa observ tehnica celor mai buni si sa ma amuz sau sa ma intristez uneori vazandu-i cei slabi sau chiar patetici in jocul lor. Si observad jocul lor slab, imi promiteam mie ca eu nu voi face la fel, dar cu promisiunile...mai greu.

Si cand m-am decis sa invat de la un actor bun, mi-am asumat tot ce presupunea asta. Am ajuns astfel pe scena. Aici, (fara sa-mi pot explica de ce) m-am despartit in doua "eu": cea de pe scena si cea care a ramas sa observe din exteror. Pe scena m-am trezit intr-un rol pe care am inceput sa-l joc din inertie. L-am jucat teribil de prost. Ma enerveaza ca nu am capacitatea asta de detasare inca bine dezvoltata, dar ma perfectionez. Langa un actor foarte bun , o incepataore ca mine nu putea decat sa fie lamentabila. Cealalta eu se uita din afara cu un zambet amar si bland pe fata, de parca nu mai recunostea nimic din ceea ce devenise personajul de pe scena...

Pana la urma ce insemna sa-ti joci bine rolul in viata? Sa fi de nerecunoscut, tu pentru tine, ca in adevarat industrie? sau tocmai sa fii tu autentic, sa-ti faci personajul tu, sa fii una cu observatorul tau...si sa nu mergi dupa scenariul dat?
Acum cred ca partea a doua e valabila. Sa intri tu in scena printre cei multi care aleg sa respecte toate indicatiile scenariului si sa schimbi cursul actiunii cum vrei! daca tu faci ceva deplasat de la ceea ce era deja scris, automat se schimba cam tot cursul actinuii; acum depinde de cat de mult indraznesti sa faci, de cat curaj ai...si de directia pozitiva sau neagtiva pe care o dai (ca in theatre forum!). Asta insemna sa fi actor bun "pe scena vietii" (am vrut sa ma feresc de expresia asta oribil de cliseica,dar nu am resuit). Cred ca tot ce mi-a lipsit pana acum a fost curajul cu adevarat.

Ah...dar in practica, ce-am facut? Pentru ca mai sus vorbea observatorul, care face ca totul sa para simplu. In practica, am jucat exact cum scria in scenariu...previzibil si foarte prost, asa cum s-au mai jucat si mai inainte acelesi scene din nou si din nou. Si cealata eu nu a intervenit deloc, sa opresca senariul ala atat de previzibil sa se desfasoare...A intervenit, intr-un final, nu stau acum sa vad daca e prea devreme sau prea tarziu, asta se va demonstra in timp...defapt, e chiar langa mine celalta eu si vorbim, si mi-e bine si-i multumesc ca m-a ajutat sa ies naibii din rolul ala prost.

Si-i multumesc ca m-a ajutat sa te inteleg pe tine. De la cealalta eu am aflat raspunsul, pentru ca ea, stand pe margine, a inteles personajul tau, (esti chiar printre preferatii ei) si mi l-a descris...si nu a fost nevoie de mai mult de atat. I just got it!

M-am inteles si pe mine odata in plus: Pentru ca toate intrebarile alea aiurea si comportamentele erau ale personajului din scenariu, pentru ca mie ca intreg nu-mi pasa deloc de lumea din jur, pentru ca stiu ca sunt incomparabila, pentru ca m-am regasit cu cealata "eu" si pot fi din nou EU ca un intreg (si cu 2 secunde ma desteapta), pentru ca am incredere in mine, pentru ca am rabdare, pentru vreau sa ma recunosc si sa ma construiesc.
Pentru ca:
1) FERICIREA NU EXISTĂ.
2) DRAGOSTEA ESTE IMPOSIBILĂ.
3) NIMIC NU ESTE GRAV.

Si-ti multumesc si tie pentru ca ai fost "problema mea de fizica", pentru ca m-am
chinuit cu tine, pentru ca am facut-o din pasiune (pentru fizica, bineinteles).Iti multumesc pentru ca ai ghicit din prima ca imi place sa fiu sarutata pe gat, pentru ca am dansat ametiti pe plaja, pentru...tot.

Because my tought was that we just got scared, but now I simply understand you. (I must say, You're quite a character, baby!)
And it's bittersweet.


Pentru ca imi amintesc melodia asta:



Muse - Starlight

Heaven

"Iarta-ma, tata, caci acesta era locul in care fugeam dimineata si ma ascundeam, de oras, de masini, de oameni, de tot. Departe...si totusi aproape, pentru a reveni in caz ca...Era locul in care mergeam pentru ca mi se parea ca pentru mine e prea mult si nu intelegeam cum de tu mai suporti. Era locul despre care as fi vrut sa iti spun si pe care cu siguranta l-ai fi privit ca pe un colt de rai. Acum stii exact cum este acolo... " [link]

*

for all the unfinished situations

for all the things left unsaid

for all the things that I don't understand

for everything and everyone that I should never forget

for life and its way of flowing

for all the great people I know

for the miracles I make and assist

for the peace I need

because I just had to arrive that night in Bucharest

beause I'm soo protected from above and around

because I'm proud

because I don't have regrets

beause I can't be mean

because I have my teasures that go beyond material

because people scare me sometimes and I don't know what I am anymore

beause I simply know and feel

For me, because I'm great.

Thank you,

Zâna...

Dupa ce alergi, ma?

V-am anunţat că lecţia aceasta va fi despre fotbal şi despre cuvintele pe care le ştiţi datorită acestui sport. Înainte de a vă da cuvintele, vă fac o mărturisire personală. Am jucat şi eu fotbal, acum vreo cincizeci de ani şi cea mai bună lecţie din viaţă am primit-o de la antrenorul de-atunci al echipei de juniori Tricolor, unde jucam. Antrenorul se numea Traian Paraschivescu, dar lumea îi zicea Litră, căci era mărunţel. La un meci cu echipa Val-vârtej (vedeţi ce nume frumoase erau pe atunci, nu ca Chimia R. Vâlcea sau Siderurgistul), antrenorul Litră mă pusese să joc ca extremă stângă. El stătea pe tuşă şi ne urmărea cum jucăm. La un moment dat am primit o pasă cam lungă şi înaltă. Mi-am făcut socoteala că nu pot ajunge mingea şi am rămas pe loc. Litră m-a strigat de pe tuşă: Fugi după minge, măgarule! N-ai să faci nimic în viaţă!

M-am lăsat de fotbal, am mai jucat puţin tenis. Pe urmă m-am apucat serios de carte. Am avut profesori buni, atât în ţară, cât şi în străinătate, ba mi s-a părut că învăţ mare lucru de la ei. (...)

Dar într-o zi, târziu, mi-am amintit de vorba lui Litră şi mi-am zis: or fi fost bune şi lecţiile filosofilor, dar tot mai bună a fost lecţia lui Litră. Căci ştiţi ce m-a învăţat el atunci? M-a învăţat că în viaţă trebuie să alergi şi după mingile pe care nu eşti sigur că le prinzi. Altminteri, nu faci nimic în viaţă, sau fac alţii din tine ce vor ei.

Am venit acum la Snagov ca să scriu o carte ceva mai bună decât am putut scrie până acum: este un fel de minge pe care nu ştiu dacă am să o prind. Dar dacă o prind, mă gândesc să dedic cartea nu vreunui profesor din trecut, ci lui Litră. Fiindcă el, antrenorul, m-a învăţat să alerg şi după mingi imposibile.

(Constantin Noica, Simple introduceri la bunătatea timpului nostru, Introducere la studiul limbii engleze - Introducere la conjugarea verbului a trebui

Shine on you crazy diamond

"Tu ce trebuie sa faci cu viata profesionala este sa nu pierzi timpul! Trebuie sa faci ceva in campul muncii, sa vezi cum se castiga banii, sa-i muncesti , sa-i vezi cum se cheltuiesc. Trebuie sa cunosti multi oameni, sa traiesti cat mai multe experiente, sa nu te temi de ele, sunt drumul prin care trebuie sa treci pana vei ajunge sa-ti gasesti locul, fie si temporar...pentru ca mai apoi cautarea sa fie reluata. Vei avea parte exact de ceea ce poti duce, daca o sa fie greu inseamana ca esti suficuent de puternica pentru a le trai. Go out there and live it!
Nu sunt materialist, dar nici ipocrit, succesul in plan preofesional il masori in bani, in profit!
E simplu! Nu inseamna sa nu faci ce-ti place de dragul profitului, dar si daca-ti place mult meseria ta si nu castigi bine, undeva gresesti.
Pai da, normal ca asta nu inseamna fericire! Vorbeam de succes profesional parca...

Iar pe plan personal, trebuie sa-ti gasesti un baiat destept si sa faci sex. Punct!
Cam asta e, altfel te complici aiurea...pana la 26 de ani cel putin, nu are rost.

Cand ne intalnim?"

until my lips no longer feel no more...

"Trebuie să trăiești foarte delicat pentru că altfel nu are niciun haz!"





Amy MacDonald - Run

I seek conclusion in all this confusion

Pe noptiera mea si pe biroul meu se gasesc urmatoarele carti:
Daniel Goleman- "Inteligenta Emotionala", Daniel Goleman cu Anne Mckee si Richard Boyatzis - "Inteligenta Emotionala in Leadership", Emil Ciroan - "Cartea Amagirilor", "Abilitati si Aptitudini Pefercte" de Andrew Floyer Acland, "La Sud de Granita, la vest de soare" si "Padurea Norvegiana" de Haruki Murakami si doua exmeplare din "Formula Fericirii" de Stefan Klein.
Si la ce folos?
Nu am terminat nici una. Sunt imprastiata in toate cate un pic si am nevoie de cate putin din fiecare in diferite momente. Sunt fragmentata si ma caut si ma adun si iar ma pierd si tot asa.
Timpul parca sta pe margine si zambeste cu statifactie la cat de usor ma pacaleste si se joaca cu simturile mele de orientare si de perceptie. Oamenii din jur isi joaca rolurile in continuare unii mai prost ca altii.
Eu....? Tot arunc foile pe care e scris scenariul plina de nemultumire si indignare, pana imi dau seama ca pana si atunci sunt foarte teatrala, si revin la normal, sau la ceea ce tot (re)definesc mereu ca fiind normalitate. Am grija insa sa nu ma plictisesc prea mult.

Pentru mine prima ninsoare anul acesta a venit dupa ce am stat inchisa vreo 6 ore intr-o camera discutand despre masura, echilibru, romantism, feminitate, fidelitate si relatii cu Aurora Liiceanu si inca doua doamne interesante in fata unui public tanar si rebel. Am ramas in cap cu eterna confruntare intre masculin si feminin, cu zambete si miros de fum de tigara si cu un ardei iute cadou.
De obicei presimt cand vine prima ninsoare, ma cuprinde o neliniste si o nerbdare si apoi cand in sfarsit incepe sa fulguiasca ma inunda un sentiment de fericire simplu si sincer. Anul asta...nu am presimtit, m-am uitat pe geam cu ochii mari la stratul deja asezat si la fulgi mari ce cadeau. Poate pentru ca nu eram acasa...

Un norisor de energie pozitiva a ramas in jurul meu pana cand realitatea l-a risipit. Imi zic ca totul este rezultatul comercialului si nimeni nu mai crede ce zice ci doar se bat campii cu gratie. Mai imi zic si ca...totul e relativ.
Nu stiu exact daca e lipsa de curaj, dar am impresia ca nu pot sau vreau sa ating nici macar un pic ceea ce ar putea fi ceva mai bine pentru mine.

Toata lumea a plecat, afara tot ninge, mi-e frig, inchei conversatia telefonica cu mama, raman singura si deschid prima coperta cartii primite:

"A fi zâna, adica TU, insemna sa te bucuri in fiecare zi de frumusetea si inteligenta ta! Cauta langa tine si vei gasi fericirea!"





Norah Jones - Are You...

On fire

"reusesti sa provoci un interes viu, stimulativ, fara sa te descoperi...inciti , aţâţi , provoci, iei in deradere subiectele tabu, ironie fina, miscari calculate, inteligente...pe tine nu te poate satisface nimeni, esti din acea categorie...."

On Fire

Fara cuvinte

Ma gandeam zilele astea sa-mi sterg toate insemnarile. Ma mai gandesc inca.
Este amuzanto-trist ca incheierea ar fi cauzata de aceleasi motive pentru care a inceput totul.

In urma unei nopti albe m-am ales cu o serie de concluzii, si desi ma tot feresc sa ajung in astfel de situatii, ma gasesc, totodata, neputincioasa in fata inevitabilului si tot ajung sa concluzionez ceva, orice, fie si numai de dragul meu si al linistii mele mentale.
Ma duc sa ma plimb putin, apoi ma intorc sa notez doua dintre concluzii, cele care isi au locul aici.

Nu exista revelatii.
Revelatiile sunt un efect cinematografic, un pretext pentru a schimba rapid destinele eroilor, un artificiu pentru economisirea timpului in naratiune.
In viata destinele se schimba prin inlantuiri de decizii minore: sa raspunzi la un mail, sa te urci in 43 si nu in 40, sa trimiti un mesaj sau sa porti o rochie verde si nu alta...
Revelatiile nu exista...le astepti totusi, ai vrea sa existe...
Pot fi usor confundate cu momentele de absoluta luciditate, dar nu exista.

il priveam...pentru o clipa mi-as fi dorit ca Dumnezeu sa existe si sa treaca discret pe langa noi lasand in urma lui o revelatie comuna... dar asta nu se intampla nici macar in filme.

"ce anume te-a facut sa plangi patru ore fara incetare?", m-a intrebat cineva, ajutandu-ma sa cobor din tren, acum doi ani.
In noaptea asta cineva mi-a pus o intrebare asemanatoare (ce coincidenta surprinzatoare!)...raspunsul e acelasi!
Pentru ca nu exista revelatii.

Apoi, am mai concluzionat ca...

Folosesc prea multe cuvinte. Vorbesc si scriu mult (si uneori prost). Prea multe SMS-uri, prea multe telefoane, prea multe mailuri. Blogul asta este un exemplu perfect. Greseli de stilistica, texte subtiri, insemnari doar de dragul de a spune ceva. Stiu ca asa sunt, ca presupozitie, blogurile: directe, ne-prelucrate, ne-literare. Insa pe mine tipul asa de sinceritate, spontaneitatea verbala “la minut”, ma lasa rece. Sunt foarte exigenta cu altii, dar fara sa imi dau seama am coborat standardele in privinta mea.

Trebuia sa fie un exercitiu de stilistica (nu doar literara) si vanitate, dar undeva pe drum s-a pierdut stilul. Teama imi e ca am pierdut din stil si in altele.

Cuvintele au magia lor. Trebuie sa le folosesti cu respect si grija, sa te apropii de ele cu solemnitate. E nevoie ca in orice ritual, de un anumit ritm, precedat de tacere. Ori asta lipseste din ce fac in ultima vreme. Ma joc cu propozitii ca o maimutica cu bilele colorate; uneori indemanatic, alteori blazat, intr-un mod perfect inconstient in raport cu natura intima a subiectului distractiei.

Vreau sa tac, vreau sa reduc cat mai mult din cele de mai sus, vreau sa folosesc cuvinte doar atunci cand nu se poate altfel.

video si melodie care ma faceau sa plang, cred ca si acum se intampla asta,insa din alte mnotive in legatura cu alte concluzii, cu lucururi in care nu mai cred...

Momente si...ganduri

Foarte random...

Moment:
Eu si pastila mea roz stam la colt si vorbim:

- iar ai spus ce si cui nu trebuia
- iar am spus
- de ce ai spus
- era 1 martie, cu entuziasm si frica, beam bere
- nu trebuia sa spui
- pastilele roz au dreptate
- fara autocontrol si etica se duce dracului judetul
- se duce
- s-a mai dus si altadata si s-a intors
- un du-te-vino
- de la dracu inapoi
- da
- nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma
- nimic nu se repara, totul se strica
- da
- da


gand 1:
Nu e o problema de inteligenta. E una de dimensiuni. Eu caut intr-un om multe dimensiuni. Daca n-are, imi pierd timpul.


gand 2:
Am observat putin mai de aproape o faptura, care e dovada vie ca aparaentele inseala. Un suflet sarac care are totul material si o uratenie ce izvora din privirea plina de dispret aruncata unui alt om mai putin norocos si inzestrat, dar mai presus prin simplitate si nebunie. Cea mai urata si josnica ipostaza si expresie a unui om se citeste in ochi, in opinia mea. Nu vreau astfel de oameni in preajma mea si deci nu ii voi avea. Pacat ca prin prefacatorie astfel de persoane reprima personalitati si caractere de valoare. Imi doresc ca cei din urma sa trezeasca cat mai curand spre propriul lor bine si pentru ca-mi sunt dragi mie, asa cum i-am cunoscut.

gand 3:
Tragic ar fi ca cei care te admira sa nu te inteleaga. Asta cu intelesu e intersanta ca, de fapt, cand esti inteles stii ca nu esti nebun. Si oamenii, in general, se tem sa nu fie nebuni. De aceea simtim cu totii ca „geniu neinteles” e de rau.

Pe de alta parte, cand nu-ntelegi ceva, ai doua variante: sa te simti supeior sau inferior.

In afara de asta, mai exista si constatarea ca, la un test de cunostinte intr-un domeniu, cei care obtin punctaj mic cred ca vor obtine punctaj mare (intrebati fiind inainte sa li se dea rezultatele), pe cand cei care obtin punctaj mare isi evalueaza mult mai bine nivelul.

Daca vrem, deducem ca baiatul care a zis „stiu ca nu stiu nimic” era genial. Sau avea o intuitie formidabila. Adica era genial, ca dupa mine e tot una.

Io vad intuitia ca pe un nas care inspira. Probabil de-aia pluteste „inspiratia” in aceeasi arie semantica.

Mda. Ce scriu nu poate decat sa demonstreze ca daca nu esti atent ajungi la concluzii.

Can't let go..can't forget-never-flash-back-soul-treasure-smile-change-tears-teanderness-innocence-decisions-friendship-growing-up-nevereding-impact-values-future-remember?...and on and on and on...still here...tomorrow-me-ideas-feelings-dissapointments-us-succes-inspiration-stronger-leaving-building-where-beautiful-connecting-fear-trips-ideals-courage-not anymore-missing-I can't stop, so I guess I'll never will stop being what I am today.


Chicane - No Ordinary Morning

Puține femei au totul

"Buna dimineata!", imi spune el pe la ora 6 dupa-amiaza. Ies pe terasa de la etaj si port o conversatie in care, inevitabil, vor aparea si oi. Cel mai probabil din tufisuri. :)

Am descoperit cat de simplu functionez. Am nevoie doar de cateva lucruri ca sa fiu fericita: sex, apa si umor. Exact in ordinea asta. Nu vreau respect, incredere, fidelitate, diamante si alte bullshit-uri de-astea. Sunt usor nimfomana insa cu astea 3. :))

cu drag,
Lulu

Never shined through in what I've shown

To wish impossible things

Ce-am sa n-am

m-a cautat un tip, adica(’un) nimeni, cineva…
si mi-a propus, chiar nascocind, asa

orice ai vrea, oricand, oricat
o singura dorinta de-ai avea
vei fi, vei face, vei pastra
de cate ori putea gandi vei vrea

si incepand de cand?
de azi, acum si nu vei regreta
in schimb iti cer sau iau cate ceva

am refuzat si’n fiecare zi, in fiecare loc
ma tot intreb de-l intalnesc pe el
de ce nu vreau, de ce imi faci placeri defel, deloc




The Cure - To wish impossible things

Micuțisme

E o greseala sa nu-ti urmezi natura? Daca nu in fericire te implinesti in ce iti e specific si personal si sine si suflet si si si, e gresit sa fii fericit? daca esti fericit uiti de lucruri? uiti de moarte? oamenii fericiti sunt la fel? sa traiesti mai adanc sau mai usor? mai incet, mai repede? mai pe drum, mai pe langa drum? mai in tine, mai in ceilalti? mai pentru ceva sau mai fara tinta? e doar postmodernism sau e mai mult? esti numai tu sau asa sunt toti? e adevarat acum sau mai tarziu, sau maine dimineata, sau toamna sau cand razi? e ceva drept? vreo geometrie pe care sa te sprijini? o morala de care sa te temi? un perete oarecare? intern extern, intercostal? poate un vin, poate altceva, poate o revelatie sau o parere, un strigat. cand te cheama cineva e ceva sigur, inseamna ceva. afli cum te cheama si ca cineva are nevoie de tine. Suficient.

Pana una-alta...Io pozând natura :} Ia uite,Pac!

Am pozat o pisicuța cu ochii galbeni


si o casuța pentru pasarele...fara cuib?!


câh...ce de diminutive!


Royksopp - What else is there

GE-NI-AL! :)

Scurtmetrajul câştigător la Animest anul trecut, "Lapsus", de Juan Pablo Zaramella.

Barbati

Ei bine da...barbatii din (mica mea)viata...de la tata, amici, iubiti, colegi pana la...nu stiu ce vroiam sa zic.
Desigur ca va exista tentatia sa se judece dupa marimea postului experienta mea cu barbatii, tendinta cat se poate de gresita tin sa lamuresc inca de acum, desi stiu ca probabil fara rost, dar oricum nu-mi pasa.

Toti barbatii din viata mea sunt imposibili, puternici la suprafata si sensibili la interior, se cred destepti si independenti si le lipseste o doaga. Sunt mai rau ca in reclama la magura!
In viata fiecarei femei exista cam trei categorii de barbati cu care are de-a face: tatal, iubitul si seful. Despre taica-meu pot spune ca m-a marcat si inca ma marcheaza, si pe cat de mult il injur si ma injura inapoi sunt recunoscatoare pentru ca mi-a imprimat o dorinta putenica de a reusi in tot ce fac.Despre iubitii (sau cum naibii se numesc partenerii temporari de viata) am sa dezvot mai jos, iar despre sefi nu sunt sigura ca reprezinta o categorie separata, cred ca am invetatat-o eu de dragul magiei cifrei "3", cel putin in viata mea nu exista si nu vor exista.

Vorbind acum despre barbatii de care am fost atrasa pana acum si cu unii dintre ei cu care am dezvoltat relatii, pot remarca despre anumite trasaturii pe care ai naibii toti le au. De aici pot deduce ca exista un anumit tipic care ma atrage sau care inevitabil apar in viata mea si am de-a face cu el(cu tipicul).

Toti sunt cei mai mari vrajitori din lume. De la prima mea relatie (mai)serioasa numai de asta am avut parte:cei mai buni vorbitori, cei mai mari mincinosi si manipulatori, cei mai mandrii cuceritori dinte cuceritori. Vorbesc despre cazurile unde exista si substart, nu de pseudo-interesanti si fitosi. Nu stiu cum se face, dar apoi numai de genul asta de baieti sau barbati in devenire am avut parte. Nu tu romantism, nu tu plimbari prin parc interminabile...de altfel nu sunt eu genul asta "romantico-ieftin pour l'amour". Astfel mi-a devenit clar ca in viata atragi ceea ce esti.

Nu am avut niciodata relatii de lunga durata. Cred ca faptul asta a fost influentat si de modul meu de a fi si tot ceea ce sunt eu, care a atras aceste tipologii despre care vorbesc, care la randul lor nu sunt orientate catre juraminte eterne. Punand acum gandurile pe hartie pare simplu: e legea atractiei. "gata! du-te la culcare!". Daaaaar desi mereu imi zic "gata mai! destul..nu te-ai saturat de vrajilele astora?"se pare ca tot nu ma satur.Stiu ca nu spun nimic nou. Ma incadrez si eu la randul meu intr-o anumita tipologie de fata usor "masochista" cand vine vorba de sentimente. Si tot asa...ma gasesc in postura nartarorului omniscient si omniprezent, dar si in postura personajului care isi joca mereu rolul al naibii de bine. Mda...gata mi-a pierit si avantul pentru care am inceput sa scriu ce tampenii scriu acum. Sa sterg?
Ma nu...n-am sa sterg..poate mai citesc altadata si mai rad is eu.

Ei bine, pot spune ca-s smechera eu, pentru ca invat pe masura ce trece timpul, si acum cunosc multe mismasuri folosite de baieti si pot anticipa deja cu mare usurinta multe comportamente.
Asta nu insemana ca intodeauna ma feresc sau le preintampin cumva. Cred ca e legat si de faptul ca am inceput de la un standard ridicat in ceea ce priveste arta ...cum sa-i zic? as vrea sa-i zic seductiei, dar suna ca un titlu de carte de 2 bani... vrajelii? suna prea de cartier...se intelege, in fine...
Probabil ca prima indragosteala te marcheaza cumva...si iti creeaza un anumit fel de a aborda relatiile, iti seteaza un anumit standard. Sau poate nu, poate asa a fost la mine, poate doar asa a fost sa fie la mine.

Barbatii stiu si ei niste reguli universalale despre femei, care functioneaza mereu si de aceea le si aplica. Culmea e ca au si dreptate! Femeile manipuleaza si mint, doar atat...nu au strategie, pe cand la barbati e mai elaborata chestiunea. Dar sa nu ma avant in pareri generale. Am vazut si multe fete fraiere, dar si manipulatoare, am vazut si multi baieti fraieri dar si mincionosi.
Si tot asa am impresia ca totul se repeta time and again si pare complicat cand de fapt se reduce la niste mecanisme simple. Si la faptul ca eu nu pot face ceva in ce nu cred. Punct.
Si de la capat. Adica nu ma hranesc cu iluzii cand vine vorba de sentimentele mele. si cum astea nu sunt vesnice, nu pot sa ma mint nici macar o secunda.
Si cred ca asta e la mine... ca traiesc chestiunea asta prea realist si NU suport promisiunile, nu cred in ele, sunt egale cu 0.
Increderea se cladeste in timp indelungat si se poate pierde intr-o secunda, e totul e prea relativ si sunt prea multe variabile in ecuatia asta. Astfel, nici nu ma mai deranjeaza sau surprind anumite comportamente care pe mjoriatatea fetelor le supara, si tocmai din cauza asta nu sunt o persoana posesiva sau geloasa.
Eu cred in intuitia mea si in instinct. Simt oamenii buni sau rai (pentru mine), simt pericolul. E un simt pur si simplu! E precum mirosul...nu il explici prin nciun fel de argumente logice, ci doar simti.

Ideea e ca uneori ai impresia ca nu poti de unul singur...ca viata e facuta pentru a fi traita in completare, ca e teoria cu ying si yang si etc. Dar eu tot mai mult ma gandesc ca sunt oameni si oameni, si ca eu pot de una singura sau trebuie sa pot.
Si nu imi plac feministele deloc si nu are nicio legatura cu alte porniri de misandrie sau ceva de genul asta. Nicidecum.

Cred in idividualitatea mea. Si asta tot incerc sa fac, sa-mi iau timp sa vad cine sunt eu cu adevarat...si sa nu ma las construita de trenduri, de politica, de consumerism, de societatea de azi, sa nu ma pierd in turma...si sa ma trezesc ca sunt manipulata de advetising care o sa-mi spuna cine sunt, ce nevoi am si ce vreau. Sa nu ajoung sa injur "sitemul" si "situatia" pentru ca mi se pare un semn de mare slabiciune si predare de arme. Sa nu imi spuna mass-media ce e bine si ce rau, nu vreau sa-mi spuna tusa Mimi ca trebuie sa stau la casa mea...nu vreau sa nu-mi spuna Orange ca sunt toti oamenii pe care-i cunosc.
Nu vreau sa fiu parte din mase si sa-mi pierd capul, vreau sa stiu cine sunt eu si ce gandesc eu si sa nu uit asta nicio clipa cat imi traiesc viata mea.

In noaptea asta m-a atacat cu prapadit, un vagabond, ce era el. Vroia cred sa-mi ia geanta, sa ma atinga, nu stiu ce vroia. Eram atat de furioasa pe interior si aveam atat de multe ganduri in cap in cat nu mi-a fost frica aboslut deloc.
Dar abosolut de loc! Efectiv nu-mi pasa! Recunosc ca as fi vrut sa pot sa ripostez si nu sa fug in tamvai....dar vroiam neaparat sa prind tramvaiul pentru ca era ultimul..glumeam.
Ba nu, maine ma inscriu la kick-boxing si nu ma mai las de data asta, vreau sa am satisfactie totala data viitoare, sa-i snopesc pe toti libidinosii si pe toti oamenii rai. Daca vreau de una singura, e clar ca nu o sa fie mereu langa mine cineva sa ma apere si eu vreau sa trec pe unde am chef sa nu ocolesc pentru ca e un grup de baietasi. Vreau sa-i proiectez un pumn in figura tembelului care vine spre mine zambind pervers sau mosilor libidinosi sau baietasilor care..in fine... Vreau sa pot snopi din bataie pe oricine merita si pe oricine ma ataca. Bun! M-am gandit cum sa rezolv si asta. Sa o si fac!

Am ajuns sa vorbesc total alte chestii...despre barbatii o sa tot am timp sa scriu, daca o sa fie sa mai traiesc. Momentan nu m-am putut abtine sa nu concluzionez cate ceva. Mie imi place ce zicea Coco Chanel despre barbati, sau cred ca incep sa inteleg ce-a vrut sa zica.

In rest...probail ca voi fi...just temporary...pentru ca nu se poate chiar totul de una singura.

To clinch a lifetime's argument

I need to be stronger.
My mind, my soul and my body need serious improvement. I just realised that I'm not prepared enough to become everything I want to be. I get weak and vulnerable when I less expect that.
I can't afford myself to lose what I've build so far, furthermore I have to keep on building and evolving. My dreams are getting ahead of myself.
I need more practice, and have to do more readings, I need to travel more, get to know more people and then again...more practice. I need to feel strength in my body, confidence in my intellect and generosity in my soul.
I want to be able to endure more pain, to speack even lauder, to encrease my physical resistance, to sharpen my senses, to face any difficult person that I meet, to be fearless and most of all...to stand by myself.
I want to keep my kindness and my sense of respect and to act accordinglly to everything I belive in. I want to be able to build confidence in others without bruising their individuality.
They say that humility trully makes you strong; well I wish to get to that level of understanding and maybe wisdom if that's possible. But still, I can't surpass the fact that even if I'll become as strong as I wish, there's always something beyond me, that will remind me that I'm only human.

I need to feed my soul.


fragile

Absurdism

Domnița se legăna pe o pânză de păianjen.
Și fiindcă ea nu se rupea l-a chemat pe păianjen și l-a întrebat de ce nu se rupe. Păianjenul i-a spus că era un blestem în familia lui, o genă afurisită din care ieșeau numai pânze tari. Ceea ce făcea ca în loc de musculițe să prindă numai elefanți. Și ăștia erau imenși, ce să facă un biet păianjen cu niște elefanți? Îți piere tot cheful de sadisme și de ronțăială.
Dintr-una-ntr-alta, Domnița ajunse la Spiderman. Auzise păianjenul de așa un individ? Vag.
Ce, și dumnealui tot de elefanți avea parte? A, nu, Spiderman deviase puțin de la rasa lui de bază, se ținea de prostiile omenești.
Nu, păianjenul nu știa dacă prostia la om e mai mare decât la păianjen. Dar la porc? De ce porc. A, păi nu știa păianjenul că există și Spiderpig?
Păianjenul își făcu cruce, se învenină din toate puterile, și într-un moment de poftă, o-nțepă pe Domnița, iar apoi leșină de rușine. Domnița leșină și ea de oftică.
Și rămaseră așa leșinați până în episodul următor pe care n-o să-l mai scrie nimeni.




MoloKo - Fun For Me

Rappelle-toi...

"nu am scris niciodată, deși credeam că scriu, n-am iubit niciodată, deși credeam că iubesc, nu am făcut niciodată nimic decât să aștept în fața ușii închise." (octombrie 2006)

Pas les memes fautes, si'l te plait, mademoiselle!


Vreau să ajung în Paris la sfârșitul anului.

Edith Piaf - Padam...padam...

Who waits forever anyway?

Daca dumnezeu ar fi un cuplu si i-am face o poza inainte de a judeca urmatorul pacatos, asta ar fi poza.


Queen - Who wants to live forever

Wishful thinking

A dori, a vrea.
Sunt niste cuvinte atat de puternice. Eu cred in puterea cuvintelor. Mie imi plac cuvintele in general, cred ca sunt defapt o mica pasiune de-a mea. Dar puterea cuvintelor e data de sensul lor.

Prima oara am auzit despre "wishful thinking" de la var-meu care era ateu, la fel ca si taica-sau. Eram in scoala generala si in anii aia ne stangeam toata familia la sat, la mamaie sa petrecem Pastele cu totii, se crease un fel de obicei. Noaptea de inviere era chiar frumoasa, stateam deseori afara, in curtea bisericii si ascultam slujba. Nu-mi amintesc vre-un an in care sa fi plouat, imi amintesc decat nopti calde si luminoase, si-mi amintesc cerul cel mai instelat dintre toate locurile de unde am privit cerul pana acum.
Unchiul meu cu var-meu(fii-su) ramaneau mereu afara, nu intrau niciodata in biserica. Lucurul asta ma nedumerea de fiecare data si vroiam sa-i intreb pe ei sau pe altii, dar imi spuneau ca-s prea mica (mereu am fost "aia mica") si ma minteau ca ei o sa vina mai tarziu, dar mereu ii asteptam si nu-i vedeam. Pana intr-un an, cand stateau si ei in curtea bisericii si discutau despre constelatile care se distingeau perfect pe cer, si mi-am spus ca trebuie sa dezleg misterul. Si acum imi amintesc seara aceea de inviere, in care cantcele bisricesti au inceput sa rasune altfel, in care i-am privit altfel pe cei multi veniti la slujba, seara in care am inceput sa ma intreb.
Imi aratau stele de pe cer si-mi spuneau sa-mi pun dorinte, ca si rugaciunile nostre sunt defapt un cumul de dorinte si ca dumnezeu este si in stele, dar si chiar acolo langa mine, ca e accesibil. Si-mi explicau cum totul sta in puterea cumva instinctuala sau poate chiar ancestrala a oamenilor de a dori. O putere pe care toti o au, dar nu stiu cum sa o dozeze, sau sa o foloseasca. Eram prin clasa a 7a si incepusem sa corelez cu ceea ce invatatsem pe la istorie si tot ceea ce asociam eu cu rau sau cu pacat era expus cu cea mai mare blandete si naturalete de catre doi oameni atat de apropiati mie si la care tineam foarte mult. Cred ca tot de-atunci am inceput sa citesc mult si mi-am dat seama ca nu o sa-mi ajunga toata viata sa aflu tot ce e de aflat.
nchi-miu mi-a spus atunci si o poveste care nu avea cum sa fie adevarta, dar care cred ca mi-a spus-o de dragul momentului creat... cum ca el si-a pus dorinta pe o stea din varful carului mare ca o sa o cucereasca pe matusa mea (soara lui taica-meu) si ca atunci cand dorinta lui scadea sau avea nevoie de un punct de reper se uita mereu la steaua aia si il ajuta sa nu-si piarda din vointa. E mai mult despre vointa decat despre credinta. Si apoi m-a intrebat: "Tu chiar crezi ca steaua aia a facut sa se intample totul?" a inceput sa rada si mi-a ciufulit parul."Pai atunci?" si mi-a batut usor cu aratatotul de doua ori in tampla.
De atunci mi-am tot dorit lucruri, si mi-am "agatat" dorintele de diverse simboluri, si am ajuns de la dorinta la realitate de multe ori, si in situatii putin probabile. De atunci, parereile mele au oscilat si s-au schimbat intr-una: de la respectul pentru traditii, la promisiunea de a nu merge dincolo de "mister" pe care oricum niciodata noi nu o sa-l intelegem. Ce inteleg uneori(dar nu pentru mult timp) este ca sunt dorinte despre care stiu ca nu se vor implini, insa nu pot sa incetez ca le am. Si asta imi lasa mereu un gust amar. Si-mi amintesc ca tot acest "wishful thinking" nu e mare filozofie si prin simplul fapt ca sunt om sunt capabila de asa ceva, insa din acelasi motiv am si toate slabiciunile astea pe care le constientizez, dar nu pot sa evit. Cred ca sunt unele dorinte pe care ne e teama sa le implinim si atunci cand intervine acest sentiment, cam tot procesul gandirii si al implinirii se altereaza si astfel nu se mai ajunge la finalitate. Imi asum insa toate astea si poate ca o sa fiu vreodata mai inteleapta, daca nu cumva procedez deja corect acum. Dar o sa aflu eu raspunsul la intrebarile mele intr-o zi, si asta e o certitudine, cred ca singura.
Univers infinit plin de stele,unele stalucind mai tare altele mai putin, exact precum dorintele noastre si imposibil de cuprins de intelegerea noastra.

Dedicat cu dragoste unchiului meu, care cred ca acum intelege toate indoielile omenesti printre stele sau altundeva, unde noi aici nu putem sti.








wishing on a star

I am fine

Stiu ca-mi cititi blogul "nemernicilor"...

Vreau sa va zic ca sunt bine. O sa ma descurc eu. Toata lumea imi zice: "las' ca n-o sa mori din asta!" sau englezescul "what doesen't kill you makes you stronger!", de parca moartea ar fi cel mai ingrozitor lucru care s-ar putea intampla...
Va promit ca n-o sa ma mai vedeti sau auziti plangandu-ma niciodata! If it's too much for you to take, ok then. Poate chiar o sa devin Xena, printesa razboinica si o sa ma confesez si o sa ma plang doar lui...Gabrielle? sau cum o chema? si in rest o sa ma bat cu barbarii si nimic nu o sa ma "atinga", ca asa zice in teoriile de leadership. In razboi frate! acolo e (sau a fost) leadership...azi e bullshit corporatist.

Un singur sfat bun am primit zilele astea de la cineva care doesn't give a shit about me, si care mi-a spus sa ma bucur, pentru ca perioadele astea scot din tine ce e mai bun, ca si om, ca si talent si ar trebui sa fac exact ceea ce simt sa fac in modul cel mai natural. Fiecare face ceva la ce el bun: picteza, deseneaza, canta, compune etc.
Nu stiu exact ce anume e in cazul meu, dar am mai strans niste ganduri:

lumea ma condamna cand le stiu pe toate (ce le stiu), de…
si te tot cauti, zadar; ma cunosti desi ma stii deloc
bucuria ar fi fost mai mare decat minus infinitul
in vecinatatea clipei marginind interior momentul
spinos dar culminant omenesc de vei ajunge sa le afli pe toate ce le stii
ş-aş fi mai buna decat ma credeti in stare de N-a fi.
.
s-ar putea sa nu se poată
desi… ies discret pe-o poarta
am sa spun la revedere
in curand; viata tot cere

ce simplu (imi/) este
cand TOTUL devine complicat :)

NB: "nemernic" - un apelativ folosit de mine, cu conotatii pozitive si de alint.

I am fine.(Cruel Intentions soundtrack)

până aici mi-a fost

sunt atat de aproape de(un) departe
pe cat ma departez de(un) realitate
perpetuu lumea mea neexistand
ma voi feri mereu de fulgerul comunitatii
va fi cred ( devenind mai buna ) tot la fel
de inaccesibila precum a fost mai ieri
gandit astfel la (un) maine neschimbat
petrecut pe drumul intoarcerii
la doar 24 de ore distanta peste umar
daca maine m-as trezi ieri
stiind ca azi s-a intamplat
pana aici mi-a fost
si (doar) in veci mi-ar reusi sa nu-mi mai fie.

daca ma intrebi, inseamna ca nu trebuie sa stii
daca ma provoci… nu-mi apreciezi discretia.

de nu reuşeşti să(-mi) vorbeşti
…nu mă înţelege!

Confesiunile unui om mic

Sunt mica-mica, dar depinde la ce ma raportez.
Ma intreb: de ce mereu trebuie sa existe un sistem de referinta?

Acum de exemplu, pot spune sunt mica si atat,fara sa fie nevoie sa ma raportez la nimic. sunt exact ca furnica aia care nu vede mai departe de grauntele ei.
dar dupa ce ca sunt mica mai si fug repede. la naiba, cu fuga asta de realitate!

cand esti mic si vezi foarte putin in fata ta, te avanti cu un fel de ambitie oarba asa,si chiar daca te lovesti, te ridici, te scuturi de praf si iar te arunci! si iar cazi, si iar te ridici si iar te arunci...si tot asa pana te ia durerea de cap si ameteala de la atatea lovituri,ca musculitele care se izbesc de geam in mod repetat si indarjit.
in astfel de cazuri te poti pacali asa de usor ca esti ambitios doar cand faci toate astea.

la fel, cand esti mic, te prinde vartejul foarte repede si te trezesti ca nu mai poti scapa din el, odata ce a prins o viteza prea mare risti sa fii aruncat de pe orbita prea brusc si prea departe, aparent ajutat de ceea ce am numi in fizica vectorul viteza v1.

tot cand esti mic, te ametesti repede, te imbeti cu iluzii(ce expresie ratata si cliseica...) si pierzi controlul, astfel ajungi sa uiti unde te afli si de ce...si traiectoria ta isi pierde din directie si mai rau, din sens.

cand esti mic te ia vantul usor si te poarta aiurea si la inceput iti place, pana cand iti aduci aminte cat de mic esti si cat de putin te poti impotrivi.

o observatie: cu cat esti mai mic cu atat te plangi mai mult.
cu atat ai o gura mai mare si plangacioasa(care creste invers proportional cu dimensiunea ta)si te victimizezi in micimea ta de mic ce esti! micule care esti tu mic! - ah! si iata (in exemplul altaurat)! te certi pe tine foarte des. asta ar fi o observatie la observatie!
Si uite asa creste gura mare care se vaicareste pana cand tu nu te mai vezi deloc.
Asta e urat, e cel mai urat!

cand esti mic, nu mai contezi tu pentru tine, desi tot cu tine te iei mereu la intrecere. cand esti mic te sacrifici si devi chiar masochist, pentru ca ai impresia ca asa devi mai bun, mai sigur si poate nu vei mai fi atat de neputincios. desigur...te amgesti.

se poate sa ajungi mic, fiind coplesit de exterior, de un mediu oarecare...care daca te vede cu "potential" incepe sa "manance" din tine si astfel, dimensiunile tale scad vazand cu ochii.(ochii cui?)

cand esti mic vezi cum toate eforturile tale sunt in zadar si cat de usor se poate pierde totul intr-o secunda.

cand esti mic inveti cand sa fii umil si ce inseamna asta.

cand esti mic, devi inevitabil(conform expresiei) si rau. dar devi si trisit si singur, si atunci cand esti mic toate starile astea sunt exagerate.cand esti mic vezi lucurile distorsionat si supradimensionat.

cand esti mic vrei sa fii observat. si tocmai pentru ca stii ca esti mic te straduiesti foarte tare si tinzi sa intreci anumite limite si sa exagerezi.

Si cand ajungi un om asa mic asa cum sunt eu acum, iti dai seama ca ori te micsorezi in continuare pana cand o sa dispari de tot, ori...hmm...nu mai stiu aici, ma mai gandesc.



firma - pe marginea prapastiei

Poveste

Long-story-short...el era barbatul cu cea mai frumoasa umbra, mai mult decat clara, era perfecta.
si totusi acest om nu era fericit.
umbra dansa charleston, iar el se balanganea in ritm de salsa.
umbra tinea cu rapidul, cand el tinea cu dinamo. femeile nu il priveau in ochi, ci in umbra. ii venea sa tipe, din tot adancul corpului lui plin de dorinte. umbra in schimb tacea si il privea intelegatoare, fara sa-l judece.
in schimb, in cea mai adanca bezna, umbra se ridica din pamant si il lua la brat, ducandu-l spre lumina.

si totusi acest om nu era fericit.
intr-o zi intunecata de toamna s-a spanzurat. umbra a ramas lipita de podea uitandu-se neputincioasa la corpul ce se legana. cand l-au coborat din streang, oamenii au vazut ca umbra a nu s-a clintit din loc. a ramas impietrita pe podea, o pata neagra si clara. apoi au pus o cruce la capataiul umbrei, iar corpul a fost ars la crematoriu.

se asteapta ca umbra sa se ridice din clipa in clipa.

For all those for whom money was no motive

I want to thank you for making me a little more sure, a little more wise and courageous.

I won't stop here
I won't be still until the Sun sets
On us all...



Faithless Music matters

Introducing Sanda Weigl

Prin diverse si ciudate, dar dragute legaturi am ajuns la unul din cele mai frumoase bloguri din cate am vazut eu pana acum. click! :)
Aici am descoperit un gen muzical absolut superb si o artista uimitoare. Mi-a placut de cum am auzit primele acorduri, iar combinatia si abordarea mi se par extrem de interesante si reusite.

In bezna ingnorantei in care ma aflu, nu auzisem pana acum despre acesta Sanda Weigl si nici de interpretarile sale jazz ale unor melodii celebre lautaresti.

Este si sunt exact asa: fericire si cantec in timpul constatarii vietii si a toturor concluziilor gresite si grabite, tristete cu zambetul pe buze, visare, ritm, traire, nebunie.



Sanda Weigl - Anii mei si tineretea

Pozitie versus Sens

E foarte ciudat cum in situatii de criza (crizele mele sunt dese si autodeclansate), memoria selecteaza unele informatii care, desi vagi sau incomplete au un fel de efect revelator.
Astfel ieri noapte, in mijlocul unei discutii cu un prieten, mi-am amintit de ceva foarte voalat de la orele de fizica din liceu. Ceea ce in mintea mea era formulat drept teoria incertitudinii era de fapt,(asa cum am descoperit ulterior in urma unei mici cerecetari), Principiul Incertitudinii, un principiu al teoriei cuantice, formulat in 1927 de Werner Heisenberg. Acesta postuleaza imposibilitatea determinarii precise si simultane a unor parametri. Impulsul si pozitia unei particule, energia si coordonata temporala corespunzatoare acelei energii sunt doua cite doua, astfel de parametri.
Rigurozitatea cit mai mare a determinarii unuia dintre ei va atrage dupa sine imposibilitatea determinarii precise a celui de-al doilea.

Daca, spre exemplu, se poate determina cu probabilitate maxima impulsul unei particule elementare, probabilitatea ca si pozitia ei sa fie cunoscuta scade la minim. Mai simplu spus nu poti sti si pozitia unui obiect si directia in care el se misca in mod simultan, si extrapoland, cred ca se poate pune si omul sub aceleasi considerente.
Astfel am ajuns sa ma intreb foarte profund ce imi doresc eu sa determin mai precis- pozitia unui om sau sensul in care el evolueaza.
Desi nu mi-am formulat foarte clar niste argumente pentru fiecare ipoteza in parte tind sa cred ca ceea ce ma intereseaza mai mult e sensul de evolutie.

Am visat ca eram ceruta in casatorie cu o carte.

Era o carte nu foarte mare, destul de groasa, cu coperti cartonate, dar a caror culoare nu o pot numi, desi mi-o amintesc perfect (cred acum ca oamenii nu au descoperit toate culorile).
Am deschis cartea si avea foile goale, nescrise.




Portishead - music to fuck to

reclama:

zmeul si fat-frumos se bat. 3 zile si 3 nopti. in sabii, in palose, in sulite , pentru ca toate se rup, frang, sparg...in fine...ideea e ca se bat, pe sub un pod ceva.

o pasarica ciripeste.

zmeul ii cere sa-i aduca in cioc o gura de apa vie, si daca ii aduce gura in cioc, o sa-i dea pasaricii un cuib/regat/barbati/ochiul lui fat-frumos/etc...in fine....

pasarica se executa. bam bam. aduce apa'n cioc. i-o da zmeului.

zmeul incepe sa-i dea caft mai mult lu' fat...neinteresant.

fat-frumos vede si el un animal : de preferat pasare, si il/o roaga sa-i aduca ceva mai bun daca se poate, ma'ntelegi? decat apa vie. fara prea multe ocolisuri ii promite luna de pe cer, furata biensur de zmeu, motivul discordiei +/- ileana cosanzeana...

animalul/pasarea whatever..se executa, bam bam. si-i aduce o gura de red bull.

apoi au trait fericiti pana la adanci batranetzuri,bla-bla, fat-frumos l-a batut pe zmeu, animalul/pasarea se presupune ca s-a ales cu recompensa, da' nu asta e problema noastra , ci ca : red bull bate zmeii. sau ca voi sunteti feti-frumosi daca beti red-bull.

in fine...

Asa ca mine

Fiecare om se crede deosebit, special, mai altfel, mai cu moț. Nimeni ar zice ca e doar un om banal, comun, inca unu in plus. E normal pana la urma...

Eu despre mine pot spune ca sunt o nemernica, si asta nu pentru ca m-ar diferentia prea tare de majoritatea oamenilor. Si nu condamn pe nimeni daca nu sunt iubita.
Inteleg foarte bine si cateodata mi-as face un fel de anti-reclama sau un avertisment, si nu vorba de pishologie inversa sau alte lucruri subliminale.


Nu ma iubi pentru ca nu stiu sa iubesc inapoi. Sunt o egocentrista care vrea mereu prea mult si numai pentru ea.
Nu ma iubi pentru ca sunt prea ambitioasa si uit de oameni, de mine si de sentimente si ma intereseaza doar rezultatul final.
Nu ma iubi pentru ca sunt o lasa, nu as recunoaste niciodata ca am gresit si ma contrazic la infinit.
Nu ma iubi pentru ca sunt vesnic nemultumita si fortez mereu limita in goana mea dupa pefectiune.
Nu ma iubi pentru ca nu stiu sa recunosc si sa apreciez munca celor din jur.
Nu ma iubi pentru ca imi fac uneori mama sa planga cu atitudinea mea.
Nu ma iubi pentru ca nu stiu sa ma comport rational mereu. Uneori sunt prea slaba iar uneori imi pierd controlul.
Nu ma iubi pentru ca ma enervez foarte repede si las prea putin de la mine.
Nu ma iubi pentru ca sunt prea orgolioasa si mandra.
NU ma iubi pentru ca nu-mi place sa ma alint mereu in public si sa spun dulcegarii.
Nu ma iubi pentru ca eu nu fac declaratii de dragoste.
Nu ma iubi pentru ca pentru ca vorbesc prea mult, iar cateodata nu sunt in stare sa zic ce trebuie si cand trebuie.
Nu ma iubi pentru ca sunt prea cerebrala si nu-mi ascult inima.
Nu ma iubi pentru tolerez prea putin la comportamentul oamenilor din jur.
Nu ma iubi pentru ca accept prea greu ajutor si ma cred mereu mai desteapta.
Nu ma iubi pentru ca nu mai sunt in stare sa pastrez legatura cu pietenii din copilarie (tot de la mandire mi se trage).
Nu ma iubi pentru ca nu stiu sa-mi fac timp liber.
Nu ma iubi pentru ca nu imi place sa fiu imbratisata cand mi-e prea clad si am nevoie de mult aer si spatiu.
Nu ma iubi pentru ca nu am rabdare, sunt foarte incapatanata, pentru ca ma agit si ma consum.
Nu ma iubi pentru ca ma plang prea mult.
Nu ma iubi pentru ca ma gandesc la prea multe probleme si ma stressez prea repede.
Nu ma iubi pentru ca sunt virgulista si am obsesii uneori.
Nu ma iubi pentru ca cel putin odata pe zi ma gandesc cum scap de taica-meu.
Nu ma iubi pentru ca nu am curaj sa imi infrunt toate trairile.
Nu ma iubi pentru ca imi place mereu sa complic lucrurile.
Nu ma iubi pentru ca ma cred o Zana care poate face orice.
Nu ma iubi pentru ca nu stiu sa-mi arat sentimentele si nici nu sunt o fire geloasa.
Nu ma iubi pentru ca visele mele s-au mutat toate undeva in alt oras si impart chiria.
Nu ma iubi pentru ca sunt prea mandra sa dau un telefon sau sa deschid o usa.
Nu ma iubi pentru mereu cred ca imi trebuie ceva mai bun.
Nu ma iubi pentru ca pun la suflet prea usor toate nimicurile.
Nu ma iubi pentru ca ma intind mereu pe partea cea mai mare a patului.
Nu ma iubi pentru ca am gusturi scumpe si nu stiu sa fiu economa.
Nu ma iubi pentru ca mereu caut revelatii si am asteptari prea mari.
Nu ma iubi pentru ca am nevoie de prea multa atentie si ofer prea putina.
Nu ma iubi pentru ca nu cred ca sunt prea "intreaga la minte".
Nu ma iubi pentru ca ma inversunez mereu si vad totul ca o lupta.
Nu ma iubi pentru ca ma ascund cand plang, pentru ca nu parea vulnerabila.
Nu ma iubi pentru ca nu sunt in stare sa scriu toate motivele aici.
Nu ma iubi pentru ca mint.

Nu ma iubi pentru ca nu cred in iubire.

Sa dansam!

As vrea sa reincep sa dansez...

Ma plictisesc ingrozitor la aerobic.
Imi amintesc ca acum cativa ani studiam videoclipuri de la Janet si Michael Jackson, Aalyah sau ne uitam la casete din concertele lor si exesam pana nu mai puteam. Totul era asa magic cand incepea muzica si coregrafia ne iesea la unison, cand stiam fiecare bas si bit pe de rost...Cand simteam energia prin tot corpul, cand imi descarcam toti nervii si tot stress-ul de la vremea aia intr-o sala de dans, care parea cea mai mare si frumoasa scena in mintea mea....
Mi-e dor sa imi pierd suflul dansand sa ma trantesc pe jos de oboseala fizica si sa ma ridic imediat la loc sa reincep dansul cu si mai mare inversunare.
Ma gandesc ca acum ar fi chiar cu efect trapeutic pentru mine. :P

Se intareste parerea mea conform careia doar o vointa remarcabila si o mare intelegere sunt capabile sa ordoneze intamplarile care compun o viata intr-un Destin.

In ce se masoara intensitatea trairii?

In ce se masoara intensitatea trairii?

In ideea ca e preferabil sa existi intens in loc sa existi inert.
Intensitatea e invers proportionala cu timpul. La curentul electric, intensitate inseamna sarcina electrica pe timp. Problema devine cu ce analogam sarcina.






Da! Imi place Anda Calugareanu....mult.

What's darling to do...

Ce dimineata urata.
Atata moarte si boala...atatea lacrimi, atatea vorbe si regrete degeaba.

Nici sangele din noi nu mai contine celulele ca sa ne apere...Nici plamanii nu mai reusesc sa respire aerul ce ne inunda corpul cu viata...nici inima nu mai pompeaza ritmic prin vene. Anomalii din noi cresc si cresc... Creierul nu mai se iriga, sinapse tot mai putine,simturi pierdute,imaginatia ne ramane...realitatea noastra perceputa...schizofrenie.
Si ochii se inchid incet...nu mai zaresc lumina, culoarea, frumusetea...
Si ochii nu se mai deschid, nu se mai deschid, nu se mai deschid...

M-am tot dus cu gandul la autodistrugere.
Din slabiciunea de om vine tot? din exces...din dorinta de a forta limita, limita catre extraz, catre suferinta, vrei sa atingi o limita, sa o fortezi...sa simti! Sau poate unii doar devin prizioneri ai exteriorului, ai altora, ai unei cauze si uita de ei. Altii sunt doar pentru ei...Totul e sa fii in echilibru. Dar cine mai vrea echilibru azi? Eu nu-l mai vreau, pentru ca stiu ca e posibil sa-l ating doar o perioada scurta de timp..si apoi, tot momentele de "balans" ma vor face sa traiesc...sa traiesc...Poate nu e slabiciune,e tocmai curaj, de a alerga catre...final. Destinatia e aceeasi oricum.

Moarte...
John Lenon a declarat in gluma cand a fost intrebat cum si-ar dori sa moara, ca probabil va fi impuscat de un nebun-dezaxat, si asa s-a intamplat. Poate ca uneori stii fara sa fi constient de asta. Stiinta in nestiinta.

Hidrocortizon in mine, in muschi, in corp...si ar trebui sa am stari euforice dupa cum zice in prospect...Dar parca aiurez...
Tremur de la prea multe sentimente.

eu? aceeasi ca intodeauna si ca niciodata, totul e tot acolo dar putin mai incolo si tot asa, caci nimic nu se schimba niciodata si totusi nimic nu ramane la fel prea mult.
ideea este ca nu e nicio idee.
lumea asta e un nonsense.
motiv pentru care unii o iubesc.
si altii o urasc.
desigur, eu am ambele sentimente fata de ea.
uneori in acelasi timp.


Mozart a murit in timp ce compunea acest Requiem. Constanze Mozart, vaduva compozitorului da compozitia spre a fi terminata, lui Joseph Eybler si Franz Xaver




Mozart - Requiem - Lacrymosa

Don't ever tell me to stop

Iar simt ca nu mai am frâne.

Acum insa, nu ma mai ingrijoreaza lucrul asta; nici nu-mi doresc sa am frane sau sa incetinesc.
Nu-mi spune sa ma opresc.

Imi place aerul superior al melodiei.



And, maybe love isn't true, is just something that we do...

No other comments...

...iar eu...Nu exist!

Fara introducere pentru ca sunt prea obosita. Si oricum scriu slab acum.

Astazi in tramvai s-a asezat pe scaunul din fata mea un tip, un tigano-turc (genul ala Embrah, Yuxel etc.), s-a intros spre mine si a inceput sa ma intrebe diverse. Puteam sa ma ridic sa plec mai incolo , sau sa cobor la prima, dar nu am facut-o. Imi parea pasnic.

De fapat, el era convins ca ma cunoaste (sau poate doar mintea foarte bine). La un moment dat, m-a intrebat daca sunt turcoaica, i-am raspuns ca nu. El, nu! ca de ce il mint? Ca eu sigur sunt turcoaica, ca m-a mai vazut si incepuse sa-mi dea detalii despre cine credea el ca sunt.
Acum deja nu mai parea atat de pasnic, asa ca am inceput sa ii dau dreptate in tot ce spunea. Astfel, la final a ajuns el la concluzia ca sunt turcoaica, ca am stat intr-un apartament vechi in Piata Ovidiu, ca am fugit de-acasa cand aveam 17 ani si ca sunt casatorita cu un bun prieten de-al lui.
La Far a coborat si mi-a urat ceva in dialectul lui.

Tot azi, alta zona a orasului, alta ora: mergeam grabita (ca de obicei), si vantul imi flutura fusta mea cea alba cu volane.
Un grup de tiganusi (generic numiti in popor: puradei) au incept sa strige dupa mine: "Zâna! Zânooo!" si s-au tinut cativa metrii dupa mine.
Zic in mintea mea: "Na! Uite si copiii unde-mi erau!. Ma si striga pe nume (porecla) micutii." Oricum, ciudat rau si un pic aiurea pentru ca m-am intors cand au inceput sa stirge si pentru un moment nu stiam ce se intampla si cum sa reactionez. Ma tot uitam in urma apoi, aveam impresia ca ma urmaresc si se ascund dupa colturi si tufisuri.

Pe langa toate astea, am aflat ieri ca nu figurez in nici o evidenta de la politie.

Ma striga de dupa ghiseu o tanti cu vocea pitigaiata:
- Doamna sau domnisoara... (si imi zice numele de familie)!!!!
eu: - Da?
tanti (mai ma intreaba odata, dupa ce m-a vazut): "Dumneavoastra sunteti?"
zic: Da!
tanti: Nu! Nu va gasesc aici la mine in evidenta.
eu: ???
tati: V-ati mutat de curand in oras?
eu: Nu. Aici stau din totdeauna.
tanti: Nu stiu, la mine aici nu sunteti. Luati-va buletinul, nu pot sa vad dau cazierul.
eu: Pai...si eu ce fac acum?
tanti: Va duceti pe strada cutare, la etajul 1, a doua usa si faceti o copie dupa buletin, luati o hartie si apoi veniti inapoi la noi si..bla bla bla...
eu: ...

Astazi...ma intorc in acelasi loc, dupa ce fusesem "pe strada cutare, la etajul 1, usa a doua si aveam hartia", convinsa ca sunt si eu inregistra in evidenta.

Alta tanti: - Gata? Sunteti in evidenta? V-a inregistrat?
eu: Pai, da!
tanti: Ia stati sa verific....mmmm, Nu! Nu apareti nici acum. Nu... ele acolo nu au program sa va inregistreze.
Intra o alta tanti...care era tare curioasa de ceea ce se intampla. I-am explicat.
Si-mi zice:
- Pai, domnisoara, asta inseamna ca nu sunteti nici in evidenta populatiei, nici nicaieri...daca nu v-au inregistrat cei de la politie, ei predau toate evidentele mai departe. Nu sunteti nicaieri!
eu: ...

Ma gadeam sa-mi dau foc la buletin si gata! Nu figurez in nici o evideta, pot sa dispar fara probleme. Si nu ma poate contrazice nimeni.."unde dom'le? Vezi tu vreo persoana cu numele meu in evidenta populatiei din Romania?"
Pot sa fiu cine vreau!

Si mi se pare si amuzant. Tot zic eu ca sunt o Zână...si uite ca pana la urma asta am devenit: o iluzie.

Citeam undeava ca: daca ii repeti unui om constant si cu convingere ca este ceainic, dupa un timp incepe sa fluiere si sa scoata aburi.


Sa nu ma cautati, pentru ca eu chiar NU sunt!

...si Tu nu esti Eu

Tin sa recunosc ca mi s-a deformat pana la lacrimi perceptia asupra realitatii.
Sunt poluata in sinea mea.
Sunt intrigata, furioasa, seaca, blanda, rea, tanjitoare, distructiva, gresita, incomoda. Unde e serenitatea contemplativa de altadata (de la gradinita)? E mana talibanilor.

E ceva la mijloc, e un nod in gat, e un nod in papura, un nod gordian, un bat in roata, ceva in neregula, ceva ciudat, ceva in aer, e dubios, e ceva ce ne scapa, ceva ce ne sta pe limba, e de mirare, de necrezut, de bagat pardon stimabililor, de scos ochii, e ceva de speriat.

Atentie, se moare. Dar nu aici, in alta parte, la ei. Aici e bine, sunt prajituri si inghetata, e pofta de viata, lume plina de speranta, lume in concediu, confetti poate, rochii de seara, juraminte eterne (regrete la ei), beuturi fine, emotii, caldura sufleteasca...

Deci ce caut eu aici? (un trai decent) o panza de paianjen pe care sa-mi chem prietenii unul cate unul, un drag, un profiterol, o baie cu spuma, niste chicoteli, o stare de gratie in care obisnuiam sa intru si sa o eman cand eram si mai tinerica si (mai) flusturatica, si in rest multe lucruri concrete de care toti credem ca avem nevoie si de care aia mai orgoliosi credem ca n-avem nevoie.

In fine, treaba e ca eu traiesc si toti traim asa ca hai dracului sa mai si radem si sa ne mai spalam de toate trasaturile de caracter care ne bat in cuie si sa fim mai curajosi ca ne permitem. Nimeni nu e impotriva mea, nimeni nu ma opreste, nimeni nu ma tine. Cred ca se pot integra legaturile in libertate. Si peste tot sunt posibilitati. N-o sa le vad daca umblu cu eticheta dupa mine.

Vreau sa nu inghet, sa scap de cinismul respinsilor, sa-i las sa vina la mine si sa stea putin daca vor, ca n-o fi foc, nu ma diluez. Si vreau sa pot sa stau ghem unde sunt iubita (si sa tac o data, ca parca ma trage prapastia sa vorbesc, sa sap, sa sap, sa sap). Si sa fiu iubita mult de tot. Da.



Anouk - Losing My Religion (live)

Frumos si imposibil

"sa privesti viata in fata.... intotdeauna sa privesti viata in fata si sa o traiesti asa cum este ea si in final sa ajungi sa o cunosti, sa o iubesti pentru ce este ea si apoi....sa renunti la ea...
intotdeauna anii dintre noi
intotdeauna anii
intotdeauna dragostea....
intotdeauna orele..."

Gianna Nannini - Bello E Imposibile


Later edit:
completari frumoase de la "unu'" :




Gianluca Grignani - Una donna cosi




gianluca grignani-la mia storia tra le dita

Jamais vu

Astazi mi-am amintit de iubirile din liceu. Mi-am amintit brusc, pe strada, intorcadu-ma seara acasa. Nu a fost atat de brusc, de fapt, a fost provocat de revederea unei anumite persoane.
Mi-am amintit de mine in perioada de atunci. Eram mult mai...
Nu. NU gasesc cuvantul pentru a ma carcateriza in perioada aceea. Si am avut lapsusul asta pana am ajuns acasa.
Tot incercand sa gasesc caracteristica mea, mi-am amintit de carnetul meu de insemnari si idei. Aveam asa ceva pe atunci. Nu era jurnal, era un carnet cu coperti galbene si cu o imagine cu floarea-soarelui, in care scriam ce-mi mai trecea mie prin cap, lucruri ciudate sau banale care se nasteau sub o anumita forma in mintea mea.
In speranta ca imi voi completa incercarea de a ma descrie pe mine in acea perioada, am inceput sa recitesc cu un fel de nerabdare ca si cum ar fi fost un roman.
Multe lucruri am simtit recitind ce scriam pe atunci, dar tot nu am reusit sa gasesc cuvantul ala pe care il cautam...
Mai mult, a mai aparut o intrebare: Cum sunt eu astazi, daca nu mai sunt cum eram atunci?


Imi place de mine cea de atunci si am sa ma caut si sper sa ma gasesesc pe undeva si sa completez persoana asta care sunt acum si careia ii lipseste pustoaica de liceu, care avea timp de scris compuneri si de scaladat in metafore. :)

______________

"Bland, soptit, asa se infiripa gandul cu fiori dezacordati, de parca aproape n-ar fi fost, ca un dans lent in clasa a noua, ca o geana curioasa implinind dorinte naive, ca un dinte de lapte legat cu ata alba de clanta usii de la dormitor, ca atunci cand tatal tau se chinuie stangaci sa iti usuce parul cu un prosop prea mare, ca primul pahar cu vin rosu, sec, ca ultima picatura de pe buza de jos si ultimul fum din ultima tigara, ca valurile din Eforie cand mergi cu dacia catre mare, ca pielea de pe gatul lui cand e tarziu in vara si inca nu ti-a spus ca te iubeste, ca dupa-amiaza fermecata-n care il remarci pe zmeu si nu pe fat frumos, iubirea s-a schimbat, alearga, danseaza, se grabeste, vaneaza inceputuri, uneori se si imbata si se saruta din greseala cu cel mai bun prieten, iubirea a crescut, s-a apucat de fumat, dar a gasit aripi, noi inca ne taram, uimiti si panicati si lasi si precauti, de parca umbla talpi uriase pe deasupra noastra, asa ca ne ascundem si tragem alte si-alte pleoape peste ochii nostri inchisi, in asteptarea unor caraghiosi de feti frumosi ce n-au fost niciodata cu dacia catre Eforie."

_____________

"...sa-ti adun chipul din franturi de ganduri, sa nu stiu cum te cheama, sa nici nu-mi pese, sa-ti culeg vocea de prin corzi si clape, sa nu stiu pe cine ai mai iubit, sa nici nu-mi pese, sa te duc, naiv, descult si renascut, intr-o mansarda mica, sa-ti cant, sa-mi canti, sa ne pictam cu acuarele, sa ne ploua, sa ne ascundem, sa ne aratam, sa ne privim cu ochii inchisi, sa nu stim ce-o sa urmeze, sa nici nu ne pese, sa nu avem oglinzi, sa nu avem pantofi, sa mancam paine goala, sa fim prea emotionati ca sa adormim, sa ne fie frica, sa ne atingem fara trupuri, sa plangem copii si infiorati, sa fim prea fericiti si sa ne doara, sa nu ne punem intrebari, sa fim simpli si sa discutam prostii, sa soptim emotii in spatele cuvintelor, sa zburam, tu cu o aripa, eu cu cealalta, sa nu stim catre ce... sa nici nu ne pese."

______________

"Intinsi pe spate intr-un spatiu incert.
Lipiti unul de celalalt. Dupa ce apune soarele, cineva vine cu o guma si sterge linia fina dintre mare si cer. Marea si cerul se amesteca intr-o singura culoare. Asa si corpurile lor.
El si-ar face cazemata in buricul ei.
Ea – culcus deasupra buzei lui de jos.
- Hai sa facem un film despre doi oameni fericiti. Sa nu se intample nimic rau, nimic trist. Sa fie fericiti de la un cap la altul.
- Hai."



PS: Mai multe despre jamais vu. Dap,chiar exista! Si eu care credeam ca am descoperit cu starea asta mea de acum,un nou termen... :P





high school times :)